ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 12/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 15 octombrie 2009 sub nr. 40942/3/2009, reclamantul J.Ș.O. a chemat în judecată pe pârâții SC S.A.R.A. SA și M.A.N., solicitând instanței să constate producerea riscului asigurat prin polița de asigurare din 12 ianuarie 2006 încheiată între SC A.A. SA în calitate de asigurător, U.M. X Focșani pentru persoana asigurată J.Ș.O., și să se dispună obligarea în solidar a pârâților la plata contravalorii sumei de 134.000 euro calculată la cursul zilei din data plății efective. Prin sentința civilă nr. 12788 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 40942/3/2009, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S.A.R.A.

SA și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea formulată de reclamant împotriva pârâtului M.A.N., dar s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea formulată de reclamant împotriva pârâtei SC S.A.R.A. SA și s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată împotriva acestei pârâte, iar, în baza art. 165 C. proc. civ., s-a disjuns cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., dispunându-se formarea unui nou dosar. Prin Decizia civilă nr. 3 din 9 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul M.A.N., reținând că, sub aspectul acțiunii promovate împotriva acestuia, măsurile dispuse, deși cuprinse într-o sentință judecătorească, au valoarea unei încheieri premergătoare, judecata împotriva acesteia continuând în dosarul disjuns și nu pot fi atacate decât odată cu fondul acestei acțiuni.

Prin Decizia nr. 770 din 27 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a casat decizia și a trimis apelul spre rejudecare cu evocarea fondului, statuând că apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe urmând a fi repuse în discuție. Prin Decizia civilă nr. 327 din 14 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de M.A.N. împotriva sentinței civile nr. 12788 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de rejudecare a reținut corecta soluționare de către prima instanță a excepției prescripției în ceea ce privește acțiunea formulată împotriva pârâtului M.A.N., apreciind că aceasta nu are drept izvor contractul de asigurare, ci un raport juridic distinct de răspundere civilă delictuală, având în vedere că fapta ilicită invocată în acest caz de reclamant era nerealizarea demersurilor necesare pentru a face posibilă plata indemnizației în cazul producerii riscului asigurat, respectiv notificarea în termen a producerii acestuia. S-a constatat că, pentru pretinsa faptă, prejudiciul și autorul acesteia nu puteau fi cunoscute de la data producerii riscului asigurat sau a diagnosticării, ci mult ulterior, când reclamantul a aflat de existența impedimentului la plata indemnizației de asigurare.

Cum, în speță, pârâtul nu a probat un alt moment de această natură, s-a apreciat că prima instanță s-a raportat în mod corect la singurul moment cert care rezulta din actele dosarului, cel al comunicării întâmpinării asigurătorului cuprinzând apărări în acest sens. Împotriva Deciziei civile nr. 327 din 14 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă, a declarat recurs pârâtul M.A.N. reprezentat prin D.R.P.A.J. pentru U.M. X Focșani, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În argumentarea motivelor de nelegalitate invocate, recurentul a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Un prim aspect invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează faptul că din examinarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că nu se face o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate, a probelor administrate și nici nu se înlătură justificat susținerile M.A.N. Astfel, instanța de apel a reținut, în mod succint, faptul că acțiunea împotriva M.A.N. nu are ca izvor contractul de asigurare, ci un raport de răspundere civilă delictuală, fără să facă o expunere detaliată a considerentelor care au stat la baza acestei convingeri, motivate în drept și raportate la situația de fapt concretă și la probele administrate în cauză.

Totodată, a susținut recurentul că instanța de apel nu a combătut în niciun mod apărările conform cărora obligațiile ambilor pârâți izvorăsc din același act juridic - polița de asigurare, motivate de faptul că instituția militară are raporturi de asigurare atât cu societatea de asigurare, în temeiul contractului de asigurare, cât și cu intimatul-reclamant, în condițiile stipulației pentru altul prevăzută în clauzele aceluiași contract de asigurare. De asemenea, instanța nu a înlăturat nici susținerea expusă prin motivele de apel, conform căreia dispoziția primei instanțe privitoare la disjungerea cererii în contradictoriu cu M.A.N. și formarea altui dosar este neîntemeiată, având în vedere că obligațiile ambilor pârâți izvorăsc din același act juridic - polița de asigurare, iar pretențiile intimatului-reclamant formulate împotriva acestora au același obiect - plata despăgubirii prevăzute în contractul de asigurare.

O primă critică împotriva hotărârii judecătorești atacate cu recurs, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la interpretarea eronată, de către instanța de apel, a soluționării excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, în mod separat, față de fiecare pârât în parte, având în vedere că obligațiile ambilor pârâți izvorăsc din același act juridic - polița de asigurare. În continuare, a susținut recurentul că dacă față de asigurător cererea de chemare în judecată este prescrisă, instanța de judecată trebuia sa admită această excepție și în contradictoriu cu M.A.N., întrucât instituția militară are raporturi de asigurare atât cu societatea de asigurare, în temeiul contractului de asigurare, cât și cu intimatul-reclamant, în condițiile stipulației pentru altul prevăzută în clauzele aceluiași contract de asigurare.

