AFFAIRE SHORE TECHNOLOGIES c. LUXEMBOURG

RESPONDENT

LUX

HOTĂRÂRE

31.07.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE SHORE TECHNOLOGIES c. LUXEMBOURG (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SHORE TEHNOLOGIES c. LUXEMBURG Cerere nr. 35704/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 iulie 2008 DEFINITIVF 31/10/2008 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Shore Technologies c. Luxemburg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Ssticlă Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolau, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 iulie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 35704/06) îndreptată împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, printre care o societate luxemburgheză aflată la Luxemburg, Shore Technologies SA ( F. Entriinger, avocat în Luxemburg. Guvernul luxemburghez ( La 17 septembrie 2001, recurenta furnizează unei societăți comerciale 2 500 de telefoane în schimbul unui cec bancar în valoare de 589 000 EUR și emis de banca B. Printr-o ordonanță a judecătorului judecătoresc din 28 septembrie 2001, produsul cecului creditat în contul bancar al reclamantei a fost sesizat în urma unei plângeri depuse la 27 septembrie 2001, de către o societate Z împotriva necunoscuților, a șefului punerii în circulație a cecurilor false. La 10 octombrie 2001, recurenta s-a constituit parte civilă, în cadrul procedurii de cecuri false, pe motiv că faptele autorului (autorilor) falsului (falșilor) și utilizarea falsurilor îi cauzaseră un prejudiciu din cauza sesizării. Guvernul indică (fără a furniza documente în sprijinul acestora) că s-au efectuat numeroase măsuri de luare a deciziilor. Astfel, într-un raport al poliției din 20 noiembrie 2001, au fost menționate obligațiile îndeplinite între 15 octombrie și 13 noiembrie 2001, în special prin introducerea unei copii a cecului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acesta din urmă a solicitat la 24 ianuarie 2002 ca completul documentației bancare să fie sesizat și ca două persoane să fie supuse audierii. Astfel, judecătorul judecător a emis, la 10 iunie 2002, o nouă ordonanță de percheziție și a emis, după trei zile, o comisie internațională de trimitere la autoritățile belgiene în vederea audierii nominalilor D.S. și M.S. În cazul în care acesta din urmă a fost audiat la 27 iunie 2002, poliția l-a informat pe judecător la 10 octombrie 2002 că cererile de verificare au rămas ineficiente în ceea ce privește D.S. La cererea instanței judecătorești din 29 septembrie 2003, poliția a încercat în zadar să-l convoace pe M.S. în Luxemburg pentru audiere. La 12 martie 2004, poliția a transmis un raport judecătorului judecătoresc cu privire la compoziția sumelor confiscate în conturile bancare. Printr-o ordonanță din 11 iunie 2004, confirmată în apel la 12 octombrie 2004, camera Consiliului a declarat nefondată o cerere de restituire a fondurilor depusă de Z., în măsura în care fondurile erau revendicate atât de Z. cât și de reclamantă. 10. La 9 decembrie 2004, recurenta a atribuit banca B. în fața instanței civile, în vederea condamnării la plata sumei de 589 În mai multe rânduri, avocatul recurentei și-a exprimat îndoiala față de autoritățile din statul membru în cauză cu privire la stadiul în care se află dosarul. Într-adevăr, la 20 aprilie, 14 iulie, 21 septembrie și 13 octombrie 2005, acesta a amintit judecătorilor din statul membru în cauză, a fost important ca partea penală să se încheie pentru ca procedura civilă să își poată îndeplini cursul și a subliniat că clienta sa avea dreptul, în calitate de parte civilă, să obțină informații precise cu privire la obligațiile de îndatorire rămase de îndeplinit. 12. În același timp, avocatul reclamantei și-a exprimat nemulțumirile față de ministrul justiției. La 3 octombrie 2005, el nu numai că s-a plâns de lipsa de acțiune a autorităților de inculpat în cauză, ci a denunțat o disfuncțiune generalizată în cadrul cabinetului de avocatură. În această privință, primul consilier al guvernului i-a răspuns, la 6 octombrie 2005, pe care l-a solicitat procurorului general al statului să-i transmită informații cu privire la procedura în cauză. La 13 octombrie 2005, avocatul reclamantei a reînceput să se adreseze ministrului justiției (...) Acesta este cel de-al treilea judecător de judecată cu privire la același dosar în aproximativ patru luni. Dacă mai exista o dovadă cu privire