ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1508/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1508/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința civilă nr. 65 din 13 mai 2014 a

Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC B.O. SRL

comuna Ghimeș Făget, județul Bacău, prin administrator judiciar L.E.G.

I.P.U.R.L. Huși, în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Iași, prin A.J.F.P.

Bacău și A.I.F. din cadrul A.J.F.P. Bacău; au fost anulate, în parte, Decizia

nr. 977 din 12 septembrie 2011 și Decizia de impunere nr. 396 din 21 iunie

2011, numai cu privire la taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe profit și a

fost obligată reclamanta să plătească următoarele sume: 30.535 RON taxă pe

valoarea adăugată, aferentă perioadei 1 ianuarie 2006 - 30 noiembrie 2010;

80.549 RON majorări și 4.603 RON penalități; 32.301 RON reprezentând impozit pe

profit aferent perioadei 1 ianuarie 2006 - 30 noiembrie 2010, precum și

accesoriile acestuia, respectiv, 46.356 RON majorări și 4.846 RON penalități.

Prin aceeași

sentință, au fost respinse capetele de cerere privind anularea celorlalte

obligații fiscale stabilite prin deciziile contestate.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente:

Referitor la legalitatea

inspecției fiscale, instanța de fond a constatat că drepturile specifice ale

contribuabilului sunt prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. fisc., care dau

posibilitatea amânării datei de începere a inspecției fiscale, drept exercitat

de către reclamantă, astfel încât, chiar dacă nu ar fi fost menționat în avizul

de inspecție, nu există o vătămare a societății care să vicieze desfășurarea

inspecției fiscale.

Cu privire la locul

de desfășurare a inspecției fiscale, s-a reținut că acesta este reglementat de

art. 103 C. proc. fisc., organul de inspecție fiscală având libertatea de a

desfășura A.I.F., astfel încât să realizeze exigențele prevăzute de art. 105

alin. (1) și (2) C. proc. fisc. Organul fiscal a înștiințat contribuabilul

despre efectuarea unei acțiuni de cercetare la fața locului, acțiune care,

având în vedere cererea reclamantei, nu s-a mai efectuat.

Prin Procesul-verbal

din 20 iunie 2011, încheiat de pârâtă, ca urmare a finalizării controlului

inopinat, s-a reținut afectarea obligațiilor fiscale privind impozitul pe

profit și taxa pe valoarea adăugată, prin neînregistrarea unor venituri și

creșterea cheltuielilor deductibile, precum și neplata unor obligații bugetare,

organul fiscal extinzând inspecția fiscală pentru perioada de 5 ani prevăzută

de art. 91 alin. (1) C. proc. fisc.

Din economia

dispozițiilor art. 98 alin. (3) teza a II-a, lit. a) și c), rezultă că

extinderea vizează inspecția fiscală pentru care s-a admis avizul de inspecție

inițial, iar prevederile legale nu impun ca pentru extinderea inspecției să se

emită un nou aviz de inspecție fiscală, susținerea reclamantei fiind apreciată

de instanța de fond ca nefondată.

Referitor la durata

inspecției fiscale, potrivit categoriei de contribuabil în care se află

reclamanta, aceasta trebuie finalizată în termen de 3 luni, conform art. 104

alin. (1) C. proc. fisc.

Instanța de fond a

reținut că, în prezenta cauză, chiar dacă potrivit avizului, inspecția fiscală

trebuia să înceapă la data de 4 ianuarie 2011, urmare a exercitării de către

reclamantă a dreptului de a solicita amânarea, începerea inspecției fiscale a

fost amânată, aceasta fiind înregistrată în Registrul unic de control la 21

martie 2011.

Curtea de Apel,

văzând dispozițiile art. 105 alin. (7) C. proc. fisc., a constatat că inspecția

fiscală a început la data de 21 martie 2011 și s-a finalizat la 21 iunie 2011,

iar organul de control a respectat termenul de 3 luni prevăzut de lege.

Cum inspecția fiscală

s-a finalizat la data de 21 iunie 2011, iar reclamanta a recunoscut, prin

contestația administrativă, faptul că a primit Decizia de impunere la 28 iunie

2011, a rezultat că pârâta a respectat termenul prevăzut de art. 109 alin. (3)

C. proc. fisc.

Cu privire la

inopozabilitatea Ordinului nr. 364/2009, prima instanță a reținut că acest act

administrativ a fost indicat de către organele de control pentru stabilirea

prin estimare a veniturilor aferente celor 121 de facturi, ce nu au fost

prezentate organului de control de către contribuabil.

