ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1453/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1453/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința nr. 4014 din 20 septembrie 2013, Tribunalul Harghita a respins acțiunea formulată de reclamantul I.J., în contradictoriu cu pârâții L.F.C., L.T., SC L.S. SRL, prin lichidatorul judiciar RVA M.I.S. SPRL și SC P.P. SRL.
În considerentele sentinței, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte: - simulația nu este sancționată cu nulitatea - care intervine ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de validitate cu ocazia încheierii unui act juridic civil -, ci cu inopozabilitatea față de terțele persoane a situației juridice create prin actul juridic secret; în cauză, nu s-a dovedit existența a două acte juridice civile (public și secret), ci, numai a unui singur act juridic civil încheiat în formă autentică (nr. 237 din 1 martie 2011, BNP L.I.), în cuprinsul căruia părțile au declarat situații de fapt necorespunzătoare adevărului, deși aveau obligația să nu facă asemenea declarații, conform art. 292 C. pen.; în cauză nu s-a dovedit nerespectarea unor condiții de validitate la încheierea actului juridic civil; - pe de altă parte, reclamantul nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obține protecția juridică a dreptului, cunoscutul principiu "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" fiind o garanție a respectării regulilor sociale; principiul este recunoscut de doctrină ca fiind o excepție de la regulile ce guvernează sancțiunea nulității absolute sau relative, presupunând că nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a pretinde recunoașterea unui drept, fiind imoral ca teza contrară să fie acceptată și valorificată în prezenta cauză,
legea neprotejând acțiunile care au un scop imoral. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea căii de atac, cu consecința anulării hotărârii primei instanțe și a trimiterii cauzei, spre rejudecare, în subsidiar, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Prin Decizia civilă nr. 198/A din 28 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins apelul formulat de I.J., împotriva Sentinței nr. 4014 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Harghita. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța de apel a reținut ca prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea B.N.P.
L.I.I. nr. 237 din 1 martie 2011, reclamantul-apelant, I.J., a vândut societății L.S. SRL, reprezentată de intimata-pârâtă L.T., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I.J., în calitate de administrator, „proprietatea imobilului situat în comuna Feliceni sat Oțeni fr. nr., județul Harghita, format din teren arabil în intravilan în suprafață de 4.500 mp, cuprins în c.f. nr… Feliceni (C.F. vechi nr. 1330/Feliceni/Oțeni), A1 ordin având nr. cad. x, nr. top. 609/1, 629/2/1, dobândit prin reconstituire, conform Legii nr. 18/1991 de sub B.1.1., conform încheierii c.f. nr. 17744 din 21 octombrie 2008", prețul imobilului fiind de 250.000 euro, reprezentând, la cursul de schimb valutar al zilei .., contravaloarea sumei de 1.053.750 RON.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea B.N.P. L.I.I. nr. 587 din 25 mai 2011, societatea L.S. SRL, reprezentată de intimata-pârâtă L.T., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I.J., în calitate de administrator, a vândut societății P. SRL, reprezentată de I.Z., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I.J., în calitate de administrator, „proprietatea imobilului situat în comuna Feliceni sat Oțeni fr. nr., județul Harghita, format din teren arabil în intravilan în suprafață de 1.500 mp, cuprins în c.f. nr. 50125 Feliceni (C.F. vechi nr. 1330/Feliceni/Oțeni), având nr. cad. y, dobândit prin cumpărare de sub B.3.1., conform încheierii c.f. nr. 3995 din 2 martie 2011, respectiv prin dezmembrare", prețul imobilului fiind de 15.000 RON + TVA.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea B.N.P. L.I.I. nr. 878 din 11 iulie 2011, societatea L.S. SRL, reprezentată de intimata-pârâtă L.T., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I.J., în calitate de administrator, a vândut societății P. SRL, reprezentată de I.Z., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I.J., în calitate de administrator, „proprietatea imobilului situat în comuna Feliceni sat Oțeni fr. nr., județul Harghita, format din teren arabil în intravilan în suprafață de 1.000 mp, cuprins în c.f. nr. 50771 Feliceni, având nr. cad. z, dobândit prin cumpărare de sub B.2.1., conform încheierii c.f. nr. 10725 din 26 mai 2011, respectiv prin dezmembrare", prețul imobilului fiind de 594.957,12 RON + TVA.
