ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 594/2016

Asupra cererii de

față, constată următoarele:

Reclamantul A. a chemat în judecată la data

de 16 mai 2012 pe pârâții B. și SC C. SA pentru repararea prejudiciului ce i-a

fost cauzat ca urmare a faptului că a fost victima unui accident rutier.

Învestită inițial cu

soluționarea cauzei, Judecătoria Caransebeș a declinat competența de

soluționare a cauzei Tribunalului Caraș-Severin, care prin sentința civilă nr.

420 din 24 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/208/2012*, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., SC D. SRL

Caransebeș și SC C. SA; a obligat pârâții să plătească reclamantului, cu titlul

de daune materiale, sumele de 2.797,49 lei, 22.215 Huf și 6507,51 euro; respins

restul pretențiilor reclamantului și a obligat pârâții să plătească

reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, în urma accidentului auto din data de 27

septembrie 2007, de producerea căruia se face vinovat pârâtul B., reclamantul A.

a suferit o vătămare corporală și, prin sentința penală nr. 155/2009 a

Judecătoriei Timișoara, reclamantul, în calitate de parte civilă, a fost

despăgubit pentru prejudiciul suferit. Prin Decizia penală nr. 1284/R din 14

decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost majorat cuantumul daunelor

morale cuvenite părții civile A. la suma de 150.000 euro daune morale și 70.570,49

euro daune materiale. Astfel, cum a rezultat din considerentele acestei

decizii, la stabilirea și calcularea cuantumului daunelor, instanța de recurs a

avut în vedere actele medicale depuse la dosarul cauzei, ultimul dintre acestea

fiind raportul medico-legal din 08 noiembrie 2010, astfel că nu este îngrădit

dreptul părții vătămate de a solicita despăgubiri pentru îngrijirile medicale

ce ar putea surveni ulterior acestei date.

Referitor la suma

solicitată cu titlu de rentă viageră, datorată ca urmare a incapacității fizice

și mentale cu care a rămas din cauza accidentului, prima instanță a reținut că,

așa cum reiese din rapoartele de expertiză efectuate în cauză de Institutul de

Medicină Legală Timișoara și Institutul Național de Expertiză Medicală și

Recuperare a Capacității de Muncă, reclamantul nu are infirmitate fizică

permanentă și are păstrată capacitatea de muncă. În consecință, a fost respinsă,

ca neîntemeiată, cererea acestuia privind renta viageră.

În ceea ce privește cererea

având ca obiect suma reprezentând contravaloarea lipsei salariului în perioada

pierdută până la angajare, prima instanță a reținut că acesta este un

prejudiciu eventual, lipsit de certitudine, față de faptul că reclamantul nu

era încadrat în muncă la data vătămării, că nu există probe certe că urma să se

angajeze și că întârzierea angajării s-ar datora faptei ilicite.

Referitor la

susținerile tatălui reclamantului A. senior, referitoare la pierderile suferite

de acesta ca urmare a accidentului suferit de fiul său, instanța de fond nu s-a

pronunțat cu privire la acestea, față de faptul că persoana respectivă nu are

calitatea de parte în prezentul dosar.

Instanța a reținut că

reclamantul nu a făcut dovada unor alte daune morale, față de cele avute în

vedere de instanța penală la acordarea sumei de 150.000 euro,ulterioare

pronunțării Deciziei nr. 1284/R din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara și a respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere.

În ceea ce privește

cheltuielile materiale solicitate de reclamant, instanța a reținut cuantumul

total al acestor cheltuieli ca fiind de 2.797,49 lei, 22.215 Huf și 6.507,51

euro, ca fiind dovedite și a respins restul pretențiilor reclamantului.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamantul A. și pârâții B., SC C. SA.

