ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2015

Decizia nr. 2008/2015

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 28 iunie 2013 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF: anularea Deciziei nr. 174 din 12 iunie 2013 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 26.888.045 RON stabilită în baza Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția fiscală nr. 217 din 14 martie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 174 din 14 martie 2013; anularea măsurii suspendării soluționării contestației pentru suma de 26.888.045 RON; trimiterea cauzei la pârâtă pentru soluționarea contestației și pentru aceste debite fiscale; cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 4 din 10 ianuarie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, societate aflată în procedura insolvenței care face obiectul Dosarului nr. x/1371/2013 al Tribunalului Specializat Mureș, prin administrator judiciar B. IPURL, în contradictoriu cu pârâta ANAF.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva Sentinței civile nr. 4 din 10 ianuarie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, formulând critici de netemeinicie a hotărârii.

Se arată că organele de soluționare a contestației și-au motivat soluția de suspendare a soluționării contestației pe dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C.proc.fisc., în sensul că există o sesizare penală vizând operațiunile realizate de societate și supuse verificării organelor de control. În acest sens, se arată că o parte din operațiunile efectuate de societate au fost considerate ca fiind fictive, în sensul că ar fi fost înregistrate cheltuieli și ar fi fost dedusă TVA în baza unor facturi care nu reflectă operațiuni reale. Pornind de la această aserțiune, organele de control au reținut că infirmarea sau confirmarea constatărilor organelor de control privitoare la operațiunile derulate, determină adoptarea unor soluții diferite în ceea ce privește menținerea sau anularea obligațiilor fiscale stabilite prin actul de control atacat.

Susține recurenta că decizia de suspendare a soluționării contestației este nelegală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Pentru a fi incidente dispozițiile respective, recurenta-reclamantă susține că este obligatoriu ca, anterior, organele de inspecție fiscală să fi întocmit procesul-verbal prevăzut de art. 108 alin. (2) C. proc. fisc. Sub acest aspect, recurenta susține că organele de soluționare a contestației nu au făcut nicio trimitere cu privire la existența acestui proces-verbal, la existența referatului cu propunerile de soluționare a contestației, ceea ce confirmă faptul că nu există aceste două înscrisuri, iar, în absența lor, suspendarea soluționării contestației este nelegală.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că, pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: în cauza penală să se fi dispus începerea urmăririi penale; la dosarul de soluționare a contestației să existe o dovadă ca s-a dispus începerea urmăririi penale; infracțiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, iar această înrâurire hotărâtoare trebuie să fie dovedită, iar nu doar afirmată. În acest sens, recurenta invocă jurisprudența Înaltei Curți în care s-a reținut că simpla sesizare a organelor de cercetare nu reprezintă un motiv suficient pentru a se dispune suspendării soluționării contestației administrative.

În consecință, recurenta-reclamantă susține că în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile sine qua non pentru suspendarea soluționării contestației în sensul că: nu există la dosar nicio dovadă că s-a dispus începerea urmăririi penale; urmărirea penală nici nu a fost începută, deoarece administratorul statutar al subscrisei nu a fost audiat niciodată cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune (deși audierea este o condiție obligatorie, fără de care nu poate fi dispusă începerea urmăririi penale); presupusa infracțiune de evaziune fiscală nu are nicio înrâurire hotărâtoare asupra soluționării contestației, deoarece faptul că în privința anumitor facturi fiscale emise de diferite societăți cu privire la care au fost constatate, cu ocazia inspecție fiscale, anumite iregularități, nu este imputabil societății. Dimpotrivă, se susține că societatea poate justifica primirea bunurilor achiziționate în baza facturilor fiscale, întrucât acele bunuri reprezentau marfa achiziționată care a intrat pe stocul de marfă, fiind întocmite facturi pentru toată marfa propriilor clienți, conform înscrisurilor depuse în probațiune. Se mai susține că, la fiecare factură, este atașată nota de recepție care este document contabil justificativ întocmit cu ocazia fiecărei achiziții și care vădește intrarea bunului facturat în patrimoniul societății. Totodată, recurenta atașează jurnalul de cumpărări și jurnalul de vânzări aferente perioade verificate prin care face dovada că ceea ce a achiziționat de la furnizori (în baza unor facturi considerate nelegale de către inspectorii fiscali) a și vândut și a încasat venituri, pentru care a plătit impozit pe profit.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 18 decembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 14 mai 2015.