Dreptul de proprietate al cumpărătorilor din cele trei contracte anterior menționate - respectiv SC L.S. SRL și SC P. SRL - a fost înscris, în mod corespunzător clauzelor contractuale, în C.F. nr. 50125 Feliceni, în C.F. nr. 50772 Feliceni și în C.F. nr. 50829 Feliceni. Reclamantul a susținut (atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de apel) că încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea B.N.P. L.I.I. nr. 237 din 1 martie 2011, a fost determinată de faptul că L.F.C. - fost administrator al SC L.S. SRL, până la data de 15 decembrie 2010, când a cesionat părțile sociale - și soția acestuia, L.T. - asociat unic al SC L.S. SRL, calitate dobândită prin efectul cesiunii - au contractat, inițial, în nume personal, împrumuturi de la diverse persoane, în condiții neavantajoase, cu dobânzi exagerat de mari, fiind amenințați de cămătari și trebuind să restituie urgent aceste împrumuturi.
În acest scop, s-a încheiat, apoi, Contractul de împrumut înregistrat la SC L.S. SRL sub nr. 40 din 24 februarie 2011, potrivit căruia B.C., în calitate de împrumutător, a predat societății L.S. SRL, în calitate de împrumutată, suma de 300.000 euro, cu obligația restituirii „până la data de 1 martie 2013", contractul fiind semnat atât de pârâta-intimată L.T. (asociat unic al SC L.S. SRL), de pârâtul-intimat L.F.C., cât și de reclamantul-apelant I.J. Dar, întrucât suma de 300.000 euro a intrat în patrimoniul SC L.S. SRL, aceasta nu a putut fi utilizată de soții L.T. și L.F.C. pentru restituirea împrumuturilor luate de ei de la cămătari. În acest context, a fost încheiat, așadar, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea B.N.P.
L.I.I. nr. 237 din 1 martie 2011 (având ca obiect terenul intravilan în suprafață de 4.500 mp, prețul fiind de 250.000 euro) - și apoi, Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin încheierile B.N.P. L.I.I. nr. 587 din 25 mai 2011 și nr. 878 din 11 iulie 2011 (prin care reclamantului-apelant i-au fost restituite terenurile intravilane în suprafață de 1.500 mp și 1.000 mp - f. 83, 93 - din totalul de 4.500 mp), astfel cum a afirmat reclamantul. De asemenea, reclamantul-apelant a menționat expres că suma de 250.000 euro a putut fi scoasă din contul societății în mod aparent legal, printr-un contract de vânzare-cumpărare fictiv.., suma primită ca „preț" fiind predată de reclamant soților L. pentru a fi folosită în scopul arătat mai sus, adică pentru restituirea împrumuturilor contractate de la cămătari.
Prin întâmpinarea depusă la 30 mai 2013, pârâta L.T. a achiesat la pretențiile reclamantului, confirmând susținerile acestuia și menționând, în plus, că terenul proprietatea reclamantului, în suprafață totală de 4.500 mp, a fost transcris în cartea funciară în favoarea SC L.S. SRL, fără ca reclamantul să primească vreo sumă de bani în schimbul terenului, iar, în vederea restituirii terenului, s-au încheiat două Contracte de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 587 din 25 mai 2011 și nr. 878 din 11 iulie 2011, de către B.N.P. L.I.I. Susțineri similare au fost cuprinse și în întâmpinarea depusă de pârâtul L.F.C. Prin urmare, părțile care au încheiat Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin încheierile B.N.P.
L.I.I. nr. 237 din 1 martie 2011, nr. 587 din 25 mai 2011 și nr. 878 din 11 iulie 2011 au confirmat, în mod expres, faptul că acestea au reprezentat operațiuni juridice fictive, conform voinței reclamantului și celor doi pârâți, încă de la data încheierii actelor juridice, scopul lor fiind scoaterea din patrimoniul SC L.S. SRL a sumei de 250.000 euro, pentru a putea fi folosită, în interes personal, de asociatul unic L.T. și de soțul acesteia, L.F.C. Concluzia a fost confirmată, odată în plus, prin cererea de apel, I.J. menționând expres: contractele în cauză au fost semnate de mine și de soții L. numai pentru a-i ajuta pe aceștia să scoată nelegal o sumă de bani din patrimoniul societății SC L.S.
SRL - lucru recunoscut prin întâmpinare (erau amenințați de cămătari și trebuiau să restituie urgent împrumuturi mai vechi). Prin urmare, părțile au încheiat, concomitent cu contractele de vânzare-cumpărare precizate, potrivit acordului lor de voință, convenții secrete prin care au confirmat caracter fictiv al actelor publice, iar potrivit dispozițiilor art. 1175 C. civ., aceste convenții secrete au putere doar între părțile contractante și succesorii lor universali. Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunea în simulație nu se confundă cu acțiunea în nulitatea actului secret, simulația, prin ea însăși, fiind, în principiu, valabilă, sancțiunea acesteia nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea actului secret față de terți.
Deci, în situațiile în care actul secret a fost valabil încheiat, își produce efectele între părți, fiind menținut, dar, atunci când simulația este ilicită, acțiunea în simulație este dublată de acțiunea în nulitate, în sensul că simulația este sancționată cu nulitatea întregii operații, atât a actului aparent, cât și a celui secret (ICCJ, secția I civilă, Decizia nr. 5782 din 12 decembrie 2013). Circumstanțele concrete ale speței nu îngăduie, însă, aplicarea sancțiunii nulității. Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului, anterior analizate, Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin încheierile B.N.P. L.I.I. nr. 237 din 1 martie 2011, nr. 587 din 25 mai 2011 și nr. 878 din 11 iulie 2011 au urmărit un scop ilicit, și anume scoaterea sumei de 250.000 euro din patrimoniul SC L.S.
SRL, pentru a fi utilizată de asociatul unic în interes personal - în mod concret, pentru restituirea împrumuturilor scadente, contractate în condiții vădit dezavantajoase, de L.T. și L.F.C. Acest scop ilicit, ale cărui efecte se răsfrâng asupra creditorilor societății, este cu atât mai evident cu cât SC L.S. SRL este subiectul procedurii concursuale a insolvenței, deschisă prin Încheierea civilă nr. 3963 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. 3749/96/2012, la cererea debitoarei SC L.S. SRL, formulată de reprezentanta acesteia, L.T., în calitate de administrator, judecătorul sindic constatând: debitoarea a arătat că societatea are o datorie considerabilă față de furnizori comerciali și față de bănci.
Din lipsa de disponibilități bănești societatea se află în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile din sumele de bani disponibile, în sensul prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, instanța de apel a reținut că prin Sentința civilă nr. 221 din 25 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3749/96/2012 al Tribunalului Harghita, judecătorul sindic a dispus intrarea debitoarei SC L.S. SRL în procedura falimentului, reținând, în esență, pe de o parte, că administratorul judiciar desemnat în cauză (RVA I.S.
SPRL - n.n.), prin raportul depus în temeiul art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a propus intrarea debitoarei în faliment prin procedura simplificată, întrucât aceasta nu prezintă posibilități de reorganizare a activității și, pe de altă parte, adunarea creditorilor a aprobat propunerea privind intrarea în faliment a debitoarei, prevăzută la art. 59 alin. (2) din Lege, niciun creditor nu și-a anunțat intenția de a depune, în termenul legal un plan de reorganizare, conform art. 60 alin. (2) din Lege, iar creditoarea BT SA - Sucursala Miercurea-Ciuc, creditor garantat, deținător al unei creanțe reprezentând 52,36% din totalul creanțelor asupra averii debitoarei, a arătat că este de acord cu propunerea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului asupra debitoarei.
Prin urmare, s-a constatat că susținerea apelantului referitoare la faptul că nimeni nu a avut de suferit din cauza actelor fictive, cu excepția lui este infirmată de înscrisurile dosarului, în contextul punctual în care, patrimoniul societății (în faliment) SC L.S. SRL a fost diminuat cu 250.000 euro, în schimbul acestei sume considerabile, folosită de asociatul unic în scop personal, rămânând, în prezent, terenul în suprafață 2.000 mp (nerestituit reclamantului-apelant), rezultând, așadar, că societatea a vândut 1 mp cu suma de 125 euro, adică mult peste prețul pieții practicat în zona comunei Feliceni, județul Harghita, cu consecința prejudicierii societății și a creditorilor acesteia.
Este adevărat că reclamantul-apelant nu a beneficiat de suma de 250.000 euro și că, din terenul de 4.500 mp și-a recuperat doar suprafața de 2.000 mp, dar, în aceeași măsură, este adevărat - prin prisma actelor dosarului mai înainte evocate - că el a participat, în mod deliberat, la aceste operațiuni ilicite, concluzie susținută și de dubla calitate pe care a avut-o în cele trei contracte: i) în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea B.N.P. L.I.I. nr. 237 din 1 martie 2011, reclamantul-apelant, I.J., a avut atât calitatea de vânzător, cât și de reprezentant al cumpărătoarei SC L.S. SRL, fiind administratorul acestei societăți; ii) în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea B.N.P.
L.I.I. nr. 587 din 25 mai 2011, reclamantul-apelant, I.J., a avut atât calitatea de reprezentant (administrator) al vânzătoarei SC L.S. SRL, cât și al cumpărătoarei SC P. SRL; iii) în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea B.N.P. L.I.I. nr. 878 din 11 iulie 2011, reclamantul-apelant, I.J., a avut atât calitatea de reprezentant (administrator) al vânzătoarei SC L.S. SRL, cât și al cumpărătoarei SC P. SRL. În condițiile punctuale relevate, nu se poate da eficiență cererii de chemare în judecată (astfel cum a fost precizată), la care au achiesat pârâții (persoane fizice), având în vedere că această cerere - în sensul constatării simulației/nulității celor trei contracte de vânzare-cumpărare - este fundamentată pe culpa vădită a părților ce le-au încheiat, reclamantul însuși arătând că părțile au disimulat total realitatea creând aparența existenței unui contract care, însă, nu există.
Singurul scop al încheierii contractului arătat a fost acela de a justifica scoaterea sumei de 250.000 euro din contul SC L.S. SRL, respectiv că semnarea contractelor, de el și de soții L.T. și L.F.C., a avut loc numai pentru a-i ajuta pe aceștia să scoată nelegal o sumă de bani din patrimoniul societății SC L.S. SRL - lucru recunoscut prin întâmpinare (erau amenințați de cămătari și trebuiau să restituie urgent împrumuturi mai vechi). În consecință, în calitatea sa de administrator al SC L.S. SRL, în perioada 6 ianuarie 2011 - 15 octombrie 2012, reclamantul-apelant a ignorat dispozițiile art. 72, 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/990, republicată, prin raportare la actele juridice analizate - iar faptul că, din punct de vedere moral, a urmărit să își ajute prietenii nu poate anihila efectul culpei, din perspectiva efectelor operațiunilor juridice cuprinse în Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin încheierile B.N.P.
