ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; Prin rezoluția din 12 martie 2009 dată în Dosarul nr. 207/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus,cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.L., A.N. și G.D., judecători în cadrul Curții de Apel București, R.M., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T și S.D., grefier în cadrul Tribunalului București,sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. S-a reținut că prin plângerea din data de 2 decembrie 2008 adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,petentul M.N. a solicitat cercetarea penală a magistraților și a grefierului sus-menționați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.,susținând că judecătorii S.L., A.N.

și G.D. au pronunțat decizia penală nr. 688/R din data de 23 martie 2007 a Tribunalului București,prin care s-a respins recursul formulat de petent împotriva sentinței penale nr. 289 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, „printr-o greșeală comisă cu rea-credință”. În urma verificărilor,s-a constatat că cei trei judecători funcționează în prezent în cadrul Curții de Apel București, iar magistratul procuror-în cadrul D.I.I.C.O.T, motiv pentru care cercetările în cauză au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Din examinarea plângerii formulate de petent și a actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele reclamate nu au un suport probator, existența lor nefiind confirmată de actele cauzei.

Atât timp cât din conținutul plângerii și din examinarea hotărârii judecătorești pronunțate de Tribunalul București în Dosarul nr. 28595/299/2006, nu rezultă indicii privind comiterea vreunei infracțiuni, parchetul nu poate cenzura hotărârile instanțelor de judecată. Totodată, prin desființarea căii extraordinare de atac, aflată la dispoziția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a recursului în anulare, hotărâre a judecătorească pe care o critică petentul, nu mai poate fi reformată, în temeiul dispozițiilor care reglementau această cale de atac. Criticile petentului cu privire la nelegalitatea și netemeinicia unei hotărâri judecătorești, nu pot constitui temei pentru punerea în mișcare sau pentru exercitarea acțiunii penale.

De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2004, hotărârii nr. 328 din 24 august 2005, emisă de către Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, Parchetul nu poate face afirmații sau considerații în legătură cu probitate a profesională a unor magistrați judecători și nici nu există posibilitatea de a cenzura modul de argumentare a soluției dispuse de instanța de judecată. Pe baza aceluiași raționament juridic și din aceleași considerente se constată că D.S. - grefier în cadrul Tribunalului București, nu a săvârșit faptele imputate, mai mult, pronunțarea hotărârii judecătorești criticare nu are nici o legătură cu sarcinile de serviciu ale acesteia.

În temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., numitul M.N. a contestat soluția de neurmărire penală, susținând că este "rezultatul analizei superficiale cu știință și rea credință a culpelor judecătorilor". Prin rezoluția din 8 aprilie 2009 dată sub nr. 3405/1763/II-2/2009 a Procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent. S-a reținut că în urma examinării actelor premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că, prin sentința penală nr. 828 din 21 martie 2006, Judecătoria Sectorului 1 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1950 din 22 iulie 2005, formulată de M.N.

Sentința a fost recurată de petent, recursul fiind respins prin decizia penală nr. 1688/R din 26 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Decizia a fost atacată de M.N. în calea de atac a revizuirii, cererea sa fiind respinsă prin sentința penală nr. 289 din 01 februarie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.N., ce a fost înregistrat sub nr. 28595/299/2006 la Tribunalul București, secția a I-a penală, și repartizat spre soluționare completului format din magistrații L.S., N.A. și D.G. Grefier de ședință a fost numita D.S., iar Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Prin decizia penală nr. 688/R/2007, recursul a fost respins ca nefondat.

În motivarea hotărârii s-a reținut că cererea de revizuire formulată de M.N. nu îndeplinește condițiile impuse prin dispozițiile art. 393 C. proc. pen. și art. 394 C. proc. pen., astfel încât, în mod corect, a fost respinsă de instanța de fond. Față de cele expuse anterior, s-a apreciat că soluția de neurmărire penală adoptată în cauză este legală și temeinică. Decizia penală nr. 688/R din 23 martie 2007 a fost fundamentată de magistrații instanței de control judiciar pe dispozițiile ce reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii și care limitează posibilitatea de contestare pe această cale doar a hotărârilor judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei penale, prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

În acest sens s-a pronunțat și Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia nr. 42 din 14 februarie 2005. Actele efectuate în cauză nu au relevat încălcarea de magistrații L.S., N.A. și D.G. a vreunei dispoziții legale cu prilejul soluționării Dosarului nr. 28595/299/2006. Procuror R.M. a participat la judecarea cauzei în calitate de reprezentant al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, concluziile sale fiind conforme prevederilor legale aplicabile în materie. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale,petentul a formulat plângere conform art. 278 1 C. proc. pen.,susținând în esență că nu au fost avute în vedere probele pe care le-a depus la dosar.

Examinând rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că plângerea este nefondată. Potrivit art. 246 C. pen.,constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public,care,în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,cu știință,nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților,atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți,respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu,în sensul legii penale,ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte,aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context,nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege,neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza. Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție,cu referire la infracțiunea analizată,numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință,adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor,urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Formulând plângere penală împotriva judecătorilor care au soluționat o cauză în care petentul a avut calitatea de parte,acesta pune în discuție în realitate însăși legalitatea și temeinicia deciziei pronunțate de ei,susținând că aceasta este rezultatul unei greșite interpretări a legii. Or,potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea,cât și de către procurorul ierarhic superior acestuia, că în cauză fapta reclamată nu există,astfel încât plângerea de față este nefondată și în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. urmează a fi respinsă,cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul M.N. împotriva rezoluției din 12 martie 2009 dată în Dosarul nr. 207/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs . Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.