ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 943/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, reclamantul C.G.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, să se constate că raporturile de muncă cu Ministerul Apărării Naționale au încetat la data de 14 octombrie 1982 și obligarea pârâtului să îi plătească drepturile salariale pentru perioada 1 - 14 octombrie 1982, drepturi salariale indexate, majorate și reactualizate și eventualele cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 276 din 11 martie 2014, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că litigiul dedus judecății nu este un conflict de muncă, în sensul art. 1 lit. n) din Legea nr. 62/2011, iar raportul dintre părți nu este unul de muncă, întrucât reclamantul nu mai are încheiat cu pârâtul un contract de muncă, ci a fost trecut în rezervă, prin acte administrative, care nu pot fi anulate sau verificate decât în cadrul procedurii speciale. Ordinele criticate, a căror verificare s-a pretins în acțiunea promovată, având în vedere că reclamantul contestă temeiul trecerii în rezervă, data trecerii, în raport de situațiile de fapt invocate (incapacitatea temporară de muncă, prestarea activității și după 2 octombrie 1982, necomunicarea propunerii consiliului de onoare), au natura unor acte administrative individuale și au fost emise de către o autoritate a administrației publice centrale de specialitate, în exercitarea atribuțiilor conferite de lege.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, sub imperiul căreia a fost introdusă acțiunea, și cu prevederile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparține curții de apel, iar nu tribunalului. Este adevărat că, în privința validității ordinelor de trecere în rezervă, se aplică normele de drept substanțial în vigoare la data emiterii sau adoptării acestora, dar judecata cauzei, sub aspectul competenței instanțelor, iar nu al procedurii de urmat, se realizează în conformitate cu legea în vigoare la data sesizării instanței. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 188 din 25 septembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamantul C.G.E., și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Curtea a apreciat că, raportat la petitul acțiunii, precum și la precizările reclamantului, depuse la Curtea de Apel Ploiești, prin care acesta arată că nu solicită anularea unor acte administrative (Ordinele Ministerului Apărării Naționale), ci doar plata unor drepturi salariale, aparține tribunalului competența de soluționare a acestei cereri de chemare în judecată. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a decis, în temeiul art. 134 și art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Buzău, secția I civilă.

Litigiul dedus judecății vizează, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la plata, către reclamant, a drepturilor salariale pentru perioada 1 - 14 octombrie 1982, indexate, majorate și reactualizate. Prin precizările la acțiune, reclamantul a indicat expres faptul că scopul cererii de chemare în judecată nu este anularea Ordinului Ministrului Apărării nr. M.C. 683 din 6 septembrie 1982, pe care intenționează să îl atace pe cale separată, sau a Ordinului Ministrului Apărării nr. M.C. 757 din 2 octombrie 1982, ci acordarea drepturilor salariale pentru o parte din luna octombrie 1982, iar cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 și urm. C. muncii.

Raportat la aceste precizări, și în virtutea principiului disponibilității, care impun judecătorului învestit cu soluționarea unei cereri să se raporteze la obiectul și limitele stabilite prin cererea, respectiv apărările părților, Înalta Curte apreciază că Tribunalului Buzău, secția litigii de muncă, revine competența de soluționare, în prima instanță, a cererii de față. În speță nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât reclamantul nu a avut și nu are calitatea de funcționar public, în accepțiunea acestui act normativ. În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.G.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 martie 2015. Procesat de GGC - MI