ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 256/2015

Asupra apelului de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72 din 27 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul condamnat N.M.B. împotriva sentinței penale nr. 380 din data de 6 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 4327/2/2013. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență că, prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2015, condamnatul N.M.B. a formulat contestație în anulare, conform art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva sentinței penale nr. 380 din data de 6 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 4327/2/2013.

În motivare, petentul a arătat că a fost condamnat la 18 ani închisoare, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Pe parcursul motivării depuse la dosar, condamnatul a făcut o expunere a pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune comisă, însă susține că este nevinovat. Față de împrejurarea că această contestație în anulare vizează nu hotărârea de recunoaștere, ci însăși hotărârea de condamnare, dispusă de autoritățile din Anglia, Curtea de apel a constatat că prezenta contestație este inadmisibilă, fiind respinsă ca atare. Împotriva sentinței penale nr. 72 din 27 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, a formulat apel condamnatul N.M.B. invocând ca temei al contestației dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc.

pen., respectiv faptul că a primit o soluție de condamnare în condițiile în care existau probe de încetare a procesului penal, în fapt, însă criticând soluția de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, întrucât se consideră nevinovat. Apelul declarat de condamnatul N.M.B. Împotriva sentinței penale nr. 72 din 27 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale în materie, înalta Curte constată că apelul a fost formulat de condamnat împotriva unei hotărâri pronunțată într-o contestație în anulare, cale extraordinară de atac. Potrivit disp. art. 432 C. proc.

pen., intitulat „Procedura de judecare", alin. (4) arată că „Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă." Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțată cu încălcarea normelor procesual penale. În aceeași succesiune logico-juridică, veriflcându-se admisibilitatea în principiu, conform art. 431 C. proc. pen. și a cazului de contestație în anulare prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., de către Curtea de apel, s-a constatat că prin sentința penală nr. 380 din data de 6 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 4327/2/2013, a cărei anulare s-a solicitat, s-au hotărât următoarele: S-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect transferarea persoanei condamnate N.M.B.

S-a recunoscut sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra. În baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a convertit pedeapsa nedeterminată cu închisoarea aplicată condamnatului N.M.B. prin sentința penală recunoscută în pedeapsa închisorii în cuantum de 18 ani. S-a dispus transferarea persoanei condamnate N.M.B. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 18 ani închisoare.

S-a dedus din durata pedepsei perioada executată din 26 ianuarie 2011 la zi, precum și cele 519 zile de arest preventiv." Potrivit Legii nr. 302/2004, orice alte critici privind dispozițiile din cuprinsul hotărârii judecătorești străine vizând pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și cele care nu privesc executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu pot face obiectul analizei instanțelor române, ci pot fi formulate doar în fața autorităților străine care au pronunțat acea hotărâre de condamnare, în speța de față, autoritățile din Anglia. Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată ca, așa după cum și prima instanță a reținut, această contestație în anulare vizează nu hotărârea de recunoaștere, ci însăși hotărârea de condamnare, dispusă de autoritățile din Anglia, ceea ce face ca prezenta contestație să fie inadmisibilă.

Cum în fața instanței de apel, condamnatul nu a invocat nici un motiv pentru care sentința atacată să fie nelegală, în fapt reiterând motivele invocate inițial în fața primei instanțe, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge apelul formulat ca fiind nefondat. Văzând și disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat apelul formulat de condamnatul N.M.B. împotriva sentinței penale nr. 72 din 27 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 09 iulie 2015.