ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 347/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 13 februarie 2013 sub nr. 607/98/2013, reclamanta B.S. NV, societate comercială cu sediul social în Gent, Belgia, cu adresa pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în str. M.R. sector 2, București, România, în contradictoriu cu pârâta SC P.A.C. SA, cu sediul social în loc. S., com. P., jud. Ialomița, cu sediul ales în mun. București, str. J.L.C., sector 2, a solicitat obligarea pârâtei SC P.A.C. SA la achitarea către B.S. NV a sumei de 987.500 euro+TVA, reprezentând diferența neachitată a prețului aferent contractului de vânzare-cumpărare din data de 24 martie 2009 încheiat între B.S.

NV și SC P.A.C. SA; achitarea către B.S. NV a dobânzii legale aferente sumei de 987.500 euro+TVA, calculată de la data de 29 martie 2012 până la data plății efective; restituirea de către SC P.A.C. SA a „Tools container” precum și suportarea tuturor cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cauze. Prin sentința civilă nr. 1924/F din 6 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 607/98/2013 s-a admis în parte cererea reclamantei și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 987.500 euro+TVA reprezentând diferență de preț neachitată și a dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 29 martie 2012 și până la data plății efective. S-a respins capătul de cerere privind restituirea „Tools container” ca neîntemeiat.

În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 54.759,86 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Între părți s-a încheiat contractul din data de 24 martie 2009, pentru furnizarea unei stații de incinerare a deșeurilor industriale din flux unic, cuptoare rotative de incinerare cu sistem de epurare umedă și uscată a gazelor și stație de cogenerare pentru recuperarea energiei. Ulterior, prin notificarea din 1 iulie 2010 emisă de reclamantă conform art. 1.4 ultimul alin. din Anexa I la contract, părțile din prezenta cauză au convenit ca data începerii contractului să fie 30 iunie 2010. În art. 1 din contract părțile au stabilit ca, în schimbul sumei de 6.750.000 euro, B.S.

NV să proiecteze, să furnizeze, să livreze, să instaleze, să testeze și să pună în funcțiune stația pentru SC P.A.C. SA și să realizeze toate serviciile, instruirea și obligațiile în conformitate cu termenii și condițiile cuprinse în toate anexele atașate la contract. În anexa I s-au stabilit termenii și condițiile contractului, în anexa II oferta pentru stația de incinerare cu enumerarea elementelor componente, a termenelor de livrare și a garanțiilor, iar în anexa III s-a stabilit graficul de plăți. Analizând graficul de plăți, prima instanță a reținut că părțile au stabilit ca ultima plată să se facă la ultima livrare, o dată cu instalarea stației, dar înainte de începerea testelor și de predare.

La data de 17 aprilie 2012 s-a întocmit de către reclamantă „Raportul de punere în funcțiune arderi de probă”, în care se menționează că s-au făcut arderi de probă de vineri 13 aprilie 2012 și până luni 16 aprilie 2012. Ulterior, la 7 mai 2012, 8 mai 2012 și 9 mai 2012 s-au realizat alte testări ale incineratorului, conform proceselor verbale încheiate la aceste date. La data de 31 mai 2012 laboratorul de testare acreditat K. Kft. a întocmit raportul de testare asupra măsurării emisiilor de poluanți provenite de la sursa fixă, incineratorul SC P.A.C. SA Slobozia, raport depus la dosar. De asemenea, la 19 aprilie 2012 a fost emis de către reclamantă certificatul de instructaj al angajaților pârâtei.

Pârâta a invocat în apărare excepția de neexecutare a contractului, întrucât nu s-a realizat punerea în funcțiune a instalației, însă nu a depus nicio dovadă în acest sens, renunțând și la proba cu expertiză încuviințată de instanță. Mai mult, ultima plată trebuia efectuată, conform graficului din anexa III, la instalarea incineratorului, înainte de punerea în funcțiune a acestuia, deci cele două obligații nu erau simultane. De asemenea, din înscrisurile depuse de reclamantă rezultă că incineratorul a fost pus în funcțiune, începându-se testarea acestuia. Nefuncționarea corespunzătoare a instalației ține de obligația de garanție a B.S. NV, obligație reglementată de art. 7 și art. 8 din Anexa I, și care este ulterioară terminării contractului și plății prețului.

Astfel, instanța a apreciatcă excepția de neexecutare invocată de pârâtă este neîntemeiată. În drept tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Cum părțile au stabilit prețul total, precum și graficul de plăți, iar ultimul termen de plată a fost fixat o dată cu ultima livrare și instalarea incineratorului, rezultă că obligația de plată a întregii sume neachitate a devenit scadentă, pârâtul fiind în culpă pentru neplată, chiar dacă nu s-a realizat predarea finală. Referitor la rezilierea contractului, instanța a constatat că în contract nu a fost trecut un pact comisoriu de gradul IV pentru ca rezilierea să opereze de drept, iar instanța nu a fost sesizată cu un astfel de capăt de cerere, motiv pentru care contractul este în prezent în vigoare.