la dezorganizarea cabinetului de avocatură, aceasta va fi raportată chiar de către firma de avocatură și prin corespondența sa, veți fi de acord. La 6 octombrie 2005, instanța de judecată a emis un aviz cu privire la modul în care se desfășoară procedura (fără a furniza documentele în sprijinul acestora). Autoritățile au schimbat mai multe scrisori între 18 octombrie 2005 și 8 martie 2006. Astfel, Parchetul a solicitat audierea D.S. ale cărei coordonate ar fi fost găsite între timp. Poliția l-a informat pe judecător că investigațiile au fost efectuate pe această temă prin Interpol 15. La cererea judecătorului judecătoresc din data de 8 ianuarie 2007, Parchetul concluzionează la 18 ianuarie 2007 că D.S. era rezidentă în Israel și că o comisie internațională în acest stat era necesară; de asemenea, a considerat că confiscarea fondurilor trebuie menținută, având în vedere faptul că operațiunea era încă în desfășurare. La 13 iunie 2007, instanța de judecată a emis o comisie internațională de trimitere la autoritățile judiciare ale Israelului în scopul de a face cunoscut D.S., dacă este cazul, în prezența investigatorilor luxemburghezi. În observațiile sale din 5 decembrie 2007, guvernul indică faptul că această comisie internațională nu este încă executată. 16. La 31 august 2007, poliția judiciară l-a informat pe judecător că dl M.S. se va afla probabil în Luxemburg de câteva săptămâni sub o altă identitate. 17. La 28 septembrie 2007, Parchetul a constatat că cecul nu fusese introdus la data de 31 decembrie 2007, cu toate acestea, aceasta fiind necesară pentru a compara semnăturile pe care le-a semnat cu cele ale a trei persoane nominalizate. 18. La 17 octombrie 2007, judecătorul din oficiu a emis o comisie internațională de trimitere la autoritățile judiciare din Bruxelles, pentru a colecta specimene de semnătură de la două dintre persoanele vizate de Parchet, precum și o copie a dosarului represiv aflat în desfășurare în Belgia pe baza plângerii lui Z. împotriva necunoscutului. 19. Curtea nu dispune de alte informații cu privire la stadiul actual al procedurii. ÎN CURS PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 20. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Cu privire la admisibilitate 23. Guvernul ridică o excepție de la decizia de neobosire a căilor de atac interne. Este de părere că reclamanta ar fi trebuit să inițieze o acțiune civilă împotriva Septembrie 1988 privind responsabilitatea autorităților publice și a autorităților publice, care prevede că statul membru răspunde pentru orice daune cauzate de funcționarea defectuoasă a serviciilor sale administrative și judiciare. În opinia sa, acest text al legii care, spre deosebire de legislația franceză, nu impune existența unei erori grave pentru a se asigura că responsabilitatea pentru dreptul comunitar poate fi angajată nu necesită interpretarea judecătorilor pentru a se vedea clarificarea domeniului său de aplicare. În plus, posibilitatea unei acțiuni întemeiate pe legislația menționată a fost confirmată în mod constant de doctrină. Guvernul a emis, de asemenea, mai multe decizii în care magistrații au prevăzut, având în vedere durata procedurilor penale, o reducere a pedepsei inculpaților. Apoi, guvernul face trimitere la o decizie din 18 mai 2004 (Kasel c. Statul, tribunalul din Luxemburg, camera 8, 77974 din rol) care a tratat, în cadrul procedurii penale, problema respectării termenului rezonabil de către autoritățile judiciare ridicate de persoana împotriva căreia se desfășurase plângerea. În această decizie, judecătorii au respins cererea, în special pe motiv că: (...) după examinarea tuturor elementelor dosarului represiv, comportamentul autorităților competente nu a reieșit de la diligența necesară și adaptată complexității cauzei. În cele din urmă, guvernul oferă o hotărâre din 24 februarie 2006 (societatea de drept a Insulelor Virgine Britanice Farnell Holdings Ltd. c. Statul, Tribunalul din Luxemburg, Camera 11, 94423 din rol), prin care s-a decis că reclamantul în cauză a suferit un prejudiciu moral din cauza faptului că organismul civil introdus de aceasta nu a găsit o soluție de mai mult de cinci ani și prin care suma care trebuie alocată pentru prejudiciul moral a fost stabilită la 1 EUR. Guvernul concluzionează că legea din 1988 oferă o cale de atac eficientă în caz de funcționare defectuoasă a serviciilor judiciare 24. Curtea reamintește că dispozițiile articolului 35 din Convenție nu se epuizează decât recursurile atât referitoare la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Ele trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorite ;este de datoria statului pârât să demonstreze că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea, printre altele, Rezette c. Luxemburg 73983/01, § 26, 13 iulie 2004 Datal c. Luxemburg , n 13303/02, § 35, 4 august 2005 Casse c. Luxemburg , n 40327/02, § 36, 27 aprilie 2006). 