ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1718/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 13 august 2013, reclamantul C.V. a solicitat, în

contradictoriu cu M.A.N. și U.M. X București, recunoașterea dreptului pretins,

respectiv acordarea ajutoarelor ce i se cuvin, conform prevederilor art. 13 alin.

(2) din Legea nr. 285/2010 coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) și (2) din

Anexa VII, cap. II, Secțiunea a III-a la Legea - Cadru nr. 284/2010 și ale art.

127 alin. (5) și (6), lit. g) din H.G. nr. 257/2011, precum și obligarea

pârâților la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a

ajutoarelor ce i se cuvin, la care se adaugă dobânda legală și indicele de

inflație aferente sumei datorate la data pensionării.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3526 din 13 noiembrie 2013 a admis excepția necompetenței materiale,

invocată de pârâtul M.A.N. A declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția de litigii de muncă și de asigurări

sociale.

Pentru a se pronunța

astfel, s-a constatat că dreptul dedus judecății este unul care ține de un

raport de asigurări sociale, chiar petitul cererii fiind întemeiat pe Legea nr.

263/2010.

S-a reținut că

indicarea de către reclamant a prevederilor art. 1, 11 și 28 din Legea nr. 554/2004

nu schimbă competența materială a instanței, întrucât contenciosul

administrativ în materie de asigurări sociale este dat prin normă specială (art.

153 din Legea nr. 263/2010) în competența unei alte instanțe.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr.

10832 din 18 noiembrie 2014 a admis excepția necompetenței materiale. A

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ

de competență și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a

se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că Legea cadru privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009 a

fost abrogată la 1 ianuarie 2011 de Legea nr. 284/2010.

S-a mai

constatat că prin acțiune se solicită pretenții rezultate din aplicarea Legii nr.

330/2009, în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., iar potrivit art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de

autoritățile publice centrale sunt de competența secției de contencios

administrativ și fiscal a curții de apel.

Înalta Curte, învestită

cu regulatorul de competență, stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, în considerarea argumentelor ce succed:

Se observă că

problema care se ridică în speță este stabilirea instanței competente a soluționa

litigiul, în raport de acțiunea dedusă judecății.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin

care să i se recunoască dreptul la acordarea ajutoarelor ce i se cuvin, conform

prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 coroborate cu cele ale art.

20 alin. (1) și (2) din Anexa VII, cap. II, Secțiunea a III-a la Legea -  Cadru

nr. 284/2010 și ale art. 127 alin. (5) și (6), lit. g) din H.G. nr. 257/2011.

Sediul materiei în

ceea ce privește drepturile deduse judecății este reprezentat de art. 20 din Anexa

VII, cap. II, Secțiunea a III-a la Legea - Cadru nr. 284/2010 care prevede că,

la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea

raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și

funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației

penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca

militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul

administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de

apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor

stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de

bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate.

Chiar dacă dreptul la

ajutorul material este acordat prin legea de salarizare pentru mai multe

categorii de bugetari, solicitarea lui pe cale jurisdicțională presupune ca

fiecare categorie de salariați să se adreseze instanței competente, în raport

de raportul juridic, de muncă sau de serviciu, în care se află cu angajatorul

său.

Din acest punct de

vedere nu se va reține că ceea ce s-a dedus judecății este un raport juridic de

asigurări sociale, întrucât ajutorul la pensionare nu reprezintă o formă de

sprijin suportat de stat din bugetul asigurărilor sociale, ci o compensație

acordată de plătitorul de salariu la încetarea raportului de muncă al persoanei

salariate.

În speța dedusă

judecății, reclamantul a avut calitatea de cadru militar în structurile M.A.N.,

trecând în rezervă, cu drept de pensie, la data de 31 august 2012.

Potrivit art. 109 din

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca

obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției

de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor

pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Astfel cum rezultă

din dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, aceștia

nu sunt funcționari publici, raportul dedus prezentei judecăți nu implică exercițiul

autorității publice, iar în cauză nu se contestă refuzul de emitere a unui act

administrativ pentru ca eventualele litigii cu angajatorul să fie soluționate

de instanțele de contencios administrativ.

În lipsa unor norme

speciale de natura celor cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițiștilor, care îi califică pe aceștia drept funcționari publici cu statut

special și cărora li se aplică jurisdicția administrativă în litigiile

decurgând din raportul de serviciu, militarii sunt supuși, în ceea ce privește

drepturile bănești pretinse, jurisdicției instanțelor de drept comun în materia

litigiilor de muncă.

În consecință, Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 iunie 2015.