ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 9521 din 29 iunie

2012, pronunțată în Dosarul nr. 55697/3/2011, Tribunalul București, secția a

VI-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, în contradictoriu cu pârâta SC C. -

Societate de Asigurare și Reasigurare SA, având ca obiect plata de despăgubiri.

În motivarea

sentinței, tribunalul a reținut că, în fapt, între reclamanta E. în calitate de

asigurat și pârâta C., în calitate de asigurător, s-a încheiat la data de 22

octombrie 2010 un contract de asigurare pentru avarii și furt a

autovehiculelor, constatat prin polița nr. 00x1 cu valabilitate în perioada 23

octombrie 2010 - 22 octombrie 2011.

Obiectul acestui

contract l-a constituit, conform mențiunilor din cuprinsul poliței,

autoturismul marca P., 4511 CMC, 383 kw, având numărul de înmatriculare 02X și

seria de sașiu W000.

La art. 4.19 și 4.23

din Condițiile generale privind asigurarea privind C. - auto s-au prevăzut

următoarele: "(...) C. are dreptul să nu acorde indemnizații în cazul în

care asiguratul/contractantul a declarat în polița de asigurare și inclusiv în

cererea chestionar neadevăruri, falsuri sau exagerări", respectiv în cazul

în care: "Asiguratul/beneficiarul sau reprezentanții acestora: a) simulează

evenimentul asigurat sau exagerează cu intenție cuantumul pagubei; b) folosește

spre justificare mijloace sau documente mincinoase, false, frauduloase sau

ilegale, indiferent dacă acesta avea sau nu cunoștință despre natura

respectivelor documente; c) modifică sau alterează cu intenție urmele și

rămășițele evenimentului asigurat."

De asemenea s-a

prevăzut că: "în aceste situații asiguratul/beneficiarul decade din orice

drept la despăgubire și la restituirea proporțională a părții de primă

datorată, iar asigurătorul va denunța contractul și după caz va sesiza

autoritățile în drept".

În noaptea de 14 spre

15 decembrie 2010 autoturismul marca P. a fost avariat de autori necunoscuți în

timp ce se afla parcat în Comuna Dobroești, str. Teiului, în apropierea punctului

de lucru al E., astfel cum rezultă din adresa din 17 decembrie 2010 eliberată

de Poliția orașului Pantelimon din județul Ilfov.

Pentru repararea

autoturismului organele de poliție au eliberat autorizația de reparații din 17

decembrie 2010.

Pentru repararea

prejudiciului produs reclamantei, C. a deschis dosarul de daună AAFA/B 100

478/2010. Cererea de despăgubire a fost respinsă de asigurător la data de 11

mai 2011 față de prevederile art. 3.3 lit. r) și cele ale art. 8.4 din

contractul de asigurare pentru repararea prejudiciului produs E. fiind întocmit

la C. la data de 16 decembrie 2010 dosarul de daună AAFA/B 100 478/2010.

Prin adresa din 17

februarie 2011 C. a comunicat E. respingerea la plată a dosarului de daună ca

urmare a "multiplelor inadvertențe existente, atât între diversele

documente atașate până în prezent la dosar, cât și între documentele și starea

de fapt a autoturismului".

Ulterior, prin adresa

din 23 februarie 2011 înregistrată în evidențele E. din 25 februarie 2011, C. a

comunicat reclamantei că temeiul juridic al respingerii cererii de despăgubire

l-au constituit prevederile art. 4.19 și 4.23 din Condițiile generale privind

asigurarea C..

Prin adresa

înregistrată în evidențele C. sub nr. 18014 din 18 martie 2011, comunicată E.

prin fax la data de 18 martie 2011, pârâta a adus la cunoștința reclamantei

"denunțarea poliției de asigurare (...) începând cu data comunicării,

asigurându-se un preaviz de 20 de zile calendaristice, conform art. 20

1

din Legea nr. 136/1995".

Conform susținerilor

ambelor părți, la autoturismul marca P. au fost efectuate anterior încheierii

contractului de asigurare diverse lucrări de tuning de către SC E.P. SRL, în

valoare de 1.077.890,21 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală din 10

septembrie 2010. Aceste lucrări au fost detaliate în anexa acestei facturi

redactată în limbile engleză și română, valoarea acestor lucrări fiind de

151.000 euro.

În cuprinsul anexei

la factura fiscală a fost inserată mențiunea "Everything in carbon",

cu referire la materialul din care au fost efectuate lucrările de tuning.

La solicitarea C.,

expertul G.P. a efectuat un raport de expertiză tehnică extrajudiciară în

specialitatea autovehicule, ale cărui concluzii au fost în sensul că

"accesorizarea și modificarea opțională exterioară a caroseriei auto P.,

înmatriculat 0x2, nu s-a efectuat prin utilizarea de repere/piese de schimb

(...) care să fie fabricate din carbon (fibra de carbon)" iar cel mai

probabil piesele utilizate au fost realizate dintr-un material compozit pe bază

de fibră de sticlă.

Reclamanta E., în

calitate de asigurat, a solicitat pârâtei U., în calitate de asigurător de

bunuri, plata indemnizației de asigurare (a despăgubirii) prevăzute în

contractul de asigurare facultativă de bunuri încheiat la data de 22 octombrie

2010 și constatat prin polița seria nr. 00x1, pentru distrugerea parțială a

autoturismului marca P., având numărul de înmatriculare 02X, în cuantum de 187

578 euro, în echivalent în lei.

Pârâta C. a susținut

în întâmpinare că nu datorează indemnizația de asigurare deoarece sunt

întrunite condițiile cazurilor de excludere prevăzute la clauzele 4.19 și 4.23

din Condițiile generale privind asigurarea C..

C. a susținut că la

momentul încheierii poliței de asigurare, reclamanta, a dat declarații

neadevărate cu privire la materialul din care au fost realizate piesele

folosite pentru "îmbunătățirea", respectiv accesorizarea și

modificarea opțională, a autovehiculului asigurat, susținând că acestea au fost

realizate din fibră de carbon.

Deoarece cauza

cererii de chemare în judecată o constituie un contract de asigurare și un risc

produs anterior datei de 1 octombrie 2011, litigiului îi sunt aplicabile

prevederile Legii nr. 136/1995 în forma în vigoare anterior datei de 1

octombrie 2011.

Art. 24 din Legea nr.

136/1995 instituie obligația asigurătorului de bunuri de a plăti o despăgubire,

beneficiarului asigurării, în cazul producerii riscului asigurat.

Conform art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 136/1995, valoarea despăgubirii nu poate depăși valoarea

bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și suma

asigurată.

Întrucât asigurarea

unui autoturism pentru avarii este o asigurare facultativă, condițiile

contractului sunt stabilite prin manifestarea de voință a părților

contractante. Drept urmare, față de prevederile art. 2 din Legea nr. 136/1995,

părțile pot conveni și alte situații în care asigurătorul nu datorează

despăgubirea pentru dauna produsă. Sunt astfel de situații și cele indicate la

pct. 4.19 și 4.23 din Condițiile generale privind asigurarea C., de care se

prevalează pârâta C. pentru a solicita respingerea cererii de chemare în

judecată.

Cazul prevăzut la

art. 4.23 din Condițiile generale privind asigurarea C., invocat de C. prin

adresa din 23 februarie 2011, nu este însă incident în cauză deoarece acesta se

referă la împrejurări posterioare producerii riscului asigurat iar cauza pentru

care asigurătorul a refuzat plata despăgubirii exista la momentul încheierii

poliței de asigurare.

Depunerea de către

E., la data încheierii contractului de asigurare, a unor documente

justificative, respectiv a actului intitulat "factura tunning auto din 10

septembrie 2010" și a anexei acestuia, care atestă că valoarea lucrărilor

de accesorizare și modificare opțională exterioară a autovehiculului marca P. cu

numărul de înmatriculare 02X (respectiv a lucrărilor de tuning) este de 151.000

euro iar materialele folosite pentru executarea acestora sunt realizate pe bază

de carbon, constituie o faptă care se încadrează în cazul de excludere prevăzut

la art. 4.19 din Condițiile generale privind asigurarea privind C., având în

vedere că ulterior producerii riscului asigurat s-a stabilit printr-o expertiză

tehnică extrajudiciară efectuată la cererea asigurătorului, dar ale cărei

concluzii nu au fost contestate de asigurat, că în realitate bara de protecție

față, bara de protecție spate, pragurile laterale din partea stângă și din

partea dreaptă, capota din față, spoilerul de plafon și modificările realizate

la ușile din față și din spate nu au fost realizate din fibră de carbon, ci din

materiale de o calitate inferioară.

E. nu a contestat

niciun moment că reperele enumerate în raportul de expertiză tehnică

extrajudiciară efectuat la solicitarea C., nu au fost realizate din fibră de

carbon.

Contrar susținerilor

E. din concluziile scrise pentru incidența cazului de excludere prevăzut la

art. 4.19 din Condițiile generale privind asigurarea privind C., nu este

necesar ca declarația neadevărată să vizeze toate elementele suplimentare

realizate de SC E.P. SRL și declarate de asigurat, o astfel de condiționare

nefiind stipulată în cuprinsul clauzei contractuale și neputând fi dedusă nici

din interpretarea acesteia.

Faptul că mențiunea

referitoare la materialul utilizat pentru realizarea lucrărilor de tuning apare

doar pe factura eliberată în limba engleză de prestatorul serviciului,

respectiv de SC E.P. SRL, nu și pe traducerea în limba română a acesteia, nu

este de natură să înlăture incidența cazului de excludere a obligației de plată

a despăgubirii stipulat la art. 4.19 din Condițiile generale privind asigurarea

privind C., câtă vreme omisiunea referitoare la traducerea materialului din

care au fost realizate lucrările de tuning este imputabilă exclusiv părții care

a depus traducerea, respectiv asiguratului, asigurătorul este liber să ia în

considerare oricare din cele două variante (în limba română sau în limba

engleză) iar reclamanta nu se poate prevala de propria culpă - aceea de a

furniza cocontractantului o traducere incompletă în limba română, pentru a

obține un beneficiu (respectiv plata despăgubirii).

Faptul că documentul

în care s-a făcut mențiunea că lucrările de tunning au fost realizate exclusiv

cu materiale din carbon, a fost emis de un terț, respectiv de SC E.P. SRL, este

lipsit de relevanță în prezentul litigiu. Relevantă este doar fapta imputabilă

asiguratului, respectiv că E., în calitate de asigurat, s-a folosit în relația

sa contractuală cu C. de acest document emis de un terț pentru a proba valoarea

și natura bunului asigurat, respectiv a echipamentelor suplimentare, valoare

care de altfel a și fost stipulată în polița de asigurare.

Susținerile

reclamantei referitoare la incidența prevederilor art. 13.2 din Condițiile

generale privind asigurarea privind C. nu sunt fondate. Această clauză se

referă la o modificare a riscului pe parcursul executării contractului, iar nu

la o situație, cum este cea din cauză, în care asiguratul a făcut declarații

neadevărate la momentul încheierii contractului.

În plus, efectuarea

unor inspecții de risc, constituie un drept al asigurătorului conform art. 13.2

din Condițiile generale privind asigurarea privind C., iar nu o obligație,

astfel încât asiguratul nu îi poate opune asigurătorului omisiunea realizării

acestora.

Drept urmare, față de

cele expuse, întrucât C. a probat existența cazului prevăzut la art. 4.19 din

Condițiile generale privind asigurarea C., în care nu datorează despăgubiri

asiguratului pentru dauna produsă, de care s-a prevalat anterior, în procedura

administrativă desfășurată înainte de formularea cererii de chemare în

judecată, pentru a respinge cererea E. de plată a despăgubirii, instanța a

respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, prin care a solicitat

desființarea sentinței, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost

precizată, în sensul obligării C. la plata: sumei de 187.578 euro, reprezentând

despăgubiri conform Poliței de asigurare a autovehiculelor - C. nr. 00x1 din

data de 22 octombrie 2010, în echivalent lei la cursul de schimb afișat de

Banca Națională a României la data formulării cererii de repunere pe rol, de

815.964.3 lei; a sumei de 2.000 euro, reprezentând dobânda legală, de asemenea

în echivalent lei; precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul

litigiu.