În ceea ce privește dobânda legală, instanța a constata că, întrucât contractul a fost încheiat în 2009, când era în vigoare C. com., sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com., care stabilesc că „datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”. Cum părțile nu au stabilit în contract cuantumul dobânzii, acesta va fi cel prevăzut de O.G. nr. 13/2011, care în art. 4 prevede că „în raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă și când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an”.

Dobânda legală urmează a fi calculată de la data exigibilității datoriei, adică de la data ultimei livrări și a instalării incineratorului, 29 martie 2012. În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea „tools container”, instanța a constatat că reclamanta, în motivarea cererii nu a arătat ce reprezintă acest „tools container” și nu a indicat care este temeiul cererii de restituire, în contract nefiind prevăzută vreo clauză referitoare la acesta sau la obligația restituirii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC P.A.C. SA, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reclamatei. Prin decizia civilă nr. 151 din 26 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC P.A.C.

SA, împotriva sentinței civile nr. 1924 din 6 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița. Instanța de apel, cu privire la excepția de neexecutare a contractului, a reținut că apelanta pârâtă nu administrat nicio dovadă în acest sens; dimpotrivă, deși i s-a încuviințat proba cu expertiză tehnică, fără nicio justificare pârâta a renunțat la probă, astfel încât susținerea din apel, în sensul că nu s-ar fi impus proba testimonială (martorul C.V.L., specialist în automatizări, afirmând că întreaga instalație funcționa) a fost înlăturată. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că între părți s-a încheiat contractul din data de 24 martie 2009, contract la cheie pentru furnizarea unei stații de incinerare a deșeurilor industriale din flux unic-cuptoare rotative de incinerare cu sistem de epurare umedă și uscată a gazelor și stație de cogenerare pentru recuperarea energiei.

Ulterior, prin notificarea din 1 iulie 2010 emisă de reclamantă conform art. 1.4 ultimul alin. din Anexa I la contract, părțile au convenit ca data începerii contractului să fie 30 iunie 2010. În art. 1 din contract părțile au stabilit ca, în schimbul a 6.750.000 euro, B.S. NV să proiecteze, să furnizeze, să livreze, să instaleze, să testeze și să pună în funcțiune stația pentru SC P.A.C. SA și să realizeze toate serviciile, instruirea și obligațiile în conformitate cu termenii și condițiile cuprinse în toate anexele atașate la contract. În anexa I s-au stabilit termenii și condițiile contractului, în anexa II oferta pentru stația de incinerare cu enumerarea elementelor componente, a termenelor de livrare și a garanțiilor, iar în anexa III s-a stabilit graficul de plăți.

Din graficul de plăți se observă că părțile au stabilit ca ultima plată să se facă la ultima livrare, o dată cu instalarea stației, dar înainte de începerea testelor și de predare. La data de 17 aprilie 2012 s-a întocmit de către reclamantă „Raportul de punere în funcțiune arderi de probă”, în care se menționează că s-au făcut arderi de probă de vineri 13 aprilie 2012 și până luni 16 aprilie 2012. Ulterior, la 7 mai 2012, 8 mai 2012 și 9 mai 2012 s-au realizat alte testări ale incineratorului, conform proceselor-verbale încheiate la aceste date. La data de 31 mai 2012 laboratorul de testare acreditat K. Kft. a întocmit raportul de testare asupra măsurării emisiilor de poluanți provenite de la sursa fixă, incineratorul SC P.A.C.

SA Slobozia, raport depus la dosar. De asemenea, la 19 aprilie 2012 a fost emis de către reclamantă certificatul de instructaj al angajaților pârâtei. Această situație de fapt a fost în mod judicios reținută și de prima instanță, care a constatat că pârâta nu și-a achitat obligația efectuării ultimei plăți, conform contractului (și graficului prevăzut în anexa III, înscris contestat în calea de atac, însă fără a se dovedi ineficacitatea acestuia), la instalarea incineratorului, anterior punerii în funcțiune a acestuia. Dacă, ulterior instalării, s-a constatat funcționarea necorespunzătoare, aceasta antrena obligația de garanție a B.S. NV (potrivit art. 7 și art. 8 din anexa 1 la contract), și nu neefectuarea plății, în condițiile convenite.

