ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1791/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1791/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 127/F din 25 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov,

secția penală, în Dosarul nr. 485/93/2014, în baza art. 23 din Legea nr.

255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., a fost admisă contestația la

executare ca urmare a sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenței

legii penale mai favorabile de la Penitenciarul București-Jilava privind pe

condamnatul R.Ș., în prezent aflat în executarea - M.E.P.Î. nr. 1431 din 11

decembrie 2013 al Tribunalului București, secția a I penală.

În baza art. 4 din noul C. pen., s-a

constatat că infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. din

1968 a fost dezincriminată.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale nr. 1089 din 20 decembrie 2012 a Tribunalului București,

secția a I penală.

S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 1431

din 11 decembrie 2013 al Tribunalului București, secția I penală, emis în baza

sentinței penale nr. 1089 din 20 decembrie 2012 a Tribunalului București,

secția a I penală, și s-a emis un nou M.E.P.Î.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul a reținut următoarele :

Condamnatul se afla în executarea,

printre altele, a unei pedepse de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) din vechiul C. pen.

S-a apreciat că, urmare a intrării în

vigoare, la data de 01 februarie 2014, a noului C. pen., infracțiunea prevăzută

de art. 323 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen. a fost dezincriminată,

conținutul constitutiv (generic) al acesteia nefiind preluat după data de 01

februarie 2014 în nicio altă prevedere legală cu caracter penal.

Împotriva acestei sentințe, la data de

09 aprilie 2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea sentinței penale

nr. 127 din 25 februarie 2014, condamnatul R.Ș. a formulat contestație.

Totodată, la data de 25 februarie

2014, prin adresa din 2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea

sentinței penale nr. 127 din 25 februarie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București a

formulat contestație.

Contestațiile au fost înregistrate pe

rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 22 aprilie

2014, sub nr. 485/93/2014 (nr. în format vechi 1395/2014).

Condamnatul a solicitat admiterea

contestației, desființarea sentinței penale nr. 127 din data de 25 februarie

2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov și, pe fond, rejudecând, admiterea

sesizării și aplicarea legii penale mai favorabile.

În motivarea în fapt a contestației,

condamnatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunile

prevăzute de Legea nr. 678/2001. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 323

C. pen. 1969, a apreciat că elementele constitutive ale acestei infracțiuni se

regăsesc în dispozițiile art. 367 din Noul C. pen., însă, sub aspect

sancționator, legea nouă este mai favorabilă prin cuantumul redus al limitelor

de pedeapsă.

În drept, contestatorul a invocat

prevederile Legii nr. 187/2012.

Contestatorul a depus la dosar

concluzii scrise (filele 17-20).

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București a solicitat

admiterea contestației și desființarea sentinței penale nr. 127 din data de 25

februarie 2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov și, pe fond, rejudecând,

constatarea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. 1969 ca nefiind

dezincriminată.

În motivarea în fapt a contestației,

Parchetul a precizat că prin adoptarea noilor coduri s-a urmărit, ca urmare a

realităților sociale, o reunire a numeroaselor legi speciale sub un singur cod,

astfel că, prin apariția Noul C. pen. nu s-a urmărit dezincriminarea unor

fapte, ci s-a făcut o nouă reconfigurare a acestora, reunindu-se în conținutul

unor fapte (redefinite) conținutul constitutiv (generic) al unor fapte

prevăzute distinct în vechiul C. pen. Așa a procedat legiuitorul și în cazul

art. 323 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., conținutul constitutiv al

infracțiunii prevăzute de acest articol fiind inclus în art. 367 din Noul C.

pen., infracțiune în al cărei conținut constitutiv se regăsesc și conținuturile

constitutive ale altor infracțiuni, respectiv cele prevăzute de art. 167 din

Noul C. pen. și art. 7, 8 și 9 din Legea nr. 39/2003. Prin urmare, s-a apreciat

că nu este vorba despre o dezincriminare, ci despre o reconfigurare, art. 323

din vechiul C. pen. regăsindu-se în conținutul constitutiv al art. 367 din Noul

C. pen.

În drept, Parchetul a invocat

dispozițiile art. 425

1

alin. 7 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 196/C/LPF din

29 aprilie 2014, curtea de apel în baza art. 23 alin. (10) din Legea nr.

