ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4759/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4759/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII a contencios administrative și fiscal, la data de 20

noiembrie 2012, sub nr. 8634/2/2012, reclamantul H.E.R. a chemat în judecată pe

pârâta Agenția Națională de Integritate solicitând instanței ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună anularea raportului de evaluare din 09 noiembrie

2012 întocmit în lucrarea din 10 octombrie 2012 de către Agenția Națională de Integritate

- Inspecția de Integritate și, pe cale de consecință, anularea integrală a raportului

de evaluare din 09 noiembrie 2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate -

Inspecția de Integritate în lucrarea din 10 octombrie 2012, obligarea Agenției Naționale

de Integritate la retragerea de pe website-ul propriu a comunicatului de presă din

data de 9 noiembrie 2012 intitulat Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate,

în cazul lui E.R.H., disponibil la: http://www.integritate.eu, obligarea Agenției

Naționale de Integritate la publicarea pe website-ul propriu, în secțiunea dedicată

Hotărârilor Judecătorești, a hotărârii de anulare a raportului de evaluare din 09

noiembrie 2012.

Prin raportul de evaluare

din 09 noiembrie 2012 Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate

a constatat că reclamantul H.E.R. a acționat cu nerespectarea dispozițiilor legale

privind regimul juridic al incompatibilitatilor, prin faptul că în perioada 07

mai 2012 - 30 octombrie 2012 a deținut simultan funcția de ministru, cât și funcția

de director al SC S.B. SRL.

Astfel, Agenția

Națională de Integritate a considerat ca au fost încălcate prevederile art. 84

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul

de afaceri.

Potrivit art. 84 (1)

lit. c) din Legea nr. 161/2003 funcția de membru al Guvernului este incompatibilă

cu: [...] c) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director ,

administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile

comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare

și cele financiare, precum și la instituțiile publice".

Prin sentința nr. 1178

din 1 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul H.E.R., în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare

din 09 noiembrie 2012, încheiat de către Agenția Națională de Integritate s-a reținut

faptul că în perioada supusă evaluării, persoana evaluată H.E.R. a deținut simultan

funcția de ministru și funcția de director al SC S.B. SRL, încălcând astfel dispozițiile

art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul

de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Potrivit art. 84

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul

de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției: funcția de membru al Guvernului

este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director,

administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile

comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare

și cele financiare, precum și la instituțiile publice.

Curtea a reținut că din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul H.E.R. a fost încadrat în funcția

de director al SC S.B. SRL la data de 01 iulie 2004, în baza contractului individual

de muncă din 13 iulie 2004.

Reclamantul H.E.R. a ocupat

funcția de director în cadrul SC S.B. SRL până la data de 01 ianuarie 2005, dată

la care a intervenit suspendarea de drept a contractului individual de muncă înregistrat

din 13 iulie 2004, în temeiul art. 50 lit. e) C. muncii în forma în vigoare în anul

2005, în urma validării mandatului de deputat al reclamantului în Parlamentul României.

Mandatul de deputat al

reclamantului H.E.R. în Parlamentul României a încetat la data de 15 decembrie

2008, la această dată expirând și perioada suspendării de drept a contractului individual

de muncă din 13 iulie 2004, încheiat între reclamant și SC S.B. SRL, așadar începând

cu data de 15 decembrie 2008 contractul individual de muncă menționat anterior a

devenit activ.

De asemenea, prima instanță

a constatat că reclamantul H.E.R. a deținut funcția de Ministru al Dezvoltării Regionale

și Turismului începând cu data de 07 mai 2012, astfel cum rezultă din Decretul Președintelui

României nr. 371 din 7 mai 2012.

Prin raportul de evaluare

din 09 noiembrie 2012 Agenția Naționala de Integritate - Inspecția de Integritate

a constatat că reclamantul H.E.R. a acționat cu nerespectarea prevederilor art.

84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul

de afaceri, prevenirea și sancționarea corupție prin faptul că în perioada 07

mai 2012 -30 octombrie 2012 a deținut simultan funcția de ministru și funcția de

director al SC S.B. SRL

Curtea a reținut că susținerile

potrivit cărora raportul de evaluare din 09 noiembrie 2012 încheiat de către Agenția

Națională de Integritate - Inspecția de Integritate este nelegal întrucât contractul

individual de muncă din 13 iulie 2004 încheiat între reclamant și SC S.B. SRL a

încetat prin acordul părților la data de 15 decembrie 2008 sunt neîntemeiate, pe

motivul că reclamantul nu de a depus la dosarul cauzei un înscris sub semnătură

privată, cu data certă în condițiile art. 1182 din C. civ., din care să rezulte

acordul de voință al părților în ce privește încetarea pe viitor a contractului

individual de muncă din 13 iulie 2004, încheiat între reclamant și SC S.B. SRL.

Având în vedere prevederile

art. 1182 C. civ., Curtea a apreciat că reclamantul a făcut dovada încetării contractului

individual de muncă din 13 iulie 2004, încheiat cu SC S.B. SRL la data de 31

octombrie 2012, dată care coincide cu momentul în care fostul angajator a operat

în Registrul General de Evidență al Salariaților încetarea contractului individual

de muncă din 13 iulie 2004.

Așadar, a reținut Curtea,

între data de 07 mai 2012 și data de 31 octombrie 2012, reclamantul H.E.R. și

SC S.B. SRL nu au încheiat un înscris sub semnătură privată cu dată certă în condițiile

art. 1182 C. civ., din care să rezulte în mod expres încetarea prin acordul părților

a contractului individual de muncă din 13 iulie 2004.

Curtea a mai constatat

că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a învederat că data de 15

decembrie 2008 reprezintă data încetării prin acordul părților a contractului individual

de muncă din 13 iulie 2004, dar a apreciat că această situație de fapt este în defavoarea

reclamantului și atestă existența stării de incompatibilitate întrucât la data de

07 mai 2012, acesta a fost numit în funcția de Ministru al Dezvoltării Regionale

și Turismului, astfel cum rezultă din Decretul Președintelui României nr. 371 din

7 mai 2012 pentru numirea Guvernului Românie, publicat în M. Of. nr. 302 din 7 mai

2012.

Totodată, prima instanță

a stabilit că la data încetării mandatul de deputat al reclamantului H.E.R. în Parlamentul

României, respectiv 15 decembrie 2008, a expirat și perioada suspendării de drept

a contractului individual de muncă din 13 iulie 2004, încheiat între reclamant și

SC S.B. SRL, așadar începând cu această dată contractul individual de muncă menționat

anterior a devenit activ.

În ce privește încălcarea

de către reclamant a prevederilor art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților

publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea

corupției, relevanță juridică prezintă stabilirea împrejurării, dacă ulterior perioadei

de 07 mai 2012 reclamantul a mai deținut în temeiul contractului individual de muncă

din 13 iulie 2004 funcția de director al SC S.B. SRL.

Instanța de fond a apreciat

că reclamantul H.E.R. a ocupat funcția de director în cadrul SC S.B. SRL până la

data de 01 ianuarie 2005, dată la care a intervenit suspendarea de drept a contractului

individual de muncă înregistrat din 13 iulie 2004 în temeiul art. 50 lit. e) C.

muncii, în forma în vigoare în anul 2005 în urma validării mandatului de deputat

al reclamantului în Parlamentul României.

De altfel, atât reclamantul,

cât și angajatorul SC S.B. SRL au o poziție concordantă în sensul încetării tacite

a contractului individual de muncă din 13 iulie 2004, începând cu data de 01

ianuarie 2005, astfel cum rezultă din adresa SC S.B. SRL din 24 octombrie 2012,

transmisă către reclamantul din prezenta cauză, precum și din adresa din 29

octombrie 2012, transmisă de către SC S.B. SRL către A.N.I. și înregistrată la această

instituție publică din 6 noiembrie 2012.

Prin adresa înregistrată

la A.N.I. din 6 noiembrie 2012 reclamantul a învederat încetarea contractului individual

de muncă din 13 iulie 2004 începând cu data de 01 ianuarie 2005, întrucât ulterior

acestei perioade și până în prezent nu a mai desfășurat nicio activitate profesională

în cadrul angajatorului și nici nu a mai primit nicio remunerație patrimonială sau

nepatrimonială pentru activitatea desfășurată.

Raportând conținutul adreselor

menționate anterior la prevederile art. 1182 C. civ. instanța a reținut că acestea

au căpătat dată certă ulterior emiterii adresei A.N.I. din 01 octombrie 2012, expediată

de către reclamant cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire și primită

de către reclamant la data de 16 octombrie 2012 prin care acesta a fost informat

cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic

al incompatibilităților.

Astfel, anterior datei

de 16 octombrie 2012, data primirii de către reclamant a adresei prin care acesta

fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a respectării regimului

juridic al incompatibilităților, atât reclamantul cât și angajatorul acestuia SC.

S.B. SRL nu s-au preocupat de încheierea unui act scris care să ateste în mod expres,

în condițiile art. 1182 C. civ., acordul de voință al părților având ca obiect încetarea

contractului individual de muncă din 13 iulie 2004, începând cu data de 01 mai 2012.

Așa fiind, instanța a

stabilit că adresa SC S.B. SRL din 24 octombrie 2012 transmisă către reclamantul

din prezenta cauză, adresa din 29 octombrie 2012 transmisă de către SC S.B. SRL

către A.N.I. și înregistrată la această instituție publică din 6 noiembrie 2012

și adresa înregistrată la A.N.I. din 6 noiembrie 2012, prin reclamantul a învederat

încetarea contractului individual de muncă din 13 iulie 2004 prin acordul părților,

începând cu data de 01 ianuarie 2005, sunt înscrisuri întocmite de părți pro causa,

ulterior momentului în care reclamantul a fost informat cu privire la declanșarea

procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților,

nefiind de natură să facă în condițiile legii și în mod retroactiv dovada situație

de fapt pe care o atestă.

Susținerile concordante

ale reclamantului și ale angajatorului acestuia, SC S.B. SRL, potrivit cărora contractul

individual de muncă a încetat prin acordul părților la data de 01 ianuarie 2005,

întrucât ulterior acestei perioade și până în prezent reclamantul nu a mai desfășurat

nicio activitate profesională în cadrul angajatorului și nici nu a mai primit nicio

remunerație patrimonială sau nepatrimonială pentru activitatea desfășurată nu atestă

în mod indubitabil incidența în cauză a prevederilor art. 55 lit. b) C. muncii.

Faptul că la încetarea

cauzei de suspendare a contractului de muncă angajatorul nu a mai achitat reclamantului

niciun drept de natură salarială, nu a mai reținut și nu a mai vărsat la bugetul

asigurărilor sociale de stat nicio contribuție de natura impozitului pe salarii,

cotei pe șomaj, pentru asigurări sociale de sănătate și nu a mai înregistrat declarații

la organele competente, iar reclamantul nu a mai prestat muncă reprezintă în opinia

instanței de judecată doar o neexecutare bilaterală a unui contract de muncă, iar

nu o încetare tacită prin acordul părților a contractului de muncă.

În fine, instanța a apreciat

că reclamantul nu se poate prevala de confuzia generată de către acesta și de către

angajatorul SC S.B. SRL, în ce privește neexecutarea și încetarea tacită a contractului

de muncă prin acordul părților, pentru a evita o aplicare în privința acestuia a

prevederilor art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Dimpotrivă, reclamantul

trebuia să dea dovadă de o diligentă sporită în momentul numirii acestuia ca membru