Instanța de fond a

constatat că este corectă susținerea reclamantei privind inopozabilitatea

acestui act administrativ, însă, cu privire la estimarea veniturilor, aceasta

este prevăzută de dispozițiile art. 67 alin. (1) C. proc. fisc., potrivit

cărora, dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere,

acesta trebuie să o estimeze.

În consecință, deși

critica reclamantei este întemeiată, s-a apreciat că este nerelevantă, atât

timp cât, nu se face dovada că estimarea ar fi contrară dispozițiilor C. proc.

fisc.

Curtea de Apel a

reținut că expertiza tehnică contabilă a fost efectuată de un expert contabil

care deține și calitatea de consultant fiscal și a avut în vedere la

soluționarea cauzei proba cu expertiza tehnică, omologând varianta I din

raportul de expertiză, respectiv, concluziile expertului privind obligațiile

bugetare ale reclamantei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 noiembrie 2010.

În ceea ce privește

taxa pe valoarea adăugată, expertul contabil, după verificarea documentelor din

perioada 1 ianuarie 2006 - 30 noiembrie 2010, a reținut că reclamanta a

colectat taxă pe valoarea adăugată în cuantum de 3.351.809 RON, constatând o

diferență în plus de 3.373 RON, față de suma evidențiată de societate,

diferență ce se explică prin faptul că au fost avute în vedere și 15 facturi

fiscale, emise în 2006 și înregistrate în contabilitate în decembrie 2007.

Conform raportului de

expertiză, reclamanta are drept de deducere al taxei pe valoarea adăugată

pentru suma de 3.368.664 RON, mai puțin cu 4.557 RON, față de suma stabilită de

societatea reclamantă.

În consecință,

constatând că reclamanta a achitat suma de 147 RON și diferența de taxă pe

valoarea adăugată, instanța a constatat că reclamanta are de plată, pentru

perioada analizată, taxă pe valoarea adăugată în cuantum de 29.763 RON, la care

se adaugă accesoriile în cuantum de 84.800 RON, respectiv, suma de 80.313 RON

majorări/dobânzi și suma de 4.487 RON penalități de întârziere.

Curtea de Apel a avut

în vedere și faptul că, urmare a neprezentării celor 121 de facturi, în mod

corect organul de control a determinat, prin estimare, veniturile aferente

acestora și taxa pe valoarea adăugată aferentă, expertul reținând că reclamanta

datorează taxă pe valoarea adăugată colectată în cuantum de 722 RON, la care se

adaugă accesorii, respectiv, majorări/dobânzi în cuantum de 236 RON și

penalități de întârziere în sumă de 116 RON.

Referitor la taxa pe

valoarea adăugată în cuantum de 124.180 RON, aferentă livrărilor de utilaje

pentru care organul de control a reținut că s-au încasat subvențiile de la

D.A.D.R. Bacău și Harghita, expertul tehnic a constatat că au fost emise un

număr de 116 facturi fiscale, ce au fost înregistrate în contabilitate.

Având în vedere

dispozițiile H.G. nr. 1.399/2003 pentru aprobarea Programului privind

sprijinirea producătorilor agricoli pentru achiziționarea de tractoare agricole

noi, cu puteri cuprinse între 45 - 75 CP DIN, și echipamente agricole noi, cu

finanțare de la bugetul de stat, instanța a constatat că sumele încasate de

reclamantă în cadrul acestui program reprezintă parte din valoarea facturilor

reprezentând subvențiile acordate cumpărătorilor, care intră în sfera de

incidență a H.G. nr. 1.399/2003.

Sub acest aspect, în

raport de concluziile raportului de expertiză, s-a reținut că actele

administrative fiscale contestate, sunt nelegale.

În ceea ce privește

taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 107.271 RON, aferentă celor 113 facturi

fiscale neînregistrate în contabilitatea societății, instanța a reținut

concluziile raportului de expertiză referitoare la înregistrarea bonurilor

fiscale în contabilitate și corespondența acestora cu facturile în litigiu,

având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 29/2003.

Referitor la taxa pe

valoarea adăugată în cuantum de 353.312 RON, aferentă bunurilor prezumate de

organul de control, ca fiind lipsă în gestiune, prima instanță a constatat că

și sub acest aspect, acțiunea reclamantei este întemeiată.

Potrivit art. 128

alin. (4) lit. c) din C. fisc., sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate

cu plată, bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepția celor la care se

face referire la alin. (8) lit. a) - c). Așadar, în stabilirea stării de fapt

fiscale, organul de control este obligat să constate lipsa acestora din

gestiune și nu să prezume lipsa bunurilor, dispozițiile art. 6, art. 94 și art.

105 C. proc. fisc. punând la dispoziția pârâtei un ansamblu de pârghii pentru a

constata starea de fapt fiscală și nu pentru a o prezuma.

A reținut instanța de

fond că este de necontestat faptul că reclamanta a încălcat atât dispozițiile

referitoare la efectuarea inventarierii patrimoniului, prevăzute de art. 7 din

Legea 82/1991, cât și obligația de cooperare și de bună-credință, prevăzute de

art. 10, respectiv, art. 12 C. proc. fisc.

Cu toate acestea,

având în vedere că expertului i-au fost prezentate listele de inventar

întocmite potrivit Deciziei de inventariere nr. 38 din 30 septembrie 2010 și

faptul că prin expertiza efectuată în cauză s-au constatat livrări de mărfuri,

deși organul fiscal a reținut lipsa acestora, Curtea de Apel a reținut că sub

acest aspect, actele administrative fiscale sunt nelegale.

În consecință, având

în vedere concluziile raportului de expertiză referitoare la taxa pe valoarea

adăugată colectată și taxa deductibilă, instanța a constatat că pentru perioada

analizată, reclamanta datorează bugetului de stat taxă pe valoarea adăugată în

cuantum de 30.535 RON, la care au fost calculate de către expert accesorii,

respectiv, majorări în cuantum de 80.549 RON și penalități în sumă de 4.603

RON, motiv pentru care, actele administrative fiscale au fost anulate în parte.

Cu privire la

impozitul pe profit, conform raportului de expertiză, prima instanță a reținut

că balanța de verificare din 2006, în baza căreia s-a întocmit bilanțul pe

acest an, a fost eronată, reclamanta depunând Declarația rectificativă

înregistrată la data de 5 iulie 2007 și înregistrând corectarea soldurilor

conturilor din balanța de verificare.

Verificând datele

privind impozitul pe profit aferent anului 2006, s-a constatat că societatea a

înregistrat venituri în sumă de 3.564.284 RON, iar expertul a stabilit că

acestea sunt în cuantum de 3.764.068 RON, diferența provenind din

neînregistrarea sumei de 2.497 RON, aferentă bonurilor nr. 31xx, nr. 37xx și

nr. 56xx/2006, precum și a sumei de 197.287 RON, reprezentând valoarea a 15

facturi de livrări utilaje, emise în anul 2006 și înregistrate în contabilitate

în anul 2007.

În ceea ce privește

cheltuielile, expertul a constatat că acestea sunt în sumă de 3.469.509 RON,

față de suma de 3.453.759 RON, evidențiată de societate, diferența reprezentând

contravaloarea a 407 mc lemn, care nu reprezintă o cheltuială deductibilă.

Astfel, pentru anul

2006, profitul impozabil este în sumă de 330.031 RON, pentru care reclamanta

datorează un impozit pe profit de 50.805 RON, față de suma de 21.155 RON,

înregistrată de reclamantă, diferența fiind în cuantum 31.650 RON.

La nivelul anului

2007, expertul a constatat că reclamanta a înregistrat venituri mai mari cu

192.446 RON față de cele aferente acestui an, diferența respectivă rezultând

din valoarea celor 15 facturi, ce au fost reținute de expert ca fiind aferente

anului 2006 (197.287 RON), ajustată cu suma de 840 RON, aferentă bonului nr.

73xx/2007 și suma de 4.001 RON, aferentă facturilor fiscale nr. 765xx, nr.

765xy, nr. 765xz și nr. 765xq, emise în anul 2007, cheltuielile deductibile

fiind în sumă de 11.659 RON.

Astfel, a rezultat că

în anul 2007, reclamanta a înregistrat o pierdere fiscală în sumă de 161.422

RON.

Pentru anii 2008 și

2009, conform raportului de expertiză contabilă, reclamanta a înregistrat un

profit în sumă de 11.699 RON și respectiv, de 2.618 RON, profit care este

destinat pentru recuperarea pierderii fiscale din anul 2007.

Prin urmare,

reclamanta datorează doar impozitul pe profit aferent anului 2006, în cuantum

de 31.650 RON, cu accesoriile aferente în cuantum de 50.905 RON, din care,

majorări în sumă de 46.157 RON și penalități de întârziere în sumă de 4.748

RON.

După cum s-a reținut

de către instanța de fond la analiza taxei pe valoarea adăugată, reclamanta nu

a prezentat un număr de 121 facturi, pentru care s-au stabilit venituri în

valoare de 4.068 RON, astfel încât, reclamanta datorează impozit pe profit în

cuantum de 651 RON, la care se adaugă accesorii, respectiv, majorări în sumă de

199 RON și penalități în sumă de 98 RON.

În consecință,

cuantumul total al obligațiilor bugetare reprezentând impozitul pe profit este

de 32.301 RON, la care se adăugă accesorii, respectiv, majorări în sumă de

46.356 RON și penalități în sumă de 4.846 RON.

Prima instanță a

înlăturat obligațiile stabilite în raport de livrările de utilaje, pentru care

a încasat parte din preț de la D.A.D.R. Bacău și Harghita, cele aferente

facturilor neînregistrate și pentru care s-a reținut că au fost emise bonuri

fiscale, precum și cele aferente lipsei bunurilor din patrimoniul societății,

pentru motivele reținute la analiza taxei pe valoarea adăugată.

S-a reținut că, deși

a contestat și celelalte sume menționate în decizia de impunere, reclamanta nu

a indicat nici un motiv de nelegalitate în privința stabilirii acestor

obligații fiscale, motiv pentru care, aceste capete de cerere a fost respinse

ca nefondate.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 65 din 13 mai 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta

D.G.R.F.P. Iași, prin A.J.F.P. Bacău.

Recurenta-pârâtă a

solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, cu privire la anularea în parte

a Deciziei nr. 977 din 12 septembrie 2011 și a Deciziei de impunere nr. 396 din

21 iunie 2011, numai cu privire la taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe

profit, cu consecința menținerii obligațiilor stabilite de organul de inspecție

fiscală prin actele administrative contestate.

Recurenta-pârâtă a

formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie ale

sentinței atacate:

pe valoarea adăugată

Referitor la taxa pe

valoarea adăugată în cuantum de 124.180 RON, aferentă livrărilor de utilaje,

A.I.F. Bacău a emis Adresa din 22 martie 2011 către D.A.D.R. Bacău, prin care

au fost solicitate informații suplimentare privind contravaloarea sumelor

încasate în cursul anului 2006 de către SC B.O. SRL Ghimeș Făget de la D.A.D.R.

Bacău, reprezentând sprijin de stat - alocații utilaje, în baza H.G. nr.

785/2005, respectiv, destinatarii acestor sume și copii după documentele în

baza cărora s-a procedat la achitarea cotei de 60% de către D.A.D.R. Bacău.

Urmare a acestei

solicitări, D.A.D.R. Bacău a emis Adresa din 7 aprilie 2011, prin care a

confirmat achitarea în cursul anului 2006, a alocației de 60% în sumă de

1.097.038 RON, reprezentând sprijin de stat - alocații utilaje.

Cu ocazia

controlului, nu au fost identificate în jurnalele de vânzare întocmite pentru lunile

februarie 2006, aprilie 2006 și mai 2006, facturile fiscale menționate de

expertul tehnic în anexa nr. 9 la raportul de expertiză.

Totodată, referitor

la acest aspect, au fost solicitate explicații reprezentantului societății

reclamantei, la care acesta nu a răspuns.

Astfel, având în

vedere documentele și informațiile prezentate de reprezentanții persoanei

impozabile pe parcursul inspecției fiscale, a rezultat că, în mod corect

organul de inspecție fiscală a stabilit taxă pe valoarea adăugată colectată

suplimentar, aferentă livrărilor de utilaje, în sumă de 124.180 RON.

Referitor la taxa pe

valoarea adăugată în cuantum de 107.271 RON, aferentă unui număr de 113 facturi

fiscale ce nu au fost înregistrate în contabilitatea societății reclamante, cu

ocazia inspecției fiscale s-a constatat că aceste facturi nu au fost

înregistrate în evidența contabilă și nu au fost înscrise în jurnalele de

vânzări întocmite pentru perioadele în care facturile au fost emise.

Din documentele de

evidență contabilă prezentate organului de inspecție fiscală, nu a rezultat

faptul că facturile fiscale au fost emise în baza unor bonuri fiscale, ce au

fost înregistrate în evidența contabilă. Nu au fost prezentate documente sau

situații justificative din care să rezulte care au fost bonurile fiscale pentru

care s-au întocmit facturi fiscale, pentru ca organul de control să poată

identifica înregistrarea veniturilor și taxei pe valoarea adăugată colectată în

evidența contabilă.

