ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta F.F.M. a chemat în judecată pe

pârâtul G.B. în calitate de Președinte al Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților (în continuare A.N.R.P.) prin Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor (în continuare C.N.C.I. - în calitate de succesoare

a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) pentru ca prin hotărârea

judecătorească, în temeiul art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, să aplice

acestuia o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi

de întârziere începând cu data de 15 iunie 2013 și până la executarea obligațiilor

fixate prin Decizia nr. 4618 din 08 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal (în Dosarul nr. 663/33/2011).

instanțe

Prin

sentința civilă nr. 569/2013 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta F.F.M., în contradictoriu cu pârâtul G.B. în calitate

de Președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților -

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, succesoare în drepturi a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; a aplicat pârâtului G.B. o

amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la

data pronunțării prezentei sentințe până la punerea în executare a obligației

stabilite prin Decizia nr. 4618 din 08 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr.

663/33/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a obligat pârâtul la

plata sumei de 1.240 lei în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

3.

Calea de atac exercitată

Împotriva

susmenționatei sentințe a declarat recurs pârâtul G.B., în calitate de

președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

4.

Procedura de filtrare a recursului a fost urmată conform dispozițiilor art. 493

alin. (3) și (7) din Noul Cod de procedura civilă (în continuare N.C.P.C.).

5.

Motive de casare invocate

Recurentul

a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C. („când hotărârea a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”),

arătând, în esență, că:

-

Instanța de fond, în mod greșit, a interpretat prevederile art. 21 din Legea nr.

165/2013, aplicând eronat prevederile exprese ale Legii nr. 165/2013.

Situația

în care se regăsește reclamanta F.F.M., ca urmare a pronunțării Deciziei nr.

4618 din 8 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, este expres reglementată la art. 41 alin. (5) din

Legea nr. 165/2013, text care trimite la art. 21 din același act normativ, iar din

analiza acestor prevederi rezultă că numai în situația în care propunerea dată

prin dispoziția primarului este validată de către C.N.C.I. se emite o decizie

de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv.

Sediul

materiei în procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire de către C.N.C.I.

se regăsește la art. 21-26 din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, prin trimiterea

expresă de la art. 41 alin. (5) legiuitorul a stabilit în mod clar incidența art.

21 din lege, care prevede posibilitatea validării sau invalidării dispoziției primarului

prin decizia C.N.C.I. În aceste condiții, recurentul arată că în mod greșit

instanța de fond a reținut că etapa verificării dreptului persoanei care se

consideră îndreptățită la măsuri reparatorii ar fi fost deja depășită, din moment

ce prin noua lege această atribuție a fost instituită în sarcina Comisiei, ea

neexistând în vechea legislație ca atribuție a fostei C.C.S.D. (titlul VII din

Legea nr. 247/2005).

În

exercitarea acestei atribuții legale s-a solicitat completarea dosarului de

despăgubire pentru emiterea deciziei de validare/invalidare a Dispoziției nr. 1780/2008

emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Solicitarea în discuție a fost generată

de situația juridică a imobilului la data exproprierii potrivit art. 8 alin. (1)

din Legea nr, 10/2001, republicată, dar și de necesitatea prezentării în copie

legalizată a contractului de cesiune încheiat între K.M., S.M., B.K.K. și D.A.,

precum și cel încheiat între cei din urmă, reclamanta F.F.M. și O.P.J.F., având

în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 care reglementează

situația în care măsurile compensatorii se acordă altor persoane decât

titularul dreptului de proprietate.

-

Cu privire la posibilitatea punerii în executare a Deciziei nr. 4618 din 8

noiembrie 2012 a Î.C.C.J. în termenul de 30 de zile, termen apreciat de instanța

de fond ca fiind nerespectat, s-a învederat că în perioada 15 martie 2012 - 15

mai 2013 procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire

a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 117/2012, iar prin Legea nr. 165/2013, intrată în vigoare la data de

20 mai 2013, s-a instituit o nouă procedură de soluționare a dosarelor de

despăgubire nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi; această

procedură se desfășoară potrivit art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 din

Legea nr. 165/2013.