în Guvernul României prin Decretul Președintelui României nr. 371 din 7 mai 2012,

pentru numirea Guvernului României, publicat în M. Of. nr. 302 din 7 mai 2012 și

să procedeze în mod aprioric momentului numirii în această funcție la încetarea

elementelor de fapt care atrag starea de incompatibilitate prevăzută de art. 84

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce privește mențiunile

din raportul de evaluare din 09 noiembrie 2012, întocmit de către Agenția Națională

de Integritate, potrivit cărora reclamantul a încasat venituri de natură salarială

de la SC D.M.C. SRL și de la SC L.L.M.C. SRL, instanța a reținut că acestea au un

caracter accidental în cuprinsul raportului de evaluare și sunt lipsite de relevanță

juridică în ce privește existența stării de incompatibilitate, astfel încât instanța

de judecată nu este legal învestită să se pronunțe în privința acestor mențiuni

din raportul de evaluare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul H.E.R., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acesteia

s-a arătat că:

- raportat la argumentul

prevăzut de art. 304 pct. 7 sentința cuprinde motive contractorii, dintre care s-a

menționat faptul că instanța în prima fază retine faptul că legiuitorul nu a impus

o formă scrisă ca o condiție ad probationem, pentru ca apoi să rețină faptul că

nu am depus la dosarul cauzei un înscris sub semnătură privată din care să rezulte

acordul părților în ce privește încetarea contractului de muncă;

- raportat la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 a arătat că a ocupat și a exercitat funcția de director

în cadrul societății S.B. SRL până la data de 1 ianuarie 2005, dată la care contractului

individual de muncă înregistrat din 13 iulie 2004 a fost suspendat de drept în temeiul

dispozițiilor art. 50 lit. e) C. muncii motivat de faptul că a fost ales deputat

în Parlamentul României.

La momentul încetării

mandatului de deputat - 15 decembrie 2008 - a încetat cauza de suspendare de drept

a contractului individual de muncă și, totodată, a încetat contractul individual

de muncă în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b) C. muncii (încetarea contracturi

individual de muncă prin acordul părților).

Nu poate fi reținut considerentul

instanței de fond conform căruia, începând cu data de 15 decembrie 2008 contractul

individual de muncă ar fi devenit "activ", având în vedere faptul că,

strict juridic, C. muncii nu reglementează în cazul contractului individual de muncă

noțiunea de "activ".

Ceea ce se reglementează

în cuprinsul C. muncii este situația executării contractului individual de muncă

(care ar putea fi asimilată noțiunii de "contract individual de muncă activ'),

având în vedere faptul că, de esență, contractul individual de muncă este un contract

ce presupune prestații succesive, executarea lui implică realizarea, în timp, a

obligațiilor reciproce ale părților, în cadrul acestora definitorii fiind prestarea

muncii și plata salariului.

Ori, în condițiile în

care după data de 15 decembrie 2008: contractul individual de muncă nu era suspendat,

având în vedere faptul că, pe de o parte, încetase cauza care determinase suspendarea

sa în temeiul dispozițiilor art. 50 lit. e) C. muncii și, pe de altă parte, nu a

intervenit nicio altă cauză de suspendare prevăzută de lege; contractul individual

de muncă nu era executat de niciuna dintre părți, angajatul neprestând muncă, iar

angajatorul neplătind salariul; și, mai mult decât atât, părțile la contractul individual

de muncă își exprimaseră consimțământul cu privire la încetarea acestuia în mod

valabil, în condițiile legii, este posibilă o singură ipoteză: contractul individual

de muncă din 13 iulie 2004 a încetat prin acordul părților, la data de 15 decembrie

2008.

Legea nu instituie nicio

condiție de formă sau procedurală în cazul încetării contractului individual de

muncă. Mai mult decât atât, ca și în cazul celorlalte cazuri de încetare a contractului

individual de muncă (cu excepția demisiei) legiuitorul nu a prevăzut nicio obligație

în sarcina salariatului al cărui contract individual de muncă a încetat.

Prin urmare, după exprimarea

consimțământului cu privire la încetarea contractului individual de muncă prin acordul

părților, nu-i mai incumba nicio obligație legală. În schimb, angajatorul avea

obligația de a opera mențiunile privind încetarea contractului individual de muncă

în registrul general de evidentă al salariaților. Faptul că angajatorul nu și-a

îndeplinit la timp obligația de a opera în registrul de evidență al salariaților

încetarea contractului individual de munca nu îi poate fi imputat și nu poate fi

de natură să-i producă vreun efect de ordin negativ.

