A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 34260/04 prezentate de Tuncay AKSOY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 august 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Antonella Mularoni, Irene Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, Sally Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 iulie 2004, după ce a intenționat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, dl Tuncay Aksoy, este un cetățean turc născut în 1975 și rezident în Bolu. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 9 septembrie 2003, gardienii au descoperit în curtea de detenție a unităților B2-3-56 o notă privind organizarea de către doi deținuți, M.Y.U. și reclamantul însuși, o formare privind folosirea unei arme de foc, G3. Camera Criminalistică a Gendarmeriei a stabilit printr-o expertiză grafologică că nota a fost redactată de dl. Y.U. La 25 septembrie 2003, mai mulți deținuți, inclusiv reclamantul, au fost excluși pentru o perioadă de un an din programul de resocializare de către Comitetul disciplinar al închisorii, pe motiv că utilizau părțile comune în alte scopuri decât cele pentru care erau prevăzute aceste spații. În plus, reclamantul a făcut obiectul unei sancțiuni de izolare în celulă timp de cinci zile. Această decizie a fost comunicată instanței pentru aprobare. În aceeași zi, administrația națională a decis să transfere M.Y.U. și T.A. din unitățile lor de viață la trei persoane în unități individuale de viață. Directorul închisorii și responsabilul cu activitățile sociale s-au deplasat în unitățile celor interesați. Aceștia, precum și colegii lor deținuți, inclusiv pe reclamant, s-au opus transferului lor. Potrivit procesului-verbal întocmit, după 45 de minute de discuții cu deținuții, directorul ar fi informat procurorul care răspundea de închisoare cu privire la necesitatea de a recurge la forță și de a solicita susținerea jandarmilor, iar apoi procurorul s-ar fi dus la fața locului cu jandarmii. Transferul ar fi fost efectuat de 23 de gardieni, în prezența a 15 jandarmi însărcinați să ia măsuri de securitate. În ceea ce privește aceste evenimente specifice, reclamantul a declarat că gardienii au intrat în unitatea sa și l-au lovit, precum și colegii săi deținuți. În ziua următoare, medicul închisorii a mers la unitatea de viață a reclamantului, dar acesta a refuzat să fie examinat. La 27 octombrie 2003, a fost examinat la spital civil. Raportul întocmit în urma acestei examinări indică absența oricărei leziuni. La 19 noiembrie 2003, procurorul Republicii la Bolu a emis un ordin de nejudiciare, motivând că forța utilizată de gardieni era proporțională cu rezistența opusă a părților interesate și nu putea fi calificată drept abuz de putere sau abuz de putere în exercitarea funcțiilor. De asemenea, decizia a arătat că gardienii i - au transportat pe cei interesați prin intermediul brațelor, în timp ce alți gardieni i - au imobilizat pe deținuți, referindu - se la trei înregistrări video, la depoziții, precum și la rapoarte medicale care să ateste că trei gardieni fuseseră răniți în timpul evenimentelor. În plus, aceasta s-a referit la o scrisoare scrisă de dl Y.U. și a fost confiscată ulterior, în care acesta raporta rezistența la 10 februarie 2004, opoziția formulată de reclamant și co-deținuții săi au fost respinși de tribunalul din Düzce. La 19 martie 2004, judecătorul execuțiilor a respins opoziția. GRIEFS Invochează art. 3 din Convenție, reclamantul susține că a fost maltratat de gardieni. El susține că aceștia au intrat în unitatea sa de viață la 25 septembrie 2003 și l-au lovit, precum și deținuții săi. De asemenea, a declarat că a fost supus, ca sancțiune disciplinară, unei privări de corespondență epistolară de o lună, precum și unei interdicții a comunicațiilor telefonice și a vizitelor de șase luni. De asemenea, se plânge de sancțiunea la mai puțin de un an a programului de resocializare și consideră aceste fapte drept o măsură de izolare contrară art. 3 din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul consideră că respingerea plângerii sale este corectă și că sancțiunea disciplinară pe care o are nu este justificată. În cele din urmă, se plânge de o încălcare a art. 13 din Convenție, în măsura în care