ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față;

Prin

rezoluția din 12 martie 2009 dată în Dosarul nr.

207/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus,cu referire la art. 10 lit. a)

C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.L., A.N. și G.D.,

judecători în cadrul Curții de Apel București, R.M., procuror în cadrul

D.I.I.C.O.T și S.D., grefier în cadrul Tribunalului București,sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

S-a reținut că prin

plângerea din data de 2 decembrie 2008 adresată Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București,petentul M.N. a solicitat cercetarea penală a magistraților

și a grefierului sus-menționați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.

246 C. pen.,susținând că judecătorii S.L., A.N. și G.D. au pronunțat decizia

penală nr. 688/R din data de 23 martie 2007 a Tribunalului București,prin care

s-a respins recursul formulat de petent împotriva sentinței penale nr. 289 din

1 februarie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, „printr-o greșeală

comisă cu rea-credință”.

În urma

verificărilor,s-a constatat că cei trei judecători funcționează în prezent în

cadrul Curții de Apel București, iar magistratul procuror-în cadrul

D.I.I.C.O.T, motiv pentru care cercetările în cauză au fost efectuate de către

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Din examinarea

plângerii formulate de petent și a actelor premergătoare efectuate în cauză a

rezultat că faptele reclamate nu au un suport probator, existența lor nefiind

confirmată de actele cauzei.

Atât timp cât din

conținutul plângerii și din examinarea hotărârii judecătorești pronunțate de

Tribunalul București în Dosarul nr. 28595/299/2006, nu rezultă indicii privind

comiterea vreunei infracțiuni, parchetul nu poate cenzura hotărârile

instanțelor de judecată.

Totodată, prin

desființarea căii extraordinare de atac, aflată la dispoziția Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a

recursului în anulare, hotărâre a judecătorească pe care o critică petentul, nu

mai poate fi reformată, în temeiul dispozițiilor care reglementau această cale

de atac.

Criticile petentului

cu privire la nelegalitatea și netemeinicia unei hotărâri judecătorești, nu pot

constitui temei pentru punerea în mișcare sau pentru exercitarea acțiunii

penale.

De asemenea, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2004, hotărârii nr. 328 din 24 august

2005, emisă de către Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea

Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, Parchetul nu poate face

afirmații sau considerații în legătură cu probitate a profesională a unor

magistrați judecători și nici nu există posibilitatea de a cenzura modul de

argumentare a soluției dispuse de instanța de judecată.

Pe baza aceluiași raționament

juridic și din aceleași considerente se constată că D.S. - grefier în cadrul

Tribunalului București, nu a săvârșit faptele imputate, mai mult, pronunțarea

hotărârii judecătorești criticare nu are nici o legătură cu sarcinile de

serviciu ale acesteia.

În temeiul

dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., numitul M.N. a contestat soluția de

neurmărire penală, susținând că este "rezultatul analizei superficiale cu

știință și rea credință a culpelor judecătorilor".

Prin rezoluția din 8

aprilie 2009 dată sub nr. 3405/1763/II-2/2009 a Procurorului șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție,a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea

formulată de petent.

S-a reținut că în

urma examinării actelor premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că,

prin sentința penală nr. 828 din 21 martie 2006, Judecătoria Sectorului 1 a

respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1950 din 22

iulie 2005, formulată de M.N.

Sentința a fost

recurată de petent, recursul fiind respins prin decizia penală nr. 1688/R din 26

iunie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Decizia a fost

atacată de M.N. în calea de atac a revizuirii, cererea sa fiind respinsă prin

sentința penală nr. 289 din 01 februarie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs M.N., ce a fost înregistrat sub nr. 28595/299/2006

la Tribunalul București, secția a I-a penală, și repartizat spre soluționare

completului format din magistrații L.S., N.A. și D.G. Grefier de ședință a fost

numita D.S., iar Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R.M. de la

Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin decizia penală nr.

688/R/2007, recursul a fost respins ca nefondat.

În motivarea

hotărârii s-a reținut că cererea de revizuire formulată de M.N. nu îndeplinește

condițiile impuse prin dispozițiile art. 393 C. proc. pen. și art. 394 C. proc.

pen., astfel încât, în mod corect, a fost respinsă de instanța de fond.

Față de cele expuse

anterior, s-a apreciat că soluția de neurmărire penală adoptată în cauză este

legală și temeinică.

Decizia penală nr.

688/R din 23 martie 2007 a fost fundamentată de magistrații instanței de

control judiciar pe dispozițiile ce reglementează calea extraordinară de atac a

revizuirii și care limitează posibilitatea de contestare pe această cale doar a

hotărârilor judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei penale, prin

condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. În acest sens s-a

pronunțat și Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție

prin decizia nr. 42 din 14 februarie 2005.

Actele efectuate în

cauză nu au relevat încălcarea de magistrații L.S., N.A. și D.G. a vreunei

dispoziții legale cu prilejul soluționării Dosarului nr. 28595/299/2006.

Procuror R.M. a

participat la judecarea cauzei în calitate de reprezentant al Ministerului

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, concluziile sale fiind

conforme prevederilor legale aplicabile în materie.

Împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale,petentul a formulat plângere conform art. 278

1

C. proc. pen.,susținând în esență că nu au fost avute în vedere probele pe care

le-a depus la dosar.

Examinând rezoluția

atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea

constată că plângerea este nefondată.

Potrivit art.

246 C. pen.,constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor fapta funcționarului public,care,în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu,cu știință,nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos

și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În ce

privește activitatea magistraților,atribuțiile lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt investiți,respectiv interpretării și

aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial

și ale celui procedural.

Eventualele

erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu

echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu,în sensul legii

penale,ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de

lege în fiecare caz în parte,aceasta fiind de altfel și justificarea existenței

lor.

În acest

context,nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege,neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea

penală a magistraților poate fi pusă în discuție,cu referire la infracțiunea

analizată,numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu

rea-credință,adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor

lor,urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Formulând

plângere penală împotriva judecătorilor care au soluționat o cauză în care

petentul a avut calitatea de parte,acesta pune în discuție în realitate însăși

legalitatea și temeinicia deciziei pronunțate de ei,susținând că aceasta este

rezultatul unei greșite interpretări a legii.

Or,potrivit art. 17

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,hotărârile judecătorești

pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și

exercitate conform dispozițiilor legale.

În mod

corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea,cât

și de către procurorul ierarhic superior acestuia, că în cauză fapta reclamată

nu există,astfel încât plângerea de față este nefondată și în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respinsă,cu obligarea petentului

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată

plângerea formulată de petiționarul M.N.

împotriva rezoluției din 12 martie 2009 dată

în Dosarul nr. 207/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o

menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs

.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 noiembrie 2009.