ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7571/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, reclamantul S.N.M.N. a chemat în judecată pârâtele Universitatea S.H. și M.E.C.T.S., solicitând obligarea pârâților la eliberarea diplomei de licență, ca urmare a studiilor universitare efectuate între anii 2006-2009, studii finalizate prin susținerea și promovarea examenului de licență organizat de către F.D.A.P. București, facultate acreditată din cadrul Universității S.H. București, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. M.E.C.T.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.S., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei de obiect a acțiunii reclamantului.

Universitatea S.H. a formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 60-63 C. proc. civ. și art. l8 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art 28 din aceeași lege, cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licența și suplimentul la diplomă pentru reclamant sub sancțiunea prevăzuta de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 282 din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S.N.M.N., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.

, în sensul că a fost obligată pârâta la eliberarea către reclamanți a diplomelor de licență și respectiv a suplimentelor de diplomă, prin care să se ateste că a susținut și promovat examenul de licență, în specialitatea „D.A.P."; Instanța a respins acțiunea reclamantului formulată în contraditoriu cu pârâta M.E.C.T.S., pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea "S.H.", în contradictoriu cu M.E.C.T.S., fiind obligată chemata în garanție ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 50 lei penalități pe zi de întârziere, să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diplomă de Licență și Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamantului de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universității S.H.

din București, cu obligarea pârâtei Universitatea S.H. la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a încheiat, în anul 2006, contract de studii cu Universitatea „S.H.” București, având ca obiect pregătirea, în cadrul formei denumită „învățământ la distanță”, la Facultatea de Drept și administrație publică, și că, în urma promovării examenului de licență, în sesiunea iulie 2009, reclamantului i s-a eliberat adeverința din 9 iulie 2009, prin care se atestă că a fost „susținut și promovat examenul de licența”, obținându-se „Titlul de Licențiat” în specialitatea urmată, iar la finalul înscrisului menționat se face precizarea că adeverința are „termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență” și că „Universitatea S.H., având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă”.

Instanța de fond reține că, prin adresa din 25 iunie 2009, M.E.N. a adus la cunoștința instituțiilor de învățământ acreditate că SC R. SA - Compania de Material Didactic eliberează formularele tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților, numai cu aprobarea scrisă a M.E.N., cerându-li-se celor vizați să „solicite M.E.N. aprobarea notei comandă, printr-o cerere conform machetei”. Urmare acestei solicitări, Universitatea „S.H.” București, prin adresa din 25 august 2009 a înaintat M.E.N. necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009 (estimat la cca. 70.000 de absolvenți), cerere la care s-a revenit prin adresele din 8 octombrie 2009 și din 5 august 2010, confirmându-se primirea unui număr de formulare tipizate.

Întrucât reclamantului nu i s-a eliberat diploma de licență, prin cererea adresată M.E.N. și Universității „S.H.” la data de 25 mai 2012, acesta a solicitat eliberarea actului administrativ, care atestă absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009; cerere căreia nu i s-a dat curs. În raport de această situație de fapt, Curtea a constatat că Universitatea „S.H.” a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, și că, prin H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ de zi, domeniile de licență, printre care se numără și „drept”.

Ca parte a sistemului național de învățământ, Universitatea „S.H.” se bucură, conform Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamantul a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și a-și exercita libertățile academice, precum și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.

În raport de acest cadru normativ, care permitea (chiar dacă nu într-o formă suficient de clară) Universității „S.H.” să organizeze forme de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, Curtea, constatând că Facultatea de „Drept și administrație publică” figurează în anexa nr. 3 la H G. nr. 676/2007, apreciază că forma de învățământ urmată de reclamant nu poate fi considerată ca fiind „în afara cadrului legal”, astfel cum susține M.E.N. În acest sens, se constată că, nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G.

nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, nici unul din factorii cu atribuții de decizie în cadrul sistemului național de educație nu numai că nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul Universității „S.H.”, dar, în aceeași perioadă, M.E.N. a autorizat chiar și eliberarea de diplome de licență, pentru absolvenți ai formei de învățământ la distanță, organizată de universitatea menționată, ceea ce echivalează cu o confirmare, fie ea și indirectă, a legalității procesului de învățământ în acel domeniu.

În acest context, Curtea apreciază că, atâta timp cât, nici până la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M.E.N., în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale referitoare la organizarea și funcționarea unităților de învățământ superior de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în organizarea admiterii, în funcționarea domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, și nici cu privire la susținerea examenelor de licență, acesta, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, având rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat sa recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare, care să permită satisfacerea dreptului celei în cauză de ai se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.

În atare condiții, Curtea apreciază că refuzul pârâtului-chemat în garanție de a aproba eliberarea formularelor tipizate, solicitate de Universitatea „S.H.”, nu poate acoperi sau suplini lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu atribuții în domeniul asigurării calității educației, atâta timp cât O.U.G. nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă, iar pe instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, și să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare.

Întrucât instanța a constatat că între reclamanți și pârâtul M.E.N. nu există nici un raport juridic direct, legat de procesul de finalizare a studiilor și de eliberare a actelor de studii, Curtea a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză.

Curtea constată însă că există un raport juridic direct între pârâta Universitatea „S.H.” și M.E.N., născut din refuzul celui din urmă de a aproba tipărirea, de către SC R. SA a numărului de formulare tipizate solicitat, că acest refuz trebuie calificat ca fiind rezultatul unui exces de putere, atâta timp cât, în cei 10 ani ce au trecut de la înființarea menționatei universități, nu s-a acționat în mod decisiv pentru a se pune capăt pretinsei încălcări a cadrului legal prin organizarea formei de învățământ la distanță, în condițiile în care Ordinul nr. 3404/2006 nu interzicea, în mod explicit, instituției de învățământ să desfășoare această activitate, dacă forma de învățământ prin cursuri de zi fusese acreditată.

Așa fiind, cererea de chemare în garanție a fost admisă, în sensul obligării M.E.N. să aprobe tipărirea, în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării hotărâri, a tipăririi formularelor tipizate necesare satisfacerii dreptului reclamanților, sub sancțiunea plății sumei de 50 lei penalități întârziere. 3. Recursul formulat de M.E.N. Prin cererea de recurs formulată, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, fiind indicate motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Având în vedere motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție, în condițiile în care nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea unei astfel de cereri.

Recurentul a precizat că nu există un raport juridic între Universitatea S.H. și M.E.N., care ar putea determina admiterea unei astfel de cereri. Cu privire la motivele subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a susținut că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. S-a arătat că aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. S-a susținut că prin hotărârea pronunțată, care a stabilit că anumite programe de studii nu au nevoie de obținerea acreditării prevăzute de lege, instanța de fond s-a substituit M.E.C.T.S., A.R.A.C.I.S.

și Instituțiilor de Învățământ superior, depășind astfel limitele puterii judecătorești. II. Decizia instanței de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, ca instanță de fond, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată se referă la obligarea pârâților la eliberarea diplomei de licență. Înalta Curte reține că pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Prin Legea nr. 443/2002 a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Înalta Curte a reținut că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție. În speță, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ ce trebuie emis de o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul ce va emite actul. Văzând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, constatând că prin cererea introductivă a fost sesizată o instanță de la domiciliul reclamantului, Înalta Curte va respecta alegerea de instanță formulată de reclamant, conform normei legale arătate. Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de M.E.N. împotriva sentinței nr. 282 din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2013.