L.I.I. nr. 237 din 1 martie 2011, nr. 587 din 25 mai 2011 și nr. 878 din 11 iulie 2011, pentru SC L.S. SRL și pentru creditorii acesteia. Prin urmare, curtea de apel a respins apelul ca nefondat, păstrând hotărârea primei instanțe - art. 296 teza I C. proc. civ.
- care, contrar susținerilor apelantului, a făcut referiri la instituția nulității contractelor (nedându-i eficiență juridică) și, pe de altă parte, faptul că instanța a reținut „frauda la lege", cum susține apelantul, dar nu a constatat nulitatea contractelor, nu constituie o motivare contradictorie, de vreme ce tribunalul a avut în vedere tocmai argumentul dezvoltat de instanța de apel, și anume propria culpă a reclamantului, respectiv faptul că reclamantul nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obține protecția juridică a dreptului, cunoscutul principiu „nemo auditur propriam turpitudinem allegans" fiind o garanție a respectării regulilor sociale, principiul fiind o excepție de la regulile care guvernează sancțiunea nulității absolute sau relative, presupunând că nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a pretinde recunoașterea unui drept.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.J., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat: Recurentul-reclamant susține următoarele critici:
Consideră recurentul că prima instanță a soluționat cauza în lipsa contractelor pentru care reclamantul a cerut să se constate simulația și nulitatea, iar instanța de apel deși a observat că tribunalul nu a cercetat fondul cauzei, neavând la dosar contractele, a greșit prin aceea că nu a casat sentința cu trimitere spre rejudecare.
Mai susține că deși prima instanță a analizat întâmpinările pârâților L.F.C. și L.T. nu a ținut cont de achiesarea acestora. Instanța de apel, deși a constatat că pârâții au achiesat la pretențiile reclamantului a lipsit de eficiență această achiesare încălcând principiul disponibilității.
Recurentul arată că argumentul pentru care curtea de apel a respins apelul său a fost că deși nu a avut nici un beneficiu din aceste operațiuni fictive, reclamantul a fost de rea credință, motiv pentru care nu se poate constata nulitatea, fiind aplicabil principiul nemo auditur propriam turpitudine allegans. Susține că în concluziile scrise depuse la instanța de apel a prezentat extrase din literatura de specialitate și din practica judiciară de unde rezultă contrariul celor stabilite de instanța de apel, astfel că soluția firească era să se constate nulitatea actelor juridice încheiate în aceste condiții și nu să se mențină ca fiind valabile. Invocă și practica judiciară, respectiv Decizia civilă nr. 681/R din 18 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.
Recurentul consideră că Sentința civilă nr. 4014 din 20 septembrie 2013, mai poate fi criticată și pentru că cererea de constatare a simulației a fost respinsă pe motiv că nu există un contraînscris secret, care să conțină adevărata intenție a părților semnatare. Contraînscrisul trebuie să existe în mod necesar ca negotium, iar nu ca instrumentum, în cazul în care nu există contraînscrisul instrumentum existența celui în sens de negotium fiind o problemă de probatoriu, iar nu o condiție pentru exercitarea acțiunii în simulație. Recunoașterea expresă făcută de pârâții semnatari ai tuturor actelor pe care Ie-a indicat ca fiind simulate, ar fi fost suficientă pentru instanță să constate simulația. De aceea, arată că reglementarea din art. 1191 alin. (1) și (2) C. civ. nu numai că nu este imperativă, dar legiuitorul a și prevăzut expres câteva excepții de la aceste prevederi legale. Printre aceste excepții este și cea prevăzută de art. 1198 alin. (1) pct. 1 - 3 C. civ. potrivit căreia dovada cu martori este admisă și în cazul imposibilității preconstituirii probei scrise. Practica judiciară a inclus în acest caz și imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul datorita calității părților (rude, afini, prieteni etc). Recurentul arată că între el și pârâții L. exista la data încheierii actelor o încredere desăvârșită bazată pe o prietenie de lungă durată (ca dovada este faptul că era administrator al firmei lor), astfel că nu se putea pune problema încheierii unor înscrisuri între aceștia decât dacă erau necesare în activitatea societății și față de terți sau organe de control, între ei fiind suficient cuvântul dat, nefiind necesară semnarea unor acte.
Recurentul mai susține și faptul că este greșită și motivarea instanței de apel cum că scopul ilicit urmărit de semnatarii înscrisurilor ce fac obiectul acțiunii se răsfrânge asupra creditorilor SC L.S. SRL întrucât suma de 250.000 euro a fost scoasă din patrimoniul societății și astfel au fost fraudați creditorii. Arată că problema este falsă: creditorii nu au avut nici de pierdut și nici de câștigat de pe urma contractelor fictive arătate în acțiune. Mai întâi împrumutul dat de B.C. către SC L.S. SRL era destinat în realitate asociatei unice și soțului acesteia pentru a achita datorii mai vechi către cămătari. Faptul că s-a încheiat contractul cu SC L.S. SRL și nu cu cei doi soți L. ține de dorința împrumutatorului B.C. care a considerat că astfel are o garanție mai mare. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de lege și poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., motive care, după adoptarea O.U.G. nr. 138/2000 prin Legea nr. 219/2009 se circumscriu exclusiv nelegalității hotărârii. Deoarece motivele de recurs vizează exclusiv nelegalitatea, instanța de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotărârii atacate ca în cazul apelului, ci unul limitat la nelegalitate pentru motivele reglementate expres, legiuitorul înțelegând să excludă din atribuțiile instanței de recurs controlul oricărei temeinicii, hotărârea pronunțându-se fără posibilitatea readministrării probelor și fără o nouă judecată în fond, ce implică reanalizarea probelor administrate în cauză, situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nemaiputând fi reapreciată în calea de atac a recursului. De aceea, motivele faptice de recurs invocate de recurent și care vizează lipsa contractelor de la dosar, greșita interpretare a probelor administrate în cauză sub aspectul aprecierii existenței imposibilității morale de preconstituire a înscrisului ce constituie actul secret, în condițiile în care au existat raporturi de strânsă prietenie între părți în perioada ce a premers încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a căror simulație s-a cerut a se constata și atitudinea subiectivă a părților, inclusiv achiesarea pârâților care au confirmat susținerile reclamantului, reprezintă împrejurări de fapt, stabilite pe baza mijloacelor de probă administrate și care intră în competența exclusivă a instanțelor fondului, cele care sunt chemate să determine faptele deduse judecății. Dacă se interpretează aceste susțineri ca referindu-se la sentința primei instanțe, ele nu pot fi analizate omisso medio, iar pe de altă parte, din examinarea deciziei recurate se constată că instanța de apel a analizat integralitatea criticilor reclamantului referitoare la simulație și s-a raportat la condițiile acestei instituții juridice, stabilind succesiunea actelor juridice încheiate între părți. În aceste condiții, instanța de recurs are de analizat, sub aspectul legalității, dacă asupra situației de fapt determinată de instanța de fond și de apel, au fost corect aplicate normele de drept ce reglementează instituția simulației. Potrivit art. 1175 C. civ., între părțile contractante produce efecte actul secret numai atunci când simulația este valabilă. Soluția este în acord cu dispozițiile art. 977 C. civ., care consfințește principiul priorității voinței interne a părților la încheierea contractului, voință exprimată în actul secret. Instanța de apel în mod legal a pornit de la premisa că simulația unui act juridic nu atrage sancțiunea nulității, ci pe cea a inopozabilității față de terții de bună credință, astfel că, analizând cauza, a constatat că părțile au încheiat, concomitent cu contractele de vânzare-cumpărare, potrivit acordului lor de voință, convenții secrete prin care au confirmat caracterul fictiv al actelor publice. Important este faptul că intenția de a simula actul public a existat din partea tuturor persoanelor implicate în operațiunile juridice amintite, iar în cauză s-a făcut dovada că pârâții au cunoscut și au acceptat încheierea unui act public care să justifice scoaterea