ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5388/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5388/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față:
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei.
Cererea de chemare
în judecată
Prin cererea
înregistrată pe rolul la data de 8 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.A.M. a chemat
în judecată pe pârâții G.R. și A.N.A.F., solicitând anularea Ordinului președintelui
A.N.A.F. nr. 2253/2011 și a H.G. nr. 566/2011, suspendarea executării actelor
administrative menționate, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor
de judecată.
Hotărârea primei
instanțe
Prin Sentința civilă nr.
6077 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepția
netimbrării invocată de pârâtul G.R., ca neîntemeiată, reținând că, la termenul
din 1 septembrie 2011, reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de
timbru și timbrul judiciar în cuantumul stabilit, fiind depusă la dosar
chitanța nr. 31082210/1 din 01 septembrie 2011;
- a admis excepția
lipsei procedurii prealabile invocată de pârâți și, în consecință, a respins,
ca inadmisibile, acțiunea privind anularea și cererea privind suspendarea
efectelor Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011 și a H.G.
nr. 566/2011.
Pentru a pronunța această hotărâre,
Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Conform art. 7 alin. (1)
și (3) din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă este
reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune și este
obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în
contencios ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. 2 C. proc. civ.
În speță, reclamantul
solicită anularea Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011
privind aprobarea structurii organizatorice a C.G.G.F. și a secțiilor județene,
statele de funcții și Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea
examenului de testare profesională a funcționarilor publici și a H.G. nr. 566/2011
privind pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1324/2009 privind
organizarea și funcționarea G.F.
Prin urmare, actele
administrative contestate sunt acte administrative cu caracter individual,
producând efecte numai față de respectiva instituție publică și nu erga omnes
pentru a se reține caracterul lor de act normativ.
Reclamantul nu a
depus la dosarul cauzei niciun înscris din care să rezulte că, înainte de a se
adresa instanței de contencios administrativ, s-a adresat mai întâi
autorităților publice emitente ale celor două acte administrative contestate,
respectiv G.R. și Președintelui A.N.A.F., îndeplinind astfel procedura
administrativă prealabilă.
În ceea ce privește
cererea de suspendare a executării acelorași acte administrative, Curtea de
apel a reținut că, potrivit art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, trebuie
îndeplinită aceeași condiție specială, de ordin procedural, în sensul că,
anterior sesizării instanței de judecată, persoana vătămată trebuie să
sesizeze, în condițiile art. 7, autoritatea publică care a emis actul sau autoritatea
ierarhic superioară. Or, așa cum s-a constatat deja, reclamantul nu s-a adresat
celor două autorități publice emitente a actelor administrative menționate și
pentru care s-a solicitat suspendarea efectelor.
Calea de atac
exercitată împotriva hotărârii primei instanțe
Împotriva sentinței pronunțate
de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
În esență, recurentul-reclamant
susține că instanța de fond în mod greșit a reținut neîndeplinirea procedurii
plângerii prealabile, întrucât la dosarul cauzei este depusă adresa
înregistrată sub nr. 912761 din 07 iulie 2011 la Registratura A.N.A.F., care
face dovada plângerii prealabile formulate în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004,
împotriva actelor administrative contestate.
În continuare, în
cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant expune critici referitoare la
nelegalitatea actelor administrative contestate.
II. Considerentele
Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând cauza prin prisma criticilor
formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate
în continuare.
Argumente de fapt
și de drept
Conform art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004, „
Înainte de a se adresa instanței
de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ
individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității
ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
”
Procedura prealabilă
administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la
acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii, și este obligatorie, iar
neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios
administrativ, ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc.
civ.
Deși prin cererea de
recurs, recurentul-reclamant critică soluția instanței de fond invocând faptul
că nu a fost luată în considerare plângerea prealabilă formulată împotriva
actelor contestate, înregistrată la Registratura A.N.A.F. sub nr. 912761 din 07
iulie 2011, Înalta Curte constată că, la dosarul de fond, în care a fost
pronunțată sentința supusă controlului de legalitate și temeinicie, nu a fost
depus înscrisul respectiv, care a fost depus de recurent direct în fața
instanței de recurs, la termenul din 14 decembrie 2012.
În aceste condiții,
hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, judecătorul fondului
reținând în mod corect incidența acestui fine de neprimire decurgând din
neîndeplinirea procedurii prealabile, atât cu privire la acțiunea în anulare,
cât și cu privire la cererea de suspendare a executării actelor respective, în
raport cu cerința impusă de art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004,
conform căruia „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube
iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a
emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să
ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.”
Cu toate acestea,
chiar în ipoteza în care ar fi fost luată în considerare adresa respectivă,
reclamantul a introdus acțiunea cu nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1)
teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora „Persoana vătămată într-un
drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act
administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea
prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin.
(1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă,
pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei
cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.”
Pentru a fi
îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii în anulare în reglementarea
Legii nr. 554/2004, nu este suficient ca persoana vătămată să
solicite
autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare revocarea, în
tot sau în parte, a actului administrativ individual și, de îndată, să se
adreseze instanței de contencios administrativ cu o acțiune în anularea
actului, fiind necesar ca persoana vătămată să aștepte fie
răspunsul primit la
plângerea prealabilă, fie împlinirea termenului de 30 de zile de la
înregistrarea plângerii prealabile, prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din
lege.
Or, în cauză, adresa
de care se prevalează recurentul-reclamant a fost înregistrată la A.N.A.F. la
data de 07 iulie 2011, iar acțiunea în anulare a fost introdusă la instanță la
data de 08 iulie 2011, nefiind respectate prevederile art. 8 alin. (1) cu
referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, Înalta
Curte constată că recurentul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii
procedurii prealabile nici cu privire la H.G. nr. 566/2011.
Temeiul legal al
soluției instanței de recurs
Având în vedere toate
aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte
va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
formulat de M.A.M. împotriva sentinței civile nr. 6077 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 14 decembrie 2012 .