Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2015
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1563/2015

HOTĂRÂRE
17.11.2015
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1563/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 200 din data de 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile americane - Tribunalul Districtual al Statelor Unite ale Americii - Districtul Nevada, în Dosarul nr. 02:12 - CR - 004- MMD - GWF privind pe cetățeanul român I.A.l. S-a dispus extrădarea cetățeanului român I.A.l., cu respectarea regulii specialității prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008.

În baza art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și art. 14 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, a amânat predarea către autoritățile judiciare americane până la momentul finalizării procesului penal în fața autorităților judiciare române în cauza nr. 147D/P/2013 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, iar în cazul în care se va ajunge la o condamnare în acest dosar, după executarea acestei pedepse. S-a constatat că persoana extrădabilă a fost reținută în prezenta cauza de la data de 13 octombrie 2015 - orele 12:40 până la data de 14 octombrie 2015. S-a dispus arestarea persoanei extrădabile I.A.l., în vedere predării, pe o durată de 30 de zile, începând din momentul încetării cauzei pentru care s-a dispus, în prezenta cauză, amânarea predării persoanei extrădate și emiterea mandatului de arestare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Craiova a constatat că la data de 13 octombrie 2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea de extrădare formulată de autoritățile americane privind pe cetățeanul român I.A.l. Cererea de extrădare a avut ca temei mandatul de arestare emis de Tribunalul Districtual al Statelor Unite ale Americii - Districtul Nevada, în Dosarul nr. 02:12 - CR- 004- MMD - GWF.

În cuprinsul cererii de extrădare s-a arătat că împotriva persoanei extrădabile a fost emis mandatul de arestare de către autoritățile judiciare americane pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la organizații corupte și influențate de activități de racket, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite 1962 și conspirație la participare în organizații corupte și influente de activități de racket, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite 1962 (d), constând în aceea că cel puțin de la data de 22 noiembrie 2005 și până în iunie 2011, în Statul Nevada și în alte părți, persoana extrădabilă I.A.l., împreună cu alte persoane, au fost membrii ai organizației „C. Organization", o organizație infracțională care a fost răspunzătoare de traficul cu informații furate de pe cardurile de credit, acte de identitate contrafăcute, spălare de bani și diferite alte infracțiuni legate de computere, inclusiv hacking și viruși informatici.

Organizația s-a folosit de un portal, numit forum, pentru a coordona activitățile sale ilegale. Rolul lui I.A.I. în cadrul organizației a fost să servească drept vânzător, care a pus la dispoziție numeroase dispozitive contrafăcute și de acces neautorizat, cum ar fi carduri de credit furate sau compromise, altor membrii care le-au folosit în cadrul activităților infracționale ale organizației. Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 61 din 13 octombrie 2015, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a persoanei extrădabile, de la data de 13 octombrie 2015, ora 12:40 până la data de 14 octombrie 2015, ora 12:40. Prin încheierea din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Craiova a respins propunerea și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de persoana extrădabilă I.A.l.

pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 14 octombrie 2015 până la data de 12 noiembrie 2015, inclusiv. Pe timpul cât persoana extrădabilă se află sub control judiciar trebuie să respecte următoarele obligații: - să nu depășească limitele teritoriale ale Municipiului Craiova, jud. Dolj, fără încuviințarea prealabilă a instanței, - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respective Poliția Municipiului Craiova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme - să nu acceseze în niciun fel sistemele informatice de tip internet.

Curtea a constatat că cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare americane în baza mandatului european de arestare emise de acestea cuprinde informațiile prevăzute de art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea rrr. 111/2008, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 2 din același tratat privind pedepsirea infracțiunilor reținute în sarcina persoanei extrădabile de legea ambelor părți cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an. Pe de altă parte, Curtea a constatat că nu există nici unul din motivele de refuz obligatoriu la extrădare prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 sau de Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008.

În acest sens, s-a apreciat de către Curte faptul că motivele invocate de apărătorul ales al persoanei extrădabile sunt nefondate, întrucât din cuprinsul ordonanței nr. 147/D/P/2013 de la 14 iulie 2015 emisă de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală rezultă că împotriva inculpatului I.A.l. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile prev. de art. 365 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, prev. de art. 360 alin. (1) și (3) C. pen. și prev. de art. 362 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., fapte comise în perioada 2014-2015, iar infracțiunile care fac obiectul mandatului de arestare emis de către autoritățile americane se referă la fapte comise de cetățeanul român I.A.l.

în perioada noiembrie 2005-iunie 2011. Din adresa nr. 147/D/P/2013 de la 19 octombrie 2015 a Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală rezultă că în dosarul penal cu același număr se efectuează cercetări față de inculpatul I.A.l.

pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de natură informatică, împotriva acestuia fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar la data de 14 iulie 2015, măsură ce urmează să expire la data de 10 noiembrie 2015. Curtea a mai constată că din aceeași adresă rezultă că până în prezent urmărirea penală nu este finalizată, în cauză urmând a fi efectuate acte de urmărire penală, respectiv efectuarea și finalizarea percheziției informatice, analizarea rezultatului acesteia, etc. În raport de dispozițiile din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, extrădarea nu poate fi refuzată pe considerentul cetățeniei persoanei extrădabile astfel încât nu mai este necesar a fi îndeplinite condițiile suplimentare prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind garanția că, în caz de condamnare în SUA, persoana extrădabilă să fie trimisă în România pentru a executa pedeapsa.

În cuprinsul cererii de extrădare s-a arătat că împotriva persoanei extrădabile a fost emis mandatul de arestare de către autoritățile judiciare americane pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la organizații corupte și influențate de activități de racket, prev. de Titlul 18 din Codul Statelor Unite 1962 și conspirație la participare în organizații corupte și influente de activități de racket, prev. de Titlul 18 din Codul Statelor Unite 1962 (d), constând în aceea că cel puțin de la data de 22 noiembrie 2005 și până în iunie 2011, în Statul Nevada și în alte părți, persoana extrădabilă I.A.I., împreună cu alte persoane, au fost membrii ai organizației „C. Organization", o organizație infracțională care a fost răspunzătoare de traficul cu informații furate de pe cardurile de credit, acte de identitate contrafăcute, spălare de bani și diferite alte infracțiuni legate de computere, inclusiv hacking și viruși informatici.

În raport de actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că aspectele invocate de persoana extrădabilă prin apărătorul ales sunt nefondate, astfel încât conform împrejurărilor sus-menționate și având în vedere dispozițiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 și art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii ratificat prin Legea nr. 111/2008, urmează să se admită cererea de extrădare formulată de autoritățile americane -Tribunalul Districtual al Statelor Unite ale Americii - Districtul Nevada, în Dosarul nr. 02:12 - CR - 004- MMD - GWF privind pe cetățeanul român I.A.I. S-a dispus extrădarea cetățeanului român I.A.I., cu respectarea regulii specialității prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008.

În baza art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și art. 14 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, a amânat predarea către autoritățile judiciare americane până la momentul finalizării procesului penal în fața autorităților judiciare române în cauza nr. 147D/P/2013 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, iar în cazul în care se va ajunge la o condamnare în acest dosar, după executarea acestei pedepse. S-a constatat că persoana extrădabilă a fost reținută în prezenta cauză de la data de 13 octombrie 2015 - orele 12:40 până la data de 14 octombrie 2015 - orele 12:40.

S-a dispus arestarea persoanei extrădabile I.A.I., în vedere predării, pe o durată de 30 de zile începând din momentul încetării cauzei pentru care s-a dispus, în prezenta cauză, amânarea predării persoanei extrădate, și emiterea mandatului de arestare. Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație persoana extrădabilă, în temen legal. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 29 octombrie 2015, fiind fixat termen aleatoriu la data de 17 noiembrie 2015. În dezbateri, contestatorul persoană extrădabilă a fost reprezentat de apărător din oficiu care a solicitat admiterea contestației și respingerea cererii de extrădare formulată de autoritățile judiciare străine.

Înalta Curte, examinând contestația în raport cu motivele invocate, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că persoana extrădabilă I.A.I.

este urmărită internațional de autoritățile judiciare americane - Tribunalul Districtual al Statelor Unite ale Americii - Districtul Nevada, în Dosarul nr. 02:12 - CR- 004- MMD - GWF, împotriva sa fiind în desfășurare o procedură penală pentru comiterea infracțiunilor de participare la organizații corupte și influențate de activități de racket, prev. de Titlul 18 din Codul Statelor Unite 1962 și conspirație la participare în organizații corupte și influente de activități de racket, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite 1962 (d). Astfel, din conținutul cererii de extrădare și a documentelor anexate acesteia rezultă că persoana solicitată a fi extrădată este acuzată că de la data de 22 noiembrie 2005 și până în iunie 2011, în Statul Nevada și în alte părți, împreună cu alte persoane, a fost membru a organizației „C.

Organization", o organizație infracțională care a fost răspunzătoare de traficul cu informații furate de pe cardurile de credit, acte de identitate contrafăcute, spălare de bani și diferite alte infracțiuni legate de computere, inclusiv hacking și viruși informatici. Organizația s-a folosit de un portal, numit forum, pentru a coordona activitățile sale ilegale. Rolul lui I.A.I. în cadrul organizației a fost să servească drept vânzător, care a pus la dispoziție numeroase dispozitive contrafăcute și de acces neautorizat, cum ar fi carduri de credit furate sau compromise, altor membrii care le-au folosit în cadrul activităților infracționale ale organizației. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea cererii și extrădarea persoanei solicitate.

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă I.A.l. împotriva sentinței penale nr. 200 din data de 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1478/54/2015. Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 620 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 420 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 15/2020
extrădare formulată de autoritățile americane - Tribunalul Districtual al Statelor Unite ale Americii - Districtul Nevada, în Dosarul nr. x privind pe cetățeanul român A. și s-a dispus extrădarea acestuia, cu respectarea regulii specialităț
ÎCCJ 2012-07-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2454/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 178 din 3 iulie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis cererea de extr ădare formulată de autori
ÎCCJ 2015-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 344/2015
ul emis în Dosar nr. 14-CR-00458-JLS la data de 27 august 2014. III. S-a constatat că persoana extrădabilă nu a renunțat la regula specialității prev. de art. 17 din Legea nr. 111 din 15 mai 2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare d
ÎCCJ 2020-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 815/2020
Asupra cauzei penale de față; În baza actelor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 207 din data de 24 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020,
ÎCCJ 2014-04-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1279/2014
Deliberând asupra contestației de față, constată că, prin Sentința penală nr. 154/F din data de 21 martie 2014 pronunțată de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1929/2/20
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă