ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3198/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 2239 din 13 iunie 2013, Tribunalul lași, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului Iași, invocată de pârât. A respins pe excepția lipsei calității procesual pasive acțiunea formulată de reclamanta Parohia „Sf. Voievozi Roșea" Iași în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Iași. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Parohia „Sf.

Voievozi Roșea" Iași în contradictoriu cu pârâtul municipiul Iași și în consecință: A constatat că reclamanta a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului situat în lași, str. E., compus din: - teren în suprafață de 4.349 mp, identificat în T/13- parcela A/1001/1374 delimitată de pct. 7-8-9-X0-11-12-13-14-15-16-17-18-19-32-31-30-29-28-7 potrivit anexei nr. 5 la expertiza Ș.D.; - parcela CE/1002, 1.326 mp, delimitată de pct. 4-5-6-7-28-29-30-31-32-33-34-35-36-37-4 potrivit anexei nr. 5 la expertiza Ș.D.;- parcela CE/1005, 1.649 mp delimitată de pct. 1-2-3-4-37-36-35-34-33-32-19-20-21-22-23-24-25-26-27-1 potrivit anexei 5 la expertiza Ș.D.; - Biserica „Sf.

Voievozi Roșea" amplasată pe terenul în suprafață de 1.326 mp situat în T/13 parcela CE/1002; - casa parohială,construcția arhiva- casa cântărețului și magazie, amplasate pe terenul în suprafața de 1.649 mp situat în T/13 parcela CE/1005. A obligat pârâtul municipiul Iași să plătească reclamantei suma de 884 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta stăpânește imobilul compus din teren și construcțiile enumerate în acțiune cel puțin din anul 1939, figurând în inventarul parohiei de la acel moment, precum și în evidențele primăriei municipiului lași. Deși posesia a fost exercitată sub nume de proprietar până în prezent, aspect ce rezultă și din depoziția martorului R.D.

audiat în cauză, reclamanta nu deține acte în acest sens. Potrivit art. 477 C. civ. „toate averile vacante și tară stăpâni, precum și ale persoanelor care sunt fără moștenitori sau ale căror moșteniri sunt lepădate sunt ale domeniului public". Textul menționat este explicitat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora, în accepțiunea prezentei legi, prin sintagma „domeniu public", cuprinsă în art. 477 C. civ. se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, după caz. Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății unui imobil, reprezintă în mod indirect și o sancțiune a fostului proprietar care, prin pasivitatea lui, a tlcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.

Efectele uzucapiunii nu operează de drept, ci trebuie constatate pe cale judiciară, conform art, 1841 C. civ. Având în vedere că mecanismul constatării dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii are două consecințe la fel de importante, respectiv nașterea unui drept de proprietate în favoarea posesorului care îndeplinește condițiile impuse de art 1837, 1849 și 1890 C. civ., cât și stingerea dreptului de proprietate al fostului proprietar, doctrina și practica au statuat că această constatare nu se poate face decât în contradictoriu cu adevăratul proprietar. Probleme apar atimci când asupra imobilului pentru care se invocă executarea unei posesii îndelungate nu există nieio persoană care să invoce un drept de proprietate, iar în evidențele cadastrale și fiscale nu poate fi identificat un titular al dreptului de proprietate.

Aceasta este și ipoteza m cauză. Tribunalul a reținut că expertiza Ș.D. efectuată în cauză a stabilit că Biserica "Sf. Voievozi Roșea" este amplasată pe terenul în suprafață de 1.326 mp situat în T/13, parcela în CE/1002; casa parohială, construcția arhiva - casa cântărețului și o anexă - magazie sunt amplasate pe terenul în suprafață de 1.649 mp situat în T/13, parcela CE/1005, Aceeași expertiză a stabilit și faptul că în afară de terenurile pe care sunt amplasate construcțiile menționate, reclamanta mai stăpânește și suprafața de 1.374 mp teren situat în T/13 parcela A/1001 Potrivit adresei din 17 iulie 2012 emisă de O.C.P.I. Iași, parcelele nu figurează în evidența electronică.