Așadar, interpretând corespunzător prevederile art. 969 C. proc. civ., Tribunalul a reținut în mod corect că părțile au stabilit prețul total, precum și graficul de plăți, iar ultimul termen de plată a fost fixat o dată cu ultima livrare și instalarea incineratorului; rezultă că obligația de plată a întregii sume neachitate a devenit scadentă, pârâta fiind în culpă pentru neplată. Și cu privire la solicitarea de plată a dobânzii legale, dată fiind data încheierii contractului, anul 2009, s-a apreciat în mod legal că sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com. potrivit cărora „datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”. Cum părțile nu au stabilit în contract cuantumul dobânzii, acesta este cel prevăzut de O.G.

nr. 13/2011, care în art. 4 prevede că „în raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă și când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an.” Dobânda legală urmează a fi calculată de la data exigibilității datoriei, adică de la data ultimei livrări și a instalării incineratorului, 29 martie 2012. Cu privire la solicitarea reclamantei de restituire a „tools container”, instanța de fond constatând că reclamanta nu a arătat ce reprezintă acesta și nu a arătat care este temeiul cererii de restituire (în contract nefiind prevăzută vreo clauză în acest sens), în mod temeinic a dispus respingerea respectivului capăt de cerere. Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC P.A.C.

SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă și schimbării în parte a sentinței tribunalului, în sensul respingerii și a capătului I al cererii introductive de instanță formulate de reclamanta B.S. NV privind obligarea pârâtei SC P.A.C. SA la plata sumei de 987.500 euro+TVA reprezentând diferența de preț neachitată și dobânda legală aferentă acestei sume de la data de 29 martie 2012 și până la data plății efective, ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-au formulat următoarele critici: 1. Prin decizia recurată, interpretând greșit actul juridic (contractul din data de 24 martie 2009 și, cu specială privire Anexa III la acesta) dedus judecății, instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurenta învederează faptul că Anexa III la contract a fost înlocuită cu Anexa III/I, depusă în original, conform art. 139 alin. (1) C. proc. civ., la grefa instanței de apel. Or, conform Anexei III/I la contract, ultimele două plăți a câte 481.250 euro fiecare, nu urmau să fie efectuate la instalarea stație ci la testare parametrii (30 septembrie 2011) și predare (30 noiembrie 2011). Susține că intimata-reclamantă B.S. NV nu și-a executat la termen aceste obligații contractuale, predarea „la cheie” a instalației fiind făcută la 26 august 2013 de către un alt contractor. De asemenea, conform art. 4.4 din contractul din 24 martie 2009 „La finalizarea în condiții satisfăcătoare a testelor de recepție, B.S.

NV va emite un certificat de testare de recepție ce va fi semnat de SC P.A.C. SA”. Lipsa acestui înscris probator probează neexecutarea obligațiilor contractului de către intimata -reclamantă, art. 4.7 din contract fiind vădit neîndoielnic: „Data eliberării certificatului de recepție de SC P.A.C. SA către B.S. NV va fi data predării în condiții acceptabile („data predării”)”. 2. A doua critică adusă deciziei recurate vizează aplicarea greșită a legii, iar legea greșit aplicată o constituie dispozițiile „art. 969 C. proc. civ.”, „interpretate corespunzător” de curte. Arată că acest text de lege, „aplicat și interpretat corespunzător” de instanța de apel, la fel ca și prima instanță de judecată a fondului, nu a existat, întrucât C. proc.

civ. din 1865 s-a limitat a avea doar 735 de articole. Dacă s-ar admite că ar fi vorba de o greșeală materială, deși în dosarul cauzei nu există nici încheierea prevăzută de art. 281 alin. (2) C. proc. civ. și nici o eventuală îndreptare făcută pe ambele exemplare ale hotărârii atacate, conform art. 281 alin. (3) din același cod, și că textul de lege „intepretat” atât de instanța de judecată a apelului cât și de către prima, a fost art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit cu care „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Or, consideră recurenta, interpretarea corespunzătoare a prevederilor art. 969 C. civ.

nu putea duce la concluzia că „Tribunalul a reținui în mod corect că părțile au stabilit prețul total, precum și graficul de plăți, iar ultimul termen de plată a fost fixat o dată cu ultima livrare și instalarea incineratorului: rezultă că obligația de plată a întregii sume neachitate a devenit scadentă, pârâta fiind în culpă pentru neplată”, având în vedere că nu aceasta a fost „puterea de lege” a convenției legal făcute între părțile contractante, ci conform Anexei III/I la contract, ultimele două plăți a câte 481.250 euro fiecare, nu urmau să fie efectuate la instalarea stației, ci la testare parametrii (30 septembrie 2011) și predare (30 noiembrie 2011). Printr-o cerere modificatoare, depusă în cadrul termenului legal, recurenta-pârâtă face precizarea că, conform Anexei III/I la contract, ultimele două plăți nu urmau să fie efectuate la instalarea stației, ci la predarea instalației (30 noiembrie 2011)=481.250 euro, după 12 luni de la predare, (garanția de bună executare)=506.250 euro, în total 987.500 euro.

