Decizia nr. 4959/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență împotriva sentinței nr. 43/2025 a Tribunalului Neamț

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.11.2024 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, reclamantul Municipiul Roman a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, anularea Deciziei nr. 93/2024 și a Notei de neconformitate nr. 197898.1/29.02.2024, emise cu privire la Contractul de finanțare nr. x/30.12.2019. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1.

Prin sentința civilă nr. 43/c din 30.01.2025, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect anulare act administrativ fiscal, formulată de reclamantul Municipiul Roman, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului București. În considerentele sentinței a reținut că art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede că deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă, în conform Legii nr. 554/2004.

De asemenea, a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (1) 1 din această lege, referitoare la competența de soluționare a litigiilor de contencios administrativ și fiscal, precum și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. Pe de altă parte, a avut în vedere competența teritorială stabilită prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că determinarea competenței teritoriale în soluționarea cererii deduse judecății se realizează în raport de calitatea de autoritate publică a reclamantei. Astfel, a constatat că pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are sediul în municipiul București, ceea ce atrage competența de soluționare a cauzei de către Tribunalul București, ca instanță de la sediul pârâtului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 8092 din data de 12.08.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și faptul că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; că sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Astfel, a reținut că reclamantul Municipiul Roman nu este o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât în cauză nu acționează în regim de putere publică, ci Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este cel care are calitatea de autoritate publică în litigiul de față, acționând în regim de putere publică prin emiterea actelor administrative a căror anulare se solicită, însă acesta nu are calitatea de reclamant, ci de pârât. A reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul fiind pe aceeași poziție ca orice persoană fizică sau juridică de drept privat, astfel că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) teza I și art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din același act normativ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul Municipiul Roman, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 93/2024 și a Notei de neconformitate nr. 197898.1/29.02.2024, emise cu privire la Contractul de finanțare nr. x/30.12.2019.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite cu privire la consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului - instituție publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente teritorial să judece cauza. Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, 10.09.2024: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului". Aspect necontestat, reclamantul Municipiul Roman are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora. Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în Municipiul București.

Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică. Deși în prezenta cauză reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului Municipiul Roman, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul București, în a cărui circumscripție teritorială se află sediul pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în Municipiul. 2. Temeiul legal al soluției adoptate În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Roman și pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 29 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.