Prin apelul formulat,

pârâtul B.a solicitat schimbarea, în tot, a hotărârii apelate, respectiv

respingerea acțiunii civile formulate de către reclamant, arătând că în Dosarul

nr. x/325/2008, Curtea de Apel Timișoara a soluționat latura civilă a procesului

penal, acordând reclamantului despăgubiri civile în sumă de 15 000 euro - daune

morale, 70.570 euro, daune materiale, reparând, astfel, integral pagubele

suferite și produse prin săvârșirea infracțiunii. Reclamantul nu a făcut în

niciun fel dovada faptului că, după pronunțarea acestei decizii penale, i s-ar

fi produs alte prejudicii materiale sau morale, iar din conținutul sentinței

apelate nu rezultă în niciun fel acest aspect. Mai mult, nu există nicio probă

la dosarul cauzei, prin care să se dovedească faptul că starea de sănătate a

reclamantului s-a înrăutățit ulterior procesului penal, situație care să producă

noi pagube, materiale sau morale, care s-ar impune a fi reparate pe calea unei

acțiuni civile, după soluționarea laturii civile a procesului penal. De asemenea,

apelantul B. a susținut că nu se pot pronunța două hotărâri - una penală și una

civilă - cu privire la același fapt generator de prejudicii și aceiași

persoană.

Apelanta SC C. SA a

solicitat admiterea apelului și casarea, în totalitate, a sentinței apelate,

susținând că sumele acordate la fond reprezintă cheltuielile efectuate de către

reclamant după finalizarea procesului penal și achitarea de către SC C. SA a

despăgubirii care a reprezentat repararea integrală a prejudiciului. De asemenea,

a precizat că nu s-a depus la dosar de către A. nicio dovadă că starea sa de

sănătate s-ar fi agravat și i-ar fi produs noi pagube, ulterior finalizării procesului

penal. Simpla nemulțumire a acestuia cu privire la despăgubirea primită în

dosarul penal menționat nu reprezintă un temei legal de acordare a sumelor

solicitate.

Având în vedere că

prejudiciul cauzat reclamantului a fost acoperit integral de către societatea

de asigurări SC C. SA, fiind achitată o despăgubire care îi poate acoperi toate

deplasările și tratamentele pe care acesta le-a făcut în străinătate, apelanta-pârâtă

a considerat că acțiunea introdusă împotriva sa este nelegală, abuzivă și

constituie o îmbogățire fără justă cauză.

Apelantul-reclamant A.a

solicitatadmiterea apelului, modificarea sentinței și admitere a acțiunii, așa

cum a fost precizată, arătând că a dovedit pretențiile deduse judecății, a

depus la dosar situații centralizatoare, cu explicații pentru fiecare

cheltuială, însă prima instanță a ținut seama de acestea parțial, în mod

nejustificat.

Aceste cheltuieli au

fost cerute de către reclamant ca o consecință a daunelor apărute după

pronunțarea Deciziei civile nr. 1284 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara.

Apelantul-reclamant a

precizat că a făcut noi cheltuieli cu operația, a pierdut salariul, nu s-a

angajat, în urma operației efectuată în străinătate piciorul operat este mai

scurt, pe o porțiune a scalpului nu îi mai crește păr, toate aceste situații

fiind constatate după anul 2010 și nevalorificate corect de către instanța de

fond.

Curtea de Apel

Timișoara, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 1000 din 9 noiembrie 2015 a

respins apelurile declarate de reclamant și pârâți.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că în privința apelurilor declarate de

pârâții B. și societatea de asigurări nu sunt formulate efectiv critici privind

legalitatea sentinței pronunțate la fond, aceștia apreciind, global, că

reclamantul este doar nemulțumit de sumele anterior acordate și că, în fapt, a

fost despăgubit integral pentru prejudiciul suferit în accident.

Criticile formulate

de reclamant au fost găsite nefondate.

Curtea a reținut că sunt

solicitate sume de bani care reprezintă prejudiciu suferit de tatăl victimei

accidentului, însă, din înscrisurile depuse în cauză, nu rezultă că acesta a

formulat vreo cerere în nume propriu. De asemenea, nu se desprinde nicio dovadă

că tatăl reclamantului l-ar fi împuternicit pe reclamant să acționeze în numele

și pentru el, astfel încât, aceste sume exced analizei apelului.

