ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 124/C/2013 din 16

aprilie 2013, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității formulării cererilor

de revizuire.

Au fost respinse

cererile de revizuire formulate de revizuentul P.C., în dosarele conexate nr.

12454/62/2012 și nr. 491/62/2013, în contradictoriu cu intimații SC R.C.C. SA

Oituz, SC G.C. SRL Piatra Neamț, P.I.O., P.P.V.E.A., P.R.V.R. și Comisariatul

pentru Societatea Civilă - Direcția Generală de Monitorizare a Abuzurilor,

Combaterea Infracționalității și Implementarea Relațiilor cu UE și NATO -

Inspectoratul Județean Bacău împotriva Sentinței civile nr. 170/C din 27

februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul nr. 1077/2005.

A fost obligat

revizuentul să plătească intimatei SC B. SRL suma de 2.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

aceasta hotărâre, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția

tardivității formulării cererii de revizuire, că revizuentul P.C. a formulat

două cereri de revizuire, ambele îndreptate împotriva Sentinței civile nr.

170/C din 27 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul nr.

1077/2005.

Astfel, în Dosarul

nr. 12454/62/2012, declinat de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

formulat la data de 14 decembrie 2011 cerere de revizuire în raport de

înscrisurile comunicate la data de 07 decembrie 2011, iar în Dosarul nr.

491/62/2013 declinat de la Curtea de Apel Brașov, s-a formulat la data de 12

martie 2012 cerere de revizuire în raport de înscrisurile comunicate la data de

04 februarie 2012.

Față de data

comunicării înscrisurilor invocate de revizuent și data promovării cererilor de

revizuire, instanța a apreciat că în cauză a fost respectat termenul de o lună

de la data la care se pretinde că s-a luat cunoștință de conținutul

înscrisurilor evocate, prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.,

astfel că excepția tardivității formulării revizuirii a fost respinsă.

În ceea ce privește

motivul de revizuire invocat în ambele dosare întemeiat pe art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., instanța a reținut că poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea

hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea

a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței

pentru că a fost reținut de partea adversă ori printr-o împrejurare de forță

majoră.

În acest sens, s-a

reținut că nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea

cererii de revizuire, actul unei autorități, emis după pronunțarea hotărârii,

chiar și în situația în care prin el se confirmă o situație fundamental

deosebită de aceea care a fost reținută de instanța care a pronunțat hotărârea.

În speță, prima

categorie de acte invocate de revizuent, pe de o parte au fost emise la data de

22 noiembrie 2011, mult după pronunțarea Sentinței civile nr. 170/C din 27

februarie 2006 a cărei revizuire se solicită, iar, pe de altă parte,

respectivele acte sunt încheieri de CF prin care se radiază procesele purtate

de părți, astfel cum chiar revizuentul a menționat și, prin urmare, aceste acte

nu pot fi avute în vedere pentru revizuirea hotărârii.

A doua categorie de

acte, tot provenind de la Biroul de carte funciară, emise în octombrie -

noiembrie 2002, nu pot fi considerate înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5

C. proc. civ., întrucât, deși nu au fost folosite în procesul în care s-a dat

hotărârea atacată, ele puteau fi cunoscute părților în timpul judecății,

registrul de publicitate imobiliară fiind public, așa încât nimic nu le

împiedica să uzeze de dispozițiile art. 172 și 175 C. proc. civ., pentru a fi

administrate în cauză. De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția reținerii

înscrisurilor de către partea potrivnică, revizuentul nefăcând dovada că a fost

în imposibilitate de a prezenta respectivele înscrisuri, datorită faptului că

ar fi fost împiedicat de acțiunea vreuneia din intimate.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel revizuentul P.C. și intimata SC R.C.C.

Prin Decizia civilă

nr. 43/Ap din 04 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, a fost admisa excepția lipsei de calitate procesuală activă

a intimatei SC R.C.C. SA și, în consecință, a fost respins apelul declarat de

apelantă împotriva Sentinței civile nr. 124/C/2013 a Tribunalului Brașov.

A fost respins ca

nefondat apelul declarat de revizuentul P.C. împotriva Sentinței civile nr.

124/C/2013 a Tribunalului Brașov, fiind obligat apelantul P.C. să plătească

intimatei SC B. SRL suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că pentru a fi admisibil motivul de revizuire

întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se cer a fi întrunite

cumulativ următoarele condiții:

- cererea de

revizuire să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost administrat în

procesul soluționat prin hotărârea revizuită, condiția este îndeplinită în

cauză, în susținerea cererii de revizuire invocându-se încheieri de carte

funciară, fiind date de OCPI Onești;

- înscrisul să fi existat

la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, în speță, condiția

nefiind îndeplinită, întrucât încheierile pe care se fundamentează revizuirea

în dosarul înregistrat inițial pe rolul instanței supreme au fost date mult

după rămânerea irevocabilă a sentinței a cărei revizuire se cere;

- înscrisul să nu fi

putut fi administrat în proces datorită faptului că a fost reținut de partea

potrivnică sau unei împrejurări mai presus de voința părților.

