ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2016

Decizia nr. 594/2016 Asupra cererii de față, constată următoarele: Reclamantul A. a chemat în judecată la data de 16 mai 2012 pe pârâții B. și SC C. SA pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat ca urmare a faptului că a fost victima unui accident rutier. Învestită inițial cu soluționarea cauzei, Judecătoria Caransebeș a declinat competența de soluționare a cauzei Tribunalului Caraș-Severin, care prin sentința civilă nr. 420 din 24 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/208/2012*, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., SC D. SRL Caransebeș și SC C. SA; a obligat pârâții să plătească reclamantului, cu titlul de daune materiale, sumele de 2.797,49 lei, 22.215 Huf și 6507,51 euro; respins restul pretențiilor reclamantului și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în urma accidentului auto din data de 27 septembrie 2007, de producerea căruia se face vinovat pârâtul B., reclamantul A. a suferit o vătămare corporală și, prin sentința penală nr. 155/2009 a Judecătoriei Timișoara, reclamantul, în calitate de parte civilă, a fost despăgubit pentru prejudiciul suferit. Prin Decizia penală nr. 1284/R din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost majorat cuantumul daunelor morale cuvenite părții civile A. la suma de 150.000 euro daune morale și 70.570,49 euro daune materiale.

Astfel, cum a rezultat din considerentele acestei decizii, la stabilirea și calcularea cuantumului daunelor, instanța de recurs a avut în vedere actele medicale depuse la dosarul cauzei, ultimul dintre acestea fiind raportul medico-legal din 08 noiembrie 2010, astfel că nu este îngrădit dreptul părții vătămate de a solicita despăgubiri pentru îngrijirile medicale ce ar putea surveni ulterior acestei date. Referitor la suma solicitată cu titlu de rentă viageră, datorată ca urmare a incapacității fizice și mentale cu care a rămas din cauza accidentului, prima instanță a reținut că, așa cum reiese din rapoartele de expertiză efectuate în cauză de Institutul de Medicină Legală Timișoara și Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, reclamantul nu are infirmitate fizică permanentă și are păstrată capacitatea de muncă.

În consecință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea acestuia privind renta viageră. În ceea ce privește cererea având ca obiect suma reprezentând contravaloarea lipsei salariului în perioada pierdută până la angajare, prima instanță a reținut că acesta este un prejudiciu eventual, lipsit de certitudine, față de faptul că reclamantul nu era încadrat în muncă la data vătămării, că nu există probe certe că urma să se angajeze și că întârzierea angajării s-ar datora faptei ilicite. Referitor la susținerile tatălui reclamantului A. senior, referitoare la pierderile suferite de acesta ca urmare a accidentului suferit de fiul său, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acestea, față de faptul că persoana respectivă nu are calitatea de parte în prezentul dosar.

Instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unor alte daune morale, față de cele avute în vedere de instanța penală la acordarea sumei de 150.000 euro,ulterioare pronunțării Deciziei nr. 1284/R din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara și a respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere. În ceea ce privește cheltuielile materiale solicitate de reclamant, instanța a reținut cuantumul total al acestor cheltuieli ca fiind de 2.797,49 lei, 22.215 Huf și 6.507,51 euro, ca fiind dovedite și a respins restul pretențiilor reclamantului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul A. și pârâții B., SC C. SA.

Prin apelul formulat, pârâtul B.a solicitat schimbarea, în tot, a hotărârii apelate, respectiv respingerea acțiunii civile formulate de către reclamant, arătând că în Dosarul nr. x/325/2008, Curtea de Apel Timișoara a soluționat latura civilă a procesului penal, acordând reclamantului despăgubiri civile în sumă de 15 000 euro - daune morale, 70.570 euro, daune materiale, reparând, astfel, integral pagubele suferite și produse prin săvârșirea infracțiunii. Reclamantul nu a făcut în niciun fel dovada faptului că, după pronunțarea acestei decizii penale, i s-ar fi produs alte prejudicii materiale sau morale, iar din conținutul sentinței apelate nu rezultă în niciun fel acest aspect.

Mai mult, nu există nicio probă la dosarul cauzei, prin care să se dovedească faptul că starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit ulterior procesului penal, situație care să producă noi pagube, materiale sau morale, care s-ar impune a fi reparate pe calea unei acțiuni civile, după soluționarea laturii civile a procesului penal. De asemenea, apelantul B. a susținut că nu se pot pronunța două hotărâri - una penală și una civilă - cu privire la același fapt generator de prejudicii și aceiași persoană. Apelanta SC C. SA a solicitat admiterea apelului și casarea, în totalitate, a sentinței apelate, susținând că sumele acordate la fond reprezintă cheltuielile efectuate de către reclamant după finalizarea procesului penal și achitarea de către SC C. SA a despăgubirii care a reprezentat repararea integrală a prejudiciului.

De asemenea, a precizat că nu s-a depus la dosar de către A. nicio dovadă că starea sa de sănătate s-ar fi agravat și i-ar fi produs noi pagube, ulterior finalizării procesului penal. Simpla nemulțumire a acestuia cu privire la despăgubirea primită în dosarul penal menționat nu reprezintă un temei legal de acordare a sumelor solicitate. Având în vedere că prejudiciul cauzat reclamantului a fost acoperit integral de către societatea de asigurări SC C. SA, fiind achitată o despăgubire care îi poate acoperi toate deplasările și tratamentele pe care acesta le-a făcut în străinătate, apelanta-pârâtă a considerat că acțiunea introdusă împotriva sa este nelegală, abuzivă și constituie o îmbogățire fără justă cauză.

Apelantul-reclamant A.a solicitatadmiterea apelului, modificarea sentinței și admitere a acțiunii, așa cum a fost precizată, arătând că a dovedit pretențiile deduse judecății, a depus la dosar situații centralizatoare, cu explicații pentru fiecare cheltuială, însă prima instanță a ținut seama de acestea parțial, în mod nejustificat. Aceste cheltuieli au fost cerute de către reclamant ca o consecință a daunelor apărute după pronunțarea Deciziei civile nr. 1284 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara. Apelantul-reclamant a precizat că a făcut noi cheltuieli cu operația, a pierdut salariul, nu s-a angajat, în urma operației efectuată în străinătate piciorul operat este mai scurt, pe o porțiune a scalpului nu îi mai crește păr, toate aceste situații fiind constatate după anul 2010 și nevalorificate corect de către instanța de fond.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 1000 din 9 noiembrie 2015 a respins apelurile declarate de reclamant și pârâți. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în privința apelurilor declarate de pârâții B. și societatea de asigurări nu sunt formulate efectiv critici privind legalitatea sentinței pronunțate la fond, aceștia apreciind, global, că reclamantul este doar nemulțumit de sumele anterior acordate și că, în fapt, a fost despăgubit integral pentru prejudiciul suferit în accident. Criticile formulate de reclamant au fost găsite nefondate. Curtea a reținut că sunt solicitate sume de bani care reprezintă prejudiciu suferit de tatăl victimei accidentului, însă, din înscrisurile depuse în cauză, nu rezultă că acesta a formulat vreo cerere în nume propriu.

De asemenea, nu se desprinde nicio dovadă că tatăl reclamantului l-ar fi împuternicit pe reclamant să acționeze în numele și pentru el, astfel încât, aceste sume exced analizei apelului. Referitor la sumele solicitate cu titlu de daune suportate de reclamant, provenind din accidentul a cărui victimă a fost, dar ulterior soluționării laturii civile din cadrul dosarului penal la care se face trimitere în cauza de față, instanța de fond corect a analizat aspectele privitoare la absența probatoriului ori a legăturii de cauzalitate între sume și consecințele accidentului. Astfel, unele dintre cheltuieli au fost suportate de martori, altele nu au fost acordate datorită admiterii acțiunii doar în parte și nu s-a făcut dovada suportării lor de către reclamant ori a legăturii de cauzalitate între prejudiciu și faptă.

Totodată, s-au solicitat de două ori sume ce ar compensa diferența dintre veniturile realizate și, în același scop, acordarea unei rente viagere, ce nu au fost justificate, nici ca raportare la venitul mediu pe economie, dar nici ca fiind rezultatul accidentului, independent de sumele acordate anterior prin hotărârile penale. Pornind de la suma de 150.000 euro stabilită prin Decizia penală nr. 1284/R din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, reclamantul nu a putut demonstra că, în urma consecințelor accidentului, diferit și ulterior momentului la care această sumă a fost stabilită, trebuie avute în vedere alte aspecte ale suferințelor morale și psihice, afective și fizice rezultate din același fapt vătămător, dar neavute în vedere de instanța anterioară.

Curtea a apreciat că nu se poate nega faptul că suferințele produse reclamantului sunt urmare a accidentului, că acestea sunt importante atât ca durată cât și ca intensitate și că afectează și întreaga sa familie. Cu toate acestea, cuantumul acordat trebuie să fie de o asemenea manieră apreciat încât, pe de o parte, să încerce compensarea acestor suferințe, iar, pe de altă parte, să nici nu conducă la o disproporție vădită cu acestea. Totodată, consecințele care derivă din accident, pentru a putea fi compensate de instanță, prin echivalent valoric, în încercarea de a atenua efectele negative manifestate asupra vieții reclamantului, trebuie încadrate în condițiile impuse de lege pentru a dovedi îndeplinirea acestora, în contextul răspunderii civile delictuale, pe tărâmul căreia se situează litigiul.

