ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3198/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3198/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele;

Prin sentința civilă nr. 2239

din 13 iunie 2013, Tribunalul lași,

secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

municipiului Iași, invocată de pârât.

A respins pe

excepția lipsei calității procesual pasive acțiunea formulată de reclamanta

Parohia „Sf. Voievozi Roșea" Iași în contradictoriu cu pârâtul primarul

municipiului Iași.

A admis

în parte acțiunea formulată de reclamanta Parohia „Sf. Voievozi Roșea"

Iași în contradictoriu cu pârâtul municipiul Iași și în consecință:

A constatat că

reclamanta a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani dreptul de

proprietate asupra imobilului situat în lași, str. E., compus din:

- teren în

suprafață de 4.349 mp, identificat în T/13- parcela A/1001/1374 delimitată de

pct. 7-8-9-X0-11-12-13-14-15-16-17-18-19-32-31-30-29-28-7 potrivit anexei nr. 5

la expertiza Ș.D.;

- parcela

CE/1002, 1.326 mp, delimitată de pct. 4-5-6-7-28-29-30-31-32-33-34-35-36-37-4

potrivit anexei nr. 5 la expertiza Ș.D.;- parcela CE/1005, 1.649 mp delimitată

de pct. 1-2-3-4-37-36-35-34-33-32-19-20-21-22-23-24-25-26-27-1 potrivit anexei 5

la expertiza Ș.D.;

-

Biserica „Sf. Voievozi Roșea"

amplasată pe terenul în suprafață de 1.326 mp situat în T/13 parcela CE/1002;

-

casa parohială,construcția arhiva-

casa cântărețului și magazie, amplasate pe terenul în suprafața de 1.649 mp

situat în T/13 parcela CE/1005.

A obligat

pârâtul municipiul Iași să plătească reclamantei suma de 884 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta stăpânește imobilul

compus din teren și construcțiile enumerate în acțiune cel puțin din anul 1939,

figurând în inventarul parohiei de la acel moment, precum și în evidențele

primăriei municipiului lași.

Deși

posesia a fost exercitată sub nume de proprietar până în prezent, aspect ce

rezultă și din depoziția martorului R.D. audiat în cauză, reclamanta nu deține

acte în acest sens.

Potrivit art. 477

C. civ. „toate averile vacante și tară stăpâni, precum și ale persoanelor care

sunt fără moștenitori sau ale căror moșteniri sunt lepădate sunt ale domeniului

public".

Textul

menționat este explicitat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 213/1998

potrivit cărora, în accepțiunea prezentei legi, prin sintagma „domeniu

public", cuprinsă în art. 477 C. civ. se înțelege domeniul privat al

statului sau al unităților administrativ teritoriale, după caz.

Uzucapiunea,

ca mod de dobândire a proprietății unui imobil, reprezintă în mod indirect și o

sancțiune a fostului proprietar care, prin pasivitatea lui, a tlcut ca timp

îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane ce s-a comportat ca un

adevărat proprietar.

Efectele

uzucapiunii nu operează de drept, ci trebuie constatate pe cale judiciară,

conform art, 1841 C. civ.

Având în

vedere că mecanismul constatării dreptului de proprietate ca efect al

uzucapiunii are două consecințe la fel de importante, respectiv

nașterea

unui drept de proprietate în favoarea posesorului care îndeplinește condițiile

impuse de art 1837, 1849 și 1890 C. civ., cât și stingerea dreptului de

proprietate al fostului proprietar, doctrina și practica au statuat că această

constatare nu se poate face decât în contradictoriu cu adevăratul proprietar.

Probleme apar

atimci când asupra imobilului pentru care se invocă executarea unei posesii îndelungate

nu există nieio persoană care să invoce un drept de proprietate, iar în

evidențele cadastrale și fiscale nu poate fi identificat un titular al

dreptului de proprietate. Aceasta este și ipoteza m cauză.

Tribunalul a

reținut că expertiza Ș.D. efectuată în cauză a stabilit că Biserica "Sf.

Voievozi Roșea" este amplasată pe terenul în suprafață de 1.326 mp situat

în T/13, parcela în CE/1002; casa parohială, construcția arhiva - casa

cântărețului și o anexă - magazie sunt amplasate pe terenul în suprafață de

1.649 mp situat în T/13, parcela CE/1005, Aceeași expertiză a stabilit și

faptul că în afară de terenurile pe care sunt amplasate construcțiile

menționate, reclamanta mai stăpânește și suprafața de 1.374 mp teren situat în

T/13 parcela A/1001

Potrivit

adresei din 17 iulie 2012 emisă de O.C.P.I. Iași, parcelele nu figurează în

evidența electronică.

Astfel,

în lipsa unor dovezi certe privind proprietarul construcțiilor și al terenului

în litigiu, unitatea administrativ teritorială a devenit, prin efectui

dispozițiilor art 477, 646 C. civ., proprietară asupra imobilului menționat, în

virtutea aptitudinii generale conferite de dispozițiile legale enunțate, de a

dobândi bunurile tară stăpân.

Faptul că

unitatea administrativ teritorială nu a efectuat formalitățile necesare pentru

înregistrarea drepîuiui de proprietate asupra imobilului în litigiu nu înlătură

calitatea de proprietar a unității administrativ teritoriale dobândită prin

efectul dispozițiilor C. civ.

Pentru

considerentele expuse, instanța a reținut, pe de o parte, legitimarea procesual

pasivă a municipiului lași, iar pe de altă parte, lipsa calității procesual

pasive a primarului municipiului Iași.

Totodată, pe

fondul cauzei, s-a reținut și faptul că în cauză sunt probate elementele cerute

de art. 1890 C. civ. pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani, respectiv posesia

să fie utila, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt, timp de 30 de

ani.

Reclamanta a

probat că ocupa și folosește de peste 30 de ani, în mod continuu, public,

neechivoc și tară sa fie tulburată de o altă persoană, imobilul compus din

suprafața totală de 4.349 mp și construcțiile Biserica "Sf. Voievozi

Roșea", casa parohială, construcția arhiva - casa cântărețului și o anexă

- magazie, amplasate pe terenul identificat în expertiza Ș. (anexa 5).

Prin Decizia

nr. 147 din 4 iunie 2014, Curtea de Apel lași,

secția civilă, a respins apelul declarat de pârâtul

municipiul Iași, prin primar.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt stabilită în

considerentele hotărârii atacate are corespondent în probele administrate.

Astfel, este

de necontestat că Biserica „Sf. Voievozi Roșea" Iași a fost proprietara

imobilului din Iași, str. E., conform evidențelor primăriei municipiului Iași

pentru anii 1939-1940, fiind atestată documentar din secolul XVII-lea, inițial

realizată din lemn, reconstruită din piatră, în anul 1832 și reclădită în anul

1852 pe amplasamentul identificat în raportul de expertiză tehnică. Biserica a

deținut și construcțiile anexe, casa parohială fiind edificată în anul 1928,

lucrările fiind finalizate conform plăcii comemorative în. 1929.

Imobilul

a fost stăpânit încă de la înființarea de parohie în mod efectiv, netulburat șl

sub nume de proprietar, fiind îndeplinite toate cerințele art. 1890 C. civ.

pentru constatarea uzueaphmii de 30 de ani, de altfel necontestată de

pârâtul-apelant.

În lipsa unor

dovezi certe privind proprietarii construcțiilor și terenului, că nu au existat

evidențe cadastrale sau fiscale din care să se poată identifica un titular al

dreptului de proprietate, în mod corect prima instanță a aplicat dispozițiile art.

477 și 646 C. civ.

În soluționarea

excepției, prima instanță nu a încălcat dispozițiile legale, deoarece imobilul

se află în raza teritorială a municipiului Iași, pârâtă fiind unitatea

administrativ teritorială cu personalitate juridica, așa cum rezultă din art.

21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, fiind reprezentată

în justiție după caz de primar sau președintele Consiliului județean.

Prin Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

legiuitorul definește proprietatea publică și privată a statului și unităților

administrativ teritoriale, stabilind prin art. 5 alin. (2) că domeniul privat

este supus regimului juridic de drept comun, dacă îegea nu dispune altfel,

dispoziție ce se regăsește și în art. 121 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001.

De

asemenea, sunt incidente în cauză și dispozițiile Legii nr. 455/2006 pentru

stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de

cultele religioase recunoscute în România, care în articolul unîc alin. (2)

prevede; „Acțiunile și cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a

dreptului de proprietate prevăzute în alin. (1) se soluționează, potrivit

legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate", iar

în alin. (1), legiuitorul reglementează acțiunile și cererile în justiție

formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea în

condițiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate

(care, în speță, privesc construcțiile și terenurile aferente, precum și

terenurile libere situate în intravilanul localităților), acțiuni ce sunt

scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Curtea

de Apel a reținut că textul citat nu constituie doar un caz de scutire de plata

taxelor judiciare de timbru, în sensul art. 15 lit. p) din Legea

nr.

146/1997, ci stabilește și mijlocul procedural, acțiunea prin care cultele

religioase recunoscute din România (categorie din care face parte și

reclamanta) pot cere constatarea dreptului de proprietate, conferindu-Ie

calitatea procesuală activă și reglementează, totodată, și cine are calitate

procesuală pasivă, respectiv autoritățile sau alte persoane interesate,

sintagma „autoritățile sau persoanele interesate" desemnează și unitățile

administrativ teritoriale în a căror rază teritorială sunt situate imobilele.

