ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3770/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin sentința civilă

nr. 541 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta F.C.

în contradictoriu cu pârâta A.N.I. și, în consecință, a anulat raportul de evaluare

din 15 iunie 2012 emis de pârâtă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta, în calitate de consilier local

în cadrul Consiliului local al municipiului Călărași, a încheiat două contracte

de prestări servicii de medicina muncii cu Școala N.T. și cu Grădinița „C.P.”

cu program normal, în luna septembrie 2010.

Curtea a apreciat, în

esență, că nu există nici o dispoziție legală care să prevadă existența unor raporturi

de subordonare între consiliul local și unitățile de învățământ preuniversitar de

stat, care să atragă incidența dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003,

iar obligația de finanțare pe care o are consiliul local nu conferă acestei autorități

locale vreo autoritate asupra unităților de învățământ preuniversitar, cu atât mai

mult cu cât, finanțarea acestor instituții nu se asigură în integralitate de către

autoritatea publică locală.

În ceea ce privește conflictul

de interese, Curtea a constatat că reclamanta nu a încheiat contractele în calitate

de consilier local, ci în calitate de reprezentant al SC E.M. SRL și, pentru a se

putea vorbi de indicii privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253 C.

pen., intimata ar fi trebuit să identifice actul sau decizia la care reclamanta

a participat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, adică actul sau decizia consiliului

local care a condus la obținerea folosului material pretins.

Cât timp nu există un

asemenea act al consiliului local, la adoptarea căruia să fi participat reclamanta,

obținerea unor foloase materiale în timpul mandatului de consilier local de la o

instituție chiar finanțată, între altele, și de bugetul local, nu poate constitui

conflict de interese în înțelesul C. pen.

Prima instanță a mai constatat

că nu există indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații,

prevăzută de art. 292 C. pen., în condițiile în care nu s-a probat faptul că cele

două contracte de prestări servicii medicale ar constitui contracte cu executare

succesivă, ale căror efecte s-au întins în timp până la data declarațiilor de interese

invocate de pârâtă.

Ceea ce conferă unui contract

acest caracter este natura prestațiilor reciproce la care s-au angajat părțile.

Or, pârâta nu a făcut nici o analiză a acestor prestații, iar faptul că prețul s-a

stabilit în sumă fixă, plătibilă o singură dată, conduce la concluzia că și obligațiile

firmei prestatoare erau cu executare uno ictu, contractul încetând să mai producă

efecte la momentul executării prestației și plății prețului.

Curtea a concluzionat

că întrucât pârâta, care avea obligația motivării actului, nu a înțeles să facă

o analiză a prestațiilor contractate, care să conducă la concluzia că este vorba

de prestații succesive, rezumându-se la analiza formală a unei clauze cu privire

la durata contractului, rezultă că nu sunt indicii suficiente pentru sesizarea organelor

de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C.

pen.

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 541 din 5 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, pârâta A.N.I., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de pârâtă

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în

sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Referitor la evaluarea

elementelor cu privire la existența stării de incompatibilitate în privința reclamantei,

într-o primă critică, pârâta a arătat că în Anexa la H.G. nr. 81/2010 privind organizarea

și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, act

normativ în vigoare la data încheierii contractelor de prestări servicii medicale,

sunt prevăzute instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printre care nu se regăsesc școlile

și grădinițele.

De asemenea, în susținerea

faptului că unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt în subordinea consiliului

local, recurenta a invocat dispozițiile art. 166 alin. (4

1

) din Legea

nr. 84/1995, în vigoare la data încheierii contractelor de prestări servicii medicale,

precum și adresa din 12 aprilie 2012, prin care Primăria Municipiului Călărași a

transmis situația instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului

Călărași, în cuprinsul căreia, figurează Grădinița cu program normal nr. X și Școala

N.T.

Recurenta a mai învederat

că reclamanta, din postura sa de consilier local și administrator la SC E.M.

SRL, a avut posibilitatea să anticipeze, având acces la informații pe care orice

alt comerciant de pe piață nu le are în mod obișnuit.

De asemenea, a arătat

că din analiza conținutului contractelor de servicii medicale, a rezultat faptul

că acestea au fost încheiate pe durată nedeterminată, iar până la data întocmirii

raportului de evaluare, nu au fost transmise A.N.I. documente cu privire la rezilierea

contractelor.

Prin urmare, în opinia

recurentei, încasarea contravalorii serviciilor prestate reprezintă o consecință

juridică, iar prin argumentele prezentate, reclamanta nu se poate prevala de obligațiile

legale ce rezultă din art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce privește existența

stării de conflict de interese reținută în sarcina reclamantei, recurenta-pârâtă

a arătat că prin raportul de evaluare au fost identificate și elemente de încălcare

a legislației penale, sens în care, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București pentru efectuarea de cercetări specifice, aceasta fiind

singura instituție competentă să efectueze verificări.

Sesizarea organelor de

urmărire penală cu privire la existența de indicii referitoare la săvârșirea unei

fapte prevăzute de legea penală, reprezintă unul din modurile de sesizare prevăzute

de art. 221 C. proc. pen., neputând fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ,

pentru că nu produce efecte juridice prin el însuși, nu creează, nu modifică și

nici nu stinge raporturi juridice.

de intimată-reclamantă F.C.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, intimata-reclamantă F.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, reiterând, în esență, argumentele

prezentate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările

dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu,

în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază

că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare, cu substituirea

parțială a motivării primei instanțe, în virtutea atribuțiilor conferite instanței

de control judiciar, care poate înlătura argumentele ce nu corespund, în contextul

raționamentului logico-juridic aplicabil speței.

Astfel, obiectul acțiunii

deduse judecății îl constituie anularea raportului de evaluare din 15 iunie 2012,

întocmit de A.N.I., prin care au fost identificate, în ceea ce o privește pe reclamantă,

elemente în sensul existenței unei incompatibilități și a unui conflict de interese,

ca urmare a încheierii, în anul 2010, a contractelor de prestări servicii medicale

între SC E.M. SRL, unde reclamanta deține calitatea de asociat unic și administrator

și Școala „N.T.” Călărași, respectiv, Grădinița „C.P.” Călărași, instituții aflate

în subordinea Consiliului Local Călărași, în cadrul căruia reclamanta exercită mandatul

de consilier local.

În mod corect instanța

de fond, interpretând și aplicând prevederile legale incidente la circumstanțele

de fapt ale cauzei, a constatat că nu există elemente cu privire la existența stării

de incompatibilitate a reclamantei.

Susținerile recurentei-pârâte

în sensul că cele două instituții de învățământ preuniversitar de stat sunt în subordinea

Consiliului Local Călărași, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 90

alin. (1) din Legea nr. 161/2003, sunt neîntemeiate.

Astfel, prevederile Legii

nr. 84/1995, forma în vigoare la data încheierii contractelor de prestări servicii

medicale, nu reglementează nicio formă de subordonare a unităților de învățământ

preuniversitar de stat față de consiliile locale, stabilind numai raporturi de subordonare,

prin inspectoratele școlare, față de Ministerul Educației și Cercetării, iar finanțarea

învățământului de stat de la bugetul de stat și de la bugetele locale, obligație

prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (3) din legea menționată, nu creează premisa

subordonării unităților de învățământ către consiliile locale.

Împrejurarea că în anexa

la H.G. nr. 81/2010, nu se regăsesc școlile și grădinițele pe lista instituțiilor

și unităților care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, nu poate conduce la o concluzie contrară celor

reținute anterior, având în vedere că unitățile de învățământ preuniversitar de

stat sunt subordonate ministerului prin inspectoratele școlare județene, motiv pentru

care, acestea din urmă sunt nominalizate în anexa 3 a hotărârii de Guvern, iar instituțiile

subordonate acestora, sunt, implicit și subordonate ministerului.

De asemenea, dispozițiile

art. 166 alin. (4

1

) din Legea nr. 84/1995, invocate de recurentă în susținerea

raporturilor de subordonare între unitățile de învățământ și consiliile locale,

prevăd numai administrarea de către consiliile locale a terenurilor și clădirilor

în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat,

fără a reglementa vreo formă de autoritate a consiliilor locale asupra acestor instituții

de învățământ.

În ceea ce privește adresa

din 12 aprilie 2012 emisă de Primăria municipiului Călărași, în cuprinsul căreia

Grădinița cu program normal nr. X și Școala N.T. figurează drept instituții aflate

în subordinea Consiliului Local Călărași, în acord cu interpretarea primei instanțe,

se constată că adresa respectivă nu este de natură a înlătura prevederile legale

incidente în cauză cu privire la statutul unităților de învățământ preuniversitar

de stat.

Referitor la evaluarea

elementelor cu privire la existența stării de conflict de interese, Înalta Curte

arată, în acord cu practica sa în materie, că sesizarea formulată de A.N.I. către

organul de urmărire penală nu formează obiectul analizei judiciare de către instanța

de contencios administrativ, pe considerentul că o atare sesizare nu este aptă de

a produce prin ea însăși efecte juridice, în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, poate forma

efectiv obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ numai acea parte

a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existența conflictului

de interese de natură administrativă.

În acest context, a limitelor

și cadrului sesizării instanței de contencios administrativ, Înalta Curte apreciază

că în cauză, nu există elemente care să demonstreze conflictul de interese de natură

administrativă, stabilit conform art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Instanța de control judiciar

constată că în conformitate cu prevederile Legii securității și sănătății în muncă

nr. 319/2006, unitățile de învățământ preuniversitar de stat au obligația de a încheia

contracte pentru prestarea serviciilor de medicina muncii și prin urmare, fiind

o obligație instituită de lege în sarcina instituțiilor de învățământ și prezumată

a fi cunoscută de către toți cetățenii, nu se poate reține că reclamanta a deținut

informații care i-au permis să anticipeze încheierea contractelor între SC E.M.

SRL și cele două instituții de învățământ.

De asemenea, raportat

la dispozițiile Legii nr. 84/1995, care prevăd finanțarea învățământului de stat

de la bugetul de stat și bugetele locale, nu rezultă că reclamanta, în calitate

de consilier local, a cunoscut sursa de finanțare pentru plata serviciilor prestate

de societatea comercială unde deține calitatea de asociat unic și administrator

sau a influențat în vreun mod bugetul alocat de consiliul local celor două unități

de învățământ, având în vedere data încheierii contractelor (septembrie 2010) și

data aprobării bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Călărași (martie

2010).

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta

A.N.I., ca nefondat.

În temeiul prevederilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata către

intimată a sumei de 2.480 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul

de avocat achitat în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.N.I. împotriva sentinței civile nr. 541 din 5 februarie 2013 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

către intimata F.C., a sumei de 2.480 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2014.