Instanța de fond a reținut

că: "(...) reclamantul a făcut dovada încetării contractului individual de

muncă din 13 iulie 2004 încheiat cu SC S.B. SRL la data de 03 octombrie 2012, dată

care coincide cu momentul în care fostul angajator a operat în Registrul General

de Evidență al Salariaților încetarea contractului individual de muncă din 13

iulie 2004".

Ori, instanța de fond

a preferat ca, în loc să aibă în vedere elementele acordului de voință exprimat

de părțile contractului individual de muncă în sensul încetării prin acord a acestuia

după momentul încetării suspendării de drept (respectiv, 15 decembrie 2008), să

aibă în vedere data la care angajatorul a înțeles să opereze în registrul general

de evidență al salariaților încetarea contractului individual de muncă.

Raporturile de muncă cu

S.B. SRL au încetat tacit începând cu 15 decembrie 2008, având în vedere că ulterior

perioadei de suspendare de drept datorită mandatului de deputat, nu a mai revenit

la locul de muncă, părțile manifestând de comun acord încetarea tacita a contractului

individual de munca.

Începând cu momentul intrării

in exercițiul mandatului de deputat, nu există nici un document sau vreo manifestare

de voința din parte lui, care să ateste exercitarea funcției de director la S.B.

SRL. Funcția a fost preluata de către o altă persoană, nu a semnat fise Individuale/colective

de prezenta sau ștate de plată, nu a emis nici o decizie sau dispoziție și nici

nu a deținut și exercitat vreo alta atribuție aferentă funcției de director.

Ca o dovada, urmare a

celor de mai sus S.B. SRL a încetat să achite vreun drept de natură salarială

și nu a mai reținut și vărsat contribuțiile la bugetul de stat și bugetul asigurărilor

sociale și de sănătate, aferente unui contract individual de muncă.

Faptul că, începând cu

data de 1 ianuarie 2005 nu a mai realizat venituri în baza raportului de muncă stabilit

cu S.B. SRL (în perioada 1 ianuarie 2005 - 15 decembrie 2008, contractul individual

de muncă fiind suspendat iar după data de 15 decembrie 2008 contractul a încetat

ca urmare a acordului de voință al părților) are relevanță, având în vedere faptul

că mecanismul incompatibilitatilor prevăzute de lege presupune, în mod concomitent,

exercitarea unei funcții și realizarea de venituri ca urmare a exercitării funcției

respective.

- raportat la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanța de fond a interpretat

în neconcordanță cu dispozițiile legale actul juridic dedus judecății.

Una dintre trăsăturile

specifice contractului individual de muncă care configurează unicitatea contractului

individual de muncă constă în natura obligațiilor părților contractante. Astfel:

obligația caracteristică salariatului este o obligație de a face (de a munci) și

trebuie executată în natură (prin muncă), neputând fi niciodată preschimbată in

dezdăunări; obligația principală a angajatorului - aceea de a plăti salariul - este

tot o obligație de a face.

Pe de altă parte, încetarea

contractului individual de muncă (indiferent de modalitate) are ca efect principal,

încetarea executării obligațiilor de către părțile la contractul individual de muncă.

Prin urmare, având în

vedere specificitățile contractului individual de muncă neexecutarea bilaterală

a contractului individual de muncă este echivalentă cu încetarea contractului individual

de muncă prin acordul părților.

Cu alte cuvinte, decizia

părților contractului individual de muncă de a nu mai executa obligațiile principale

ce le incumbă (salariatul de a presta muncă și angajatorul de a plăti salariul),

rezoluție care intervine la același moment în timp, reprezintă practic consimțământul

părților de a înceta contractului individual de muncă prin acordul părtilor.

- raportat la motivul

prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ. se susține faptul că nu s-au avut

în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 82/2007 art. V conform cărora contractul muncă

încheiat pentru îndeplinirea mandatului de director, anterior intrării în vigoare

a ordonanței încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanței.