Astfel,

terenurile pe care sunt amplasate construcțiile sunt situate în. Intravilanul

localității a! căror regim juridic este reglementat și prin Legea nr. 18/1991 a

fondului funciar și care rămân la dispoziția autorităților publice locale dacă

nu sunt revendicate de proprietari,

Instanța

de ape! a constatat că tribunalul a soluționat cauza în primă instanță în

limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată și a dispozițiilor

legii speciale - Legea nr. 455/2009, pârâtul municipiul îași având calitate

procesuală pasivă.

Dispozițiile

Legii nr. 18/1991 și prevederile O.U.G. nr. 94/2010 nu pot reprezenta temeiul

de drept pentru constituirea dreptului de proprietate al reclamantei, întrucât

imobilul se află în posesia acesteia și nu face parte din categoria imobilelor

pentru care se poate reconstitui sau constitui dreptul de proprietate sau

preluate abuziv de staî, ci doar a celor față de care municipiul Iași, prin

reprezentanții săi legali, ar putea formula pretenții.

Curtea de Apel

a constatat că dispozitivul hotărârii este redactat clar în ce privește

întinderea dreptului, amplasamentul fîind stabilit prin expertiză tehnică ale

cărei concluzii sunt însușite de prima instanță. Faptul că s-au îndividuaiizat

construcțiile și terenul aferent prin elemente cadastrale, parcele, tarla, nu

constituie un motiv de nelegalitate ori netemeinicie a sentinței și nu modifica

întinderea dreptului de proprietate.

Împotriva

acestei decizii a declarai recurs municipiul lași, prin primar,

solicitând modificarea hotărârii

pentru următoarele motive:

Prin

acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat constatarea dreptului de

proprietate pentru imobilul teren și construcții situate în str. E. susținând

că potrivit certificatului din 10 iulie 1997 emis de D.J.A.N. Iași s-a

constatat faptul că reclamanta-intimată este „proprietara imobilelor".

Pornind de la

cele atestate prin certificatul sus-menționat și având în vedere obiectul

acțiunii, respectiv uzucapiune, calitate procesuală nu poate avea decât

proprietarul nediligent.

Rolul

activ al instanței, ca principiu fundamental al procesului civil, nu trebuie

confundat cu obligația acesteia de a administra ea însăși toate probele cauzei

deduse judecații, în lipsa unor diligente depuse de reclamant.

Comisia

de unificare a practicii C.S.M., în ședința din 1 aprilie 2009, stabilește că

„acțiunea poate fi introdusă în contradictoriu cu unitatea administrativ

teritorială sau cu vecinii imobilului în situația în care proprietarul

imobilului este necunoscut".

Drept pentru

care, recurentui-pârât apreciază că în mod nelegal a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului municipiului lași.

În ce

privește aspectul referitor la neconcordanța între dispozitivul hotărâri primei

instanțe și considerentele acesteia, sesizat prin cererea de apel,

recurenîul-pârât consideră că așa cum au fost enumerate suprafețele de teren și

construcțiile pentru care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate, nu

reiese clar că suprafața totală pentru care a intervenit prescripția achizitivă

este de 4.350 mp așa cum s-a reținut atât în raportul de expertiză tehnică

judiciară („aferent Bisericii Sfinții Voievozii Roșea există o suprafață reală

de 4.350 mp, creându-se trei parcele după reambuiarea parcelelor din ultima

evidență cadastru"), cât și în evidențele cadastrale.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului municipiul Iași nu este

mtemeiată, raportat la dispozițiile articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006

pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție

formulate de cultele religioase recunoscute în România, potrivit căruia

cererile formulate de cultele religioase pentru constatarea dobândirii prin

uzucapiune a dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în

intravilanul localităților se soluționează în contradictoriu cu „autoritățile

și alte persoane interesate".

Sintagma

„autoritățile și alte persoane interesate" din conținutul normei

menționate relevă intenția legiuitorului ca asemenea cereri să se soluționeze

în contradictoriu cu persoanele interesate, fizice sau juridice, în măsura în

care acestea ar putea pretinde dreptul de proprietate asupra imobilului ce

constituie obiect al cererii de chemare în judecată, având interesul de a

împiedica o constatare a dobândirii acestui drept de către reclamant.

Norma din

Legea nr. 455/2006 derogă de la dreptul comun, reprezentat de dispozițiile art.

