ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 396/A din 13 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 6338/2/2014, definitivă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată N.R.F. împotriva Deciziei penale nr. 199 din 12 iulie 2013 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuentul N.R.F., invocând drept temei de drept dispozițiile art. 465 alin. (12) C. proc. pen. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casației și Justiție cu nr. 6338 din 18 mai 2015, fiind acordat termen de soluționare la 24 iunie 2015.

Calea de atac declarată nu a fost motivată.

În temeiul dispozițiilor art. 40 alin. (2) - (5) C. proc. pen. raportat la cele ale art. 408 C. proc. pen., calea de atac declarată a fost calificată ca fiind apel.

Examinând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției și admisibilității invocate de Ministerul Public, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul N.R.F. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia penală nr. 396/A din 13 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 633 8/2/2014, definitivă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată N.R.F. împotriva Deciziei penale nr. 199 din 12 iulie 2013 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În conformitate cu textul art. 408 alin. (1) și (2) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. Totodată, potrivit prevederilor art. 465 alin. (12) C. proc. pen. invocate de apelant drept temei de drept al căii de atac declarate.

- hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Sub un prim aspect. Înalta Curte constată că în cauză, petentul a exercitat calea de atac împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a fi atacată cu apel.

Sub un al doilea aspect, hotărârile a căror revizuire se solicită sunt, de asemenea, definitive, nefiind susceptibile a fi reformate prin recurgerea la una din căile de atac prevăzută de lege. În acest sens, instanța subliniază faptul că decizia penală nr. 199 pronunțată la 12 iulie 2013 pe fondul cauzei de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală a fost casată, în parte, prin Decizia penală nr. 2737 pronunțată la 1 octombrie 2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu ocazia soluționării recursului declarat de părți, ambele fiind hotărâri definitive.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, petentul N.R.F. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petent.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul N.R.F. împotriva Sentinței penale nr. 396/A din 13 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2015.