ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1791/2014

Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 127/F din 25 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 485/93/2014, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare ca urmare a sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile de la Penitenciarul București-Jilava privind pe condamnatul R.Ș., în prezent aflat în executarea - M.E.P.Î. nr. 1431 din 11 decembrie 2013 al Tribunalului București, secția a I penală. În baza art. 4 din noul C. pen., s-a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

din 1968 a fost dezincriminată. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 1089 din 20 decembrie 2012 a Tribunalului București, secția a I penală. S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 1431 din 11 decembrie 2013 al Tribunalului București, secția I penală, emis în baza sentinței penale nr. 1089 din 20 decembrie 2012 a Tribunalului București, secția a I penală, și s-a emis un nou M.E.P.Î. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele : Condamnatul se afla în executarea, printre altele, a unei pedepse de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din vechiul C. pen.

S-a apreciat că, urmare a intrării în vigoare, la data de 01 februarie 2014, a noului C. pen., infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen. a fost dezincriminată, conținutul constitutiv (generic) al acesteia nefiind preluat după data de 01 februarie 2014 în nicio altă prevedere legală cu caracter penal. Împotriva acestei sentințe, la data de 09 aprilie 2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea sentinței penale nr. 127 din 25 februarie 2014, condamnatul R.Ș. a formulat contestație. Totodată, la data de 25 februarie 2014, prin adresa din 2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea sentinței penale nr. 127 din 25 februarie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial București a formulat contestație. Contestațiile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 22 aprilie 2014, sub nr. 485/93/2014 (nr. în format vechi 1395/2014). Condamnatul a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 127 din data de 25 februarie 2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov și, pe fond, rejudecând, admiterea sesizării și aplicarea legii penale mai favorabile. În motivarea în fapt a contestației, condamnatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen. 1969, a apreciat că elementele constitutive ale acestei infracțiuni se regăsesc în dispozițiile art. 367 din Noul C. pen., însă, sub aspect sancționator, legea nouă este mai favorabilă prin cuantumul redus al limitelor de pedeapsă.

În drept, contestatorul a invocat prevederile Legii nr. 187/2012. Contestatorul a depus la dosar concluzii scrise (filele 17-20). Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București a solicitat admiterea contestației și desființarea sentinței penale nr. 127 din data de 25 februarie 2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov și, pe fond, rejudecând, constatarea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. 1969 ca nefiind dezincriminată. În motivarea în fapt a contestației, Parchetul a precizat că prin adoptarea noilor coduri s-a urmărit, ca urmare a realităților sociale, o reunire a numeroaselor legi speciale sub un singur cod, astfel că, prin apariția Noul C. pen.

nu s-a urmărit dezincriminarea unor fapte, ci s-a făcut o nouă reconfigurare a acestora, reunindu-se în conținutul unor fapte (redefinite) conținutul constitutiv (generic) al unor fapte prevăzute distinct în vechiul C. pen. Așa a procedat legiuitorul și în cazul art. 323 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de acest articol fiind inclus în art. 367 din Noul C. pen., infracțiune în al cărei conținut constitutiv se regăsesc și conținuturile constitutive ale altor infracțiuni, respectiv cele prevăzute de art. 167 din Noul C. pen. și art. 7, 8 și 9 din Legea nr. 39/2003. Prin urmare, s-a apreciat că nu este vorba despre o dezincriminare, ci despre o reconfigurare, art. 323 din vechiul C. pen.

regăsindu-se în conținutul constitutiv al art. 367 din Noul C. pen. În drept, Parchetul a invocat dispozițiile art. 425 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014, curtea de apel în baza art. 23 alin. (10) din Legea nr. 255/2013, a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat R.Ș. împotriva sentinței penale nr. 127 din 25 februarie 2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 485/93/2014. În baza art. 23 alin. (10) din Legea nr. 255/2013, a admis contestația formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București împotriva sentinței penale nr. 127 din 25 februarie 2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 485/93/2014.

A desființat în totalitate sentința penală contestată și, în fond, rejudecând : A respins, ca nefondată, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului București - Jilava, privind pe condamnatul R.Ș. Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut următoarele: În speță, contestatorul-condamnat se află în executarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1089 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 50768/3/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 3931 din 10 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pentru care s-a emis M.E.P.Î.

nr. 1431 din 11 decembrie 2013. Prin această sentință penală, contestatorul a fost condamnat la următoarele pedepse: - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13, art. 37 lit. b) și art. 41 alin. (2) C. pen. 1969; - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (3) tezele I și IV din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 și art. 37 lit. b) din Codul penal 1969; - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din C. pen. 1969 rap. la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic. art. 13 și art 37 lit. b) C. pen. 1969 și - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

1969, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. 1969. În temeiul art. 210 alin. (1) din Noul C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de trafic de persoane este de 10 ani închisoare. În temeiul art. 211 alin. (1) din Noul C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de trafic de minori este de 10 ani închisoare. În temeiul art. 263 alin. (1) din Noul C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de trafic de migranți este de 7 ani închisoare. În temeiul art. 367 alin. (1), (3) și (6) din Noul C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este de 5 ani închisoare.

Potrivit art. 4 teza I din Noul C. pen., privind aplicarea legii penale de dezincriminare, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Conform art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) și art. 13 alin. (3) tezele I și IV din Legea nr. 678/2001 și art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, în raport de ansamblul textelor de lege anterior enunțate, Curtea a constatat că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., pentru următoarele motive: Astfel, s-a reținut că cele trei pedepse de câte 5 ani, 5 ani și 2 ani închisoare aplicate condamnatului pentru comiterea infracțiunilor sus¬menționate nu depășesc maximul special de 10 ani, 10 ani și, respectiv, 7 ani închisoare prevăzute de dispozițiile Noului C. pen. pentru aceste infracțiuni. În consecință, în ceea ce privește cele trei infracțiuni pentru care a fost condamnat contestatorul, Curtea a reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul C. pen., dispoziții legale potrivit cărora pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen.

din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Noul C. pen., nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi. Potrivit art. 323 alin. (1) C. pen. 1969, fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsește cu închisoarea. Totodată, conform art. 367 alin. (1) și (6) din Noul C. pen., inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea; prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

Comparând conținutul constitutiv al celor două infracțiuni, sub aspectul acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii, Curtea de apel a reținut că nu este vorba despre o dezincriminare a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, întrucât cele 4 acțiuni prevăzute în mod alternativ, de inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional, prin care se poate comite această infracțiune, au fost preluate în mod corespunzător de prevederile Noului C. pen. În același context, s-a apreciat că însăși definirea dată de Noul C. pen. grupului infracțional organizat confirmă faptul că prin art. 367 din noua reglementare s-a procedat la o reconfigurare a aceleiași infracțiuni.

Astfel, s-a remarcat faptul că, deși prin dispozițiile art. 323 C. pen. 1969 nu a fost definit grupul infracțional organizat, în teoria și practica judiciară s-a apreciat că înțelesul acestei noțiuni este cel reglementat în mod expres în noua reglementare. Prin urmare, și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. 1969 membrii grupului aveau roluri bine determinate, astfel că grupul trebuia să aibă o anumită structură și o anumită durată în timp, în caz contrar asocierea fiind ocazională, iar nu o pluralitate constituită de infractori. Curtea de apel a constatat, totodată, că prin art. 367 din Noul C. pen. s-a creat un cadru unitar pentru sancționarea asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni, astfel că toate faptele ce intrau anterior sub incidența art. 167 și art. 323 C. pen.

1969 și art. 7 din Legea nr. 39/2003 continuă să fie incriminate, cu precizarea că grupul trebuie să fi fost constituit din trei persoane sau mai multe. Ca atare, unica situație în care s-ar putea vorbi despre dezincriminare ar fi aceea în care faptele au fost comise, evident înainte de data de 01 februarie 2014, de un grup format din două persoane, fapte ce îndeplineau elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. 1969, deoarece infracțiunea prevăzută în Noul C. pen. impune ca grupul să fie alcătuit din trei sau mai multe persoane. De altfel, s-a reținut că însăși expunerea de motive a Noului C. pen.

confirmă această ipoteză, în sensul că s-a prevăzut că, în privința grupărilor infracționale, s-a propus renunțarea la paralelismul existent până la data de 01 februarie 2014 în textele care incriminează acest gen de fapte, respectiv grup infracțional organizat, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complot și grupare teroristă, în favoarea instituirii unei incriminări cadru - constituirea unui grup infracțional organizat - cu posibilitatea menținerii, ca incriminare distinctă, a asociației teroriste, dat fiind specificul acesteia. Raportând aceste considerații legale, teoretice și de practică judiciară, în prezenta cauză, Curtea de apel a constatat că persoana condamnată R.Ș.

a săvârșit fapta de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni împreună cu mai multe persoane, printre care numiții M. (fostă R.) L. și Ș.F., fiind, așadar, în prezența unui grup infracțional organizat, constituit din trei sau mai multe persoane, situație consfințită în mod expres prin dispozițiile Noului C. pen. în materie. Așadar, Curtea a reținut că în mod nelegal prima instanță a constatat că, urmare a intrării în vigoare a Noului C. pen., infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 a fost dezincriminată, judecătorul fondului apreciind, în mod greșit, că, după data de 01 februarie 2014, nicio altă prevedere legală cu caracter penal nu a preluat conținutul constitutiv generic al acestei infracțiuni.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat contestație condamnatul R.Ș. Contestația este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie. Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, decizia contestată este definitivă. Cererile, contestațiile și sesizările introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect aplicarea art. 4 și 6 din această lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării ei în vigoare, se soluționează după procedura prevăzută de art. 23 din Legea nr. 255/2013, care se completează cu dispozițiile C. proc. pen.. Hotărârile astfel pronunțate, pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. Potrivit dispozițiilor art. 425 1 alin. (7) C. proc.

pen., contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac. Așadar, potrivit dispozițiilor legale susmenționate rezultă că Decizia penală nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de apel în urma soluționării contestației formulate în temeiul art. 425 1 alin. (7) C. proc. pen., raportat la art. 23 alin. (10) din Legea nr. 255/2013, este definitivă. Contestatorul-condamnat R.Ș. a declarat contestație împotriva unei hotărâri definitive, investind înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, contestația formulată de condamnatul R.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014 a Curții de Apel Bucurști, secția a II-a penală, va fi respinsă ca inadmisibilă. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat condamnatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul R.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă conte statorul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2014.