1847 și următoarele, art. 1890 C. civ., din conținutul cărora rezultă că

uzucapiunea trebuie opusă doar proprietarului imobilului în litigiu, dat fiind

caracterul de sancțiune civilă al uzucapiunii față de proprietarul nediligent,

care a permis ieșirea bunului din patrimoniul său.

În mod

evident, nu este exclus ca fostul proprietar să fie indicat drept persoană

interesată în combaterea uzucapiunii invocate de către reclamant, daca este

identificat sau este posibilă identificarea sa.

În

măsura în care însă, nu este posibilă identificarea fostului proprietar al

terenului ce face obiectul cererii, pentru a i se opune acestuia posesia utila

exercitată timp de peste 30 de ani de către titularul cererii de chemare în

judecată, calitatea procesuală pasivă aparține autorităților ori altor persoane

indicate de către reclamant ca fiind interesate în combaterea uzucapiunii.

Caracterul

derogator al normei din Legea nr. 455/2006 rezidă în conturarea unei sfere mai

largi a persoanei pârâtului dintr-o asemenea cerere, în sensul că nu este

necesar, pentru întrunirea acestei calități, ca dreptul de

proprietate

să fi existat efectiv în patrimoniul pârâtului (deși este posibilă și această

ipoteză), fiind suficient ca acest drept să se fi putut regăsi în patrimoniul

persoanei indicate drept pârât, astfel încât aceasta este interesată să

împiedice constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către titularul cererii.

Sub aspect

probator, rezultă că legiuitorul absolvă pe reclamant de dovada existenței

dreptului în patrimoniul autorității sau altei persoane interesate, prin

înfățișarea vreunui înscris constatator al existenței dreptului de proprietate

în patrimoniu] pârâtului.

Cum, în

speță, terenul cu privire la care s-a invocat uzucapiunea este situat pe raza

teritorială a municipiului Iași, iar față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/1998,

dreptul de proprietate privată asupra acestui bun ar fi putut aparține unității

administrativ-teritoriale, pârâtul municipiul lași este „autoritate

interesată" în sensul Legii nr. 455/2006 și, ca atare, se legitimează

procesual pasiv în cauză, neavând nicio relevanță în această privință faptul că

nu s-a dovedit existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra

terenului litigios.

De

asemenea, contrar susținerilor recurentului, în cauză au fost respectate

dispozițiile art. 129 C. proc. civ., în aplicarea cărora reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile procesuale și și-a susținut acțiunea introductivă,

solicitând în dovedire administrarea probelor cu înscrisuri, martori și

expertiză tehnică.

Respectarea

acestor prevederi impune și judecătorilor să stăruie prin toate mijloacele

legale în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, scop în care aceștia pot ordona administrarea probelor pe care

le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Recurentul-pârât

a contestat și soluția dată pe fondul cererii în uzucapiune, susținând că în

speță nu sunt întrunite condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin

prescripția achizitivă.

În speță,

instanța de apel a reținut că din probatoriul administrat în cauză s-a făcut

dovada pentru reclamantă a posesiei continue și neîntrerupte a imobilului, sub

nume de proprietar, cel puțin din anul 1939, atestarea documentară fiind cu

mult anterioară.

Or, raportat,

la această situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de

actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., situație conform căreia intrarea

reclamantei în stăpânirea terenului litigios s-a făcut cel puțin din anul 1939,

rezultă că în speță s-a împlinit termenul prescripției achizitive, prevăzut de art.

1890 C. civ.

Contrar

susținerilor recurentului-pârât, instanța de apel a soluționat în mod corect

critica referitoare la existența unei neconcordanțe între considerentele și

dispozitivul sentinței civile nr. 2239 din 13 iunie 2013 a Tribunalului Iași.

Sub

acest aspect, instanța a reținut în dispozitiv întinderea dreptului de

proprietate al reclamantei, astfel cum aceasta a fost stabilită prin raportul

de expertiză tehnică administrat în cauză, amplasamentul și individualizarea

construcțiilor

și terenului ce compun imobilul în litigiu fiind identificate prin elemente cadastrale,

conform legii.

Față de toate

considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată

cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și astfel, nu sunt îndeplinite

condițiile cazului de notificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recursul urmând a fi respins, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

Cererea

formulată de intimata-reclamantă privind plata cheltuielilor de judecată va fi

respinsă, având în vedere că în dovedire s-a depus copia chitanței ce face

dovada cheltuielilor de judecată din apel, respectiv din 2 iunie 2014 (fila 22

dosar recurs).

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

netimbrat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Iași, prin primar împotriva Deciziei

nr. 147 din data de 4 iunie 2014 a Curții de Apel lași, secția civilă.

Respinge

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de inttmata-reci

amantă.

Irevocabila.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.