ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 9521 din 29 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 55697/3/2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, în contradictoriu cu pârâta SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA, având ca obiect plata de despăgubiri. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că, în fapt, între reclamanta E. în calitate de asigurat și pârâta C., în calitate de asigurător, s-a încheiat la data de 22 octombrie 2010 un contract de asigurare pentru avarii și furt a autovehiculelor, constatat prin polița nr. 00x1 cu valabilitate în perioada 23 octombrie 2010 - 22 octombrie 2011. Obiectul acestui contract l-a constituit, conform mențiunilor din cuprinsul poliței, autoturismul marca P., 4511 CMC, 383 kw, având numărul de înmatriculare 02X și seria de sașiu W000.

La art. 4.19 și 4.23 din Condițiile generale privind asigurarea privind C. - auto s-au prevăzut următoarele: "(...) C. are dreptul să nu acorde indemnizații în cazul în care asiguratul/contractantul a declarat în polița de asigurare și inclusiv în cererea chestionar neadevăruri, falsuri sau exagerări", respectiv în cazul în care: "Asiguratul/beneficiarul sau reprezentanții acestora: a) simulează evenimentul asigurat sau exagerează cu intenție cuantumul pagubei; b) folosește spre justificare mijloace sau documente mincinoase, false, frauduloase sau ilegale, indiferent dacă acesta avea sau nu cunoștință despre natura respectivelor documente; c) modifică sau alterează cu intenție urmele și rămășițele evenimentului asigurat." De asemenea s-a prevăzut că: "în aceste situații asiguratul/beneficiarul decade din orice drept la despăgubire și la restituirea proporțională a părții de primă datorată, iar asigurătorul va denunța contractul și după caz va sesiza autoritățile în drept". În noaptea de 14 spre 15 decembrie 2010 autoturismul marca P. a fost avariat de autori necunoscuți în timp ce se afla parcat în Comuna Dobroești, str. Teiului, în apropierea punctului de lucru al E., astfel cum rezultă din adresa din 17 decembrie 2010 eliberată de Poliția orașului Pantelimon din județul Ilfov.

Pentru repararea autoturismului organele de poliție au eliberat autorizația de reparații din 17 decembrie 2010. Pentru repararea prejudiciului produs reclamantei, C. a deschis dosarul de daună AAFA/B 100 478/2010. Cererea de despăgubire a fost respinsă de asigurător la data de 11 mai 2011 față de prevederile art. 3.3 lit. r) și cele ale art. 8.4 din contractul de asigurare pentru repararea prejudiciului produs E. fiind întocmit la C. la data de 16 decembrie 2010 dosarul de daună AAFA/B 100 478/2010.

Prin adresa din 17 februarie 2011 C. a comunicat E. respingerea la plată a dosarului de daună ca urmare a "multiplelor inadvertențe existente, atât între diversele documente atașate până în prezent la dosar, cât și între documentele și starea de fapt a autoturismului". Ulterior, prin adresa din 23 februarie 2011 înregistrată în evidențele E. din 25 februarie 2011, C. a comunicat reclamantei că temeiul juridic al respingerii cererii de despăgubire l-au constituit prevederile art. 4.19 și 4.23 din Condițiile generale privind asigurarea C.. Prin adresa înregistrată în evidențele C. sub nr. 18014 din 18 martie 2011, comunicată E. prin fax la data de 18 martie 2011, pârâta a adus la cunoștința reclamantei "denunțarea poliției de asigurare (...) începând cu data comunicării, asigurându-se un preaviz de 20 de zile calendaristice, conform art. 20 1 din Legea nr. 136/1995". Conform susținerilor ambelor părți, la autoturismul marca P. au fost efectuate anterior încheierii contractului de asigurare diverse lucrări de tuning de către SC E.P.