25. Curtea amintește că, în decizia pe care a pronunțat-o la 7 mai 2002 în cauza Berlin ( Berlin c. Luxemburg (dec.), 44798/98, 7 mai 2002), apoi în hotărârile sale din 13 iulie 2004, 4 august 2005 și 27 aprilie 2006 în cauzele Rezette c. Luxemburg Datatel c. Luxemburg Casse c. Luxemburg, citată anterior, a respins excepția reținută de la epuizare, din cauza faptului că guvernul luxemburghez rămânea în imposibilitatea de a cita un exemplu de jurisprudență care a demonstrat eficacitatea acțiunii existente în teorie în dreptul intern 26. În speță, guvernul produce în primul rând decizii în care judecătorii au prevăzut, având în vedere durata procedurilor penale, o atenuare a pedepsei persoanelor acuzate în cauză. Cu toate acestea, Curtea consideră că aceste jurisprudene anterioare nu pot fi luate în considerare în mod rezonabil în speță, în măsura în care recurenta nu este acuzată în cadrul unei cauze penale. 27. Apoi, guvernul face trimitere la o decizie din 18 mai 2004 (Kasel c. Statul), în care judecătorii luxemburghezi au analizat dacă autoritățile judiciare au examinat o plângere depusă împotriva persoanei vizate într-un termen rezonabil. Cu toate acestea, trebuie să se constate că această hotărâre a unei instanțe judecătorești de primă instanță și nu constituie un precedent jurprudențial care ar fi primit în mod favorabil o cerere de despăgubire depusă pentru depășirea unui termen rezonabil. 28. În cele din urmă, guvernul face trimitere la o decizie din 24 februarie 2006 (societatea de drept din Insulele Virgine Britanice Farnell Holdings Ltd. c. Statul membru în cauză i s-a acordat 1 EUR pentru repararea prejudiciului moral suferit de durata procedurii civile pe care a introdus-o. Cu toate acestea, presupunând chiar că această decizie este pertinentă pentru examinarea caracterului efectiv al acțiunii invocate, Curtea constată că nu a adus dovada, nici a publicării, nici a difuzării în public sau, cel puțin, în mediul juridic al acestei hotărâri, pronunțată de o instanță de primă instanță. Astfel cum Curtea a considerat în mai multe cauze (a se vedea, Di Sante c. Italia (dec.), n 56079/00, 24 iunie 2004 Depauw c. Belgia (dec.), n 2115/04, CEDO 2007 ... (extracturi) nu ar fi echitabil să se opună unei căi de atac nou integrate în sistemul juridic al unui stat contractant persoanelor care depun cereri în fața Curții, înainte ca justițiabilii în cauză să fi avut efectiv cunoștință de acest lucru. În speță, forța este de a reaminti că Ön februarie 2006 a fost cunoscută sau ar fi trebuit să fie cunoscută de recurentă în momentul depunerii cererii sale în fața Curții. 29. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea consideră că posibilitatea de a pune în discuție responsabilitatea pentru statul membru pe baza articolului 1 din Legea din 1 Septembrie 1988 nu a dobândit încă, în momentul introducerii cererii, un grad suficient de certitudine juridică pentru a putea și a fi utilizat în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție (a se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, Debbasch c. Franța (dec.), nr. 49392/99, 18 septembrie 2001 Dumas c. Franța (dec.), nr. 53425/99, 30 aprilie 2002 Berlin, citată anterior, și Casse , citată anterior Jakubowska c. Luxemburg (dec.), n 41193/02, 28 septembrie 2006 Lemmer și Neiertz c. Luxemburg (dec.), n 302/04, 22 mai 2007 Electro Distribution Luxembourgeoise (E.D.L.) S.A. c. Luxemburg, n 11282/05, § 52, 31 iulie 2007). 30. Prin urmare, recurentei nu i se poate reproșa că nu a recurs la această acțiune. În consecință, este necesar să se respingă excepția din partea guvernului. 31. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. Guvernul a explicat că durata procedurii de soluționare a litigiilor este explicată de faptul că D.S. nu a putut fi localizată pentru mult timp și că o comisie internațională este în curs de desfășurare pentru audiere. Guvernul consideră că procedura se desfășoară, în ansamblu, într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 din convenție. 