ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 699/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 699/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 189 din

12 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, în

Dosarul nr. 44880/3/2011*, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții

M.D., M.I.M., M.S.M., M.A.M., T.C., C.E., P.V., în contradictoriu cu pârâtul

F.P.V.S.

A fost obligat

pârâtul la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 50.000 lei către

M.S.M.; 50.000 lei către M.A.M.; 25.000 lei către T.C.G.; 25.000 lei către

C.E.; 25.000 lei către M.I.M.; 25.000 lei către P.V. și 25.000 lei către M.D.

S-a respins

capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata de daune materiale ca

neîntemeiat.

A fost obligată

pârâta la plata următoarelor sume: 6.200 lei către P.V.; 6.200 lei către T.C.G.

și 6.200 lei către M.D. cu titlu de cheltuieli de judecată.

În pronunțarea

acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, că întrucât în accident

a fost implicat un singur autovehicul operează prezumția că vinovăția în

producerea accidentului revine în exclusivitate conducătorului auto decedat, la

data producerii accidentului autoturismul fiind radiat (situație ce rezultă din

adresa M.A.I.- I.G.P. nr. din 23 august 2010) din data de 12 iunie 2008, iar

conducătorul auto neavând încheiată asigurare de răspundere civilă auto; în

aceste condiții devenind incidente dispozițiile art. 61 alin. (3) din Legea nr.

136/1995, care prevăd antrenarea răspunderii F.P.V.S., acesta având drept scop

protejarea victimelor accidentelor de circulație care s-au soldat cu vătămări

corporale sau decese, în două ipoteze: atunci când autorul nu poate fi

identificat și când autovehiculul nu era asigurat.

S-a reținut că

aceeași obligație de reparare a prejudiciului este reglementată și prin art.

251 din Legea nr. 32/2000, modificată prin Legea nr. 113/2006, care prevăd că

F.P.V.S. se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin

accidente, dacă: a) vehiculul care a produs accidentul a rămas neidentificat

sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin

accidente.

Referitor la

despăgubirile materiale pretinse, tribunalul a constatat că acestea nu au fost

dovedite prin niciun mijloc de probă. Chitanțele fiscale anexate în copie nu se

coroborează cu nicio altă probă, ele nepurtând mențiuni din care să reiasă că

au legătură cu cheltuielile de înmormântare fiind doar indicate în acțiune ca

fiind în sumă de 30.000 lei pentru fiecare reclamant fără a se arăta concret ce

reprezintă (înmormântare, pomeni, etc.)

Referitor la

daunele morale s-a arătat că prin natura lor acestea nu sunt susceptibile de un

calcul exact; nici sistemul legal din România și nici normele comunitare nu

prevăd o modalitate concretă de calcul întrucât acest tip de prejudiciu nu este

susceptibil de evaluare; principiul reparării integrale a prejudiciului

material nu poate fi aplicat în materia daunelor morale, că se poate acorda

victimei o indemnizație care are ca scop compensarea pentru suferințele psihice

produse ca urmare a pierderii unei rude apropiate; în speță reclamanții se

aflau în relație de rudenie apropiată cu defuncții, aceștia fiind fiice,

respectiv mamă, soție sau frate ori bunică.

Cererea de

acordare de daune materiale formulată de M.A.M. și M.S.M. a fost respinsă cu

motivarea că, la dosar nu există nici un început de dovadă din care să rezulte

că tatăl acestora realiza venituri permanente din muncă.

În conformitate

cu art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul și la plata

cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat către reclamanți.

Împotriva

sentinței civile nr. 189 din 12 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul

București, secția a lll-a civilă, în Dosarul nr. 44880/3/2011*, au formulat

apel reclamanții M.D., M.I.M., P.V., M.S.M., M.A.M., T.C.G., C.E. și pârâtul

F.P.V.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

formulat de reclamanți s-a criticat sentința pronunțată la fond cu privire la

următoarele aspecte:

- neacordarea

în mod greșit a daunelor materiale în cuantum de 30.000 lei pentru mama

victimei decedate, M.D. pentru care nu s-au putut păstra și arhiva toate

chitanțele și mijloacele doveditoare privind efectuarea cheltuielilor de

înmormântare și cu parastasele ulterioare de pomenire până la 7 ani, fiind

cunoscut cuantumul ridicat al unor astfel de cheltuieli:

- neacordarea

în mod greșit celor două minore ale defunctului M.A. a pensiei de întreținere,

de la data decesului tatălui și până la vârsta de 18 ani, respectiv 26 ani dacă

sunt în continuare de studii după majorat;

- instanța de

fond a cenzurat pretențiile având ca obiect daunele morale mult prea mult,

chiar dacă este foarte greu de cuantificat o suferință atât de mare ca

pierderea unor ființe dragi (fiu, frate și tată), în bani.