Referitor la sumele

solicitate cu titlu de daune suportate de reclamant, provenind din accidentul a

cărui victimă a fost, dar ulterior soluționării laturii civile din cadrul

dosarului penal la care se face trimitere în cauza de față, instanța de fond

corect a analizat aspectele privitoare la absența probatoriului ori a legăturii

de cauzalitate între sume și consecințele accidentului. Astfel, unele dintre

cheltuieli au fost suportate de martori, altele nu au fost acordate datorită admiterii

acțiunii doar în parte și nu s-a făcut dovada suportării lor de către reclamant

ori a legăturii de cauzalitate între prejudiciu și faptă. Totodată, s-au

solicitat de două ori sume ce ar compensa diferența dintre veniturile realizate

și, în același scop, acordarea unei rente viagere, ce nu au fost justificate,

nici ca raportare la venitul mediu pe economie, dar nici ca fiind rezultatul

accidentului, independent de sumele acordate anterior prin hotărârile penale.

Pornind de la suma de

150.000 euro stabilită prin Decizia penală nr. 1284/R din 14 decembrie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, reclamantul nu a putut demonstra că, în urma

consecințelor accidentului, diferit și ulterior momentului la care această sumă

a fost stabilită, trebuie avute în vedere alte aspecte ale suferințelor morale

și psihice, afective și fizice rezultate din același fapt vătămător, dar

neavute în vedere de instanța anterioară.

Curtea a apreciat că nu

se poate nega faptul că suferințele produse reclamantului sunt urmare a

accidentului, că acestea sunt importante atât ca durată cât și ca intensitate

și că afectează și întreaga sa familie. Cu toate acestea, cuantumul acordat

trebuie să fie de o asemenea manieră apreciat încât, pe de o parte, să încerce compensarea

acestor suferințe, iar, pe de altă parte, să nici nu conducă la o disproporție

vădită cu acestea.

Totodată,

consecințele care derivă din accident, pentru a putea fi compensate de

instanță, prin echivalent valoric, în încercarea de a atenua efectele negative

manifestate asupra vieții reclamantului, trebuie încadrate în condițiile impuse

de lege pentru a dovedi îndeplinirea acestora, în contextul răspunderii civile

delictuale, pe tărâmul căreia se situează litigiul.

Cum, astfel de probe

nu au fost administrate în cauză, fără a nega dreptul reclamantului la a

solicita o astfel de despăgubire, în prezentul context procesual, Curtea a constatat

că apelul nu este fondat.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat recurs reclamantul A. susținând că hotărârea este

lipsită de temei legal, întrucât din probe rezultă o altă situație de fapt. Nu

a fost indicat motivul de casare.

În motivarea căii de

atac, a arătat că prezentul demers judiciar provine din soluționarea laturii

civile a unei cauze penale, fiind scutită de taxa de timbru.

A solicitat daunele

apărute ulterior celor acordate prin Decizia penală nr. 1284 din 14 decembrie

2010, când s-au acordat despăgubiri, însă din actul medical depus la acea dată

se reține că pe parcurs se vor face noi investigații privind evoluția stării

sale de sănătate. Deși la dosar a depus o sumedenie de acte din care a rezultat

că este în continuare în tratament și a avut o serie de cheltuieli nici prima

instanță și nici instanța de apel nu a dorit să analizeze probele ample depuse

la dosarul cauzei.

A arătat că s-a

constatat că pe o porțiune mare de cap nu îi mai crește părul, a fost din nou

la operație în Austria și este în continuare în tratament de adaptare. Din

actul medical de la institutul de analiză a capacității de muncă reiese că nu

are capacitatea de muncă pierdută, dar are afecțiuni ale creierului, stări

anxioase, o decelare a masei cerebrale și o greutate în adaptare la muncă.