S-a motivat că

încheierile de carte funciară, nu au fost reținute de partea potrivnică, iar

existența lor putea fi cunoscută prin simpla cercetare a cărților funciare,

fiind emanate de o autoritate publică, cum este OCPI, fiind inexactă susținerea

că ar fi informații clasificate și nu se cunoaște motivul pentru care, în fața

primei instanțe, revizuentul nu a solicitat chiar instanței să fie prezentate,

astfel cum statuează art. 175 C. proc. civ.

Împrejurarea mai

presus de voința părților nu semnifică în mod necesar un caz de forță majoră,

în cauză neexistând o asemenea împrejurare, iar invocarea unor activități în

cadrul societăților, care ar fi obstrucționat administrarea înscrisurilor, nu

prezintă nici o relevanță din moment ce încheierile în discuție erau deținute

de o autoritate publică de la care puteau fi obținute prin diligența

revizuentului. Dacă împrejurarea ce a determinat necunoașterea despre înscris

se datorează vinei părților, fie și datorită lipsei de diligență, cererea de

revizuire nu poate fi admisă.

În consecință, s-a

considerat că cerința normei legale nu este îndeplinită în nicio ipoteză,

pentru niciunul din înscrisurile invocate în susținerea revizuirii.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, recurenții P.C. și SC R.C.C. SA au declarat recurs,

solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris și depus la

dosar.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă în esență, la nelegalitatea acesteia, fiind

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. și art. 24 din

Constituția României, precum și ale art. 6 cu referire la art. 3 lit. c) din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților fundamentale ale Omului.

În susținerea acestui

motiv de recurs, recurenții arată că, la termenul din 28 ianuarie 2014, au

depus cereri de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din cauza

condițiilor meteo nefavorabile, însă instanța de apel a amânat pronunțarea

cauzei pentru data de 04 februarie 2014, pentru ca părțile să aibă

posibilitatea de a depune concluzii scrise.

Tot în susținerea

acestei critici se arată că au transmis un fax prin care solicitau acordarea

unui nou termen pentru a fi prezenți la proces împreună cu un avocat în scopul

susținerii cauzei și depunerii de concluzii scrise, acte doveditoare, precum și

pentru a invoca neconstituționalitatea art. 883 C. civ. și art. 5 din Legea nr.

677/2001, însă instanța a respins cererea de amânare, iar completul de judecată

a pășit la soluționarea cauzei, respingând apelul intimatei SC R.C.C. SA Oituz

pentru lipsa calității procesuale active, cât și apelul declarat de P.C.

Față de această

situație, recurenții consideră că, prin soluția pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, a fost încălcat dreptul constituțional la apărare și la judecarea în

mod imparțial și echitabil a procesului, constând în aceea că s-a creat numai

părții adverse posibilitatea de a se apăra și a depune acte și concluzii

scrise.

Pe fondul cauzei,

recurenții susțin că au menționat în apelul declarat împotriva Sentinței civile

nr. 124 din 16 aprilie 2013 că actele noi depuse la dosarul cauzei existau la

data când s-a pronunțat hotărârea, însă nu au putut fi depuse întrucât au fost

reținute de partea potrivnică, SC B. SRL Dărmănești, precum și faptul că SC

R.C.C. SA Oituz nu a fost reprezentată legal în instanță și nu s-a putut apăra

în niciun fel, iar, prin decizia atacată cu recurs, Curtea de Apel Brașov a

motivat soluția de respingere a apelului pe aceleași considerente. Cu privire

la calitatea de apelantă a SC R.C.C. SA arată că instanța a apreciat că nu

poate avea această calitate întrucât, în prima instanță, a avut calitatea de

intimată.

În acest sens,

recurenții arată că înscrisurile respective nu au fost accesibile întrucât erau

informații clasificate și nu erau comunicate decât organelor judiciare și

fiscale și numai SC B. SRL le-a avut în posesie, recurenții neavând acces la

ele decât ulterior pronunțării soluției.

Cu privire la

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 833 C. civ. și ale art. 5

din Legea nr. 677/2001, recurenții arată că instanța nu s-a pronunțat în niciun

fel asupra acestui aspect.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei de către intimații SC B. SRL și SC G.C. SRL la data de

29 septembrie 2014 s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenții

P.C. și SC R.C.C. SA să fie respins, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor

de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată privește

încadrarea motivelor de nelegalitate, astfel cum au fost dezvoltate, în cazul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Din această

perspectivă, recurenții critică decizia atacată, apreciind că s-au nesocotit

prevederile art. 156 C. proc. civ., întrucât încălcarea dreptului la apărare se

referă la faptul că instanța nu a dat curs cererii privind amânarea

soluționării cauzei, transmisă prin fax, prin care apelanții au arătat că nu se

pot prezenta la termen din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Această critică a

recurenților nu poate fi primită, având în vedere că instanța de apel, a

respins cererea de amânare formulată de apelanți, în condițiile în care motivele

invocate în cererea de amânare au fost infirmate de prezența celeilalte părți

în instanță, neavând natura unor motive temeinice în sensul art. 156 alin. (1)

C. proc. civ. De asemenea, este de observat că instanța de apel a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ. și a dispus amânarea

pronunțării cauzei pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii

scrise, iar din acest considerent nu se poate reține faptul că s-a produs o

încălcare a dreptului la apărare, întrucât părțile au depus concluzii scrise.

Cu privire la

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 833 C. civ. și ale art. 5

din Legea nr. 677/2001, asupra căreia recurenții susțin că instanța nu s-a

pronunțat în niciun fel, se constată că această excepție a fost invocată prin

cererea depusă la data de 4 februarie 2014 când era fixat termenul pentru

pronunțarea cauzei, deci după închiderea dezbaterilor ce au avut loc la data de

28 ianuarie 2014, astfel că această excepție trebuia ridică în condițiile

prevăzute de art. 136 C. proc. civ., iar, din această perspectivă, se constată

că instanța de apel a procedat în mod corect.

În ceea ce privește

cererea de repunere pe rol a cauzei solicitată de către apelanți la data de 4

februarie 2014, se constată, de asemenea, că a fost în mod corect respinsă,

având în vedere dispozițiile art. 151 C. proc. civ., potrivit cărora repunerea

pe rol se dispune numai dacă instanța găsește necesare noi lămuriri, or, în

cauza de față, instanța a considerat că asemenea lămuriri nu sunt necesare față

de cadrul procesual și probele administrate.

În ceea ce privește

fondul cauzei, recurenții susțin că actele noi depuse la dosarul cauzei existau

la data când s-a pronunțat hotărârea, însă acestea nu au putut fi depuse,

întrucât au fost reținute de partea potrivnică, respectiv de intimata SC B. SRL

Din analiza actelor

dosarului, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat,

întrucât dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei

hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare se poate cere

dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de

partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților.

Potrivit acestor

dispoziții legale, pentru a fi admisibil acest motiv de recurs se cer întrunite

cumulativ mai multe condiții, respectiv înscrisul să fie nou și să nu fi fost

înfățișat instanței, pentru a fi cercetat ca probă administrată, iar

înscrisurile prezentate de către revizuenți sunt încheieri de carte funciară,

eliberate de OCPI Onești care privesc întabularea contractelor de

vânzare-cumpărare, prin care revizuenta SC R.C.C. SA a vândut intimatei SC G.C.

SRL parte din patrimoniul său, iar în cuprinsul acestor acte se face referire

la numere de întabulare în cartea funciară a acestor acte.

În acest context, se

constată că înscrisurile nu sunt noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

noutatea lor fiind determinată, în opinia revizuenți lor, de faptul că se

invocă aceste înscrisuri eliberate după data pronunțării sentinței revizuite,

făcându-se astfel confuzie între data întabulării, care este anul 2003 și data

eliberării acestor acte de la OCPI, anul 2011.

O altă condiție ce se

impune a fi îndeplinită este ca înscrisul să nu fi putut fi administrat în fața

instanței de fond, fiind reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare

mai presus de voința părților.

Sub acest aspect, se

constată că susținerile recurenților nu pot fi avute în vedere, întrucât

înscrisurile nu au fost reținute de partea potrivnică, acestea fiind acte ce

emană de la o autoritate publică, care pot fi cercetate de orice persoană

interesată. Mai mult decât atât, revizuenții au fost cei care au depus actele

de vânzare-cumpărare la instanța de fond, cu mențiunile făcute pe acte privind

intabularea acestora, iar, din acest considerent, se constată că nu a existat

un impediment pentru aceștia să depună copii de pe încheierile de carte

funciară pentru a fi administrate în instanță.

În ceea ce privește

împrejurarea mai presus de voința părților, se constată că nu s-a făcut nicio

dovadă în acest sens și anume că revizuenții ar fi fost împiedicați să intre în

posesia înscrisurilor, în cauză neexistând nicio opoziție din partea

intimatelor.

Cu privire la critica

recurenților referitoare la faptul că SC R.C.C. SA nu a fost legal reprezentată

în instanță și, prin urmare, nu a putut să-și facă o apărare eficientă, se

constată că aceasta este nefondată, întrucât la termenul din 28 ianuarie 2014,

instanța de apel a pus în discuție calitatea societății apelante de a declara

apel, părțile având cunoștință de această chestiune procedurală încă de la

termenul din 12 noiembrie 2013, sens în care nu se poate reține faptul că

partea respectivă nu a avut posibilitatea de a-și angaja apărător și de a

beneficia de o apărare calificată în cauza de față.

Față de

considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat de recurenții P.C. și SC R.C.C. SA.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata către intimata SC B. SRL a

sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanței

aflate la fila 32 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenții P.C. și SC R.C.C. SA împotriva Deciziei civile

nr. 43/Ap din 04 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Obligă recurenții

P.C. și SC R.C.C. SA la plata către intimata SC B. SRL a sumei de 3.000 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 ianuarie 2016.

Procesat

de GGC - NN