Astfel, în lipsa unor dovezi certe privind proprietarul construcțiilor și al terenului în litigiu, unitatea administrativ teritorială a devenit, prin efectui dispozițiilor art 477, 646 C. civ., proprietară asupra imobilului menționat, în virtutea aptitudinii generale conferite de dispozițiile legale enunțate, de a dobândi bunurile tară stăpân. Faptul că unitatea administrativ teritorială nu a efectuat formalitățile necesare pentru înregistrarea drepîuiui de proprietate asupra imobilului în litigiu nu înlătură calitatea de proprietar a unității administrativ teritoriale dobândită prin efectul dispozițiilor C. civ. Pentru considerentele expuse, instanța a reținut, pe de o parte, legitimarea procesual pasivă a municipiului lași, iar pe de altă parte, lipsa calității procesual pasive a primarului municipiului Iași.

Totodată, pe fondul cauzei, s-a reținut și faptul că în cauză sunt probate elementele cerute de art. 1890 C. civ. pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani, respectiv posesia să fie utila, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt, timp de 30 de ani. Reclamanta a probat că ocupa și folosește de peste 30 de ani, în mod continuu, public, neechivoc și tară sa fie tulburată de o altă persoană, imobilul compus din suprafața totală de 4.349 mp și construcțiile Biserica "Sf. Voievozi Roșea", casa parohială, construcția arhiva - casa cântărețului și o anexă - magazie, amplasate pe terenul identificat în expertiza Ș. (anexa 5). Prin Decizia nr. 147 din 4 iunie 2014, Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins apelul declarat de pârâtul municipiul Iași, prin primar.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt stabilită în considerentele hotărârii atacate are corespondent în probele administrate. Astfel, este de necontestat că Biserica „Sf. Voievozi Roșea" Iași a fost proprietara imobilului din Iași, str. E., conform evidențelor primăriei municipiului Iași pentru anii 1939-1940, fiind atestată documentar din secolul XVII-lea, inițial realizată din lemn, reconstruită din piatră, în anul 1832 și reclădită în anul 1852 pe amplasamentul identificat în raportul de expertiză tehnică. Biserica a deținut și construcțiile anexe, casa parohială fiind edificată în anul 1928, lucrările fiind finalizate conform plăcii comemorative în. 1929. Imobilul a fost stăpânit încă de la înființarea de parohie în mod efectiv, netulburat șl sub nume de proprietar, fiind îndeplinite toate cerințele art. 1890 C. civ.

pentru constatarea uzueaphmii de 30 de ani, de altfel necontestată de pârâtul-apelant. În lipsa unor dovezi certe privind proprietarii construcțiilor și terenului, că nu au existat evidențe cadastrale sau fiscale din care să se poată identifica un titular al dreptului de proprietate, în mod corect prima instanță a aplicat dispozițiile art. 477 și 646 C. civ. În soluționarea excepției, prima instanță nu a încălcat dispozițiile legale, deoarece imobilul se află în raza teritorială a municipiului Iași, pârâtă fiind unitatea administrativ teritorială cu personalitate juridica, așa cum rezultă din art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, fiind reprezentată în justiție după caz de primar sau președintele Consiliului județean.

Prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, legiuitorul definește proprietatea publică și privată a statului și unităților administrativ teritoriale, stabilind prin art. 5 alin. (2) că domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă îegea nu dispune altfel, dispoziție ce se regăsește și în art. 121 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001.

De asemenea, sunt incidente în cauză și dispozițiile Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute în România, care în articolul unîc alin. (2) prevede; „Acțiunile și cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate prevăzute în alin. (1) se soluționează, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate", iar în alin. (1), legiuitorul reglementează acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea în condițiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate (care, în speță, privesc construcțiile și terenurile aferente, precum și terenurile libere situate în intravilanul localităților), acțiuni ce sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Curtea de Apel a reținut că textul citat nu constituie doar un caz de scutire de plata taxelor judiciare de timbru, în sensul art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, ci stabilește și mijlocul procedural, acțiunea prin care cultele religioase recunoscute din România (categorie din care face parte și reclamanta) pot cere constatarea dreptului de proprietate, conferindu-Ie calitatea procesuală activă și reglementează, totodată, și cine are calitate procesuală pasivă, respectiv autoritățile sau alte persoane interesate, sintagma „autoritățile sau persoanele interesate" desemnează și unitățile administrativ teritoriale în a căror rază teritorială sunt situate imobilele. Astfel, terenurile pe care sunt amplasate construcțiile sunt situate în.

Intravilanul localității a! căror regim juridic este reglementat și prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și care rămân la dispoziția autorităților publice locale dacă nu sunt revendicate de proprietari, Instanța de ape! a constatat că tribunalul a soluționat cauza în primă instanță în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată și a dispozițiilor legii speciale - Legea nr. 455/2009, pârâtul municipiul îași având calitate procesuală pasivă. Dispozițiile Legii nr. 18/1991 și prevederile O.U.G. nr. 94/2010 nu pot reprezenta temeiul de drept pentru constituirea dreptului de proprietate al reclamantei, întrucât imobilul se află în posesia acesteia și nu face parte din categoria imobilelor pentru care se poate reconstitui sau constitui dreptul de proprietate sau preluate abuziv de staî, ci doar a celor față de care municipiul Iași, prin reprezentanții săi legali, ar putea formula pretenții.

Curtea de Apel a constatat că dispozitivul hotărârii este redactat clar în ce privește întinderea dreptului, amplasamentul fîind stabilit prin expertiză tehnică ale cărei concluzii sunt însușite de prima instanță. Faptul că s-au îndividuaiizat construcțiile și terenul aferent prin elemente cadastrale, parcele, tarla, nu constituie un motiv de nelegalitate ori netemeinicie a sentinței și nu modifica întinderea dreptului de proprietate. Împotriva acestei decizii a declarai recurs municipiul lași, prin primar, solicitând modificarea hotărârii pentru următoarele motive: Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate pentru imobilul teren și construcții situate în str. E. susținând că potrivit certificatului din 10 iulie 1997 emis de D.J.A.N.

Iași s-a constatat faptul că reclamanta-intimată este „proprietara imobilelor". Pornind de la cele atestate prin certificatul sus-menționat și având în vedere obiectul acțiunii, respectiv uzucapiune, calitate procesuală nu poate avea decât proprietarul nediligent. Rolul activ al instanței, ca principiu fundamental al procesului civil, nu trebuie confundat cu obligația acesteia de a administra ea însăși toate probele cauzei deduse judecații, în lipsa unor diligente depuse de reclamant. Comisia de unificare a practicii C.S.M., în ședința din 1 aprilie 2009, stabilește că „acțiunea poate fi introdusă în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială sau cu vecinii imobilului în situația în care proprietarul imobilului este necunoscut". Drept pentru care, recurentui-pârât apreciază că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului municipiului lași.

În ce privește aspectul referitor la neconcordanța între dispozitivul hotărâri primei instanțe și considerentele acesteia, sesizat prin cererea de apel, recurenîul-pârât consideră că așa cum au fost enumerate suprafețele de teren și construcțiile pentru care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate, nu reiese clar că suprafața totală pentru care a intervenit prescripția achizitivă este de 4.350 mp așa cum s-a reținut atât în raportul de expertiză tehnică judiciară („aferent Bisericii Sfinții Voievozii Roșea există o suprafață reală de 4.350 mp, creându-se trei parcele după reambuiarea parcelelor din ultima evidență cadastru"), cât și în evidențele cadastrale.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului municipiul Iași nu este mtemeiată, raportat la dispozițiile articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute în România, potrivit căruia cererile formulate de cultele religioase pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în intravilanul localităților se soluționează în contradictoriu cu „autoritățile și alte persoane interesate". Sintagma „autoritățile și alte persoane interesate" din conținutul normei menționate relevă intenția legiuitorului ca asemenea cereri să se soluționeze în contradictoriu cu persoanele interesate, fizice sau juridice, în măsura în care acestea ar putea pretinde dreptul de proprietate asupra imobilului ce constituie obiect al cererii de chemare în judecată, având interesul de a împiedica o constatare a dobândirii acestui drept de către reclamant.