SRL, în valoare de 1.077.890,21 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală din 10 septembrie 2010. Aceste lucrări au fost detaliate în anexa acestei facturi redactată în limbile engleză și română, valoarea acestor lucrări fiind de 151.000 euro. În cuprinsul anexei la factura fiscală a fost inserată mențiunea "Everything in carbon", cu referire la materialul din care au fost efectuate lucrările de tuning. La solicitarea C., expertul G.P. a efectuat un raport de expertiză tehnică extrajudiciară în specialitatea autovehicule, ale cărui concluzii au fost în sensul că "accesorizarea și modificarea opțională exterioară a caroseriei auto P., înmatriculat 0x2, nu s-a efectuat prin utilizarea de repere/piese de schimb (...) care să fie fabricate din carbon (fibra de carbon)" iar cel mai probabil piesele utilizate au fost realizate dintr-un material compozit pe bază de fibră de sticlă.

Reclamanta E., în calitate de asigurat, a solicitat pârâtei U., în calitate de asigurător de bunuri, plata indemnizației de asigurare (a despăgubirii) prevăzute în contractul de asigurare facultativă de bunuri încheiat la data de 22 octombrie 2010 și constatat prin polița seria nr. 00x1, pentru distrugerea parțială a autoturismului marca P., având numărul de înmatriculare 02X, în cuantum de 187 578 euro, în echivalent în lei.

Pârâta C. a susținut în întâmpinare că nu datorează indemnizația de asigurare deoarece sunt întrunite condițiile cazurilor de excludere prevăzute la clauzele 4.19 și 4.23 din Condițiile generale privind asigurarea C.. C. a susținut că la momentul încheierii poliței de asigurare, reclamanta, a dat declarații neadevărate cu privire la materialul din care au fost realizate piesele folosite pentru "îmbunătățirea", respectiv accesorizarea și modificarea opțională, a autovehiculului asigurat, susținând că acestea au fost realizate din fibră de carbon. Deoarece cauza cererii de chemare în judecată o constituie un contract de asigurare și un risc produs anterior datei de 1 octombrie 2011, litigiului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 136/1995 în forma în vigoare anterior datei de 1 octombrie 2011. Art. 24 din Legea nr. 136/1995 instituie obligația asigurătorului de bunuri de a plăti o despăgubire, beneficiarului asigurării, în cazul producerii riscului asigurat.

Conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, valoarea despăgubirii nu poate depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și suma asigurată. Întrucât asigurarea unui autoturism pentru avarii este o asigurare facultativă, condițiile contractului sunt stabilite prin manifestarea de voință a părților contractante. Drept urmare, față de prevederile art. 2 din Legea nr. 136/1995, părțile pot conveni și alte situații în care asigurătorul nu datorează despăgubirea pentru dauna produsă. Sunt astfel de situații și cele indicate la pct. 4.19 și 4.23 din Condițiile generale privind asigurarea C., de care se prevalează pârâta C. pentru a solicita respingerea cererii de chemare în judecată.

Cazul prevăzut la art. 4.23 din Condițiile generale privind asigurarea C., invocat de C. prin adresa din 23 februarie 2011, nu este însă incident în cauză deoarece acesta se referă la împrejurări posterioare producerii riscului asigurat iar cauza pentru care asigurătorul a refuzat plata despăgubirii exista la momentul încheierii poliței de asigurare.

Depunerea de către E., la data încheierii contractului de asigurare, a unor documente justificative, respectiv a actului intitulat "factura tunning auto din 10 septembrie 2010" și a anexei acestuia, care atestă că valoarea lucrărilor de accesorizare și modificare opțională exterioară a autovehiculului marca P. cu numărul de înmatriculare 02X (respectiv a lucrărilor de tuning) este de 151.000 euro iar materialele folosite pentru executarea acestora sunt realizate pe bază de carbon, constituie o faptă care se încadrează în cazul de excludere prevăzut la art. 4.19 din Condițiile generale privind asigurarea privind C., având în vedere că ulterior producerii riscului asigurat s-a stabilit printr-o expertiză tehnică extrajudiciară efectuată la cererea asigurătorului, dar ale cărei concluzii nu au fost contestate de asigurat, că în realitate bara de protecție față, bara de protecție spate, pragurile laterale din partea stângă și din partea dreaptă, capota din față, spoilerul de plafon și modificările realizate la ușile din față și din spate nu au fost realizate din fibră de carbon, ci din materiale de o calitate inferioară.

E. nu a contestat niciun moment că reperele enumerate în raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat la solicitarea C., nu au fost realizate din fibră de carbon. Contrar susținerilor E. din concluziile scrise pentru incidența cazului de excludere prevăzut la art. 4.19 din Condițiile generale privind asigurarea privind C., nu este necesar ca declarația neadevărată să vizeze toate elementele suplimentare realizate de SC E.P. SRL și declarate de asigurat, o astfel de condiționare nefiind stipulată în cuprinsul clauzei contractuale și neputând fi dedusă nici din interpretarea acesteia. Faptul că mențiunea referitoare la materialul utilizat pentru realizarea lucrărilor de tuning apare doar pe factura eliberată în limba engleză de prestatorul serviciului, respectiv de SC E.P.

SRL, nu și pe traducerea în limba română a acesteia, nu este de natură să înlăture incidența cazului de excludere a obligației de plată a despăgubirii stipulat la art. 4.19 din Condițiile generale privind asigurarea privind C., câtă vreme omisiunea referitoare la traducerea materialului din care au fost realizate lucrările de tuning este imputabilă exclusiv părții care a depus traducerea, respectiv asiguratului, asigurătorul este liber să ia în considerare oricare din cele două variante (în limba română sau în limba engleză) iar reclamanta nu se poate prevala de propria culpă - aceea de a furniza cocontractantului o traducere incompletă în limba română, pentru a obține un beneficiu (respectiv plata despăgubirii).

Faptul că documentul în care s-a făcut mențiunea că lucrările de tunning au fost realizate exclusiv cu materiale din carbon, a fost emis de un terț, respectiv de SC E.P. SRL, este lipsit de relevanță în prezentul litigiu. Relevantă este doar fapta imputabilă asiguratului, respectiv că E., în calitate de asigurat, s-a folosit în relația sa contractuală cu C. de acest document emis de un terț pentru a proba valoarea și natura bunului asigurat, respectiv a echipamentelor suplimentare, valoare care de altfel a și fost stipulată în polița de asigurare. Susținerile reclamantei referitoare la incidența prevederilor art. 13.2 din Condițiile generale privind asigurarea privind C. nu sunt fondate. Această clauză se referă la o modificare a riscului pe parcursul executării contractului, iar nu la o situație, cum este cea din cauză, în care asiguratul a făcut declarații neadevărate la momentul încheierii contractului.

În plus, efectuarea unor inspecții de risc, constituie un drept al asigurătorului conform art. 13.2 din Condițiile generale privind asigurarea privind C., iar nu o obligație, astfel încât asiguratul nu îi poate opune asigurătorului omisiunea realizării acestora. Drept urmare, față de cele expuse, întrucât C. a probat existența cazului prevăzut la art. 4.19 din Condițiile generale privind asigurarea C., în care nu datorează despăgubiri asiguratului pentru dauna produsă, de care s-a prevalat anterior, în procedura administrativă desfășurată înainte de formularea cererii de chemare în judecată, pentru a respinge cererea E. de plată a despăgubirii, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, prin care a solicitat desființarea sentinței, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, în sensul obligării C. la plata: sumei de 187.578 euro, reprezentând despăgubiri conform Poliței de asigurare a autovehiculelor - C. nr. 00x1 din data de 22 octombrie 2010, în echivalent lei la cursul de schimb afișat de Banca Națională a României la data formulării cererii de repunere pe rol, de 815.964.3 lei; a sumei de 2.000 euro, reprezentând dobânda legală, de asemenea în echivalent lei; precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Prin Decizia nr. 517 din 30 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC E.L.F.S.I.

SA, împotriva Sentinței civile nr. 3521 din 29 iunie 2012, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 55697/3/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA. A fost schimbată, în tot, sentința apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea precizată și obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 50.083,20 euro, cu titlu de despăgubire, precum și suma de 534 euro, cu titlu dobândă legală aferentă primei pentru perioada 11 martie 2011 - 29 iulie 2011, ambele sume urmând a fi plătite în lei la cursul afișat de BNR în ziua efectivă a plății. A fost respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată, precizată, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de 3.442 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, precum și suma de 1.917,79 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel. În motivarea soluției, Curtea a reținut următoarele: Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe contractul de asigurare facultativă de tip C. auto încheiat între părți, apelanta-reclamantă solicitând plata despăgubirii pentru distrugerea în proporție de peste 75% a autoturismului și echipamentelor suplimentare aplicate acestuia. Prin sentința atacată, prima instanță, reținând susținerile pârâtei, respectiv că sunt întrunite condițiile prevăzute de clauza de la art. 4.19 din Condițiile generale privind asigurarea C., a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin apelul formulat, apelanta-reclamantă a criticat, în primul rând, această concluzie a instanței, respectiv raționamentul ce a condus la aceasta. Potrivit clauzei menționate, "(...) C. are dreptul să nu acorde indemnizații în cazul în care asiguratul/contractantul a declarat în polița de asigurare și inclusiv în cererea chestionar neadevăruri, falsuri sau exagerări". Reclamanta a justificat achiziționarea autoturismului P., precum și montarea echipamentelor suplimentare cu factura din 10 septembrie 2010 emisă de E.P. SRL. Factura conține și o anexă cu detalierea echipamentelor montate. Față de mențiunea expresă din conținutul facturii, "carbon-body", reluată și în varianta în engleză a anexei, în care se menționează "everything in carbon", Curtea a apreciat că echipamentele montate urmau să fie din carbon, iar nu dintr-un alt material, precum cel din care acestea s-a constatat a fi construite, respectiv material compozit pe bază de fibră de sticlă.

Nu a fost reținută susținerea apelantei în sensul că trebuie acordată importanță variantei în limba română a anexei, căci varianta în limba engleză este cea care corespunde mențiunilor din factură, iar anexa unei facturi face corp comun cu aceasta. Anexa în limba română nu conține referiri la materialul carbon, în schimb factura și varianta în limba engleză o fac. în aceste condiții, trebuie reținut că varianta în limba română reprezintă o detaliere inexactă a bunurilor menționate în factură, situație în raport de care nu se poate da relevanță lipsei mențiunii referitoare la materialul din care sunt confecționate echipamentele. în orice caz, nici unul din înscrisurile prezentate la momentul încheierii poliței nu vizează, ca material de confecționare, fibra de sticlă.

O altă critică adusă de apelantă a vizat împrejurarea că doar declarațiile sale ca asigurat pot duce la neacordarea despăgubirii în temeiul clauzei menționate, iar nu și înscrisurile prezentate de aceasta la încheierea poliței. Curtea a apreciat că prin declarație în conținutul poliței trebuie înțelese toate acele elemente determinante pentru încheierea contractului, față de care contractul nu ar fi fost încheiat în aceleași condiții. în acord cu aprecierile primei instanțe, materialul din care au fost confecționate echipamentele suplimentare, de natură a influența calitatea acestora, respectiv valoarea lor, trebuie considerat a fi determinant pentru încheierea poliței, valoarea acestora fiind preluată în poliță conform facturii prezentate, fără o evaluare distinctă.

Prin urmare, prin declarație trebuie înțeles și prezentarea de către asigurat a unor înscrisuri justificative ce nu corespund realității, referitoare la bunurile asigurate. În raport de modul de formulare a acestei clauze, "a declarat (...) neadevăruri, falsuri sau exagerări", Curtea a apreciat că nu era necesar ca asiguratul să fi cunoscut că ceea ce declară nu corespunde adevărului. Factura menționată și anexele acesteia sunt emise de partenerul contractual al apelantei, în calitate de asigurat. Intimata-pârâtă, asigurător, nu are relații contractuale cu aceasta în prezenta cauză. În aceste condiții, apelanta este în culpă contractuală, pentru că nu a verificat, anterior încheierii contractului de asigurare, dacă mențiunile cuprinse în factura emisă de E.P.

SRL corespund realității. Mai mult, datele obținute de intimată din Registrul Comerțului evidențiază o legătură foarte strânsă între această societate și apelantă, sub mai multe aspecte: denumire, sediu, asociați. Legături asemănătoare există și între aceste societăți și S.E. Broker de Asigurare SRL, care a reprezentat intimata, în calitate de asigurător, la încheierea contractului de asigurare. Toate aceste elemente conduc la concluzia că intimata nu a putut cunoaște la momentul încheierii contractului, faptul că materialul din care sunt confecționate echipamentele suplimentare nu este carbon, ci unul mai slab din punct de vedere calitativ și valoric. Față de această concluzie, dar și față de clauza prevăzută la art. 4.19 din Condițiile generale, nici susținerea apelantei în sensul că intimata a înțeles să încheie contractul de asigurare în condițiile stabilite, acceptând valoarea echipamentelor menționată în factură, nu poate fi primită.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că este incidență clauza de la art. 4.19 din Condițiile generale de asigurare. În ce privește efectul pe care prima instanță l-a dat acestei clauze, acesta nu a fost acceptat de instanța de apel. Astfel, în cauza de față, este incidență răspunderea contractuală a apelantei, pentru fapta de a declara neadevăruri cu ocazia încheierii contractului de asigurare. Or, acestea privesc materialul din care au fost confecționate echipamentele suplimentare, iar nu autoturismul asigurat. Cu privire la acest bun, intimata, în calitate de asigurător, nu a justificat neacordarea despăgubirilor. Prin polița încheiată, părțile au stabilit sume diferite de asigurare pentru autovehicul și echipamentele suplimentare, conform facturii emise.

În consecință, față de puterea obligatorie a contractului încheiat, în condițiile în care riscul asigurat a intervenit și nu este contestat, intimata-pârâtă avea obligația de plată a despăgubirii în ce privește autovehiculul asigurat, fără valoarea echipamentelor suplimentare. În această privință, deci, hotărârea pronunțată este neîntemeiată, astfel că apelul trebuie admis, iar hotărârea schimbată în tot, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată precizate. În ce privește cuantumul despăgubirii, trebuie avute în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, respectiv că valoarea reală a autoturismului la momentul producerii evenimentului este de 71.547,08 euro, iar valoarea reziduală este de 17.886,77 euro.

De asemenea, Curtea mai are în vedere că părțile sunt de acord că autoturismul în cauză a suferit o daună totală în sensul art. 1.11 din Condițiile generale, contravaloarea reparațiilor necesare depășind 75 % din suma asigurată. Stabilirea despăgubirii trebuie făcută în conformitate cu art. 12.1 din Condițiile generale, în sensul că indemnizația nu poate depăși suma asigurată, cuantumul daunei și nici valoarea reală a autovehiculului. De asemenea, art. 12.14 stabilește că din cuantumul indemnizației se scad franșiza menționată în poliță și valoarea reziduală în cazul daunei totale. În raport de situația în speță, caz de daună totală, din valoarea indemnizației trebuie scăzută valoarea reziduală.

De asemenea, ținând seama că polița de asigurare conține franșiza de 20% în caz de daună totală internă și/sau externă aplicabilă sumei asigurate, din indemnizație trebuie dedusă și aceasta. Comparând valoarea reală a autoturismului la momentul producerii evenimentului, astfel cum a fost stabilită de expert, suma asigurată din care se scade franșiza deductibilă, dar și cuantumul daunei, Curtea a constatat că, față de dispozițiile art. 12.1 din contract, indemnizația trebuie să fie egală cu valoarea asigurată din care trebuie scăzută franșiza deductibilă aplicabilă și valoarea reziduală, a epavei, astfel cum aceasta din urmă a fost stabilită de expert. În consecință, despăgubirea pe care pârâta este obligată să o achite reclamantei, în temeiul poliței de asigurare, este de 50.083,20 euro.

Sub aspectul dobânzii legale solicitate, în raport de momentul încheierii contractului de asigurare, Curtea a apreciat ca fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000, astfel că, în raport de art. 2 și 3 alin. (1) din aceasta, ținând seama de calculul efectuat de reclamantă, necontestat de pârâtă, reține că dobânda legală aferentă acestei sume, corespunzătoare perioadei de 11 martie 2011 - 29 iulie 2011 este de 534 euro. Văzând obiectul cererii de chemare în judecată precizat, că s-a solicitat obligarea pârâtei în lei la cursul euro/leu din ziua plății afișat de BNR, Curtea a obligat pârâta la plata sumelor arătate în euro în modul solicitat. În ce privește restul cererii de chemare în judecată, față de motivele expuse, Curtea l-a apreciat ca fiind neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA și recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA. La termenul de judecată din 20 ianuarie 2015 recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA a precizat că nu înțelege să timbreze cererea de recurs. Recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA solicită admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței primei instanțe. În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9. Prin critica motivată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susține interpretarea greșită de către instanța de apel a actului juridic supus judecății, aceasta intervenind în mecanismul contractual și dând o greșită interpretare a clauzelor contractuale ale condițiilor generale privind asigurarea C., anexă la polița de asigurare, respectiv art. 4.19.

Susține recurenta că din redactarea acestei clauze rezultă că nu se face distincție între acordarea unei indemnizații parțiale corespunzătoare elementului asupra căruia cade frauda ci se referă global la neacordarea niciunei indemnizații în cazul în care se va constata vreo situație referitoare la neadevăruri, falsuri sau exagerări. O interpretare contrară înseamnă a se adăuga la voința internă a părților. Instanța a interpretat greșit actul supus judecății și în privința art. 12.4 din Condițiile generale în privința modului de calcul al despăgubirilor. Astfel, valoarea despăgubirilor se calculează făcând diferența între valoarea reală a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, stabilită prin Raportul de expertiză la suma de 71,547.08 euro și franciza, valoarea reziduală și suma ratelor neachitate, datorate până la expirarea perioadei de valabilitate a poliței.

Prin critica motivată pe art. 304 pct. 9 se susține încălcarea de către instanță a principiului disponibilității potrivit căruia instanța de judecată este ținută să se pronunțe numai asupra obiectului cererii dedus judecății precum și a normelor legale referitoare la sarcina probei și administrarea probei. Arată recurenta că deși intimata nu a manifestat diligentă în dovedirea pretențiilor, instanța a dispus întocmirea unei expertize. Deși apelanta nu și-a dovedit și nici nu și-a individualizat cuantumul despăgubirilor, instanța a statuat asupra valorii despăgubirilor fără să arate care a fost algoritmul de calcul. Prin critica motivată pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât s-a substituit expertului calculând cuantumul despăgubirilor cuvenite intimatei în condițiile în care nici măcar partea nu a învestit expertul cu vreun obiectiv referitor la acest aspect.

Calculul, fiind făcut de către un neexpert, este eronat. Astfel, valoarea reziduală a fost determinată de raportul de expertiză la suma de 17888,77 euro, cuantumul francizei și cuantumul ratelor de asigurare restante nu este determinat nici de expert, nici de parte, și nu s-a dovedit dacă apelanta a plătit vreo rată și care este diferența ratelor rămase de plată. Înalta Curte, analizând recursurile din perspectiva criticilor formulate, va dispune anularea recursului declarat de recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA, ca netimbrat și va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA, Înalta Curte, constată că acesta nu este timbrat, recurenta-reclamantă declarând în mod expres că nu înțelege să timbreze. În conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost stabilită în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 5329 lei și respectiv 5 lei timbru judiciar în baza art. 1 din O.G. nr. 32/1995. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea formulată se anulează ca netimbrată.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației de timbrare astfel cum a aceasta a declarat expres la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2015, Înalta Curte, va face aplicarea dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 35 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și va dispune anularea recursului ca netimbrat. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA, Înalta Curte, constată că acesta este fondat în limitele și pentru considerentele ce succed. Recurenta a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc.

civ. Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Din perspectiva acestui motiv de recurs recurenta susține interpretarea greșită de către instanța de apel a actului juridic supus judecății, respectiv a art. 4.19. a clauzelor contractuale ale condițiilor generale privind asigurarea C., anexă la polița de asigurare, în sensul că, din redactarea acestei clauze rezultă că nu se face distincție între acordarea unei indemnizații parțiale corespunzătoare elementului asupra căruia cade frauda ci se referă global la neacordarea niciunei indemnizații în cazul în care se va constata vreo situație referitoare la neadevăruri, falsuri sau exagerări.

Această critică este nefondată întrucât părțile au stabilit sume diferite de asigurare pentru autovehicul și echipamentele suplimentare, conform facturii emise. În consecință, față de puterea obligatorie a contractului încheiat, în condițiile în care riscul asigurat a intervenit și nu este contestat, intimata-pârâtă are obligația de plată a despăgubirii în ce privește autovehiculul asigurat, fără valoarea echipamentelor suplimentare. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 are în vedere situația când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Din perspectiva acestui motiv de recurs se arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât s-a substituit expertului calculând cuantumul despăgubirilor cuvenite intimatei.

Critica întemeiată pe acest motiv de recurs este nefondată, sensul în care legiuitorul a instituit acest motiv de nelegalitate fiind diferit de cel relevat de recurenta. Astfel, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu înseamnă ordonarea unui probe de către instanță, din oficiu, atribut recunoscut de lege în mod expres prin dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ci are în vedere excesul de putere ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative și executive. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prin critica motivată pe art. 304 pct. 9 se susține încălcarea de către instanță a principiului disponibilității întrucât, deși apelanta nu și-a dovedit și nici nu și-a individualizat cuantumul despăgubirilor instanța a statuat asupra valorii despăgubirilor fără să arate care a fost algoritmul de calcul. Acest motiv de recurs este întemeiat întrucât instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ. potrivit căruia, convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante. Se constată astfel că art. 12.4 din Condițiile generale a fost interpretat și aplicat greșit în privința modului de calcul al despăgubirilor sub aspectul neluării în calcul a tuturor elementelor asupra cărora părțile au convenit.

Conform acestui articol valoarea despăgubirilor se calculează făcând diferența între valoarea reală a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, stabilită prin Raportul de expertiză și franciza, valoarea reziduală și suma ratelor neachitate, datorate până la expirarea perioadei de valabilitate a poliței. În cauză instanța de apel nu a ținut seama de toate elementele convenite de părți sub aspectul modului de calcul al despăgubirilor. Mai exact nu a fost avută în vedere suma ratelor neachitate, datorate până la expirarea perioadei de valabilitate a poliței conform art. 12.14 pct. 3 raportat la art. 12.4 din Condițiile generale privind asigurarea C. Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt sub aspectul cuantumului despăgubirilor datorate în sensul că nu s-a stabilit care sunt ratele neachitate de către reclamantă și nu au fost avute în vedere la stabilirea despăgubirii.

Cu ocazia rejudecării cauzei vor putea fi administrate toate probele necesare stabilirii corecte a situației de fapt în vederea pronunțării unei hotărâri legale sub aspectul cuantumului despăgubirii autovehiculului avariat (fără valoarea echipamentului suplimentar, aspect care nu a mai făcut obiectul controlului de legalitate în contextul anulării recursului reclamantei). Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 312 și 315 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA, va casa decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA împotriva Deciziei nr. 517 din 30 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca netimbrat. Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA împotriva aceleiași decizii. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 20 ianuarie 2015. Procesat de GGC - NN