Prin Decizia nr. 517

din 30 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA,

împotriva Sentinței civile nr. 3521 din 29 iunie 2012, pronunțate de Tribunalul

București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 55697/3/2011, în contradictoriu

cu intimata-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA. A fost

schimbată, în tot, sentința apelată, în sensul că a fost admisă, în parte,

cererea precizată și obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 50.083,20

euro, cu titlu de despăgubire, precum și suma de 534 euro, cu titlu dobândă

legală aferentă primei pentru perioada 11 martie 2011 - 29 iulie 2011, ambele

sume urmând a fi plătite în lei la cursul afișat de BNR în ziua efectivă a

plății. A fost respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată, precizată, ca

neîntemeiată. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de 3.442

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, precum și suma de

1.917,79 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

În motivarea

soluției, Curtea a reținut următoarele:

Cererea de chemare în

judecată este întemeiată pe contractul de asigurare facultativă de tip C. auto

încheiat între părți, apelanta-reclamantă solicitând plata despăgubirii pentru

distrugerea în proporție de peste 75% a autoturismului și echipamentelor

suplimentare aplicate acestuia.

Prin sentința

atacată, prima instanță, reținând susținerile pârâtei, respectiv că sunt

întrunite condițiile prevăzute de clauza de la art. 4.19 din Condițiile

generale privind asigurarea C., a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin apelul formulat,

apelanta-reclamantă a criticat, în primul rând, această concluzie a instanței,

respectiv raționamentul ce a condus la aceasta.

Potrivit clauzei

menționate, "(...) C. are dreptul să nu acorde indemnizații în cazul în

care asiguratul/contractantul a declarat în polița de asigurare și inclusiv în

cererea chestionar neadevăruri, falsuri sau exagerări".

Reclamanta a

justificat achiziționarea autoturismului P., precum și montarea echipamentelor

suplimentare cu factura din 10 septembrie 2010 emisă de E.P. SRL. Factura

conține și o anexă cu detalierea echipamentelor montate. Față de mențiunea

expresă din conținutul facturii, "carbon-body", reluată și în

varianta în engleză a anexei, în care se menționează "everything in

carbon", Curtea a apreciat că echipamentele montate urmau să fie din

carbon, iar nu dintr-un alt material, precum cel din care acestea s-a constatat

a fi construite, respectiv material compozit pe bază de fibră de sticlă.

Nu a fost reținută

susținerea apelantei în sensul că trebuie acordată importanță variantei în

limba română a anexei, căci varianta în limba engleză este cea care corespunde

mențiunilor din factură, iar anexa unei facturi face corp comun cu aceasta.

Anexa în limba română nu conține referiri la materialul carbon, în schimb

factura și varianta în limba engleză o fac. în aceste condiții, trebuie reținut

că varianta în limba română reprezintă o detaliere inexactă a bunurilor

menționate în factură, situație în raport de care nu se poate da relevanță

lipsei mențiunii referitoare la materialul din care sunt confecționate

echipamentele. în orice caz, nici unul din înscrisurile prezentate la momentul

încheierii poliței nu vizează, ca material de confecționare, fibra de sticlă.

O altă critică adusă

de apelantă a vizat împrejurarea că doar declarațiile sale ca asigurat pot duce

la neacordarea despăgubirii în temeiul clauzei menționate, iar nu și

înscrisurile prezentate de aceasta la încheierea poliței.

Curtea a apreciat că

prin declarație în conținutul poliței trebuie înțelese toate acele elemente

determinante pentru încheierea contractului, față de care contractul nu ar fi

fost încheiat în aceleași condiții. în acord cu aprecierile primei instanțe,

materialul din care au fost confecționate echipamentele suplimentare, de natură

a influența calitatea acestora, respectiv valoarea lor, trebuie considerat a fi

determinant pentru încheierea poliței, valoarea acestora fiind preluată în

poliță conform facturii prezentate, fără o evaluare distinctă. Prin urmare,

prin declarație trebuie înțeles și prezentarea de către asigurat a unor

înscrisuri justificative ce nu corespund realității, referitoare la bunurile

asigurate.

În raport de modul de

formulare a acestei clauze, "a declarat (...) neadevăruri, falsuri sau

exagerări", Curtea a apreciat că nu era necesar ca asiguratul să fi

cunoscut că ceea ce declară nu corespunde adevărului.

Factura menționată și

anexele acesteia sunt emise de partenerul contractual al apelantei, în calitate

de asigurat. Intimata-pârâtă, asigurător, nu are relații contractuale cu

aceasta în prezenta cauză.

În aceste condiții,

apelanta este în culpă contractuală, pentru că nu a verificat, anterior

încheierii contractului de asigurare, dacă mențiunile cuprinse în factura emisă

de E.P. SRL corespund realității.

Mai mult, datele

obținute de intimată din Registrul Comerțului evidențiază o legătură foarte

strânsă între această societate și apelantă, sub mai multe aspecte: denumire,

sediu, asociați. Legături asemănătoare există și între aceste societăți și S.E.

Broker de Asigurare SRL, care a reprezentat intimata, în calitate de

asigurător, la încheierea contractului de asigurare.

Toate aceste elemente

conduc la concluzia că intimata nu a putut cunoaște la momentul încheierii

contractului, faptul că materialul din care sunt confecționate echipamentele

suplimentare nu este carbon, ci unul mai slab din punct de vedere calitativ și

valoric.

Față de această

concluzie, dar și față de clauza prevăzută la art. 4.19 din Condițiile

generale, nici susținerea apelantei în sensul că intimata a înțeles să încheie

contractul de asigurare în condițiile stabilite, acceptând valoarea

echipamentelor menționată în factură, nu poate fi primită.

Pentru aceste

considerente, Curtea a apreciat că este corectă concluzia primei instanțe în

sensul că este incidență clauza de la art. 4.19 din Condițiile generale de

asigurare.

În ce privește

efectul pe care prima instanță l-a dat acestei clauze, acesta nu a fost

acceptat de instanța de apel.

Astfel, în cauza de

față, este incidență răspunderea contractuală a apelantei, pentru fapta de a

declara neadevăruri cu ocazia încheierii contractului de asigurare. Or, acestea

privesc materialul din care au fost confecționate echipamentele suplimentare,

iar nu autoturismul asigurat. Cu privire la acest bun, intimata, în calitate de

asigurător, nu a justificat neacordarea despăgubirilor. Prin polița încheiată,

părțile au stabilit sume diferite de asigurare pentru autovehicul și

echipamentele suplimentare, conform facturii emise.

În consecință, față

de puterea obligatorie a contractului încheiat, în condițiile în care riscul

asigurat a intervenit și nu este contestat, intimata-pârâtă avea obligația de

plată a despăgubirii în ce privește autovehiculul asigurat, fără valoarea

echipamentelor suplimentare.

În această privință,

deci, hotărârea pronunțată este neîntemeiată, astfel că apelul trebuie admis,

iar hotărârea schimbată în tot, în sensul admiterii în parte a cererii de

chemare în judecată precizate.

În ce privește

cuantumul despăgubirii, trebuie avute în vedere concluziile raportului de

expertiză efectuat în cauză, respectiv că valoarea reală a autoturismului la

momentul producerii evenimentului este de 71.547,08 euro, iar valoarea

reziduală este de 17.886,77 euro.

De asemenea, Curtea

mai are în vedere că părțile sunt de acord că autoturismul în cauză a suferit o

daună totală în sensul art. 1.11 din Condițiile generale, contravaloarea reparațiilor

necesare depășind 75 % din suma asigurată.

Stabilirea

despăgubirii trebuie făcută în conformitate cu art. 12.1 din Condițiile

generale, în sensul că indemnizația nu poate depăși suma asigurată, cuantumul

daunei și nici valoarea reală a autovehiculului. De asemenea, art. 12.14

stabilește că din cuantumul indemnizației se scad franșiza menționată în poliță

și valoarea reziduală în cazul daunei totale.

În raport de situația

în speță, caz de daună totală, din valoarea indemnizației trebuie scăzută valoarea

reziduală.

De asemenea, ținând

seama că polița de asigurare conține franșiza de 20% în caz de daună totală

internă și/sau externă aplicabilă sumei asigurate, din indemnizație trebuie

dedusă și aceasta.

Comparând valoarea

reală a autoturismului la momentul producerii evenimentului, astfel cum a fost

stabilită de expert, suma asigurată din care se scade franșiza deductibilă, dar

și cuantumul daunei, Curtea a constatat că, față de dispozițiile art. 12.1 din

contract, indemnizația trebuie să fie egală cu valoarea asigurată din care

trebuie scăzută franșiza deductibilă aplicabilă și valoarea reziduală, a

epavei, astfel cum aceasta din urmă a fost stabilită de expert.

În consecință,

despăgubirea pe care pârâta este obligată să o achite reclamantei, în temeiul

poliței de asigurare, este de 50.083,20 euro.

Sub aspectul dobânzii

legale solicitate, în raport de momentul încheierii contractului de asigurare,

Curtea a apreciat ca fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000, astfel că,

în raport de art. 2 și 3 alin. (1) din aceasta, ținând seama de calculul

efectuat de reclamantă, necontestat de pârâtă, reține că dobânda legală

aferentă acestei sume, corespunzătoare perioadei de 11 martie 2011 - 29 iulie

2011 este de 534 euro.

Văzând obiectul

cererii de chemare în judecată precizat, că s-a solicitat obligarea pârâtei în

lei la cursul euro/leu din ziua plății afișat de BNR, Curtea a obligat pârâta

la plata sumelor arătate în euro în modul solicitat.

În ce privește restul

cererii de chemare în judecată, față de motivele expuse, Curtea l-a apreciat ca

fiind neîntemeiat.

Împotriva acestei

decizii au formulat cereri de recurs recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA și

recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA.

La termenul de

judecată din 20 ianuarie 2015 recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA a precizat

că nu înțelege să timbreze cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă SC

C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA solicită admiterea recursului

formulat, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței primei instanțe.

În drept a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9.

Prin critica motivată

pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susține interpretarea greșită de către

instanța de apel a actului juridic supus judecății, aceasta intervenind în

mecanismul contractual și dând o greșită interpretare a clauzelor contractuale

ale condițiilor generale privind asigurarea C., anexă la polița de asigurare,

respectiv art. 4.19. Susține recurenta că din redactarea acestei clauze rezultă

că nu se face distincție între acordarea unei indemnizații parțiale

corespunzătoare elementului asupra căruia cade frauda ci se referă global la

neacordarea niciunei indemnizații în cazul în care se va constata vreo situație

referitoare la neadevăruri, falsuri sau exagerări. O interpretare contrară

înseamnă a se adăuga la voința internă a părților.

Instanța a

interpretat greșit actul supus judecății și în privința art. 12.4 din

Condițiile generale în privința modului de calcul al despăgubirilor. Astfel,

valoarea despăgubirilor se calculează făcând diferența între valoarea reală a

autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, stabilită prin

Raportul de expertiză la suma de 71,547.08 euro și franciza, valoarea reziduală

și suma ratelor neachitate, datorate până la expirarea perioadei de

valabilitate a poliței.

Prin critica motivată

pe art. 304 pct. 9 se susține încălcarea de către instanță a principiului

disponibilității potrivit căruia instanța de judecată este ținută să se

pronunțe numai asupra obiectului cererii dedus judecății precum și a normelor

legale referitoare la sarcina probei și administrarea probei. Arată recurenta

că deși intimata nu a manifestat diligentă în dovedirea pretențiilor, instanța

a dispus întocmirea unei expertize. Deși apelanta nu și-a dovedit și nici nu

și-a individualizat cuantumul despăgubirilor, instanța a statuat asupra valorii

despăgubirilor fără să arate care a fost algoritmul de calcul.

Prin critica motivată

pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se arată că instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești întrucât s-a substituit expertului calculând cuantumul

despăgubirilor cuvenite intimatei în condițiile în care nici măcar partea nu a

învestit expertul cu vreun obiectiv referitor la acest aspect. Calculul, fiind

făcut de către un neexpert, este eronat. Astfel, valoarea reziduală a fost

determinată de raportul de expertiză la suma de 17888,77 euro, cuantumul

francizei și cuantumul ratelor de asigurare restante nu este determinat nici de

expert, nici de parte, și nu s-a dovedit dacă apelanta a plătit vreo rată și

care este diferența ratelor rămase de plată.

Înalta Curte,

analizând recursurile din perspectiva criticilor formulate, va dispune anularea

recursului declarat de recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA, ca netimbrat și

va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare

și Reasigurare SA va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În ceea ce privește

recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA, Înalta Curte,

constată că acesta nu este timbrat, recurenta-reclamantă declarând în mod

expres că nu înțelege să timbreze.

În conformitate cu

art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost

stabilită în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de

timbru în sumă de 5329 lei și respectiv 5 lei timbru judiciar în baza art. 1

din O.G. nr. 32/1995.

Potrivit art. 1 din

Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și

cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de

timbru prevăzute de acest act normativ. Conform art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care

partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea formulată se anulează ca

netimbrată.

Având în vedere că

recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației de timbrare astfel cum a

aceasta a declarat expres la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2015,

Înalta Curte, va face aplicarea dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din

Legea nr. 146/1997, respectiv art. 35 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice

de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul

judiciar, cu modificările ulterioare și va dispune anularea recursului ca

netimbrat.

În ceea ce privește

recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și

Reasigurare SA, Înalta Curte, constată că acesta este fondat în limitele și

pentru considerentele ce succed.

Recurenta a indicat

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs

întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când

instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din perspectiva

acestui motiv de recurs recurenta susține interpretarea greșită de către

instanța de apel a actului juridic supus judecății, respectiv a art. 4.19. a

clauzelor contractuale ale condițiilor generale privind asigurarea C., anexă la

polița de asigurare, în sensul că, din redactarea acestei clauze rezultă că nu

se face distincție între acordarea unei indemnizații parțiale corespunzătoare

elementului asupra căruia cade frauda ci se referă global la neacordarea

niciunei indemnizații în cazul în care se va constata vreo situație referitoare

la neadevăruri, falsuri sau exagerări.

Această critică este

nefondată întrucât părțile au stabilit sume diferite de asigurare pentru

autovehicul și echipamentele suplimentare, conform facturii emise. În

consecință, față de puterea obligatorie a contractului încheiat, în condițiile

în care riscul asigurat a intervenit și nu este contestat, intimata-pârâtă are

obligația de plată a despăgubirii în ce privește autovehiculul asigurat, fără

valoarea echipamentelor suplimentare.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 4 are în vedere situația când instanța a depășit

atribuțiile puterii judecătorești.

Din perspectiva

acestui motiv de recurs se arată că instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești întrucât s-a substituit expertului calculând cuantumul

despăgubirilor cuvenite intimatei.

Critica întemeiată pe

acest motiv de recurs este nefondată, sensul în care legiuitorul a instituit

acest motiv de nelegalitate fiind diferit de cel relevat de recurenta. Astfel,

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu înseamnă ordonarea unui probe

de către instanță, din oficiu, atribut recunoscut de lege în mod expres prin

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ci are în vedere excesul de

putere ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat

și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor

puterii legislative și executive.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

Prin critica motivată

pe art. 304 pct. 9 se susține încălcarea de către instanță a principiului

disponibilității întrucât, deși apelanta nu și-a dovedit și nici nu și-a individualizat

cuantumul despăgubirilor instanța a statuat asupra valorii despăgubirilor fără

să arate care a fost algoritmul de calcul.

Acest motiv de recurs

este întemeiat întrucât instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

art. 969 C. civ. potrivit căruia, convențiile legal făcute, au putere de lege

între părțile contractante.

Se constată astfel că

art. 12.4 din Condițiile generale a fost interpretat și aplicat greșit în

privința modului de calcul al despăgubirilor sub aspectul neluării în calcul a tuturor

elementelor asupra cărora părțile au convenit.

Conform acestui

articol valoarea despăgubirilor se calculează făcând diferența între valoarea

reală a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, stabilită

prin Raportul de expertiză și franciza, valoarea reziduală și suma ratelor

neachitate, datorate până la expirarea perioadei de valabilitate a poliței.

În cauză instanța de

apel nu a ținut seama de toate elementele convenite de părți sub aspectul

modului de calcul al despăgubirilor. Mai exact nu a fost avută în vedere suma

ratelor neachitate, datorate până la expirarea perioadei de valabilitate a

poliței conform art. 12.14 pct. 3 raportat la art. 12.4 din Condițiile generale

privind asigurarea C.

Din considerentele

deciziei atacate rezultă că instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt

sub aspectul cuantumului despăgubirilor datorate în sensul că nu s-a stabilit

care sunt ratele neachitate de către reclamantă și nu au fost avute în vedere

la stabilirea despăgubirii.

Cu ocazia rejudecării

cauzei vor putea fi administrate toate probele necesare stabilirii corecte a

situației de fapt în vederea pronunțării unei hotărâri legale sub aspectul

cuantumului despăgubirii autovehiculului avariat (fără valoarea echipamentului

suplimentar, aspect care nu a mai făcut obiectul controlului de legalitate în

contextul anulării recursului reclamantei).

Pentru aceste motive,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 și 315 C. proc. civ. va admite recursul

declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA,

va casa decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA împotriva Deciziei nr. 517

din 30 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă, ca netimbrat.

Admite recursul

declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA

împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 20 ianuarie 2015.

Procesat

de GGC - NN