ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1718/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13 august 2013, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu M.A.N. și U.M. X București, recunoașterea dreptului pretins, respectiv acordarea ajutoarelor ce i se cuvin, conform prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII, cap. II, Secțiunea a III-a la Legea - Cadru nr. 284/2010 și ale art. 127 alin. (5) și (6), lit. g) din H.G. nr. 257/2011, precum și obligarea pârâților la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a ajutoarelor ce i se cuvin, la care se adaugă dobânda legală și indicele de inflație aferente sumei datorate la data pensionării.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3526 din 13 noiembrie 2013 a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul M.A.N. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de litigii de muncă și de asigurări sociale. Pentru a se pronunța astfel, s-a constatat că dreptul dedus judecății este unul care ține de un raport de asigurări sociale, chiar petitul cererii fiind întemeiat pe Legea nr. 263/2010. S-a reținut că indicarea de către reclamant a prevederilor art. 1, 11 și 28 din Legea nr. 554/2004 nu schimbă competența materială a instanței, întrucât contenciosul administrativ în materie de asigurări sociale este dat prin normă specială (art. 153 din Legea nr. 263/2010) în competența unei alte instanțe.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 10832 din 18 noiembrie 2014 a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009 a fost abrogată la 1 ianuarie 2011 de Legea nr. 284/2010.

S-a mai constatat că prin acțiune se solicită pretenții rezultate din aplicarea Legii nr. 330/2009, în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel. Înalta Curte, învestită cu regulatorul de competență, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în considerarea argumentelor ce succed: Se observă că problema care se ridică în speță este stabilirea instanței competente a soluționa litigiul, în raport de acțiunea dedusă judecății.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să i se recunoască dreptul la acordarea ajutoarelor ce i se cuvin, conform prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII, cap. II, Secțiunea a III-a la Legea - Cadru nr. 284/2010 și ale art. 127 alin. (5) și (6), lit. g) din H.G. nr. 257/2011.

Sediul materiei în ceea ce privește drepturile deduse judecății este reprezentat de art. 20 din Anexa VII, cap. II, Secțiunea a III-a la Legea - Cadru nr. 284/2010 care prevede că, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate.

Chiar dacă dreptul la ajutorul material este acordat prin legea de salarizare pentru mai multe categorii de bugetari, solicitarea lui pe cale jurisdicțională presupune ca fiecare categorie de salariați să se adreseze instanței competente, în raport de raportul juridic, de muncă sau de serviciu, în care se află cu angajatorul său. Din acest punct de vedere nu se va reține că ceea ce s-a dedus judecății este un raport juridic de asigurări sociale, întrucât ajutorul la pensionare nu reprezintă o formă de sprijin suportat de stat din bugetul asigurărilor sociale, ci o compensație acordată de plătitorul de salariu la încetarea raportului de muncă al persoanei salariate.

În speța dedusă judecății, reclamantul a avut calitatea de cadru militar în structurile M.A.N., trecând în rezervă, cu drept de pensie, la data de 31 august 2012. Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Astfel cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, aceștia nu sunt funcționari publici, raportul dedus prezentei judecăți nu implică exercițiul autorității publice, iar în cauză nu se contestă refuzul de emitere a unui act administrativ pentru ca eventualele litigii cu angajatorul să fie soluționate de instanțele de contencios administrativ.

În lipsa unor norme speciale de natura celor cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițiștilor, care îi califică pe aceștia drept funcționari publici cu statut special și cărora li se aplică jurisdicția administrativă în litigiile decurgând din raportul de serviciu, militarii sunt supuși, în ceea ce privește drepturile bănești pretinse, jurisdicției instanțelor de drept comun în materia litigiilor de muncă. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2015.