- instanța

trebuia să aibă în vedere criteriile care s-au conturat în jurisprudenta Curții

Supreme și s-au pus în evidență de către literatura de specialitate, respectiv:

consecințele negative în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate,

intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, suferințele și

frustrările trăite - etc, astfel încât despăgubirea să fie totuși efectivă și

rezonabilă prin compensarea într-o sumă de bani care să țină seama de

criteriile susmenționate, la cauza concretă.

formulat de pârâtul F.P.V.S., s-a arătat că Fondul, în urma analizei

documentelor aferente dosarelor de daună în cauză și ținând seama de legislația

în vigoare și jurisprudenta din România, a înaintat o ofertă de despăgubire,

reclamanților, respectiv atât persoanelor care au solicitat despăgubire, cât și

reprezentantului convențional, fără a primi un răspuns.

Cu privire la

cuantumul pretențiilor solicitate de reclamanți, s-au reiterat aspectele

susținute la fond.

Curtea de Apel

București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

sentința nr. 466/A din 31 octombrie 2014, a respins ca nefondate, ambele

apeluri reținând în esență că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu

aplicarea judicioasă a legii raportat la situația de fapt corect stabilită,

potrivit jurisprudenței în materie.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.D., M.I.M., P.V., M.S.M.,

M.A.M., T.C.G., C.E. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

pronunțate în apel și trimiterea cauzei către instanța de apel pentru o nouă

judecată, pentru următoarele:

Recurenții-reclamanți

își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În raport de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții reclamanți invocă nemotivarea

deciziei recurate față de faptul că instanța de apel nu Ie-a analizat toate

criticile invocate, din considerentele deciziei nerezultând care au fost

motivele pentru care instanța de control nu a apreciat întemeiate criticile

invocate de apelanții-reclamanți, de ce susținerile acestora privind majorarea

daunelor nu au fost analizate, ignorându-se dispozițiile C. proc. civ. și

dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Consideră

recurenții că instanța de control judiciar e datoare să procedeze la un examen

propriu al pricinii, chiar dacă și-a însușit sau nu concluziile și motivele

instanței a cărei hotărâre este atacată, fiind obligată să verifice ori să dea

o apreciere proprie materialului probator.

Sub acest

aspect recurenții apreciază că motivarea instanței de apel este una extrem de

lacunară, aceasta limitându-se la a face aprecieri abstracte fără nici un

exemplu concret cu privire la media despăgubirilor sub forma daunelor morale

din anumite țări și din țară fără a exemplifica în nici un mod la care se

referă.

Cu privire la

daunele materiale, se arată, instanța se rezuma în a aprecia că nu există

documente justificative fără a aprecia de ce trebuiesc înlăturate cele care

există la dosar, fără a explica într-o manieră convingătoare raționamentul

juridic pe care l-a adoptat în soluția dată și nu doar să se rezume în a

aprecia prin două fraze ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

Raportându-se

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții formulează următoarele critici:

În ceea ce

privește daunele materiale instanța de fond a aplicat greșit legea atât în ceea

ce privește daunele solicitate de către M.D. cât și în ceea ce privește daunele

materiale solicitate de cele două minore, fiicele victimei decedate M.A., în

speță fiind aplicabile dispozițiile art. 49 din Ordinul nr. 5/2010 coroborate

cu cele ale art. 26 din același act normativ.

Consideră

recurenții că instanța de apel face o greșită aplicare a legii deoarece la

dosarul cauzei există ceea ce norma numește documente justificative, și anume

acte prin care să se poată proba cheltuielile efectuate, instanța de apel

nemotivând de ce instanța a procedat în ceea ce privește daunele materiale

solicitate pentru înmormântare și parastase la cenzurarea lor în totalitate.

Consideră recurenții

că măsura instanței de a înlătura în totalitate înscrisurile de la dosar depuse

în susținerea cererii reclamanților pe motiv că acestea nu specifică clar în

conținutul lor faptul că sunt pentru înmormântare este eronată deoarece pe

bonurile de produse alimentare nu avea cum să se precizeze faptul că acestea

sunt pentru înmormântare sau parastas, instanța putând cenzura cel mult până la

limita sumei probate cu înscrisuri, dar nu să înlăture în totalitate

pretențiile ca neprobate, câtă vreme există documente justificative la dosar

(chitanțe, bonuri fiscale).

Mai mult de

atât, se arată, la dosarul cauzei au fost depuse chitanțe din care reiese clar

și fără urmă de dubiu faptul că, banii au fost cheltuiți de către M.D. pentru

înmormântarea fiului și exemplifică chitanța fiscală din 10 octombrie 2010

emisă de către Episcopia Giurgiului unde se specifică foarte clar că bani au

fost dați pentru înmormântare.

Având în vedere

dispozițiile legale mai sus invocate, recurenții arată că instanță de apel a

făcut o aplicare greșită a legii, în condițiile în care erau depuse în dosar

toate înscrisurile doveditoare.

