ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5388/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul la data de 8 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.A.M. a chemat în judecată pe pârâții G.R. și A.N.A.F., solicitând anularea Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 și a H.G. nr. 566/2011, suspendarea executării actelor administrative menționate, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 6077 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins excepția netimbrării invocată de pârâtul G.R., ca neîntemeiată, reținând că, la termenul din 1 septembrie 2011, reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar în cuantumul stabilit, fiind depusă la dosar chitanța nr. 31082210/1 din 01 septembrie 2011; - a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâți și, în consecință, a respins, ca inadmisibile, acțiunea privind anularea și cererea privind suspendarea efectelor Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011 și a H.G.

nr. 566/2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Conform art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune și este obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. 2 C. proc. civ. În speță, reclamantul solicită anularea Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011 privind aprobarea structurii organizatorice a C.G.G.F. și a secțiilor județene, statele de funcții și Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și a H.G.

nr. 566/2011 privind pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1324/2009 privind organizarea și funcționarea G.F. Prin urmare, actele administrative contestate sunt acte administrative cu caracter individual, producând efecte numai față de respectiva instituție publică și nu erga omnes pentru a se reține caracterul lor de act normativ. Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris din care să rezulte că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, s-a adresat mai întâi autorităților publice emitente ale celor două acte administrative contestate, respectiv G.R. și Președintelui A.N.A.F., îndeplinind astfel procedura administrativă prealabilă.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării acelorași acte administrative, Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, trebuie îndeplinită aceeași condiție specială, de ordin procedural, în sensul că, anterior sesizării instanței de judecată, persoana vătămată trebuie să sesizeze, în condițiile art. 7, autoritatea publică care a emis actul sau autoritatea ierarhic superioară. Or, așa cum s-a constatat deja, reclamantul nu s-a adresat celor două autorități publice emitente a actelor administrative menționate și pentru care s-a solicitat suspendarea efectelor. 3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În esență, recurentul-reclamant susține că instanța de fond în mod greșit a reținut neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, întrucât la dosarul cauzei este depusă adresa înregistrată sub nr. 912761 din 07 iulie 2011 la Registratura A.N.A.F., care face dovada plângerii prealabile formulate în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, împotriva actelor administrative contestate. În continuare, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant expune critici referitoare la nelegalitatea actelor administrative contestate. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. ” Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii, și este obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ, ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. Deși prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică soluția instanței de fond invocând faptul că nu a fost luată în considerare plângerea prealabilă formulată împotriva actelor contestate, înregistrată la Registratura A.N.A.F.

sub nr. 912761 din 07 iulie 2011, Înalta Curte constată că, la dosarul de fond, în care a fost pronunțată sentința supusă controlului de legalitate și temeinicie, nu a fost depus înscrisul respectiv, care a fost depus de recurent direct în fața instanței de recurs, la termenul din 14 decembrie 2012. În aceste condiții, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, judecătorul fondului reținând în mod corect incidența acestui fine de neprimire decurgând din neîndeplinirea procedurii prealabile, atât cu privire la acțiunea în anulare, cât și cu privire la cererea de suspendare a executării actelor respective, în raport cu cerința impusă de art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform căruia „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.” Cu toate acestea, chiar în ipoteza în care ar fi fost luată în considerare adresa respectivă, reclamantul a introdus acțiunea cu nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004,

conform cărora „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.” Pentru a fi îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii în anulare în reglementarea Legii nr. 554/2004, nu este suficient ca persoana vătămată să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a actului administrativ individual și, de îndată, să se adreseze instanței de contencios administrativ cu o acțiune în anularea actului, fiind necesar ca persoana vătămată să aștepte fie răspunsul primit la plângerea prealabilă, fie împlinirea termenului de 30 de zile de la înregistrarea plângerii prealabile, prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege.

Or, în cauză, adresa de care se prevalează recurentul-reclamant a fost înregistrată la A.N.A.F. la data de 07 iulie 2011, iar acțiunea în anulare a fost introdusă la instanță la data de 08 iulie 2011, nefiind respectate prevederile art. 8 alin. (1) cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Totodată, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile nici cu privire la H.G. nr. 566/2011. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.A.M. împotriva sentinței civile nr. 6077 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2012 .