Intimata-reclamantă B.S. NV a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal admiterea excepției nulității recursului și în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Referitor la primul motiv de recurs și anume art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea deciziei este posibilă când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, se constată că prin interpretarea dată contractului, instanța de apel nu a schimbat natura lui, ci interpretând clauzele stabilite de părți Ie-a dat înțelesul și finalitatea urmărită la încheierea contractului de vânzare-cumpărare supus spre analiză.

Susținerea recurentei conform căreia instanța de apel și-a întemeiat soluția în mod greșit pe Anexa III la contract, care nu mai reprezenta voința părților, nu poate fi reținută întrucât instanța de apel făcând o analiză detaliată, concretă și corectă a contractului și anexelor atașate la contract, a apreciat în mod corect, cu aplicarea dispozițiilor art. 969 C. civ., ca pârâta SC P.A.C. SA să fie obligată la plata sumei de 987.500 euro+TVA reprezentând diferență de preț neachitată și a dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 29 martie 2012 și până la data plății efective. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. ce vizează aplicarea greșită a legii a fost raportat la aplicarea dispozițiilor art. 969 C. civ.

Înalta Curte, observă că trimiterea la aceste dispoziții legale a fost făcută în scopul de a repune în discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată de instanța de apel. În ce privește reținerea de către instanțe a „art. 969 C. proc. civ.”, nu poate fi vorba decât de o eroare materială, fiind evident că instanța s-a referit la art. 969 C. civ. conform căruia: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”. Se constată că potrivit art. 2 din contract, pârâta SC P.A.C. SA va achita prețul de cumpărare în conformitate cu Anexa III. În fața instanței de fond, reclamanta a depus Anexa III la contract din care reiese că pârâta avea obligația de a achita toată valoarea contractului la momentul livrării și instalării echipamentului, pârâta susținând însă că „reclamanta nu a livrat în totalitate echipamentul, fapt care a pus această societate inclusiv în situația de a nu-l pune în funcțiune (...)”.

În fața instanței de apel, pârâta a recunoscut implicit că reclamanta ar fi livrat echipamentul, însă suma invocată de reclamantă ar fi trebuit achitată la predarea echipamentului și depune o altă Anexă III, respectiv Anexa III/I. Prin recurs, pârâta susține inițial că, potrivit Anexei III/I la contract, ultimele două plăți nu urmau să fie efectuate la instalarea stației ci la testare parametrii (30 septembrie 2011) și predare (30 noiembrie 2011), pentru ca ulterior, prin cererea modificatoare să susțină că trebuiau făcute la predarea instalației (30 noiembrie 2011) și după 12 luni de la predare, (garanția de bună executare). Înalta Curte, față de susținerile contradictorii ale recurentei, constată că pârâta a contestat și în apel graficul prevăzut de Anexa III, însă nu a dovedit ineficacitatea acestuia.

Recurenta-pârâtă susține în recurs faptul că predarea „la cheie” a instalației a fost făcută la 26 august 2013, astfel că indiferent de anexa contractului la care se raportează instanța, pârâta admite că suma de 481.250 euro este exigibilă. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a constatat că pârâta nu și-a achitat obligația efectuării ultimei plăți, conform contractului (și graficului prevăzut în Anexa III), la instalarea incineratorului, anterior punerii în funcțiune a acestuia. De asemenea, corect s-a reținut și faptul că, dacă ulterior instalării, s-a constatat funcționarea necorespunzătoare, aceasta antrena obligația de garanție a B.S. NV (potrivit art. 7 și art. 8 din anexa 1 la contract), și nu neefectuarea plății, în condițiile convenite.

În recurs, pârâta susține că predarea echipamentului a fost realizată de către un alt contractor, prin urmare reclamanta nu are nicio obligație de garanție pentru un echipament care ar fi fost instalat de un alt contractor. Așadar, interpretând corespunzător prevederile art. 969 C. proc. civ., instanța de apel a reținut în mod corect că părțile au stabilit prețul total, precum și graficul de plăți, iar ultimul termen de plată a fost fixat o dată cu ultima livrare și instalarea incineratorului, rezultă că obligația de plată a întregii sume neachitate a devenit scadentă, pârâta fiind în culpă pentru neplată. Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 8 și pct. 9 ale art. 304 C. proc.

civ., invocate de recurentă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC P.A.C. SA împotriva deciziei civile nr. 151 din 26 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.A.C. SA împotriva deciziei civile nr. 151 din 26 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.