255/2013, a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat

R.Ș. împotriva sentinței penale nr. 127 din 25 februarie 2014 pronunțate de

Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 485/93/2014.

În baza art. 23 alin. (10) din Legea

nr. 255/2013, a admis contestația formulată de contestatorul Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

București împotriva sentinței penale nr. 127 din 25 februarie 2014 pronunțate

de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 485/93/2014.

A desființat în totalitate sentința

penală contestată și, în fond, rejudecând :

A respins, ca nefondată, sesizarea

formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai

favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului

București - Jilava, privind pe condamnatul R.Ș.

Analizând actele și lucrările

dosarului, curtea de apel a reținut următoarele:

În speță, contestatorul-condamnat se

află în executarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 1089 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în Dosarul nr. 50768/3/2011, definitivă prin

Decizia penală nr. 3931 din 10 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pentru care s-a emis M.E.P.Î. nr. 1431 din 11

decembrie 2013.

Prin această sentință penală,

contestatorul a fost condamnat la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu

aplic. art. 13, art. 37 lit. b) și art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (3) tezele I și IV din Legea nr.

678/2001, cu aplic. art. 13 și art. 37 lit. b) din Codul penal 1969;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 26 din C. pen. 1969 rap. la art. 71 alin. (1)

din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic. art. 13 și art 37 lit. b) C. pen. 1969 și

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, cu aplic.

art. 37 lit. b) C. pen. 1969.

În temeiul art. 210 alin. (1) din Noul

C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de trafic de

persoane este de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 211 alin. (1) din Noul

C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de trafic de

minori este de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 263 alin. (1) din Noul

C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de trafic de

migranți este de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 367 alin. (1), (3) și

(6) din Noul C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea

de constituire a unui grup infracțional organizat este de 5 ani închisoare.

Potrivit art. 4 teza I din Noul C.

pen., privind aplicarea legii penale de dezincriminare, legea penală nu se

aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea

nouă.

Conform art. 6 alin. (1) din Noul C.

pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la

executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii a intervenit o lege

care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul

special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la

acest maxim.

Referitor la infracțiunile prevăzute

de art. 12 alin. (2) lit. a) și art. 13 alin. (3) tezele I și IV din Legea nr.

678/2001 și art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, în raport de ansamblul

textelor de lege anterior enunțate, Curtea a constatat că, în cauză nu sunt

incidente prevederile art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., pentru următoarele

motive:

Astfel, s-a reținut că cele trei

pedepse de câte 5 ani, 5 ani și 2 ani închisoare aplicate condamnatului pentru

comiterea infracțiunilor sus¬menționate nu depășesc maximul special de 10 ani,

10 ani și, respectiv, 7 ani închisoare prevăzute de dispozițiile Noului C. pen.

pentru aceste infracțiuni.

În consecință, în ceea ce privește

cele trei infracțiuni pentru care a fost condamnat contestatorul, Curtea a

reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul C. pen., dispoziții

legale potrivit cărora pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre

ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. din 1969, care nu depășește maximul

special prevăzut de Noul C. pen., nu poate fi redusă în urma intrării în

vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 323 alin. (1) C. pen.

1969, fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul

săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art.

167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se

pedepsește cu închisoarea.

Totodată, conform art. 367 alin. (1)

și (6) din Noul C. pen., inițierea sau constituirea unui grup infracțional

organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se

pedepsește cu închisoarea; prin grup infracțional organizat se înțelege grupul

structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită

perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia

sau mai multor infracțiuni.

Comparând conținutul constitutiv al

celor două infracțiuni, sub aspectul acțiunii ce constituie elementul material

al laturii obiective a infracțiunii, Curtea de apel a reținut că nu este vorba

despre o dezincriminare a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de

infracțiuni, întrucât cele 4 acțiuni prevăzute în mod alternativ, de inițiere,

constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional, prin care se

poate comite această infracțiune, au fost preluate în mod corespunzător de

prevederile Noului C. pen.

În același context, s-a apreciat că

însăși definirea dată de Noul C. pen. grupului infracțional organizat confirmă

faptul că prin art. 367 din noua reglementare s-a procedat la o reconfigurare a

aceleiași infracțiuni.

Astfel, s-a remarcat faptul că, deși

prin dispozițiile art. 323 C. pen. 1969 nu a fost definit grupul infracțional

organizat, în teoria și practica judiciară s-a apreciat că înțelesul acestei

noțiuni este cel reglementat în mod expres în noua reglementare.

Prin urmare, și în cazul infracțiunii

prevăzute de art. 323 C. pen. 1969 membrii grupului aveau roluri bine

determinate, astfel că grupul trebuia să aibă o anumită structură și o anumită

durată în timp, în caz contrar asocierea fiind ocazională, iar nu o pluralitate

constituită de infractori.

Curtea de apel a constatat, totodată,

că prin art. 367 din Noul C. pen. s-a creat un cadru unitar pentru sancționarea

asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni, astfel că toate faptele ce intrau

anterior sub incidența art. 167 și art. 323 C. pen. 1969 și art. 7 din Legea

nr. 39/2003 continuă să fie incriminate, cu precizarea că grupul trebuie să fi

fost constituit din trei persoane sau mai multe. Ca atare, unica situație în

care s-ar putea vorbi despre dezincriminare ar fi aceea în care faptele au fost

comise, evident înainte de data de 01 februarie 2014, de un grup format din

două persoane, fapte ce îndeplineau elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 323 C. pen. 1969, deoarece infracțiunea prevăzută în Noul C.

pen. impune ca grupul să fie alcătuit din trei sau mai multe persoane.

De altfel, s-a reținut că însăși

expunerea de motive a Noului C. pen. confirmă această ipoteză, în sensul că s-a

prevăzut că, în privința grupărilor infracționale, s-a propus renunțarea la

paralelismul existent până la data de 01 februarie 2014 în textele care

incriminează acest gen de fapte, respectiv grup infracțional organizat,

asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complot și grupare teroristă, în

favoarea instituirii unei incriminări cadru - constituirea unui grup

infracțional organizat - cu posibilitatea menținerii, ca incriminare distinctă,

a asociației teroriste, dat fiind specificul acesteia.

Raportând aceste considerații legale,

teoretice și de practică judiciară, în prezenta cauză, Curtea de apel a

constatat că persoana condamnată R.Ș. a săvârșit fapta de asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni împreună cu mai multe persoane, printre care numiții

M. (fostă R.) L. și Ș.F., fiind, așadar, în prezența unui grup infracțional

organizat, constituit din trei sau mai multe persoane, situație consfințită în

mod expres prin dispozițiile Noului C. pen. în materie.

Așadar, Curtea a reținut că în mod

nelegal prima instanță a constatat că, urmare a intrării în vigoare a Noului C.

pen., infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 a fost

dezincriminată, judecătorul fondului apreciind, în mod greșit, că, după data de

01 februarie 2014, nicio altă prevedere legală cu caracter penal nu a preluat

conținutul constitutiv generic al acestei infracțiuni.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat

contestație condamnatul R.Ș.

Contestația este inadmisibilă pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiilor

legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de

dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor

determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un

sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată

de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate

de normele incidente în materie.

Revine, așadar, părții interesate

obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual

penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al

hotărârii atacate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că, în cauză, decizia contestată este definitivă.

Cererile, contestațiile și sesizările

introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr.

286/2009, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect aplicarea

art. 4 și 6 din această lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior

intrării ei în vigoare, se soluționează după procedura prevăzută de art. 23 din

Legea nr. 255/2013, care se completează cu dispozițiile C. proc. pen..

Hotărârile astfel pronunțate, pot fi

atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de

la comunicare.

Potrivit dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie, care nu este

supusă niciunei căi de atac.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale

susmenționate rezultă că Decizia penală nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014

pronunțată de Curtea de apel în urma soluționării contestației formulate în

temeiul art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., raportat la art. 23 alin.

(10) din Legea nr. 255/2013, este definitivă.

Contestatorul-condamnat R.Ș. a

declarat contestație împotriva unei hotărâri definitive, investind înalta Curte

cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale menționate

și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în

situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a

principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, contestația formulată

de condamnatul R.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014

a Curții de Apel Bucurști, secția a II-a penală, va fi respinsă ca

inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc.

pen. va fi obligat condamnatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

formulată de condamnatul R.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 196/C/LPF din 29

aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă conte statorul condamnat la

plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

mai 2014.