33. Recurenta nu a prezentat în fața Curții în termenul stabilit. 34. Curtea amintește că durata de timp (în mod rezonabil) a unei proceduri trebuie să fie apreciată în funcție de circumstanțele cauzei și pe baza următoarelor criterii: : complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și natura litigiului pentru persoana în cauză (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII). În prezenta cauză, Comisia consideră că circumstanțele speciale ale cauzei impun o evaluare globală ( mutatis mutandis, Manzoni c. Italia , Hotărârea din 19 februarie 1991, seria A n 195 B, §18 Obermeier c. Austria , Hotărârea din 28 iunie 1990, seria A n 179, § 72 ; precum și Laghouati și alții c. Luxemburg , n 33747/02, § 33, 5 aprilie 2007). 35. În cazul de față, fără îndoială că în cazul de față a fost vorba despre o anumită complexitate, în special din cauza necesității de a proceda printr-o comisie internațională de trimitere a numitului D.S. atunci când a fost localizată în cele din urmă. Cu toate acestea, aceasta nu poate explica numai durata procedurii. În ceea ce privește comportamentul recurentei, Curtea nu poate să constate că, în orice stadiu al procedurii, recurenta a pus piedici bunei desfășurări a procedurii. În aceste condiții, Curtea nu poate considera rezonabilă o perioadă de mai mult de șase ani pentru singura etapă a procedurii, pe de altă parte nefinalizată. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 AL CONVENȚIEI 36. Recurenta subliniază că durata procedurii de punere în circulație a cecurilor false aduce o atingere disproporționată drepturilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Curtea reamintește că scopul articolului 38. Curtea reamintește că scopul articolului respectiv este acela al articolului 38. Curtea, care este privat de o parte din activele sale, având în vedere sechestrarea în contul său bancar. Cu privire la admisibilitatea 37. Guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne. El reproșează reclamantei că nu a prezentat mai întâi acest aspect instanțelor naționale înainte de a sesiza Curtea. 38. 35 este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a corecta presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste acuzații să fie prezentate Curții ( mutatis mutandis, Selmuni c. Franța [GC], n 25803/94, § 74, CEDH 1999 V). În primul rând, cauza pe care se intenționează să o sesizeze Curtea trebuie invocată, cel puțin în esență, în formele și termenele prevăzute de dreptul intern, în fața instanțelor naționale corespunzătoare (Cardot c. Franța, Hotărârea din 19 martie 1991, seria A n 200, p. 18 alin. 34). 39. În speță, Curtea constată că Guvernul, atunci când reproșează recurentei că nu și-a prezentat Comisia trebuie apoi să ia notă de faptul că reclamanta și-a prezentat, în esență, cauza în fața judecătorilor din statul de executare, în mod succesiv, în sarcina dosarului, deoarece le-a transmis observațiile sale cu privire la blocarea fondurilor confiscate până la încheierea procedurii penale (a se vedea punctul 11 de mai sus). În cele din urmă, în măsura în care procedura în litigiu este încă în curs de desfășurare la nivelul procedurii în litigiu, Curtea consideră că nu se poate reproșa în mod rezonabil recurentei că nu a așteptat să-și prezinte reședința judecătorilor din fond în cadrul unui proces care nu poate fi deschis decât după încheierea procedurii. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția impusă de guvern. 41. În plus, Curtea arată că acest aspect este legat de cel examinat la unghiul articolului 6 alineatul (1) și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 42. Având în vedere constatarea referitoare la art. 6 alineatul (1) (punctul 35 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se stabilească dacă a existat, în speță, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre altele, Casse , citată anterior, § 79 Zanghîc. Italia, Hotărârea din 19 februarie 1991, seria A n 194-C, p. 47 alineatul (23). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA43. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 44. Recurenta nu a prezentat nicio cerere de satisfacie echitabila. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să-i acorde o sumă în acest sens. PE CESUL, CURȚA, ÎN L Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 31 iulie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte