ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1663/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1663/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 141 din 8 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului

J.A.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005.

S-a respins cererea

de constituire parte civilă formulată de către Ministerul Finanțelor - Agenția

Națională de Administrare Fiscală cu sediul în București, sector 5, prin

Direcția Generală a Finanțelor Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județul

Dâmbovița.

În baza dispozițiilor

art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul din 7 mai 2012 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița s-a dispus trimiterea în judecată

a inculpatului J.A.C., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev.

de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, prin actul de acuzare dispunându-se

neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual

prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen., întrucât

elementele constitutive ale acestei faptei sunt absorbite în infracțiunea de

evaziune fiscală, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008.

În actul de sesizare

a instanței s-a reținut că, în calitate de administrator al SC A.O. SRL Nucet,

inculpatul J.A.C. a întocmit un număr de 6 facturi fiscale în valoare de câte

50.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli pentru prestări de servicii pretins

a fi executate de către o terță societate, respectiv SC K.G. SRL Voluntari în

baza unui contract de prestări servicii, ce a fost semnat de către inculpat și

de către pretinsul prestator de servicii SC K.G. SRL Voluntari, printr-un

angajat al acesteia, facturi pe care le-a înregistrat în evidențele contabile

și apoi le-a invocat ca temei al obținerii unor deduceri TVA.

Organele financiar

fiscale nu au acordat însă dreptul de deducere pentru suma de 47.899 RON,

motivând comportamentul de tip "fantomă" al SC K.G. SRL Voluntari,

care nu a putut justifica prestarea efectivă a serviciilor, nu desfășoară

activitate la sediul declarat și nu a avut personal salariat în intervalul de

timp al prestărilor de servicii asupra cărora purtau cele 6 facturi fiscale.

S-a mai reținut că

pentru plata celor 6 facturi inculpatul J.A.C. a susținut că a remis

prestatorului de serviciu suma de 300.000 RON, iar unitatea bancară a eliberat

suma către SC K.G. SRL Voluntari, la prezentarea unui bilet la ordin.

Totodată, pe baza

cercetărilor s-a reținut că inculpatul a înregistrat unele cheltuieli nereale

în evidențele contabile, apărările acestuia fiind lipsite de temei, în

condițiile în care a reieșit că societatea prestatoare are ca obiect de

activitate comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor, nu a avut angajați

în perioada indicată ca fiind aceea a prestărilor de servicii, nu a funcționat

niciodată la sediul declarat, nu și-a declarat activitatea desfășurată pentru a

fi regăsită în Registrul (programul) de neconcordanțe și nici nu există vreo

dovadă a prestărilor de servicii în beneficiul SC A.O. SRL Nucet ori a

încasării vreunei sume de bani corespunzătoare.

De asemenea, instanța

a arătat că în actul de sesizare s-a reținut că tranzacția s-a realizat în

condiții de clandestinitate, că pretinsul contract s-a încheiat în urma unor

"discuții" cu patronul SC K.G. SRL Voluntari, după care operațiunile

contabile au fost realizate exclusiv de inculpat, facturile emise în perioada

15 iunie - 30 iunie 2010 au numere consecutive, având înscris ca delegat

aceeași persoană, respectiv inculpatul J.A.C., sumele sunt identice, cu un prag

care eludează obligația declarării ca plătitor TVA, însă suma de bani

reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii a fost virată către S.W.A.

și nu către SC K.G. SRL Voluntari, cu titlu de tranzacție instrument debit

contravaloare factură, cu toate că S.W.A. avea ca obiect de activitate comerțul

cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne în magazine specializate,

conform datelor preluate de pe internet, fiind înființată în anul 2007.

Prin urmare,

parchetul a apreciat că operațiunile de înregistrare în contabilitate sunt

nereale, inculpatul procedând cu știință la denaturarea rezultatelor financiare

în scopul diminuării obligațiilor fiscale către bugetul de stat și că fapta

inculpatului J.A.C. care în calitate de administrator al SC A.O. SRL Nucet a

evidențiat în actele contabile și alte documente legale operațiuni fictive și

cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la

îndeplinirea obligațiilor fiscale, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr.

241/2005.