Norma din Legea nr. 455/2006 derogă de la dreptul comun, reprezentat de dispozițiile art. 1847 și următoarele, art. 1890 C. civ., din conținutul cărora rezultă că uzucapiunea trebuie opusă doar proprietarului imobilului în litigiu, dat fiind caracterul de sancțiune civilă al uzucapiunii față de proprietarul nediligent, care a permis ieșirea bunului din patrimoniul său. În mod evident, nu este exclus ca fostul proprietar să fie indicat drept persoană interesată în combaterea uzucapiunii invocate de către reclamant, daca este identificat sau este posibilă identificarea sa. În măsura în care însă, nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ce face obiectul cererii, pentru a i se opune acestuia posesia utila exercitată timp de peste 30 de ani de către titularul cererii de chemare în judecată, calitatea procesuală pasivă aparține autorităților ori altor persoane indicate de către reclamant ca fiind interesate în combaterea uzucapiunii.

Caracterul derogator al normei din Legea nr. 455/2006 rezidă în conturarea unei sfere mai largi a persoanei pârâtului dintr-o asemenea cerere, în sensul că nu este necesar, pentru întrunirea acestei calități, ca dreptul de proprietate să fi existat efectiv în patrimoniul pârâtului (deși este posibilă și această ipoteză), fiind suficient ca acest drept să se fi putut regăsi în patrimoniul persoanei indicate drept pârât, astfel încât aceasta este interesată să împiedice constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către titularul cererii. Sub aspect probator, rezultă că legiuitorul absolvă pe reclamant de dovada existenței dreptului în patrimoniul autorității sau altei persoane interesate, prin înfățișarea vreunui înscris constatator al existenței dreptului de proprietate în patrimoniu] pârâtului.

Cum, în speță, terenul cu privire la care s-a invocat uzucapiunea este situat pe raza teritorială a municipiului Iași, iar față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate privată asupra acestui bun ar fi putut aparține unității administrativ-teritoriale, pârâtul municipiul lași este „autoritate interesată" în sensul Legii nr. 455/2006 și, ca atare, se legitimează procesual pasiv în cauză, neavând nicio relevanță în această privință faptul că nu s-a dovedit existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra terenului litigios. De asemenea, contrar susținerilor recurentului, în cauză au fost respectate dispozițiile art. 129 C. proc. civ., în aplicarea cărora reclamanta și-a îndeplinit obligațiile procesuale și și-a susținut acțiunea introductivă, solicitând în dovedire administrarea probelor cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică.

Respectarea acestor prevederi impune și judecătorilor să stăruie prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, scop în care aceștia pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Recurentul-pârât a contestat și soluția dată pe fondul cererii în uzucapiune, susținând că în speță nu sunt întrunite condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă. În speță, instanța de apel a reținut că din probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada pentru reclamantă a posesiei continue și neîntrerupte a imobilului, sub nume de proprietar, cel puțin din anul 1939, atestarea documentară fiind cu mult anterioară.

Or, raportat, la această situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., situație conform căreia intrarea reclamantei în stăpânirea terenului litigios s-a făcut cel puțin din anul 1939, rezultă că în speță s-a împlinit termenul prescripției achizitive, prevăzut de art. 1890 C. civ. Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de apel a soluționat în mod corect critica referitoare la existența unei neconcordanțe între considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 2239 din 13 iunie 2013 a Tribunalului Iași. Sub acest aspect, instanța a reținut în dispozitiv întinderea dreptului de proprietate al reclamantei, astfel cum aceasta a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică administrat în cauză, amplasamentul și individualizarea construcțiilor și terenului ce compun imobilul în litigiu fiind identificate prin elemente cadastrale, conform legii.

Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de notificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Cererea formulată de intimata-reclamantă privind plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, având în vedere că în dovedire s-a depus copia chitanței ce face dovada cheltuielilor de judecată din apel, respectiv din 2 iunie 2014 (fila 22 dosar recurs).

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Iași, prin primar împotriva Deciziei nr. 147 din data de 4 iunie 2014 a Curții de Apel lași, secția civilă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de inttmata-reci amantă. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.