Cum, astfel de probe nu au fost administrate în cauză, fără a nega dreptul reclamantului la a solicita o astfel de despăgubire, în prezentul context procesual, Curtea a constatat că apelul nu este fondat. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamantul A. susținând că hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât din probe rezultă o altă situație de fapt. Nu a fost indicat motivul de casare. În motivarea căii de atac, a arătat că prezentul demers judiciar provine din soluționarea laturii civile a unei cauze penale, fiind scutită de taxa de timbru. A solicitat daunele apărute ulterior celor acordate prin Decizia penală nr. 1284 din 14 decembrie 2010, când s-au acordat despăgubiri, însă din actul medical depus la acea dată se reține că pe parcurs se vor face noi investigații privind evoluția stării sale de sănătate.

Deși la dosar a depus o sumedenie de acte din care a rezultat că este în continuare în tratament și a avut o serie de cheltuieli nici prima instanță și nici instanța de apel nu a dorit să analizeze probele ample depuse la dosarul cauzei. A arătat că s-a constatat că pe o porțiune mare de cap nu îi mai crește părul, a fost din nou la operație în Austria și este în continuare în tratament de adaptare. Din actul medical de la institutul de analiză a capacității de muncă reiese că nu are capacitatea de muncă pierdută, dar are afecțiuni ale creierului, stări anxioase, o decelare a masei cerebrale și o greutate în adaptare la muncă. Tatăl său, din cauza necesității de a-l îngriji, a primit în continuare un salariu mai mic.

A depus la ambele instanțe acte de calcul și s-au audiat martori. Din cauza accidentului, așa cum a arătat s-a angajat mai târziu și are un salariu mai mic decât ceilalți colegi. Martorii audiați au arătat câte cheltuieli făcut cu operația la Viena, și în prezent piciorul nu este vindecat existând o scurtare de os. Pierderea de salariu a tatălui său nu a cerut-o inițial separat, ci a adăugat-o la daunele morale, întrucât literatura juridică permite acordarea de daune morale pentru lezarea intereselor familiale. Toate cheltuielile efectuate,probate cu numeroase înscrisuri, incluzând traduceri,nu au fost acordate. Susține că soluția este lipsită de temei legal, întrucât probatoriul demonstrează altceva decât cele reținute de instanță.

Analizând posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs și, ca atare, nu pot face obiect de analiză în această cale extraordinară de atac. Recurentul nu precizează în ce constă interpretarea și aplicarea greșită a legii de către instanța de apel. Astfel, în prima parte a memoriului de recurs, recurentul reclamă faptul că instanța de apel nu a analizat și interpretat corect probele administrate, reținând astfel, o altă situație de fapt.

Or, aprecierea probelor este o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea ei și, de aceea, instanța de recurs nu poate analiza criticile referitoare la acest aspect, întrucât nu se încadrează în niciun caz de nelegalitate reglementat expres și limitativ prevăzut de art. 304 C. proc. civ., ca motive de recurs.Pe de altă parte, examinarea utilității și a concludenței unor probe în soluționarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanței învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanță în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanța de recurs față de dispozițiile ce reglementează recursul și care permit cenzurarea hotărârii atacate doar pentru motive de nelegalitate.

Susținerile referitoare la consecințele faptei prejudiciabile au fost avute în vedere de către instanțele de fond la stabilirea cuantumului daunelor, iar în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului. Această cale de atac poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neputând repune în discuție și reanaliza probele administrate, cum urmărește în realitate recurentul. Critica privind nepronunțarea instanței de apel pe motivul de apel referitor la reevaluarea cuantumului daunelor cuvenite tatălui reclamantului, A. senior, ce a suferit pierderi de salariu ca urmare a accidentului suferit de fiul său nu are legătură cu argumentele reținute de instanța de apel.

Astfel, Curtea a reținut că sunt solicitate sume de bani care reprezintă prejudiciu suferit de tatăl victimei accidentului, însă, din înscrisurile depuse în cauză, nu rezultă că acesta a formulat vreo cerere în nume propriu și că l-ar fi împuternicit pe reclamant să acționeze în numele și pentru el, astfel încât, această critică nu a putut fi analizată în apel. Or, în speță, recurentul ignoră faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, și nu combate în vreun fel argumentele instanței de apel pe aspectul referitor la existența și dovada prejudiciului suferit de tatăl său, neformulând, deci, critici susceptibile de cenzură în recurs și nesocotind existența judecății anterioare.

Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel. Prin urmare, Înalta Curte reține că susținerile recurentului prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă, pe de o parte, aspecte ce pun în discuție temeinicia hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, criticile aduse deciziei recurate nu se raportează la considerentele acesteia.

Așa fiind, cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1000/A din 9 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2016.