ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4258/2018

HOTĂRÂRE
29.11.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4258/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Negrești-Oaș, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, anularea Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x încheiat la 12.06.2017, iar în subsidiar a cerut înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea "avertisment".

2.1 Prin Sentința nr. 504 din 12 aprilie 2018, Judecătoria Negrești-Oaș a admis excepția necompetentei teritoriale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 care stabilesc o competență teritorială absolută, de la care părțile nu pot deroga, și care aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în speță, fiind vorba de localitatea Baia Mare.

2.2 Judecătoria Baia Mare, prin încheierea din 12 noiembrie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Negrești-Oaș și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența prevederilor art. 127 din C. proc. civ., având în vedere că petentul A. are funcția de judecător la Judecătoria Baia Mare.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cauzei deduse judecății vizează anularea Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x încheiat la 12.06.2017 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin acest act cu sancțiunea "avertisment,,.

Situația care a generat prezentul conflict de competență se referă la stabilirea normei procedurale prioritare referitoare la instanța competentă teritorial să soluționeze plângerea dedusă judecății, dintre art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, și art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., din perspectiva calității de judecător a petentului.

Dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. prevăd:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile cuprinse în alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Textul de lege menționat reglementează un caz de competență facultativă, pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant și interzice sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Așadar, intervine un caz de prorogare legală a competenței teritoriale, după calitatea persoanei, din rațiuni privind asigurarea imparțialității judecătorului chemat să soluționeze cauza.

Aceste dispoziții legale au caracter special, derogatoriu în raport cu norma de drept comun și se aplică cu prioritate în domeniul competenței teritoriale, instituind un caz de necompetență de ordine publică în vederea respectării principiului asigurării prestigiului justiției.

Rațiunea normei citate rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a pricinii și asigurării "egalității de arme" între reclamant și pârât, într-un litigiu în care reclamantul activează în cadrul instanței învestite cu soluționarea demersului judiciar.

În concluzie, Înalta Curte constată că, în cauză, în mod corect petentul a sesizat prima instanță aflată în conflict, cu soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, ținând cont de prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., a căror incidență a constatat-o, în mod legal, cea de-a doua instanță aflată în conflict (Judecătoria Baia Mare), în considerarea calității petentului, de judecător în cadrul respectivei instanțe.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Negrești-Oaș.

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, în favoarea Judecătoriei Negrești-Oaș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2022
Ședința publică din data de 9 martie 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Neg
ÎCCJ 2018-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2062/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6928 din 20 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admi
ÎCCJ 2023-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5230/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin plângerea contraventi
ÎCCJ 2019-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4627/2019
Ședința publică din data de 10 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chema
ÎCCJ 2018-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1911/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual La data de 15.03.2017 s-a înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, sub nr. x/2017
Sursă