De asemenea, nu au fost

luate în considerare o serie de înscrisuri care atestau în mod indubitabil încetarea

contractului individual de muncă la data de 15 decembrie 2008: procesul - verbal

de control; procesul-verbal de constatarea și sancționare a contravențiilor; - decizia

nr. 49 din 05 noiembrie 2012.

Apărările intimatei și

procedura derulată în recurs

Intimata Agenția Națională

de Integritate prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând că în mod corect, prima instanță a reținut că „reclamantul nu a făcut în

condițiile legii și într-un mod lipsit fără echivoc dovada faptului că, ulterior

perioadei de 07 mai 2012, contractul individual de muncă din 13 iulie 2004 încheiat

cu SC S.B. SRL a încetat prin acordul de voință al părților potrivit art. 55

lit. b) C. muncii. Dimpotrivă, Curtea retine că reclamantul trebuia să dea dovadă

de o diligentă sporită în momentul numirii acestuia ca membru al Guvernului României

prin Decretul Președintelui României nr. 371 din 7 mai 2012 pentru numirea Guvernului

României și să procedeze în mod aprioric momentului numirii în această funcție la

încetarea elementelor de fapt ce atrag starea de incompatibilitate prevăzută de

art. 84 alin. (1) din Legea nr. 161/2003".

De asemenea, prima instanță

a făcut interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 84 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 161/2003 hotărând că: "starea de incompatibilitate a

reclamantului este atrasă de nerespectarea prevederilor art. 84 alin (1) lit.

c) din Legea nr. 161/2003 prin faptul că reclamantul în perioada 07 mai 2012-30

octombrie 2012 a deținut simultan funcția de ministru, cât și funcția de director

al SC S.B. SRL (...)."

Ambele părți au depus

ca și probatoriu înscrisuri apreciate ca justificând poziția procesuală.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Argumentele de fapt și

de drept relevante

Prin raportul de evaluare

al Agenției Naționale de Integritate din 09 noiembrie 2012 s-a reținut starea de

incompatibilitate a recurentului H.E.R. în raport de dispozițiile art. 84 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 pentru perioada 07 mai 2012 - 31 octombrie

al SC S.B. SRL, aspect susținut și de către instanța de fond.

Se reține că recurentul

a încheiat cu societatea contractul individual de muncă din 13 iulie 2004.

Contractul a fost suspendat

pe perioada mandatului de deputat al acestuia, conform actului adițional din 1

februarie 2005.

Discuțiile vizează perioada

de după încetarea mandatului de deputat, inspectorul ANI pretinzând că acest contract

a rămas în continuare în vigoare fiind doar prelungită în mod tacit suspendarea,

în timp ce recurentul susține că de la acea dată contractul de muncă a încetat.

Astfel nefiind încetat

contractul de muncă, odată cu numirea în funcția de ministru H.E.R., s-a aflat în

stare de incompatibilitate prevăzută de art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

161/2003.

Instanța de fond a îmbrățișat

punctul de vedere al ANI, aceea că SC S.B. SRL nu a făcut nicio mențiune referitoare

la încetarea contractului de muncă în Registrul General de Evidență al Salariaților.

Reținând faptul că „reclamantul

nu a mai prestat muncă”, prima instanță califică aceasta doar ca o neexercitare

bilaterală a contractului de muncă și nu o încetare tacită a acestuia.

Instanța de fond mai reține

de asemenea ca reclamantul nu a depus la dosarul cauzei un înscris sub semnătură

privată cu data certă în condițiile art. 1182 C. civ. din care să rezulte acordul

de voință al părților în ce privește încetarea pe viitor a contractului individual

de muncă din 13 iulie 2004 încheiat între reclamant și SC S.B. SRL.

Având în vedere prevederile

art. 1182 C. civ. instanța de fond reține că reclamantul a făcut dovada încetării

contractului individual de muncă din 13 iulie 2004 încheiat cu SC S.B. SRL numai

la data de 31 octombrie 2012 , dată care coincide cu momentul în care fostul angajator

a operat în Registrul General de Evidență al Salariaților încetarea contractului

individual de muncă din 13 iulie 2004.

Înalta Curte constată

că analiza recursului se circumscrie problemei dacă după încetarea mandatului de

deputat (decembrie 2008) contractul de muncă al recurentului a încetat sau a continuat

să ființeze.

Evident, în materia contractelor

de muncă nu au aplicabilitate dispozițiile C. civ., ci cele ale C. muncii (în varianta

anului 2008).

C. muncii prevedea în

art. 55 că încetarea contractului individual de muncă poate avea loc ca urmare a

acordului părților (angajat și angajator) la data convenită de acestea.

Nicio prevedere din actul

normativ nu impunea forma scrisă pentru realizarea acordului de voință.

De altfel, acest lucru

este recunoscut și în raportul A.N.I.

Se reține în mod corect

că valabilitatea acordului de voință trebuie să îndeplinească condițiile generale

pentru valabilitatea oricărui act juridic.

Ori, aceste condiții la

care se referă chiar intimata sunt îndeplinite, după cum rezultă din:

- adresa angajatorului

conform căreia „raporturile de muncă între părți au încetat începând cu 01

ianuarie 2005”, și confirmată de adresa MFP-ANAF din care rezultă neachitarea de

către societate a drepturilor salariale după această dată și cu precădere adresa

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția Muncii care se referă

la faptul că au fost înregistrate documente rectificative din care rezultă că data

încetării raporturilor de muncă ale recurentului cu SC S.B. SRL este 15

decembrie 2008 și nu 31 octombrie 2012, însă aplicația utilizată „Revisol” nu permite

corectarea datelor.

Trebuie subliniat faptul

că această adresă nu a fost contestată de către vreo parte, astfel că data menționată

de organul care are îndrituirea legală efectuării acestor mențiuni - în speță Inspecția

Muncii, a precizat ca moment al încetării contractului individual de muncă între

H.E.R. și SC S.B. SRL data de 15 decembrie 2008.

Cum acest punct din raportul

A.N.I. s-a fundamentat pe „extrasul Revisol” care conține erorile recunoscute în

adresa Inspecției Muncii, Înalta Curte reține că recurentul nu s-a aflat în raporturi

de muncă cu SC S. SRL după data de 15 decembrie 2008. În aceste condiții, cum incompatibilitatea

reținută acestuia se raporta la acest contract și la perioada de până la 31

octombrie 2012, instanța constată că în raport de situația recurentului nu sunt

aplicabile prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, acestea neaflându-se

în stare de incompatibilitate în perioada 07 mai 2012 - 31 octombrie 2012.

Cât privește capătul de

cerere privind obligarea Agenției Naționale de Integritate la retragerea de website-ul

propriu a comunicatului de presă din data de 9 noiembrie 2012 intitulat „Comunicat

privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui H.E.R.”, ca efect

al reținerii faptului că H.E. nu s-a aflat în stare de incompatibilitate ceea ce

atrage anularea raportului de evaluare incident, și comunicatul publicat cu privire

la conținutul acestuia urmează a fi retras.

Temeiul de drept al soluției

adoptate în recurs

În raport de argumentele

mai sus analizate Înalta Curte găsind întemeiate susținerile de recurs fundamentate

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., urmează a

admite recursul, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. să modifice sentința atacată, în sensul de a admite acțiunea formulată de reclamantul

H.E.R., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anula raportul

de evaluare din 09 noiembrie 2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate,

și de a obliga autoritatea pârâtă să retragă de pe website-ul propriu comunicatul

de presă din data de 9 noiembrie 2012 și să publice prezenta hotărâre judecătorească

de anulare a raportului de evaluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de H.E.R. împotriva sentinței civile nr. 1178 din 01 aprilie 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul H.E.R., în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Anulează raportul de evaluare

din 09 noiembrie 2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Obligă autoritatea pârâtă

să retragă de pe website-ul propriu comunicatul de presă din data de 9 noiembrie

2012 și să publice prezenta hotărâre judecătorească de anulare a raportului de evaluare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2014