Consideră

recurenții-reclamanți că și cu privire la acordarea daunelor materiale pentru

cele două minore ale victimei M. instanța de apel a făcut o aplicare greșită a

legii, întrucât având în vedere faptul că victima nu lucra cu contract de

muncă, solicitarea viza acordarea la salariu minim pe economie, considerând că

pierderea de venit (daunele materiale) suferită de minori, ca urmare a

decesului unuia din părinți poate fi asimilata pierderii de venit ca urmare a

divorțului părinților, conform disp. art. 94 alin. (3) C. fam. în vigoare la

data accidentului. Se arată că motivarea instanței raportat la faptul că nu s-a

depus dovada veniturilor este nefondată și nelegală raportat la textele de lege

invocate și față de faptul că instanța de apel s-a raportat la Ordinul C.S.A.

nr. 14/2011 care în opinia recurenților nu se aplică în cauză.

Cât privește

daunele morale din perspectiva art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 recurenții

arată că instanța de apel nu a avut în vedere jusprudența din România, iar

în motivare deși spune că instanța de fond a avut în vedere legislația în

vigoare, aceasta trece peste dispozițiile legale în vigoare și ignoră în

totalitate juhsprudenta la care reclamantele fac referire.

Se precizează

că instanța de apel nu arată temeiul legal avut în vedere pentru evaluarea

prejudiciului, aceasta nefăcând o evaluare proprie și corectă a prejudiciului

moral suferit de recurenți.

Mai mult de

atât, se arată, instanța de apel apreciază, fără un temei legal, că daunele

acordate de către F.P.V.S., trebuie să fie mai mici decât în situația în care

daunele sunt acordate de către societățile de asigurare.

Consideră

recurenții că această apreciere este nu doar nefondată ci și nelegală, deoarece

textele de lege nu dispun că în cazul în care daunele sunt acordate de către

F.P.V.S. acestea să fie substanțial mai mici, din contră art. 6 din Ordinul nr.

1/2008 (pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S.) prevede că:

„(1) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de

vehicule produse pe teritoriul României se stabilește în strictă conformitate

cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor

obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului, nelegalitatea

cu privire la acest aspect fiind evidentă.

Referindu-se la

prejudiciul moral, recurenții arată că acesta nu poate fi supus aceluiași regim

probator ca prejudiciul material; prejudiciul moral nu se probează ci se

constată, fiind supus prezumției simple a judecătorului, dedus din cauzalitate,

acesta fiind chemat sa evalueze datele personale ale celui care aspiră la

remedierea situației sale injuste, componentele personalității sale, legătura

de rudenie sau orice altă relație privilegiată a acestuia cu victima al cărui

deces reprezintă cauza traumei morale suferite, recurenții făcând trimitere la

jurisprudența în materie.

Precizează

recurenții, sub acest aspect, că instanța de apel nu a făcut nici o evaluare

asupra părților, asupra situației de fapt, făcând numai referire la judecata în

echitate.

Intimatul-pârât

F.P.V.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Din

considerentele deciziei recurate reiese cu evidență că aceasta îndeplinește

exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., răspunzând motivelor

invocate de apelanții reclamanți, neputându-se reproșa instanței de apel

ignorarea art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.

Astfel,

instanța de apel a apreciat că situația de fapt a fost judicios stabilită de

instanța de fond, context în care a apreciat cu privire la neacordarea daunelor

materiale privind cheltuielile de înmormântare nu au fost probate și la

neacordarea pensiei de întreținere pentru cei doi minori, că acestea nu au

suport probatoriu.

Totodată

instanța de apel, raportându-se la criticile formulate de apelanții reclamanți

a făcut în mod judicios distincția între despăgubirile ce se acordă

asiguraților și cele care se acordă neasiguraților, criteriu avut în vedere de

instanța de fond în stabilirea daunelor morale într-un cuantum rezonabil și

echitabil.

Așadar,

instanța de apel a făcut o analiză punctuală a motivelor invocate în apelul

reclamanților, hotărârea recurată nefiind susceptibilă de reformare din

perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., trimiterile jurisprudentiale făcute de instanță fiind relevante în acest

sens.

Chiar dacă în

dezvoltarea criticilor invocate prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții fac referire la dispozițiile art. 49 din Ordinul nr. 5/2010 al

C.S.A., la art. 1/2008, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în

argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate

din perspectiva temeiului invocat, recurenții limitându-se la a afirma că

instanța de apel nu a făcut o evaluare corectă și proprie a probatoriului

administrat.

Practic, prin

aceste critici recurenții își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția

pronunțată de instanță, aducând în susținere argumente ce își propun să repună

în dezbatere clarificarea situației de fapt proprie speței precum și

reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în

sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate

configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea

celor ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din

perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenții-reclamanți M.D., M.I.M., M.S.M., M.A.M.,

T.C.G., C.E. și P.V. împotriva Deciziei nr. 466/A din 31 octombrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 martie 2015.