ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7571/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7571/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, reclamantul S.N.M.N. a chemat în judecată pârâtele Universitatea S.H.

și M.E.C.T.S., solicitând obligarea pârâților la eliberarea diplomei de

licență, ca urmare a studiilor universitare efectuate între anii 2006-2009,

studii finalizate prin susținerea și promovarea examenului de licență organizat

de către F.D.A.P. București, facultate acreditată din cadrul Universității S.H.

București, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

acest proces.

M.E.C.T.S. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a

M.E.C.T.S., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei

de obiect a acțiunii reclamantului.

Universitatea S.H. a

formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 60-63 C. proc. civ. și art. l8

din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art 28 din aceeași lege, cerere de chemare

în garanție a M.E.C.T.S., pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor

tipizate constând în Diploma de Licența și suplimentul la diplomă pentru

reclamant sub sancțiunea prevăzuta de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea

irevocabila a hotărârii.

de fond

Prin sentința nr. 282

din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași

a fost admisă acțiunea formulată de

reclamantul

S.N.M.N., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.

, în sensul că

a fost obligată pârâta

la eliberarea către

reclamanți a diplomelor de licență și respectiv a suplimentelor de diplomă,

prin care să se ateste că a susținut și promovat examenul de licență, în

specialitatea „D.A.P.";

Instanța a respins acțiunea reclamantului formulată în

contraditoriu cu pârâta M.E.C.T.S., pentru lipsa calității procesuale pasive a

pârâtei și a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea

"S.H.", în contradictoriu cu M.E.C.T.S., fiind obligată chemata în

garanție ca

în termen de 30 de zile de la rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 50 lei

penalități pe zi de întârziere,

să

aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diplomă de Licență și

Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului

reclamantului de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special

prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul

Universității S.H. din București, cu obligarea pârâtei Universitatea S.H.

la

plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a încheiat, în anul 2006,

contract de studii cu Universitatea „S.H.” București, având ca obiect

pregătirea, în cadrul formei denumită „învățământ la distanță”, la Facultatea

de Drept și administrație publică, și că, în urma promovării examenului de

licență, în sesiunea iulie 2009, reclamantului i s-a eliberat adeverința din 9

iulie 2009, prin care se atestă că a fost „susținut și promovat examenul de

licența”, obținându-se „Titlul de Licențiat” în specialitatea urmată, iar la

finalul înscrisului menționat se face precizarea că adeverința are „termen de

valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență” și că „Universitatea S.H.,

având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la

distanță și cu frecvență redusă”.

Instanța de fond

reține că, prin adresa din 25 iunie 2009, M.E.N. a adus la cunoștința

instituțiilor de învățământ acreditate că SC R. SA - Compania de Material

Didactic eliberează formularele tipizate pentru actele de studii destinate

absolvenților, numai cu aprobarea scrisă a M.E.N., cerându-li-se celor vizați

să „solicite M.E.N. aprobarea notei comandă, printr-o cerere conform machetei”.

Urmare acestei solicitări,

Universitatea „S.H.” București, prin adresa din 25 august 2009 a înaintat

M.E.N. necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate

absolvenților anului 2009 (estimat la cca. 70.000 de absolvenți), cerere la

care s-a revenit prin adresele din 8 octombrie 2009 și din 5 august 2010,

confirmându-se primirea unui număr de formulare tipizate.

Întrucât

reclamantului nu i s-a eliberat diploma de licență, prin cererea adresată

M.E.N. și Universității „S.H.” la data de 25 mai 2012, acesta a solicitat

eliberarea actului administrativ, care atestă absolvirea formei de învățământ

urmate, în perioada anilor 2006 - 2009; cerere căreia nu i s-a dat curs.

În raport de această

situație de fapt, Curtea a constatat că Universitatea „S.H.” a fost înființată

prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ, și că, prin H.G. nr. 676/2007,

au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de

învățământ de zi, domeniile de licență, printre care se numără și „drept”.

Ca parte a sistemului

național de învățământ, Universitatea „S.H.” se bucură, conform Legii nr. 84/1995,

în vigoare în perioada în care reclamantul a urmat cursurile acestei instituții

de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre

altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și a-și

exercita libertățile academice, precum și de a-și asuma un ansamblu de competențe

și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților,

a colegiilor și a specializărilor universitare.

În raport de acest

cadru normativ, care permitea (chiar dacă nu într-o formă suficient de clară)

Universității „S.H.” să organizeze forme de învățământ cu frecvență redusă sau

învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată

să organizeze cursuri de zi, Curtea, constatând că Facultatea de „Drept și

administrație publică” figurează în anexa nr. 3 la H G. nr. 676/2007, apreciază

că forma de învățământ urmată de reclamant nu poate fi considerată ca fiind „în

afara cadrului legal”, astfel cum susține M.E.N.

În acest sens, se

constată că, nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8

din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008,

și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea

calității educației, nici unul din factorii cu atribuții de decizie în cadrul

sistemului național de educație nu numai că nu a sesizat nereguli semnificative

în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul

Universității „S.H.”, dar, în aceeași perioadă, M.E.N. a autorizat chiar și

eliberarea de diplome de licență, pentru absolvenți ai formei de învățământ la

distanță, organizată de universitatea menționată, ceea ce echivalează cu o

confirmare, fie ea și indirectă, a legalității procesului de învățământ în acel

domeniu.

În acest context,

Curtea apreciază că, atâta timp cât, nici până la încheierea perioadei de

monitorizare și nici ulterior acestui moment, M.E.N., în exercitarea atribuției

sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale referitoare la

organizarea și funcționarea unităților de învățământ superior de stat și

particulare, nu a reclamat nereguli în organizarea admiterii, în funcționarea

domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de

funcționare provizorie, și nici cu privire la susținerea examenelor de licență,

acesta, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, având rol

de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat

sa recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile

administrative corespunzătoare, care să permită satisfacerea dreptului celei în

cauză de ai se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de

Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ

cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de

universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.

În atare condiții,

Curtea apreciază că refuzul pârâtului-chemat în garanție de a aproba eliberarea

formularelor tipizate, solicitate de Universitatea „S.H.”, nu poate acoperi sau

suplini lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu atribuții în domeniul

asigurării calității educației, atâta timp cât O.U.G. nr. 75/2005 obliga pe

furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual

A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă, iar pe instituția de interes

public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când

ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, și să procedeze

la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în

vigoare.

Întrucât instanța a

constatat că între reclamanți și pârâtul M.E.N. nu există nici un raport

juridic direct, legat de procesul de finalizare a studiilor și de eliberare a

actelor de studii, Curtea a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu acesta,

pentru lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză.

Curtea constată însă

că există un raport juridic direct între pârâta Universitatea „S.H.” și M.E.N.,

născut din refuzul celui din urmă de a aproba tipărirea, de către SC R. SA a

numărului de formulare tipizate solicitat, că acest refuz trebuie calificat ca

fiind rezultatul unui exces de putere, atâta timp cât, în cei 10 ani ce au

trecut de la înființarea menționatei universități, nu s-a acționat în mod

decisiv pentru a se pune capăt pretinsei încălcări a cadrului legal prin

organizarea formei de învățământ la distanță, în condițiile în care Ordinul nr.

3404/2006 nu interzicea, în mod explicit, instituției de învățământ să desfășoare

această activitate, dacă forma de învățământ prin cursuri de zi fusese

acreditată.

Așa fiind, cererea de

chemare în garanție a fost admisă, în sensul obligării M.E.N. să aprobe

tipărirea, în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării hotărâri, a

tipăririi formularelor tipizate necesare satisfacerii dreptului reclamanților,

sub sancțiunea plății sumei de 50 lei penalități întârziere.

de M.E.N.

Prin cererea de

recurs formulată, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală

și netemeinică, fiind indicate motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art.

304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.

Având în vedere

motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a

arătat că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție, în

condițiile în care nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru

admiterea unei astfel de cereri.

Recurentul a precizat

că nu există un raport juridic între Universitatea S.H. și M.E.N., care ar

putea determina admiterea unei astfel de cereri.

Cu privire la

motivele subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a

susținut că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care

au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de

învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform

legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. S-a

arătat că aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri

de guvern care se actualizează anual.

S-a susținut că prin

hotărârea pronunțată, care a stabilit că anumite programe de studii nu au

nevoie de obținerea acreditării prevăzute de lege, instanța de fond s-a

substituit M.E.C.T.S., A.R.A.C.I.S. și Instituțiilor de Învățământ superior,

depășind astfel limitele puterii judecătorești.

II. Decizia instanței

de recurs.

Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu

prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, ca instanță de fond, pentru

considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art.

304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere

când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

se referă la obligarea pârâților la eliberarea diplomei de licență.

Înalta Curte reține

că pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noțiunea de autoritate

publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care,

potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Prin Legea nr. 443/2002

a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

Potrivit art. 1 din

H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol

de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Înalta Curte a

reținut că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

discuție.

În speță, o asemenea

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art.

10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii

și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al

cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ ce trebuie emis de

o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită

exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul ce va emite actul.

Văzând și

dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care

reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului, constatând că prin cererea introductivă a fost sesizată o

instanță de la domiciliul reclamantului, Înalta Curte va respecta alegerea de

instanță formulată de reclamant, conform normei legale arătate.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de M.E.N. împotriva sentinței nr. 282 din 24 septembrie 2012 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2013.