După

expirarea perioadei de suspendare instituită de O.U.G. nr. 4/2012 s-au efectuat

toate diligențele și s-au inițiat toate demersurile necesare punerii în

executare a Deciziei Î.C.C.J., în condițiile în care începând cu 6 iunie 2013

s-au analizat aproximativ 1500 de dosare de despăgubire (inclusiv 700 de dosare

în care existau hotărâri prin care instanțele au stabilit obligația emiterii

deciziei de despăgubire), soluționate în ordinea cronologică a rămânerii definitive

și irevocabile, dosarul reclamantei fiind analizat în ședința C.N.C.I. din data

de 17 octombrie 2013.

În

aceste condiții, nu se poate reține vreo culpă în sarcina recurentului în

calitatea sa de președinte al A.N.R.P.

-

Referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.240 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată s-a solicitat în principal, să se revină asupra acestor cheltuieli

din moment ce s-au efectuat toate demersurile pentru punerea în executare a

Deciziei nr. 4618/2012, iar, în subsidiar, să se facă aplicația art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

6.

Analiza motivelor de casare

Instanța

de control judiciar reține :

Prin

Decizia nr. 4618 din 8 noiembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de F.F.M. împotriva

sentinței nr. 614 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată în sensul că a

admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat autoritatea pârâtă (C.C.S.D.)

să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.

Din considerentele acestei decizii rezultă că instanța de recurs a sancționat

în acest fel nerespectarea de către autoritatea pârâtă a unui termen rezonabil

în parcurgerea procedurii reglementate de Capitolul V al Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele

măsuri adiacente, iar termenul de executare a fost fixat în raport de

dispozițiile articolului unic al OUG nr. 4/2012 potrivit căruia emiterea titlurilor

de proprietate, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind

evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 se suspendă de la data intrării în vigoare a ordonanței (15

martie 2012) până la data de 15 mai 2013.

Cererea

de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar are ca temei

dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) și dispozițiile art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind generată de neexecutarea

obligației stabilită prin Decizia nr. 4618 din 8 noiembrie 2012 a Î.C.C.J. - S.C.A.F.

Din

conținutul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se desprinde concluzia că

în aplicarea sancțiunii cu amendă conducătorului autorității publice este

nerelevantă culpa în neexecutarea obligației stabilite în sarcina autorității

prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Chiar

și în aceste condiții, Înalta Curte nu poate ignora existența, în speță, a unor

cauze de natură obiectivă constând în modificări legislative care justifică

întârzierea în îndeplinirea obligației prevăzute la alin. (1) al art. 24 din

Legea nr. 554/2004, căci așa cum s-a dovedit la data de 10 noiembrie 2014 a

fost emisă de către C.N.C.I. Decizia nr. 2128 de validare parțială a

Dispoziției Primarului Municipiului Cluj-Napoca, în favoarea intimatei-reclamante

(105.847 puncte) și a lui O.P.J.F. (354.357 puncte).

Astfel,

la data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 publicată în M.

Of. nr. 278 din 17 mai 2013 prin care s-a instituit o nouă procedură de

soluționare a dosarelor de despăgubiri nesoluționate până la data intrării în

vigoare a acestui act normativ.

Conform

art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 165/2013 C.N.C.I. preia atribuțiile C.C.S.D. și funcționează

până la finalizarea procesului de retrocedare, operând deci o transmisiune legală

de drepturi și obligații de la vechea comisie la C.N.C.I. Procedura ce trebuia

urmată pentru ca C.N.C.I. să funcționeze legal este redată în detaliu chiar în

considerentele sentinței recurate.

Trebuie

observat că prin noul act normativ (art. 50 lit. c)) au fost abrogate prevederile

art. 16-18 din Capitolul V (Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor) Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În mod evident, titlul de despăgubire

nu poate fi eliberat în baza unei dispoziții legale care nu mai este în

vigoare.

Prima

instanță reține, în acest context legislativ, că CNCI trebuia să emită „decizia

de compensare prin puncte” echivalent al titlului de despăgubire prevăzut de Legea

nr. 247/2005 dar omite să observe că CNCI poate acționa doar în limitele fixate

de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 care trimite în mod expres la art. 21

din aceeași lege. Analiza comparativă a celor două reglementări (Legea nr. 247/2005

Titlul VII și Legea nr. 165/2013) făcută de judecătorul fondului nu reprezintă

un argument în sine pentru concluzia că devine incident art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Art.

41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 statuează: „Obligațiile privind emiterea titlurilor

de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.

Așadar,

este obligatoriu pentru C.N.C.I. să respecte prevederile art. 21, iar în acest

context trebuie amintit conținutul alin. (5) de care se prevalează

recurentul-pârât în susținerile/ apărările sale: „Secretariatul Comisiei

Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor

din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră

îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar,

Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare

entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor

instituții care ar putea deține documente relevante.”

În

aplicarea acestui text legal, prin adresa nr. 51338/CC din 24 octombrie 2013

s-a solicitat atât Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, cât și reclamantei completarea

dosarului cu o serie de înscrisuri, enunțate în considerentele sentinței,

completare care trebuia făcută în conformitate cu art. 32 alin. (1) din Legea nr.

165/2013.

Înalta

Curte nu împărtășește abordarea primei instanțe care a înlăturat apărarea pârâtului

fundamentată pe prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 apreciind că atitudinea

autorității publice reflectă intenția de a justifica întârzierea în executarea deciziei

Î.C.C.J. și menționând că se poate prezuma că etapa de completare a dosarului a

fost deja depășită din moment ce Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat antecesoarea

în drepturi a C.N.C.I. să emită titlul de despăgubire.

Modul

în care a acționat autoritatea publică are un suport legal precis, art. 41

alin. (5) coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/2013, precitate. Utilitatea

solicitării depunerii în completare de înscrisuri cu privire la situația juridică

a imobilului menționat în Dispoziția nr. 1780 din 10 martie 2008 a Primarului

Municipiului Cluj-Napoca este verificată, în cauza de față, prin Decizia de

validare parțială nr. 2128 din 10 noiembrie 2014 emisă de C.N.C.I. depusă în

fața instanței de recurs. De asemenea, solicitarea depunerii în copie

legalizată a contractului de cesiune autentificat de către S.N.C. „Napoca Lex”

sub nr. 7029 din 30 aprilie 2010 este justificată în raport de dispozițiile art.

24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora: „în situația în care se

acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de

proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai

acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit

fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia

pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din

diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).”.

În

contextul prezentat se constată că au fost greșit aplicate, în speță,

dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, scopul legiuitorului

fiind evident de a sancționa pasivitatea unei autorități publice în exercitarea

unei obligații dispuse prin hotărâre judecătorească irevocabilă, însă nu în afara

oricăror verificări a circumstanțelor fiecărei cauze.

În

sprijinul acestei soluții este și jurisprudența C.E.D.O. în materia dreptului

de acces la justiție consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, Curtea de la Strasbourg nuanțând obligația statului de

punere în executare în orice condiții a unei hotărâri judecătorești și reținând

că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un stat să pună în executare fiecare

hotărâre, indiferent care ar fi circumstanțele (Cauza Fociac contra României,

Hotărârea din 5 februarie 2005).

Demersurile

făcute de C.N.C.I. pentru executarea Deciziei Î.C.C.J. nr. 4618/2012 au fost

evidențiate și reținute chiar de instanța fondului, astfel că nu se poate reține

că a existat o atitudine de pasivitate/inerție care să conducă la sancționarea conducătorului

acestei autorități publice.

7.

Hotărârea instanței de recurs

În

raport de cele expuse, criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.

8 din N.C.P.C. se regăsesc întemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. (2) N.C.P.C.

și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, se va casa în

tot hotărârea atacată și, rejudecând, se va respinge ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta F.F.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de G.B. - Președintele A.N.R.P. - Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor (succesoare în drepturi a C.C.S.D.) împotriva sentinței civile nr. 569/2013

din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta F.F.M., ca

neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 decembrie 2014.