nelegală a unei sume de bani din patrimoniul SC L.S. SRL. În consecință, în toate acele ipoteze în care actul secret a fost încheiat în mod valabil, el își va produce efectele între părți, fiind menținut. însă, atunci când simulația este ilicită, acțiunea în simulație este dublată de acțiunea în nulitate, în sensul că simulația este sancționată cu nulitatea întregii operații, atât a actului aparent, cât și celui secret. Cu toate acestea, înainte de a se pronunța nulitatea actelor ce compun acordul simulator, este necesar să se constate existența și conținutul simulației, acțiunea în declararea simulației primând în timp față de acțiunea în nulitate. De aceea, simulația nu este prin ea însăși o cauză de nulitate a vreunuia dintre actele încheiate, ea nu conferă niciun privilegiu părților, care nu sunt exonerate la încheierea actului secret de îndeplinirea condițiilor pe care ar trebui să le satisfacă în cazul în care actul ar fi fost săvârșit în condiții normale. În cauză, instanța de apel a constatat cu justețe că nu se poate da eficiență cererii de chemare în judecată, la care au achiesat pârâții (persoane fizice), având în vedere că această cerere - în sensul constatării simulației/nulității celor trei contracte de vânzare-cumpărare - este fundamentată pe culpa vădită a părților ce le-au încheiat, reclamantul însuși arătând că părțile au disimulat total realitatea creând aparența existenței unui contract, care însă, nu există. Deci, constatarea simulației nu se poate realiza, deoarece acordul simulatoriu ale cărui efecte se doresc a fi păstrate nu îndeplinește condițiile de valabilitate, voința reală a părților fiind de a crea o falsă aparență, prin fictivitatea actului, cu consecința fraudării societății. Astfel, circumstanțele concrete ale speței nu îngăduie aplicarea sancțiunii nulității, motiv pentru care acțiunea a fost corect respinsă. În speță părțile au confirmat faptul că prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare au urmărit un scop ilicit, voința lor reală fiind aceea de a scoate suma de 250.000 euro din patrimoniul SC L.S. SRL, pentru a fi utilizată de asociatul unic L.T. și soțul acesteia, L.F.C., în interes personal pentru restituirea unor împrumuturi scadente, contractate în condiții vădit dejavantajoase. Contrar susținerilor recurentului, încheierea actelor fictive în scopuri ilicite a avut drept consecință diminuarea patrimoniului SC L.S. SRL, împotriva căreia, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel s-a deschis procedura insolvenței și s-a propus intrarea în faliment prin procedura simplificată, efectele răsfrângându-se asupra creditorilor societății. În mod corect, instanța de apel a reținut că, în calitatea sa de administrator societății, recurentul-reclamant a ignorat dispozițiile prevăzute de art. 72, 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 republicată, prin raportare la actele juridice încheiate - iar faptul că, din punct de vedere moral, a urmărit să își ajute prietenii nu poate anihila efectul culpei, din perspectiva efectelor operațiunilor juridice cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare. De menționat este că decizia recurată a făcut corecta aplicare a principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", în sensul că nimeni nu poate invoca propria incorectitudine în scopul obținerii unui drept. Acest principiu este o excepție de la regulile care guvernează sancțiunea nulității absolute sau relative, presupunând că nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a pretinde recunoașterea unui drept. Ar fi imoral ca teza contrară să fie acceptată și valorificată în prezenta cauză, legea neprotejând acțiunile care au un scop ilicit. Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, motiv pentru care nu este incident în cauză nici unul dintre motivele de recurs invocate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.J. împotriva Deciziei nr. 198/A din 28 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2015. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.