ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5820/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 240

din 27 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.N. având

ca obiect anularea Hotărârii nr. 3112 din 19 decembrie 2011 emisă de pârâta C.J.P.

Bistrița-Năsăud și recunoașterea în favoarea sa a drepturilor prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 3112

din 19 decembrie 2011, C.J.P. Bistrița-Năsăud a respins cererea reclamantului,

pe motiv că situația expusă nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

În raport cu

prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, din declarațiile reclamantului și din declarațiile autentificate

ale martorilor, depuse la dosar, reiese că reclamantul împreună cu părinții lui

au plecat din localitatea de domiciliu Adâncata, aflată pe teritoriul U.R.S.S.,

în urma apropierii armatei sovietice și a temerii că ar putea fi supuși unor

persecuții etnice.

Reclamantul s-a

născut pe teritoriul U.R.S.S., după cum rezultă din actul de identitate, dar nu

face dovada unei persecuții etnice. Temerea că ar putea suferi persecuții

politice pe motive etnice nu poate suplini persecuția efectivă despre care face

vorbire textul de lege precizat.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ, a declarat recurs reclamantul M.N., reieterând aspectele

cuprinse în cererea de chemare în judecată referitoare la încadrarea în

ipotezele reglementate de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

Examinându-se

sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român,

care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6

martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile

prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de

domiciliu.

Prin Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a

precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice,precum și persoanele care au fost expulzate, s-au

refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populații ca urmare a

unui tratat bilateral.

Se reține că O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se referă la „acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice”.

Situația expusă de

reclamant, refugiul ca fapt al părăsirii localității de domiciliu, fără ca, la

originea plecării, să fie dovedită o cauză ce poate fi catalogată ca persecuție

etnică exercitată de regimurile instaurate în România, nu poate fi reținută ca

situație ce se încadrează în prevederile legii, în condițiile în care localitatea

de domiciliu, din care s-ar fi refugiat petentul, se afla pe teritoriul U.R.S.S.,

iar nu pe teritoriul României, pentru a fi incidente prevederile ordonanței.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

M.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.N. împotriva sentinței civile nr. 240 din 27 martie 2012 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 iunie 2013.