În acest context, a susținut recurentul că instanța de apel a ignorat prevederile Legii nr. 136/1995 care reglementează raporturile juridice atât între părțile contractante, cât și între acestea și terțul beneficiar, în speță, intimatul-reclamant. O altă critică privește contradictorialitatea considerentelor deciziei recurate cu privire la excepția prescripției extinctive, în sensul că instanța de apel, însușindu-și motivele contradictorii avute în vedere de prima instanță, a reținut că cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu M.A.N., are drept izvor un raport juridic de răspundere civilă delictuală, iar reclamantul a avut cunoștință de conținutul condițiilor de asigurare abia cu ocazia judecății.

Or, dacă prejudiciul ar fi fost cunoscut ca urmare a lecturării contractului de asigurare, înseamnă că raportul juridic dintre intimatul-reclamant și minister este unul de asigurare, astfel că obiectul cauzei este răspunderea contractuală și nu delictuală. A mai arătat recurentul că în strânsă legătură cu cele expuse anterior, se constată o altă eroare a instanței de apel, și anume stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul prescripției față de această parte. În continuare, s-a arătat că data la care reclamantul a luat la cunoștință de înscrisurile din dosar, nu poate constitui începutul termenului de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și având în vedere dispozițiile art. 8 din decret, rezultă că, la data emiterii certificatului medical, 01 iunie 2006, reclamantul a cunoscut atât prejudiciul, cât și pe cel răspunzător de acesta.

Cu privire la culpa imputată ministerului în sensul că nu a realizat demersurile necesare plății indemnizației pentru producerea riscurilor asigurate, recurentul a arătat că tipul de asigurare încheiat a îmbrăcat forma stipulației pentru altul, astfel că reclamantul (beneficiar al asigurării) putea uza de acțiune directă împotriva asigurătorului, acesta fiind obligat să răspundă în temeiul aceluiași raport.

În concluzie, a susținut recurentul că nu poate fi primit considerentul primei instanțe, însușit de instanța de apel, conform căruia reclamantul a cunoscut prejudiciul în timpul judecării prezentului litigiu, pe de o parte pentru că prin acțiune au fost chemați în judecată ambii pârâți pentru neplata indemnizației de asigurare, iar pe de altă parte pentru că din avizarea de daună, formulată de reclamant la data de 02 august 2007, rezultă că acesta avea cunoștință atât de indemnizația cuvenită, cât și de polița de asigurare, încă anterior datei reținute de către cele două instanțe. În final, recurentul a arătat că apreciază a fi neîntemeiată și dispoziția primei instanțe, neanalizată de către instanța de apel, privitoare la disjungerea cererii în contradictoriu cu M.A.N.

și formarea altui dosar și totodată, disjungerea cauzei, în privința sa, constituie o dispoziție care contrazice soluționarea excepției prescripției față de această instituție, având în vedere că fiind o excepție de fond, ar fi trebuit soluționată de completul învestit cu judecata cauzei. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și va fi admis în considerarea următoarelor argumente: Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către instanțele superioare.

A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, motivarea hotărârii fiind necesară pentru ca părțile să cunoască motivele avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției, în raport de care să poată exercita calea de atac împotriva acesteia, iar instanța ierarhic superioară să poată cenzura legalitatea și temeinicia acesteia. Constituie motiv de casare nu numai inexistența motivării, dar și insuficiența ei. În speță, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele în sprijinul soluției pronunțate, încadrându-se astfel, în prima dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului. Înalta Curte, verificând considerentele deciziei atacate constată că în adevăr, argumentația prezentată este superficială, lipsită de altfel de răspunsurile ce se impuneau a fi date în raport de motivele de apel și fără indicarea temeiurilor de drept avute în vedere în fundamentarea soluției pronunțate. Astfel, se constată că deși instanța de apel a reținut faptul că acțiunea împotriva M.A.N. nu are ca izvor contractul de asigurare, ci un raport de răspundere civilă delictuală, nu a prezentat niciun argument în sprijinul acestei constatări, nu a indicat niciun temei de drept și nu s-a raportat la situația de fapt concretă și la probele administrate în cauză.

Totodată, instanța de apel nu a analizat în niciun mod apărările formulate de pârâtul M.A.N., conform cărora obligațiile ambilor pârâți izvorăsc din același act juridic - polița de asigurare, ci s-a rezumat la a constata doar că acțiunea împotriva acestui pârât nu are drept izvor o răspundere contractuală ci răspunderea civilă delictuală, aspect cu relevanță în dezlegarea dată excepției prescripției dreptului la acțiune. De asemenea, instanța nu a cercetat motivul de apel referitor la disjungerea cererii în contradictoriu cu M.A.N., măsură apreciată a fi neîntemeiată, în raport de faptul că în opinia recurentului, obligațiile ambilor pârâți izvorăsc din același act juridic - polița de asigurare, iar pretențiile intimatului-reclamant formulate împotriva acestora au același obiect - plata despăgubirii prevăzute în contractul de asigurare.

Așa fiind, având în vedere că a fost apreciată ca fiind fondată critica bazată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., de natură să atragă casarea cu trimitere spre rejudecare a deciziei recurate, celelalte critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu vor mai fi examinate. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâtul M.A.N. reprezentat prin D.R.P.A.J. pentru U.M. X Focșani împotriva Deciziei civile nr. 327 din 14 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care, cu ocazia rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficiențelor arătate cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul M.A.N. reprezentat prin D.R.P.A.J. pentru U.M. X Focșani împotriva Deciziei civile nr. 327 din 14 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.