Prin înscrisul înregistrat sub nr. 234/43/2013 din 14 mai 2015, IPURL, în calitate de administrator judiciar al SC A. SRL, a învederat faptul că își însușește recursul declarat de societate și ratifică mandatul acordat SCA C. pentru promovarea și susținerea recursului.

Analizând motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect: (i) anularea Deciziei nr. 174 din 12 iunie 2013 prin care pârâta ANAF a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 26.888.045 RON stabilită în baza Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția fiscală nr. 217 din 14 martie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 174 din 14 martie 2013, ca fiind nelegală și netemeinică; (ii) anularea măsurii suspendării soluționării contestației pentru suma de 26.888.045 RON; (iii) trimiterea cauzei la ANAF pentru soluționarea contestației și pentru aceste debite fiscale.

Prin Decizia nr. 174 din 12 iunie 2013, ANAF a dispus, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă în ceea ce privește obligațiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere din 14 martie 2013, în sumă totală de 26.888.045 RON, reprezentând impozit pe profir, taxă pe valoarea adăugată și accesorii, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, respectiv în dosarul penal instrumentat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în baza Procesului-verbal nr. 136 din 14 martie 2013, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii.

Conform art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.:

„Art. 214. - Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă

(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.

Sunt lipsite de temei criticile recurente-reclamante referitoare la nerespectarea prevederilor art. 108 alin. (2) C. proc. fisc., conform cărora:

„Art. 108. - Sesizarea organelor de urmărire penală

(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.”

Înalta Curte constată că prima instanță cu just temei a reținut că, în cuprinsul deciziei contestate, se menționează expres faptul că, în urma constatărilor consemnate în Raportul de inspecție fiscală, faptele consemnate ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, astfel că a fost întocmit Procesul-verbal nr. 136 din 14 martie 2013, iar, prin sesizarea penală din aceeași dată, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș - Activitatea de inspecție fiscală au sesizat Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș în vederea efectuării cercetărilor ce se impun pentru constatarea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii menționate.

În ceea ce privește condiția referitoare la raportul de dependență între faptele cu privire la care a fost sesizat organul de urmărire penală și soluționarea contestației administrative, judecătorul fondului cu deplin temei a constatat că, în chiar cuprinsul deciziei atacate, a fost motivată existența unei strânse legături, întrucât se impune stabilirea realității operațiunilor efectuate de reclamantă, sub aspectul neevidențierii în contabilitate a operațiunilor derulate și a veniturilor încasate, precum și a denaturării rezultatelor financiare, aspecte care formează obiectul sesizării organelor penale și de care depinde soluționarea contestației administrative sub aspectul legalității deciziei de impunere. Pentru aceste motive, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că infracțiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă ori că această înrâurire hotărâtoare nu a fost dovedită, ci doar afirmată.

Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a apreciat că măsura prevăzută de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. este menită a asigura clarificarea tuturor aspectelor referitoare la indiciile privind săvârșirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influență asupra soluției date în procedura administrativă, prealabil emiterii deciziei administrativ fiscale. În acest sens, în mod corect instanța de fond a avut în vedere și jurisprudența Curții Constituționale în care s-a reținut că ipoteza „de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ține în loc civilul", procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfășurării procedurii administrative” (Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 204 din 10 aprilie 2013. În același sens, a se vedea și Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, și Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006).

Criticile recurentei în sensul că în cauza penală nu s-a dispus începerea urmăririi penale și că la dosarul de soluționare a contestației nu există dovada că s-a dispus începerea urmăririi penale sunt lipsite de temei și nu sunt de natură a demonstra contrariul celor reținute de prima instanță în raport cu probatoriul administrat, în sensul că, adresa din 9 ianuarie 2014 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș atestă faptul că, prin Rezoluția din 24 septembrie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuita D., administrator și asociat al societății reclamante, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală incriminată de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar, prin Ordonanța din 12 martie 2013, s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale și pentru alte fapte și față de alte persoane.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL prin administrator judiciar B. IPURL împotriva Sentinței nr. 4 din 10 ianuarie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2015.

Procesat de GGC - LM