autoritățile nu ar fi reacționat suficient în ciuda multiplelor sale plângeri de tortură. Curtea observă că aceleași evenimente au făcut anterior obiectul unei alte cereri. Astfel, faptele și obiecțiunile prezentei cereri sunt similare cu cele examinate în cauza Cem Yalmaz c. Turcia ((dec.), n 43497/04, 17 iunie 2008), acesta fiind ținut împreună cu reclamantul. În speță, raportul medical referitor la solicitant, întocmit ca urmare a lalterării care a avut loc în momentul transferului acestuia, nu face referire la nicio leziune. Curtea consideră, prin urmare, că forța utilizată de gardieni în această cauză era proporțională și că era necesară de către părțile reclamantului însuși. În consecință, aceasta face trimitere la decizia Cem Ylmaz (citată) și trimiterile la aceasta și declară această parte a cererii inadmisibile în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, Curtea constată că acestea nu sunt în nici un fel justificate și vizează numai încheierea procedurilor penale împotriva gardienilor și disciplinarea împotriva reclamantului Curtea face trimitere din nou la argumentele și referințele menționate în decizia Cem Yalmaz menționată anterior și declară această parte a cererii inadmisibile în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din convenție. În ceea ce privește cauza potrivit căreia sancțiunile disciplinare aplicate în speță ar constitui o măsură de izolare a reclamantului și ar fi astfel contrară articolului 3 din convenție, Curtea consideră, așa cum a făcut în decizia sa Cem Yalmaz (citată), că acesta trebuie examinat din unghiul articolului 8 din convenție. În stadiul actual al dosarului, Comisia nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în mod unanim examinarea ui de la art. 8 din convenție, declarând cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte
de la requête n
o
34260/04
présentée par Tuncay AKSOY
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 28 août 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Antonella Mularoni,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
juges,
et
de
Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 26 juillet 2004,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Tuncay Aksoy, est un ressortissant turc né en 1975 et résidant à Bolu.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant purgeait une peine à la prison de haute sécurité de Bolu. Le 9
septembre
2003, les gardiens découvrirent dans la cour d’aération des unités B2-3-56 une note annonçant l’organisation par deux détenus, M.Y.U. et le requérant lui-même, d’une formation sur le maniement d’une arme à feu, le G3.
La chambre criminelle de la Gendarmerie établit par une expertise graphologique que la note avait été rédigée par M.Y.U.
Le 25 septembre 2003, plusieurs détenus, dont le requérant, furent exclus pour une durée d’un an du programme de resocialisation par le comité disciplinaire de la prison, au motif qu’ils utilisaient les parties communes à des fins autres que celles pour lesquelles ces locaux étaient prévus. Le requérant fit en outre l’objet d’une sanction d’isolement en cellule pendant cinq jours. Cette décision fut communiquée au tribunal pour approbation.
Le même jour, l’administration pénitentiaire décida de transférer, à titre préventif, M.Y.U. et T.A. de leurs unités de vie à trois personnes dans des unités de vie individuelles. Le directeur de la prison et le responsable des activités sociales se rendirent dans les unités des intéressés. Ceux-ci, ainsi que leurs codétenus, dont le requérant, s’opposèrent à leur transfèrement. Selon le procès-verbal établi, après quarante-cinq minutes de discussion avec les détenus, le directeur aurait informé le procureur responsable de la prison de la nécessité de recourir à la force et demandé le soutien des gendarmes. Le procureur se serait alors rendu sur les lieux avec des gendarmes. Les transfèrements auraient été effectués par vingt-trois gardiens, en présence de quinze gendarmes chargés de prendre des mesures de sécurité.
Concernant ces évènements précis, le requérant allègue que des gardiens entrèrent dans son unité et le frappèrent, ainsi que ses codétenus.
Le requérant et ses codétenus déposèrent plainte contre les gardiens pour mauvais traitements.