Referitor la taxa pe

valoarea adăugată în cuantum de 353.312 RON, aferentă bunurilor prezumate de

organul de control ca fiind lipsă în gestiune, cu ocazia inspecției fiscale

generale, conform prevederilor pct. 2.1, lit. a) din Anexa la O.M.F.P. nr.

2.861/2009, administratorului societății i s-a solicitat să prezinte

inventarierea patrimoniului.

În data de 1 iunie

2011, organele de inspecție fiscală s-au deplasat la SC B.O. SRL Ghimeș Făget

în vederea efectuării inventarierii patrimoniului, dar reprezentantul persoanei

impozabile a declarat că nu este în măsură să prezinte inventarierea

patrimoniului și că o va prezenta la data de 6 iunie 2011. La data menționată,

reprezentantul societății nu a prezentat inventarierea patrimoniului și nu a

permis organelor de inspecție să efectueze inventarierea acestuia, fapt pentru

care, a fost întocmit Procesul-verbal din 8 iunie 2011, prin care organul de

control a stabilit rezultatele inventarierii, proces-verbal care a fost însușit

de administratorul societății în data de 28 iunie 2011 și prin care s-au

stabilit venituri neînregistrate în sumă de 164.938 RON și taxă pe valoarea

adăugată colectată suplimentar, în sumă de 352.313 RON.

Având în vedere

constatările din Procesul-verbal din 08 iunie 2011 și situația privind rulajul

contului 371 în perioada 1 ianuarie 2010 - 30 noiembrie 2010, anexată

procesului verbal, în mod corect, organul de inspecție fiscală a considerat că

stocul de marfă al persoanei impozabile este 0, și a stabilit venituri

neînregistrate în sumă de 164.938 RON și taxă pe valoarea adăugată colectată

suplimentar în sumă de 352.313 RON.

impozitul pe profit

a) Prin expertiza

fiscală, pentru exercițiul financiar 2006, s-a stabilit impozit pe profit

suplimentar în sumă de 31.650 RON.

Urmare a inspecției

fiscale generale s-au stabilit pentru exercițiul financiar 2006, următoarele:

venituri neînregistrate în sumă de 1.212.417 RON și cheltuieli nedeductibile în

sumă de 51.224 RON, rezultând impozit pe profit suplimentar în sumă de 247.379

RON.

În luna decembrie

2006, persoana impozabilă a înregistrat pe cheltuieli suma de 36.360 RON,

reprezentând darea în consum a cantității de 407,00 mc lemn rotund pe picior,

achiziționat cu Factura din 15 septembrie 2006, fără a prezenta, cu ocazia

inspecției fiscale, documente justificative din care să rezulte că aceste

cheltuieli sunt reale și au fost destinate realizării de venituri.

Faptul că

reprezentantul persoanei impozabile, după încheierea inspecției fiscale, a

furnizat expertului fișa limită de consum și o fișă de magazie, nu conferă

acestor cheltuieli un caracter deductibil la calculul impozitului pe profit,

cum, în mod greșit, a stabilit expertul tehnic.

Este nelegală și

opinia consultantului fiscal de a nu lua în calcul Bilanțul contabil,

înregistrat la organul fiscal teritorial la data de 27 aprilie 2007, întocmit

pe baza Balanței de verificare încheiată la data de 31 decembrie 2006.

b) Pentru exercițiul

financiar 2007, expertiza tehnică a stabilit venituri înregistrate în plus, în

sumă de -192.446 RON, și cheltuieli nedeductibile în sumă de 11.659 RON, rezultând

ca, la finele anului 2007, societatea a înregistrat o pierdere fiscală de

-161.422 RON.

În mod eronat,

consultantul fiscal a stabilit o pierdere de recuperat în anii următori în sumă

de 161.422 RON, având în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc. și faptul că persoana impozabilă nu a înscris în Declarația

101 sume reprezentând pierderi fiscale de recuperat în anii următori, care ar

fi trebuit avute în vedere la stabilirea impozitului pe profit în exercițiile

următoare.

c) Pentru exercițiul

financiar 2008, expertiza fiscală a stabilit eronat venituri neînregistrate în

sumă de 103 RON, cheltuieli nedeductibile de 6.112 RON, și o pierdere fiscală

de recuperat în anii următori în sumă de 149.723 RON, în raport de constatările

organului fiscal, din care rezultă că veniturile neînregistrate în anul 2008

sunt în sumă de 1.709 RON, respectiv, impozitul pe profit stabilit suplimentar

la control pentru anul 2008, este în sumă de 1.252 RON.

d) Pentru exercițiul

financiar 2009, expertiza fiscală a stabilit eronat venituri neînregistrate în

sumă de 382 RON, cheltuieli nedeductibile de 19.823 RON, impozit minim în sumă

de 5.733 RON și o pierdere fiscală de recuperat în anii următori în sumă de

127.282 RON, față de constatările organului fiscal, din care rezultă că

veniturile neînregistrate în anul 2009 sunt în sumă de 165.320 RON, respectiv,

impozitul pe profit stabilit suplimentar la control pentru anul 2009, este în

sumă de 27.370 RON.

expertiză fiscală

Referitor la taxa pe

valoarea adăugată, afirmația consultantului fiscal nu este pertinentă, în

sensul că balanța care a stat la baza bilanțului contabil nu a fost cea

corectă, fiind întocmite ulterior declarații rectificative.

Opinia consultantului

fiscal referitoare la înregistrarea tuturor operațiunilor contabile efectuate

de reclamantă, este greșită, deoarece, cu ocazia inspecției fiscale, reclamanta

nu a prezentat documente justificative, respectiv, situații centralizatoare sau

alte situații anexe, din care să rezulte care sunt bonurile fiscale pentru care

au fost întocmite și facturi fiscale.

Organul de inspecție

fiscală a stabilit că în perioada 1 ianuarie 2006 - 30 noiembrie 2010,

reclamanta nu a înregistrat documente financiar contabile, fiind stabilite

venituri neînregistrate în sumă de 1.447.769 RON și taxă pe valoarea adăugată

colectată neînregistrată, în sumă de 597.392 RON.

Opinia consultantului

fiscal referitoare la bunuri lipsă în gestiune, este eronată, având în vedere

demersurile scrise efectuate de organul de inspecție fiscală către

administratorul societății, pentru a da curs inventarierii patrimoniului.

Acesta a declarat că nu este în măsură să prezinte inventarierea patrimoniului

și nu a permis organelor de inspecție fiscală să efectueze inventarierea

patrimoniului.

În aceste condiții,

stocul de marfă a fost stabilit pe baza Procesului-verbal din 8 iunie 2011,

care a fost însușit de către administratorul societății reclamante.

formulate de intimata-reclamanta SC B.O. SRL, prin administrator judiciar

L.E.G. I.P.U.R.L. Huși

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata-reclamantă SC B.O. SRL, prin administrator

judiciar L.E.G. I.P.U.R.L. Huși, a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, reiterând

susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și

lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs

formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Criticile formulate

de recurenta-pârâtă, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate, sentința pronunțată în litigiu

fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a legii la

circumstanțele de fapt ale cauzei.

În raport de

aspectele reținute de organele de control fiscal și de soluționare a căii

administrative de atac în actele administrative fiscale contestate, de motivele

de fapt și de drept expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de

caracterul specific al circumstanțelor de fapt din litigiul dedus judecății, se

constată că soluționarea judicioasă a procesului nu putea fi realizată de către

instanța de fond decât după exprimarea opiniei unui specialist, potrivit

dispozițiilor art. 201 C. proc. civ.

Expertul tehnic

judiciar a analizat documentele financiar-contabile puse la dispoziție de

reclamantă și nu se poate reține faptul că instanța de fond a preluat

interpretările date de către expert situației de fapt, ci a examinat, în

concret, obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina

reclamantei prin actele contestate.

Expertiza tehnică

contabilă a avut rolul de a oferi instanței de judecată o opinie de

specialitate asupra documentației supusă analizei, însă aprecierea probelor s-a

făcut pe baza raționamentului judecătorului, prin corelarea acestei probe cu

celelalte mijloace de probă administrate în cauză și analizarea acestora prin

prisma dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic fiscal dedus

judecății.

Susținerile

recurentei-pârâte vizând înlăturarea concluziilor expertului tehnic judiciar,

inclusiv, a răspunsului formulat de acesta la obiecțiunile pe care pârâta le-a

depus în primă instanță, nu pot fi reținute.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că la termenul imediat următor depunerii de către

expert a răspunsului la obiecțiunile formulate de părți, pârâta nu a solicitat,

motivat, efectuarea unei noi expertize, conform dispozițiilor art. 212 alin.

(2) C. proc. civ.

În condițiile

arătate, în mod judicios prima instanță a apreciat că proba cu expertiză

tehnică contabilă este concludentă în soluționarea cauzei și în raport de

dispozițiile art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., a

omologat varianta I din raportul de expertiză, referitoare la obligațiile

fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei pentru perioada

1 ianuarie 2006 - 30 noiembrie 2010.

În ceea ce privește

taxa pe valoarea adăugată colectată pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30

noiembrie 2010, respectiv, referitor la suma de 124.180 RON, reprezentând taxă

pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de utilaje, pentru care organul de

inspecție fiscală a constatat că s-au încasat subvențiile de la D.A.D.R. Bacău

și Harghita, în mod corect instanța de fond, pe baza concluziilor formulate de

expertul tehnic, a constatat că reclamanta a emis un număr de 116 facturi

fiscale, respectiv: 2 facturi emise în anul 2005 și înregistrate în

contabilitate în anul 2005; 26 facturi emise în perioada februarie 2006 -

septembrie 2006, ce au fost înregistrate în evidența contabilă în anul 2006,

drept livrări obișnuite, înregistrarea în jurnalul de vânzări efectuându-se pe

bază de notă contabilă; 15 facturi, pentru care au fost încheiate contracte cu

D.A.D.R. în februarie 2006, facturi ce au fost înregistrate în evidența

contabilă la data de 1 decembrie 2007 și au fost cuprinse în jurnalul de

vânzări din luna decembrie 2007; 73 facturi emise în perioada octombrie -

decembrie 2006, ce au fost înregistrate ca fiind suportate din alocații

bugetare, în contul "Decontări în curs de clarificare".

Încasarea de către

reclamantă de la D.A.D.R. a alocațiilor bugetare acordate producătorilor agricoli,

reprezintă o încasare în contul clienților a contravalorii facturilor emise și

nu o subvenție, așa cum a reținut organul de control. În anul 2007, reclamanta

a reglat soldurile conturilor "Clienți" și "Decontări în curs de

clarificare" prin intermediul contului 117 "Rezultatul

reportat".

Sumele încasate de

către reclamantă reprezintă o parte din valoarea facturilor reprezentând

subvențiile acordate cumpărătorilor, care intră în sfera de aplicare a

prevederilor H.G. nr. 1.399/2003.

Referitor la suma de

107.271 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată aferentă unui număr de 113

facturi fiscale, care în opinia organului de control, nu au fost înregistrate

în evidența contabilă a reclamantei, în mod judicios prima instanță a omologat

concluziile raportului de expertiză tehnică, potrivit cărora, facturile au fost

înregistrate în contabilitate pe baza bonurilor fiscale, emise în conformitate

cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 29/2003.

Expertul tehnic a

verificat rapoartele de gestiune emise de casele de marcat, din care a rezultat

că livrările pentru care s-au emis bonuri fiscale au fost înregistrate în

evidența contabilă a reclamantei și a constatat că pentru mărfurile

aprovizionate s-au întocmit note de intrare-recepție ce au fost înregistrate în

contabilitate, pe majoritatea facturilor existând mențiunea că sunt întocmite

"conform bonurilor fiscale anexă".

Susținerea

recurentei-pârâte în sensul că înregistrarea unui bon fiscal implică, în

general, încasarea cu numerar a contravalorii livrărilor efectuate, nu poate fi

reținută, întrucât se reduce aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 29/2003 numai la

livrările către populație, în condițiile în care, operatorii economici care

efectuează livrări, la cererea cumpărătorilor, la finele lunii eliberează

facturi fiscale pentru bonurile emise.

Cu privire la taxa pe

valoarea adăugată în sumă de 353.312 RON, aferentă bunurilor prezumate de

organul de control, în absența listelor de inventariere, ca fiind lipsă în

gestiune, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.

128 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., reținând că la

stabilirea stării de fapt fiscale, organul de inspecție are obligația să

constate lipsa bunurilor din gestiune și nu să prezume lipsa acestora.

Expertul tehnic a

analizat rapoartele de gestiune întocmite în luna următoare datei la care

organul de inspecție fiscală a considerat stocul de marfă ca fiind

"zero" și a constatat că s-au realizat vânzări din mărfurile

existente în stoc la data respectivă, rezultând că stocul de marfă al persoanei

impozabile nu era "zero" la data de 31 decembrie 2009, respectiv, 30

noiembrie 2010.

Mai mult, reclamanta

a prezentat Decizia de inventariere din 30 septembrie 2010, un centralizator cu

rezultatele inventarierii pe grupe de mărfuri și Procesul-verbal privind

rezultatele inventarierii, documente din care a rezultat că la data de 30

septembrie 2010, stocul de marfă nu era "zero", astfel încât, în mod

greșit, organul de inspecție fiscală a procedat la recalcularea obligațiilor

fiscale față de bugetul de stat.

În ceea ce privește

impozitul pe profit, criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt, de asemenea,

nefondate.

Din cuprinsul

raportului de expertiză tehnică rezultă că în anul 2007, reclamanta a corectat

erorile cuprinse în situațiile financiare aferente anului 2006, la data

constatării acestora și pe seama rezultatului reportat, în conformitate cu

prevederile Ordinului M.F.P. nr. 3.055/2009 pentru aprobarea reglementărilor

contabile conforme cu directivele europene.

După predarea

bilanțului contabil aferent anului 2006, reclamanta a întocmit Declarația

rectificativă înregistrată din 5 iulie 2007 și a înregistrat corectarea

soldurilor din balanța de verificare.

Pe baza concluziilor

formulate de expertul tehnic judiciar, în mod judicios prima instanță a reținut

că pentru exercițiul financiar 2006, s-au constatat venituri neînregistrate la

data de 31 decembrie 2006, în sumă de 199.784 RON, din care, suma de 2.497 RON

reprezintă înregistrări parțiale ale bonurilor nr. 31xx din 9 martie 2006, nr.

37xx din 1 mai 2006 și nr. 56xx din 28 octombrie 2006, iar suma de 197.287 RON

reprezintă facturi de utilaje (în număr de 15), pentru care clienții au

beneficiat de alocații bugetare, facturi ce au fost emise în anul 2006 și au fost

înregistrate în evidența contabilă în anul 2007.

Cu privire la

cheltuieli, expertul a concluzionat că acestea sunt în sumă de 3.469.509 RON,

diferența până la suma evidențiată de reclamantă, în cuantum de 3.453.759 RON,

reprezentând contravaloarea a 407 mc lemn, care nu constituie o cheltuială

deductibilă. Pentru anul 2006, a rezultat astfel un impozit pe profit

suplimentar de plată în sumă de 31.650 RON.

În ceea ce privește

exercițiul financiar 2007, instanța de fond a achiesat la concluziile raportului

de expertiză tehnică, constatând că diferența în sumă de 192.446 RON, între

veniturile înregistrate de reclamantă și cele stabilite de expert, a rezultat

din următoarele: suma de 197.287 RON, reprezentând facturi de utilaje pentru

care clienții au beneficiat de alocații bugetare, facturi ce au fost emise în

anul 2006 și înregistrate în evidența contabilă în decembrie 2007, a fost

adăugată la veniturile anului 2006 și a fost scăzută din veniturile anului

2007; suma de 840 RON reprezentând diferență neînregistrată la Bonul fiscal nr.

73xx din 6 martie 2007; suma de 4.001 RON reprezentând venituri neînregistrate,

aferente facturilor nr. 7658xx din 10 decembrie 2007, nr. 7658xy din 13

decembrie 2007, nr. 7658xz din 17 decembrie 2007 și nr. 7658xq din 21 decembrie

anul 2007, a fost în sumă de 161.422 RON.

Pentru exercițiul

financiar 2008, în raport de concluziile formulate de expertul tehnic, prima

instanță a reținut că reclamanta a înregistrat cheltuieli nedeductibile în sumă

de 6.112 RON, profit impozabil de 11.699 RON și o pierdere fiscală de recuperat

în anii următori, în sumă de 149.723 RON.

Pentru exercițiul

financiar 2009, conform raportului de expertiză tehnică, reclamanta a înregistrat

cheltuieli nedeductibile în sumă de 19.823 RON, profit impozabil de 22.441 RON

și o pierdere fiscală de recuperat în anii următori, în sumă de 127.282 RON.

Pentru considerentele

expuse, nefiind identificate motive de casare sau de reformare a sentinței

atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea

recursului declarat de pârâta D.G.R.F.P. Iași, prin A.J.F.P. Bacău, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.R.F.P. Iași, prin A.J.F.P. Bacău, împotriva Sentinței civile

nr. 65 din 13 mai 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2015.

Procesat de GGC - N