Întrucât D.G.F.P.

Dâmbovița nu a acceptat deducerea sumei de 47.899 RON aferentă celor șase

facturi și solicitată de inculpat s-a reținut că bugetul de stat nu a fost

prejudiciat.

Pe baza probelor

administrate în cursul urmăririi penale și la cercetarea judecătorească,

respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu, raportul de inspecție

fiscală, copiile contractului de prestări servicii și ale facturilor fiscale,

deconturile de TVA, acte constitutive ale societății, rapoartele de activitate

cont bancar, verificările SC K.G. SRL Voluntari, declarațiile martorilor G.E.

și B.G.M., raportul de expertiză contabilă întocmit de expert A.S. și

declarația expertului dată în ședința publică din 25 martie 2013, instanța de

fond a reținut în esență că infracțiunea de evaziune fiscală nu există.

Astfel, s-a arătat

că, în ședința publică din 8 octombrie 2012, inculpatul J.A.C., administrator

cu procură al SC A.O. SRL Nucet, după ce i s-au adus la cunoștință prevederile

art. 70 alin. (2) C. proc. pen., a declarat că nu a făcut evidențieri fictive

în actele societății și că la controlul efectuat la firmă nu au fost luate în

calcul facturile provenite de la partenerii comerciali din Ilfov, care purtau

semnătura diferitelor persoane din acea societate și că plata facturilor cu

valori de circa 50.000 RON, s-a efectuat prin intermediul băncii, menționând că

nu a cunoscut că societatea din Ilfov nu avea activitate, că administratorul de

drept al societății, cetățeanul turc T.A.A. i-a recomandat societatea

prestatoare de servicii și că nu a efectuat niciun fel de cercetări, întrucât

nu avea competență.

Totodată, inculpatul

a mai arătat că societatea prestatoare nu și-a îndeplinit în totalitate

serviciile la care s-a obligat și că, în calitatea sa de administrator, a

solicitat efectuarea controlului financiar contabil și urmare acestuia nu a

fost acceptată rambursarea de TVA pentru cele 6 facturi provenite de la

societatea din Ilfov, astfel că societatea sa nu și-a recuperat nici TVA și

nici impozitul pe profit rezultat din cele 6 facturi.

Pentru lămurirea

cauzei și în vederea aflării adevărului instanța de fond a admis probele

solicitate de inculpat pe situația de fapt, fiind audiați martorii G.E. și

B.G.M. și efectuată expertiza contabilă, fiind acceptate obiectivele stabilite

la termenul din 8 octombrie 2012, respectiv societățile comerciale cu care SC

A.O. SRL a avut relații comerciale în perioada 2 decembrie 2010 - 10 martie

2011, dacă documentele contabile aferente acestor operațiuni au fost

înregistrate în contabilitate, dacă din punct de vedere contabil aceste

documente corespund legii contabilității și dacă au rezultat beneficii din

deducerea TVA, dacă societatea datorează taxe și impozite suplimentare către

bugetul de stat, respectiv TVA suplimentar, dobânzi ori penalități de TVA

suplimentar și dacă bugetul de stat a fost sau nu prejudiciat și care au fost

normele legale încălcate.

Prin raportul de

expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză s-a concluzionat că SC A.O. SRL

a avut relații comerciale, că documentele contabile aferente au fost

înregistrate în contabilitate corespunzător legii contabilității, neexistând

beneficii din punct de vedere al TVA pentru societate, în sensul că TVA-ul

aferent celor 6 facturi fiscale primite de la furnizorul SC K.G. SRL Voluntari,

solicitat la rambursare, a fost eliminat de la deducere de către organele de

inspecție fiscală și că la dosarul cauzei nu există suficiente informații

pentru ca operațiunile privind înregistrarea acestor facturi să fie considerate

fictive, iar nejustificarea de către beneficiar prin documente suplimentare (de

ex. situații de lucrări) a serviciilor executate de SC K.G. SRL Voluntari nu

înseamnă că aceste lucrări nu s-au executat și de asemenea nici lipsa

personalului salariat nu demonstrează că societatea respectivă nu ar fi putut

onora prestarea serviciilor, subcontractând aceste lucrări unei alte societăți

comerciale.

Faptul că nici

prestatorul și nici beneficiarul nu au declarat tranzacțiile aferente celor 6

facturi în declarația informativă 394 privind livrările/prestările și

achizițiile efectuate pe teritoriul României nu însemnă că nu și-au înregistrat

aceste documente în evidența contabilă, neexistând informații că SC K.G. SRL

Voluntari nu a înregistrat și declarat venitul aferent celor 6 facturi emise și

nici dacă nu a colectat, înregistrat și declarat TVA-ul aferent acelor facturi.

La cel de-al doilea

obiectiv referitor la taxele și impozitele suplimentare eventual datorate către

bugetul de stat de către SC A.O. SRL s-a concluzionat că din documentele

existente rezultă că societatea nu datorează TVA suplimentar, dobânzi TVA

suplimentar, penalități de întârziere suplimentare către bugetul de stat, dar

și că prin decontul aferent lunii octombrie 2010, depus cu opțiune de

rambursare, societatea a solicitat rambursarea sumei de 119.186 RON, însă

organele de inspecție fiscală în mod corect nu au admis de la deducere suma de

47.899 RON (valoare TVA aferentă celor 6 facturi primită de la furnizorul SC

K.G. SRL Voluntari), suma cuvenită a fi rambursată diminuându-se la 71.268 RON.

Referitor la

obiectivul dacă bugetul de stat a fost sau nu prejudiciat și normele legale

încălcate, s-a concluzionat că prin respingerea deducerii TVA-ului în sumă de

47.899 RON, aferent celor 6 facturi fiscale în valoare totală de 300.000 RON

întocmite de furnizorul SC K.G. SRL Voluntari, societatea SC A.O. SRL nu a adus

niciun prejudiciu bugetului de stat, nefiind înregistrat TVA intermediar de

plată pentru perioada 1 iunie 2010 - 31 decembrie 2010.

În declarația dată în

fața instanței expertul a relatat că plata celor șase facturi s-a efectuat

printr-un bilet la ordin, cum s-a reținut și în raportul de inspecție fiscală,

la dosar se află o copie a extrasului de bancă, bilet care ulterior a fost

girat de prestatorul de servicii către S.W.A. și nu are relevanță că în

obiectul de activitate al SC K.G. SRL Voluntari nu se afla cel privind prestări

de servicii întrucât aceasta putea subcontracta astfel de lucrări, iar

nedepunerea declarației 394 nu este sancționată întrucât calculele pentru

stabilirea obligațiilor către stat se fac în baza declarației nr. 300 care a

fost depusă de SC A.O. SRL și în baza căreia s-a solicitat rambursarea

TVA-ului.

Expertul a mai

precizat că, în urma cercetărilor efectuate, nu a putut stabili caracterul

nereal al cheltuielilor, care reprezintă cu totul altceva decât o cheltuială

nedeductibilă având consecințe și sancțiuni diferite.

Instanța a reținut că

la data de 2 iunie 2010 între S.C. A.O. SRL Nucet, în calitate de beneficiar al

serviciilor și SC K.G. cu sediul în Voluntari, județul Ilfov, în calitate de

prestator, s-a încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect

prestarea (executarea) unor lucrări de demolare și curățenie, beneficiarul

urmând să achite prestatorului suma de 300.000 RON, plătibilă eșalonat,

perioada de executare a lucrărilor fiind cuprinsă între 10 iunie 2010 - 10

iulie 2010, martorii G.E. și B.G.M., angajați ai SC A.O. SRL confirmând că în

vara anului 2010, în incinta societății au avut loc o serie de lucrări de

demolare a unei construcții tip "hală" și curățirea locului respectiv,

din dispoziția conducerii societății acestea fiind executate de către o firmă

din București.

Copiile facturilor

fiscale emise de SC K.G. SRL Voluntari pentru lucrările efectuate îndeplinesc

cerințele art. 155 din Legea nr. 571/2003 și constituie documente

justificative, fiind înregistrate corect în contabilitatea societății și au

fost achitate la data de 10 noiembrie 2010 prin intermediul R.B. SA, potrivit

raportului de activitate al contului clientului A.O. SRL, în contul deschis la

această unitate bancară de către S.W.A.

S-a mai arătat că

organele de inspecție fiscală au eliminat însă de la deducere TVA-ul înscris pe

facturile primite de la SC K.G. SRL Voluntari, astfel cum rezultă din Raportul

de inspecție fiscală, întrucât societatea nu a putut justifica prestarea

efectivă a serviciilor cu documentele cerute de lege (proces-verbal de

recepție), însă lipsa justificării acestor lucrări este sancționată doar cu

reducerea cheltuielilor efectuate, nedepunerea acestora nu justifică

restituirea TVA-ului, aspect care a și fost reținut de către organele fiscale,

care au constatat lipsa unui prejudiciu produs bugetului de stat urmare

înregistrării în contabilitatea SC A.O. SRL a celor 6 facturi.

Instanța a apreciat

că nu se poate imputa beneficiarului (inculpatului) lipsa acestor documente,

decât eventual prin prisma nedepunerii diligențelor necesare obținerii

acestora, care nu este însă sancționată prin lege.

În raportul de

inspecție fiscală s-a reținut, de asemenea, și faptul că societatea prestatoare

SC K.G. SRL Voluntari nu a depus declarația 100, din care să rezulte personalul

salariat deținut în perioada prestărilor de servicii, dar acesta putea

subcontracta lucrările la care se angajase prin contract, nefiind deci necesar

să aibă angajați, iar lipsa acestei declarații nu reprezintă o dovadă că

societatea prestatoare nu a efectuat lucrările respective și că aceasta nu

exista.

Totodată, faptul că

societatea prestatoare nu desfășoară activitate la sediul declarat, nu înseamnă

că aceasta nu există, din relațiile oferite de Oficiul Național al Registrului

Comerțului rezultă că SC K.G. SRL Voluntari are capital social de 200.00 RON,

cifră înscrisă și pe facturile care au fost emise de această societate,

corespunzând și numărul de ordine înscris la Registrul Comerțului, precum și

codul unic de înregistrare, societatea fiind înființată la data încheierii

contractului cu SC A.O. SRL, aspecte care conduc la concluzia realității

mențiunilor din cele 6 facturi întocmite de societate, parafate, de asemenea,

prin ștampilă.

Totodată, s-a mai

reținut că lipsa declarației informative 394 privind lucrările/prestațiile și

achizițiile efectuate pe teritoriul României, nu este de natură să conducă la

concluzia că nu a existat o prestare de servicii de către SC K.G. SRL

Voluntari, conform contractului încheiat la data de 2 iunie 2010.

În final, s-a

concluzionat că în lipsa unor dovezi că nu s-ar fi efectuat lucrări de demolare

și curățare a unui teren aparținând SC A.O. SRL, raportat la declarațiile

martorilor, necombătute prin alte probe, din care rezultă desființarea unei

construcții de tip "hală" de către o firmă despre care martorii au

aflat că ar avea sediul în București, și față de împrejurarea că facturile

fiscale ce apar a fi emise de către SC K.G. SRL Voluntari îndeplinesc condițiile

legale pentru a fi declarate documente justificative și au fost preluate,

conform legii, în toate documentele și evidențele contabile ale societății

beneficiare SC A.O. SRL, instanța a reținut că operațiunile comerciale

înregistrate în contabilitate sunt reale, neexistând probe care să conducă la o

concluzie contrară.

S-a mai motivat că

inexistența documentelor care să justifice efectuarea unor lucrări de demolare,

respectiv procese-verbale de recepție sau situații de lucrări nu poate fi

imputată beneficiarului A.O. SRL, întrucât acesta nu avea obligația întocmirii,

ci numai prestatorul serviciilor, după cum nu-i poate fi imputată nici

nedepunerea declarațiilor 100 ori 394 de către furnizorul de servicii SC K.G.

SRL Voluntari, ori a declarației 300, referitoare la decontul de TVA, legea

neobligând societățile comerciale să verifice realitatea operațiunilor

comerciale desfășurate de către partenerii de afaceri.

De asemenea, s-a

arătat că și în contextul în care lucrările au fost executate parțial conform

susținerilor inculpatului, facturile au fost întocmite cu respectarea

prevederilor legale și înregistrările în contabilitatea societății beneficiare

au temei legal și apreciindu-se că fapta de evaziune fiscală nu există, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. inculpatul

a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr.

241/2005.

Întrucât fapta nu

există în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de

despăgubiri civile formulată de A.N.A.F. București prin reprezentantul D.G.F.P.

Dâmbovița.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

Critica parchetului

vizează nelegalitatea soluției de achitare a inculpatului J.A.C. pentru

infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr.

241/2005, susținând că probele administrate în cauză au fost eronat analizate

și interpretate în sensul că nu s-a ținut seama de raportul de inspecție

fiscală și de informațiile oferite de Oficiul Național al Registrului

Comerțului din care rezultă că societatea prestatoare de servicii SC K.G. SRL

Voluntari nu are activitate și deci cele șase facturi înregistrate de inculpat

în evidențele contabile ale societății SC A.O. SRL Nucet nu au bază reală,

instanța de fond apreciind nejustificat că fapta nu există.

S-a mai susținut că

raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul cercetării

judecătorești care concluzionează că cele șase facturi înregistrate de inculpat

în contabilitatea societății îndeplinesc cerințele legale pentru a constitui

documente justificative, în temeiul căruia instanța a pronunțat soluția de

achitare trebuia să fie înlăturat, deoarece facturile emise nu reprezintă o

dovadă a executării efective a lucrărilor contractate, la urmărirea penală

inculpatul nu a solicitat o atare probă, iar prin actul de acuzare nu s-a

reținut că bugetul de stat a fost prejudiciat.

S-a solicitat

completarea probatoriilor în sensul obținerii de relații de la Inspectoratul

Teritorial de Muncă Dâmbovița și respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncă

Ilfov privind calitatea de angajați ai martorilor G.E. și B.G.M. la SC A.O. SRL

Nucet și respectiv dacă SC K.G. SRL Voluntari în vara anului 2010 a avut

personal muncitor, reaudierea martorei C.L. și relații de la R.B. - punct de

lucru Nucet, județul Dâmbovița, respectiv înaintarea copiei xerox a

instrumentului de plată în baza căruia s-a efectuat la 10 noiembrie 2010

viramentul sumei de 300.000 RON din contul SC A.O. SRL Nucet în contul SC K.G.

SRL Voluntari și pe fond admiterea apelului, desființarea sentinței și

condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

Apelanta parte civilă

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, a criticat hotărârea ca fiind

nelegală, în latură civilă, conform motivelor scrise, susținând în esență că în

mod greșit instanța de fond a respins cererea de obligare a inculpatului la

plata sumei de 47.899 RON, solicitând admiterea apelului, desființarea

sentinței în parte și pe fond admiterea cererii.

Prin Decizia penală

nr. 250 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea

civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în

Târgoviște, județul Dâmbovița, împotriva Sentinței penale nr. 141 din 8 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița privind pe intimatul inculpat J.A.C.

A fost obligată

apelanta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmbovița la plata sumei de 300

RON cheltuieli judiciare către stat.

Examinând hotărârea

apelată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de apel

invocate precum și din oficiu, Curtea a apreciat că apelurile formulate sunt

nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Intimatul inculpat

J.A.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală în modalitatea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

241/2005, reținându-se că în calitate de administrator al SC A.O. SRL Nucet în

baza procurii notariale date de asociatul unic T.A.A., în anul 2010 a

înregistrat în actele contabile ale firmei cheltuieli care nu au la bază

operațiuni reale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Analizând

probatoriile administrate în cursul urmăririi penale, respectiv raportul de

inspecție fiscală din 4 martie 2011 întocmit de D.G.F.P. Dâmbovița, copia contractului

prestări servicii încheiat între SC A.O. SRL Nucet în calitate de beneficiar și

SC K.G. SRL Voluntari în calitate de prestator de servicii, facturile fiscale

emise de furnizorul de servicii, decontul pentru restituirea taxei pe valoarea

adăugată, relațiile oferite de R.B. - punct de lucru Nucet, județul Dâmbovița

la care SC A.O. SRL Nucet avea cont deschis, declarația martorului T.C.,

contabilul acestei firme, și cele administrate în fața instanței în condiții de

oralitate și contradictorialitate, declarațiile martorilor G.E. și B.G.M.,

raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil A.S. și

depoziția acesteia, Curtea a considerat că în mod justificat instanța de fond a

apreciat că fapta de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului J.A.C.

nu există.

Mijloacele de probă

sus-arătate au fost judicios analizate și interpretate și au dovedit fără

niciun dubiu că operațiunile înregistrate de inculpat în actele contabile ale

societății au avut la bază documente justificative, întrucât facturile emise de

SC K.G. SRL Voluntari, societatea care a efectuat lucrări de demolare și

curățire a terenului aparținând SC A.O. SRL Nucet în baza contractului de

prestări servicii, îndeplinesc condițiile prevăzute de legea contabilității și atestă

că au fost executate efectiv lucrările contractate așa încât în mod just prima

instanță a argumentat că nu se poate stabili caracterul nereal al cheltuielilor

care reprezintă cu totul altceva decât o cheltuială nedeductibilă cu consecințe

și sancțiuni care nu intră în câmpul infracțional.

Cei doi martori

audiați în cauză au confirmat că lucrările contractate de SC A.O. SRL Nucet au

fost efectuate de o firmă din județul Ilfov și ca atare nu s-a pus problema

înregistrării unor cheltuieli fictive (nereale).

Faptul că prestatorul

de servicii nu a finalizat lucrările cum de altfel a declarat și inculpatul nu

a condus la concluzia că operațiunile înregistrate în contabilitate sunt

fictive cum se susține în apelul declarat de parchet.

Împrejurarea că

niciuna dintre cele două societăți nu a declarat operațiunea efectuată în

declarația informativă nr. 394 privind livrări/prestări și achiziții nu

înseamnă că lucrările nu s-au executat sau că nu au fost înregistrate în

evidențele contabile, lipsa acestei declarații nu presupune vreo sancțiune cu

caracter penal, deoarece obligațiile fiscale datorate statului se calculează în

baza declarației nr. 300, document care a fost depus de SC A.O. SRL Nucet și în

temeiul căreia s-a solicitat prin decontul nr. 26881 rambursarea TVA-ului în

sumă de 119.186 RON.

În urma controlului

efectuat organele fiscale constatând că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor de la

Titlul II din C. fisc., în sensul că nu s-au anexat situații de lucrări,

procese-verbale de recepție, rapoarte de lucrări, documente ce trebuia să le

emită furnizorul de prestări servicii, au eliminat de la deducere TVA-ul

înscris în cele șase facturi în sumă de 47.899 RON, fiind acceptată rambursarea

numai pentru suma de 112.073 RON, așa cum rezultă din raportul de inspecție

fiscală din 4 martie 2011 întocmit de către D.G.F.P. Dâmbovița.

Susținerea

parchetului că expertiza contabilă judiciară efectuată în cursul cercetării

judecătorești este lipsită de utilitate, întrucât în cursul urmăririi penale

inculpatul nu a solicitat o atare probă și în actul de sesizare nu s-a reținut

că bugetul consolidat al statului ar fi fost prejudiciat, nu poate fi primită,

deoarece potrivit art. 63 C. proc. pen. instanța are obligația să lămurească

cauza sub toate aspectele, astfel că pentru aflarea adevărului, în mod corect

instanța a procedat la administrarea acestei probe, probele nu au valoare mai

dinainte stabilită, în raport cu faza în care au fost administrate, în cursul urmăririi

penale sau în fața instanței conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. și

instanța în baza rolului activ era obligată să lămurească toate aspectele de

fapt și de drept ale cauzei cu care a fost învestită.

Prin urmare, în

raport de aspectele sus-arătate, Curtea a constatat că, în mod corect, prima

instanță a dispus achitarea inculpatului, întrucât fapta de evaziune fiscală nu

există.

Având în vedere că

instanța de fond s-a preocupat pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în

vederea aflării adevărului efectuând o cercetare completă prin audierea

martorilor în mod nemijlocit în condiții de oralitate și contradictorialitate

și administrarea unei probe științifice, Curtea a apreciat că nu se justifică

completarea probatoriilor cum a solicitat parchetul, în primul rând pentru

faptul că în raport de obiectul cauzei probele solicitate sunt lipsite de

utilitate, pertinență și concludență și în al doilea rând potrivit art. 331 și

art. 339 C. proc. pen. părțile aveau dreptul să formuleze cereri de probatorii

în cazul în care în cursul cercetării judecătorești ar rezulta împrejurări noi

ori în speță Ministerul Public nu a uzat de aceste prevederi și nu s-a opus

audierii martorilor solicitați de intimatul inculpat și nici administrării

probei cu expertiza contabilă.

Nici proba vizând

obținerea de relații de la Inspectoratele Teritoriale de Muncă Dâmbovița și

Ilfov nu este utilă cauzei, întrucât de principiu evaziunea fiscală se probează

cu documente contabile, iar depunerea copiei certificate a biletului la ordin

prin care s-a efectuat plata facturilor emise de SC K.G. SRL Voluntari nu este

necesară câtă vreme la dosar s-a depus extrasul de cont emis de R.B. - punct de

lucru Nucet.

În raport de

aspectele arătate în precedent, soluția de achitare a inculpatului J.A.C. este

legală, instanța de fond apreciind în mod just că infracțiunea de evaziune

fiscală dedusă judecății nu există, astfel că apelul parchetului se privește ca

nefondat și a fost respins ca atare în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

A mai reținut curtea

de apel că față de soluția pronunțată, în mod corect instanța de fond a dat

eficiență dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora, în

situația în care fapta nu există nu pot fi acordate despăgubiri civile, așa

încât soluția de respingere a pretențiilor formulate de partea civilă

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița este legală și temeinică.

În plus, în actul de

acuzare s-a menționat că bugetul de stat nu a fost prejudiciat întrucât a fost

respinsă deducerea TVA-ului în sumă de 47.899 RON, sens în care prin Adresa din

5 mai 2011, partea civilă a precizat că nu s-a înregistrat niciun prejudiciu

prin eliminarea deducerii TVA-ului solicitat, situație în care evident

solicitarea părții civile privind obligarea inculpatului la plata acestei sume

este lipsită de realism.

Împotriva Deciziei

penale nr. 250 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională

a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice

Dâmbovița.

În cauza de față,

Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr.

255/2013, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 20

decembrie 2013 înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., iar

declarația de recurs a fost depusă la data de 9 ianuarie 2014 (conform

recipisei poștale de pe plic), raportat la Legea nr. 2/2013.

Astfel cauza se va

judeca conform dispozițiilor procedural penale ale C. proc. pen. anterior.

Examinând recursul

formulat, Înalta Curte constată că acesta este tardiv formulat și îl va

respinge ca atare.

Înalta Curte constată

că decizia atacată a fost comunicată recurentei părți civile la data de 24

decembrie 2013, iar recurenta a formulat prezentul recurs la data de 9 ianuarie

2014 conform recipisei poștale aplicate pe plicul prin care a transmis recursul

la Curtea de Apel Ploiești.

Conform dispozițiilor

art. 385

3

C. proc. pen. anterior, termenul de recurs este de 10 zile

dacă legea nu dispune altfel.

Dispozițiile art. 363

- 365 C. proc. pen. anterior se aplică în mod corespunzător.

Termenul de recurs

are caracter imperativ, iar nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii

părții din dreptul de a exercita această cale de atac, afară de cazul când

aceasta dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința sa.

Față de cele ce

preced, se constată că recursul părții civile a fost declarat cu depășirea

termenului legal de 10 zile și cum aceasta nu a solicitat repunerea în termen

și nici nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea actului procedural

dintr-o împrejurare mai presus de voința sa nesusținând că ar fi intervenit

vreunul dintre cazurile de întrerupere a termenului de recurs, conform art. 364

- 365 C. proc. pen. anterior aplicabile și în recurs, Înalta Curte va respinge

ca tardiv recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva Deciziei

penale nr. 250 din data de 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația

Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva Deciziei penale nr. 250 din

data de 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat J.A.C., în sumă de

200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 15 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