Tatăl său, din cauza

necesității de a-l îngriji, a primit în continuare un salariu mai mic. A depus

la ambele instanțe acte de calcul și s-au audiat martori.

Din cauza

accidentului, așa cum a arătat s-a angajat mai târziu și are un salariu mai mic

decât ceilalți colegi.

Martorii audiați au

arătat câte cheltuieli făcut cu operația la Viena, și în prezent piciorul nu

este vindecat existând o scurtare de os.

Pierderea de salariu

a tatălui său nu a cerut-o inițial separat, ci a adăugat-o la daunele morale,

întrucât literatura juridică permite acordarea de daune morale pentru lezarea

intereselor familiale.

Toate cheltuielile

efectuate,probate cu numeroase înscrisuri, incluzând traduceri,nu au fost

acordate. Susține că soluția este lipsită de temei legal, întrucât probatoriul

demonstrează altceva decât cele reținute de instanță.

Analizând

posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere următoarele

considerente:

Potrivit art. 302 alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă

încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și

limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea

recursului.

În speță, recurentul,

în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează critici de nelegalitate care

să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori casare

dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru

exercitarea controlului judiciar în recurs și, ca atare, nu pot face obiect de

analiză în această cale extraordinară de atac.

Recurentul nu

precizează în ce constă interpretarea și aplicarea greșită a legii de către

instanța de apel.

Astfel, în prima

parte a memoriului de recurs, recurentul reclamă faptul că instanța de apel nu

a analizat și interpretat corect probele administrate, reținând astfel, o altă

situație de fapt. Or, aprecierea probelor este o chestiune ce ține de temeinicia

hotărârii, iar nu de legalitatea ei și, de aceea, instanța de recurs nu poate

analiza criticile referitoare la acest aspect, întrucât nu se încadrează în

niciun caz de nelegalitate reglementat expres și limitativ prevăzut de art. 304

C. proc. civ., ca motive de recurs.Pe de altă parte, examinarea utilității și a

concludenței unor probe în soluționarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al

instanței învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanță

în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanța de recurs față de

dispozițiile ce reglementează recursul și care permit cenzurarea hotărârii

atacate doar pentru motive de nelegalitate.

Susținerile

referitoare la consecințele faptei prejudiciabile au fost avute în vedere de

către instanțele de fond la stabilirea cuantumului daunelor, iar în calea de

atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului. Această cale de atac poate

fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neputând

repune în discuție și reanaliza probele administrate, cum urmărește în realitate

recurentul.

Critica privind

nepronunțarea instanței de apel pe motivul de apel referitor la reevaluarea

cuantumului daunelor cuvenite tatălui reclamantului, A. senior, ce a suferit

pierderi de salariu ca urmare a accidentului suferit de fiul său nu are legătură

cu argumentele reținute de instanța de apel.

Astfel, Curtea a

reținut că sunt solicitate sume de bani care reprezintă prejudiciu suferit de

tatăl victimei accidentului, însă, din înscrisurile depuse în cauză, nu rezultă

că acesta a formulat vreo cerere în nume propriu și că l-ar fi împuternicit pe

reclamant să acționeze în numele și pentru el, astfel încât, această critică nu

a putut fi analizată în apel.

Or, în speță, recurentul

ignoră faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel,

care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, și nu combate

în vreun fel argumentele instanței de apel pe aspectul referitor la existența

și dovada prejudiciului suferit de tatăl său, neformulând, deci, critici susceptibile

de cenzură în recurs și nesocotind existența judecății anterioare.

Eventualele critici

susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru

care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al

recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel.

Prin urmare, Înalta

Curte reține că susținerile recurentului prezentate nu pot face obiectul

controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă, pe de

o parte, aspecte ce pun în discuție temeinicia hotărârii atacate, care exced

cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, criticile aduse deciziei recurate nu se raportează

la considerentele acesteia.

Așa fiind, cum

recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc.

civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru

legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1000/A din 9 noiembrie 2015 a

Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2016.