Le lendemain, le médecin de la prison se rendit à l’unité de vie du requérant mais celui-ci refusa d’être examiné. Le 27
octobre
2003, il fut examiné à l’hôpital civil. Le rapport établi à la suite de cet examen indique l’absence d’une lésion quelconque.
Le 19 novembre 2003, le procureur de la République à Bolu rendit une ordonnance de non-lieu, au motif que la force utilisée par les gardiens était proportionnelle à la résistance opposée par les intéressés et ne pouvait être qualifiée de mauvais traitements ou d’abus de pouvoir dans l’exercice des fonctions. La décision indiquait également que des gardiens avaient transporté les intéressés en les saisissant par les bras, pendant que d’autres gardiens immobilisaient les codétenus. Elle faisait également référence à trois enregistrements vidéo, à des dépositions, ainsi qu’à des rapports médicaux établissant que trois gardiens avaient été blessés lors des évènements. Elle se référait par ailleurs à une lettre écrite par M.Y.U. et saisie ultérieurement, dans laquelle celui-ci relatait «
la résistance
».
Le 10 février 2004, l’opposition formée par le requérant et ses codétenus fut rejetée par la cour d’assises de Düzce.
Dans l’intervalle, le requérant forma opposition contre la sanction disciplinaire dont il avait été frappé. Le 19 mars 2004, le juge des exécutions rejeta l’opposition.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant affirme avoir été maltraité par les gardiens. Il prétend que ceux-ci sont entrés dans son unité de vie le 25 septembre 2003 et l’ont frappé, ainsi que ses codétenus.
Il allègue également avoir subi, à titre de sanction disciplinaire, une privation de correspondance épistolaire d’un mois ainsi qu’une interdiction de communications téléphoniques et de visites de six mois. Il se plaint aussi de la sanction l’excluant pour une durée d’un an du programme de resocialisation et considère ces faits comme une mesure d’isolement contraire à l’article 3 de la Convention.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant estime que «
le rejet de sa plainte est injuste
» et que la sanction disciplinaire qu’il s’est vu infliger n’est pas fondée.
Enfin, il se plaint d’une violation de l’article 13 de la Convention en ce que les autorités n’auraient « pas suffisamment réagi malgré ses multiples plaintes pour torture ».
1.
La Cour observe que les mêmes évènements ont fait auparavant l’objet d’une autre requête.
Ainsi, les faits et griefs de la présente requête sont similaires à ceux examinés dans l’affaire
Cem Yılmaz c. Turquie
((déc.), n
o
43497/04, 17
juin
2008), celui-ci étant codétenus avec le requérant.
En l’espèce, le rapport médical concernant le requérant, établi à la suite de l’altercation qui eut lieu lors du transfèrement de celui-ci, ne fait état d’aucune lésion. La Cour considère dès lors que la force employée par les gardiens dans cette affaire était proportionnée et rendue nécessaire par les agissements du requérant lui-même.
En conséquence, elle renvoie à la décision
Cem Yılmaz
(précitée) et aux références qui y figurent, et déclare cette partie de la requête irrecevable en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
Quant aux griefs tirés des articles 6 § 1 et 13 de la Convention, la Cour observe que ceux-ci ne sont aucunement étayés et visent uniquement l’issue des procédures – pénale contre les gardiens et disciplinaire contre le requérant
– menées devant les autorités internes. La Cour renvoie à nouveau aux arguments et références cités dans sa décision
Cem Yılmaz
susmentionnée, et déclare cette partie de la requête irrecevable en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Quant au grief selon lequel les sanctions disciplinaires infligées en l’espèce constitueraient une mesure d’isolement du requérant et seraient ainsi contraires à l’article 3 de la Convention, la Cour considère, comme elle l’a fait dans sa décision
Cem Yılmaz
(précitée), que celui-ci doit être examiné sous l’angle de l’article 8 de la Convention.
En l’état actuel du dossier, elle ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
2
b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief tiré de l’article 8 de la Convention,
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente