ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1257/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1257/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia

nr. 1257/2015

Asupra recursului de

față,

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sf. Gheorghe, secția civilă, sub nr. x/305/2002, reclamanta SC A.

SA a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin sentința ce

o va pronunța să constate nulitatea absolută a Contractului de

vânzare-cumpărare autentificat în 11 octombrie 2000 de BNP C., cu repunerea

părților în situația anterioară.

Ulterior, reclamanta

și-a completat cererea introductivă, chemând în judecată și pe pârâții D.,

soția lui B., dar și pe cumpărătorii E. și F., solicitând anularea și a

contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat între vânzătorii B., D.

și cumpărătorii E. și F., cu privire la aceleași imobile, cu restabilirea

situației anterioare.

Prin Încheierea de

ședință de la termenul de 27 octombrie 2009, s-a conexat la acest dosar cel cu

nr. x/305/2006 al Judecătoriei Sf. Gheorghe, în cadrul căruia reclamanta SC A.

SA a chemat în judecată pe pârâții G., B. și H., E. și F. precum și J. -

Sucursala Sf. Gheorghe, solicitând constatarea nulității absolute a

Contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. a din 11 octombrie

2000, nr. b din 7 aprilie 2000 și nr. c din 28 februarie 2002 de către BNP C.,

precum și constatarea nulității contractului de garanție imobiliară

autentificat de același BNP sub nr. d din 20 iunie 2005, inclusiv anularea

încheierilor de intabulare nr. e din 12 octombrie 2000, nr. f din 26 aprilie

2000, nr. g din 1 martie 2005 și nr. h din 20 iunie 2005.

Prin Sentința civilă

nr. 664 din 8 martie 2010 a Judecătoriei Sf. Gheorghe a fost admisă acțiunea, a

fost constatată nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. a din 11 octombrie 2002 de BNP C. și a Încheierii de intabulare nr. e

din 12 octombrie 2005; a fost constatată nulitate absolută a Contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. b din 7 aprilie 2000 de BNP C. și a

Încheierii de intabulare nr. f din 26 aprilie 2000; a fost constatată nulitatea

absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. c din 28

februarie 2002 de același BNP C., precum și Încheierea de intabulare nr. g din

1 martie 2002; a fost constatată nulitatea absolută a Contractului de garanție

imobiliară autentificat sub nr. d din 20 iunie 2005 de același BNP și a

încheierii de intabulare nr. h din 20 iunie 2005.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâții G., E. și F., precum și pârâta J. - Sucursala

Sf. Gheorghe.

Prin Decizia civilă

nr. 76/R din 10 februarie 2011 a Tribunalului Covasna, au fost admise

recursurile, a fost casată sentința recurată și a fost reținută cauza spre

competenta soluționare de către Tribunalul Covasna, cauza fiind trimisă în

vederea repartizării la un complet care soluționează litigii în materie

comercială.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. x/119/2011.

În acest dosar

reclamanta a depus o nouă precizare a acțiunii.

De asemenea, pârâții

G., E. și F. au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat, ca în

situația admiterii situației principale atunci să se procedeze la repunerea

părților în situația anterioară Contractului de vânzare-cumpărare nr. b din 7

aprilie 2000, în sensul redobândirii de către reclamantă a imobilului

înstrăinat iar de către pârâți a sumei achitate cu titlul de preț al

contractului, cu acordarea unui drept de retenție, până la plata de către

reclamantă a prețului.

Prin Sentința civilă

nr. 2328 din 6 iunie 2012 a Tribunalului Covasna, secția civilă, a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a lui G.; a fost respinsă,

ca neîntemeiată, acțiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC A. SA în

ce privește constatarea nulității absolute a Contractelor de vânzare-cumpărare,

autentificate sub nr. b din 7 aprilie 2000, nr. a din 11 octombrie 2000 și nr.

c din 28 februarie 2002 de către BNP C. și a Contractului de ipotecă

autentificat sub nr. d din 20 iunie 2005 de către același BNP, cu restabilirea

situației anterioare de carte funciară; a fost anulată, ca netimbrată, cererea

reconvențională formulată de pârâții-reclamanți.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SA.

Prin Decizia civilă

nr. 153/Ap din 29 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, a fost respins apelul.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SA.

Prin Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 3921/2013, s-a admis recursul declarat de

reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 153/Ap din 29 octombrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. A fost casată decizia

recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a se pronunța

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Motivele de nulitate

absolută din acțiunea reclamantei și din apelul declarat de aceasta au privit

cauza ilicită și frauda de lege, argumentele indicate vizând faptul că, prin

încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nu s-a urmărit obținerea unui preț

în interesul societății, ci scoaterea bunurilor din patrimoniul acesteia, în

interesul personal al pârâtului G.

Înalta Curte a

constatat ca fiind fondată critica recurentei privind neanalizarea de către

instanța de apel a motivului de nulitate absolută - cauza ilicită a

contractelor de vânzare - cumpărare supuse analizei și frauda la lege, în

condițiile în care neplata prețului imobilelor a fost invocată doar pentru a

susține cauza ilicită la încheierea contractelor.

Cauza ilicită sau

imorală este redată de art. 968 C. civ., potrivit căruia "cauza este

nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și

ordinii publice." Frauda la lege este acea operațiune care constă în

folosirea anumitor dispoziții legale la încheierea unui act juridic în scopul

de a încălca alte dispoziții legale imperative. Frauda la lege presupune

reaua-credință a tuturor părților contractante la încheierea actului juridic.

Încheierea actului

juridic cu respectarea normelor privind condițiile de validitate, a legilor

imperative și a bunelor moravuri constituie una din premisele stabilității și

siguranței circuitului civil. Încălcarea legii atrage sancțiunea nulității.

într-adevăr, cel ce invocă nulitatea actului juridic tinde la înlăturarea

efectelor actului, însă aceasta nu înseamnă că lipsirea de efecte, cu

consecința anulării, se confundă cu stingerea obligației. Actul nul impune

repunerea părților în situația anterioară (întrucât nu se pot recunoaște efecte

juridice unei situații contrare dreptului) și ca atare nu se poate vorbi,

concomitent, despre o obligație nulă și stingerea aceleiași obligații.

S-a reținut,

totodată, că nulitatea, ca sancțiune de drept civil, intervine în cazul

nerespectării unei norme juridice. Această încălcare a legii nu se confundă cu

"frauda la lege", noțiune ce are în vedere tocmai respectarea,

formală, a normei juridice; frauda la lege înseamnă o nesocotire ocultă a

legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor.

Reclamanta a pretins

o aparentă legalitate ce ar ascunde încălcarea unor norme imperative.

Încheierea unui act în vederea unei fraude atrage nulitatea, întrucât nu se pot

recunoaște efecte contrare dispozițiilor imperative, iar în speță s-a afirmat

nerespectarea condițiilor pentru încheierea valabilă a actului, respectiv cauza

ilicită determinată de neplata prețului și s-au indicat dispozițiile imperative

ce ar fi fost eludate de părțile contractante sub o aparentă legalitate a

actului.

În decizia atacată,

instanța de apel a făcut referiri la mijloacele juridice pe care le are la

îndemână vânzătorul în caz de neplată a prețului, la nulitatea contractului,

care nu se confundă cu rezoluțiunea, la faptul că din probele administrate în

cauză nu rezultă împrejurarea potrivit căreia bunul înstrăinat depășește

jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii

vânzării pentru a putea fi reținute prevederile art. 143 din Legea nr. 31/1990,

pentru ca în finalul considerentelor să rețină că "în mod corect prima

instanță a avut în vedere distincțiile dintre cauza ilicită și frauda legii ca

temei al nulităților invocate prin acțiunea dedusă judecății, precum și faptul

că reclamanta nu a făcut dovada încălcării ori eludării vreunei dispoziții

legale imperative" și faptul că nu au fost încălcate dispozițiile art.

1308 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, instanța de

apel, în considerentele deciziei recurate, a arătat că se impune respingerea

apelului și menținerea, în totalitate, a soluției pronunțate de prima instanță,

însă nu a cercetat toate criticile formulate de reclamantă în apel, sens în

care s-a constatat a fi întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., susținut ca atare de recurenta reclamantă și, mai mult

decât atât, chiar ale art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel încălcând

obligația prevăzută prin dispozițiile imperative ale art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

Nemotivarea

hotărârii, deși nu este prevăzută ca o cauză de casare în C. proc. civ., față

de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și

finalitatea textului, vizând imposibilitatea de control judiciar al hotărârii

pronunțate, se integrează unui cadru mai larg de nelegalitate, acela al

nepronunțării asupra fondului apelului, de natură a justifica casarea cu

trimitere pentru ca instanța de apel să se pronunțe asupra apelului în raport

de motivele acestuia.

S-a reținut că

instanța de apel avea a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de

către reclamantă privind cauza ilicită a contractelor și frauda la lege și,

totodată, a argumenta motivele pentru care și-a însușit în tot considerentele

de drept și de fapt reținute de prima instanță.

Cât timp instanța de

apel s-a rezumat să afirme doar caracterul clar al considerentelor hotărârii

primei instanțe cu privire la aspectele deduse judecății prin intermediul căii

de atac devolutive, motivarea hotărârii nu este de natură să creeze reclamantei

garanția că toate chestiunile supuse analizei în apel au fost serios examinate,

iar instanța de recurs se află în imposibilitate de a exercita controlul

judiciar.

Decizia curții de

apel apare, astfel, ca nemotivată, ceea ce face ca însuși procesul să fie

considerat inechitabil, prin încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului (astfel cum s-a apreciat în cauza Albina împotriva

României, în hotărârea din 28 aprilie 2005).

Numai după analizarea

motivelor de nulitate absolută privind cauza ilicită a contractelor și frauda

la lege, instanța de apel va putea trece la cercetarea criticilor invocate de

recurenta - reclamantă întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 15/1994,

la încălcarea prevederilor art. 1308 pct. 2 C. civ., precum și a dispozițiilor

art. 143 din Legea nr. 31/1990 - care nu pot fi cercetate mai înainte ca

instanța de apel să clarifice toate chestiunile de fapt și de drept prioritare

unei astfel de abordări, menționate în paragrafele anterioare.

Prin Decizia nr.

880/Ap din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a

fost admis apelul reclamantei și a fost schimbată Sentința civilă nr. 2328/2012

a Tribunalului Covasna, în parte; a fost admisă acțiunea formulată de

reclamantă și în consecință:

S-a constatat

nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare, autentificat de BNP C.

sub nr. b din 7 aprilie 2000, având ca obiect imobilul situat în mun. Sf.

Gheorghe, înscris în CF Sf. Gheorghe, constând în "spațiu comercial nr.

1", în compunerea din contract.

S-a constatat

nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C.

sub nr. a din 11 octombrie 2000, având ca obiect imobilul compus din teren în

suprafață de 962 mp și construcție - șopron, înscris în CF Sf. Gheorghe;

S-a constatat

nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C.

sub nr. c din 28 februarie 2002, având ca obiect imobilele ce au făcut obiect

al Contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. b/2000 și nr.

a/2000;

S-a constatat

nulitatea absolută a Contractului de garanție imobiliară autentificat de BNP C.

sub nr. d din 20 iulie 2005 încheiat între J. SA - Sucursala Sf. Gheorghe și

pârâții E. și F.;

S-a dispus

restabilirea situației anterioare din cărțile funciare, prin radierea dreptului

de proprietate al pârâților asupra imobilelor ce au făcut obiect al

Contractelor de vânzare-cumpărare nr. b/2000, nr. a/2000 și nr. c/2002,

sus-menționate și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei SC A.

SA, prin intabulare;

S-a dispus radierea

dreptului de ipotecă înscris în favoarea J. - Sucursala Sf. Gheorghe, având ca

obiect imobilele ce au făcut obiect al Contractelor de vânzare-cumpărare nr.

b/2000, nr. a/2000 și nr. c/2002;

S-au păstrat din

sentință dispozițiile privind respingerea excepției lipsei de calitate

procesuală pasivă a lui G. și de anulare a cererii reconvenționale;

A fost înlăturată din

sentință dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de

judecată;

Au fost obligați

pârâții B., H., E., F. și G. să plătească reclamantei SC A. SA suma de 2.500

RON cheltuieli de judecată în această etapă procesuală a apelului.

În rejudecare după

casare, pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În susținerea

acțiunii sale, reclamanta a invocat drept motiv de nulitate a contractelor în

discuție, frauda la lege, pentru contractul de vânzare-cumpărare având ca

obiect spațiul comercial, lipsa consimțământului și cauza ilicită pentru

contractele având ca obiect imobilul șopron și teren, în motivarea arătată în

apel și în recursul soluționat de instanța supremă.

A. Imobilul situat în

mun. Sf. Gheorghe, înscris în CF Sf. Gheorghe, constând în "spațiu

comercial nr. 1", a făcut obiect al Contractului de vânzare-cumpărare,

autentificat de BNP C. sub nr. b din 7 aprilie 2000. Contractul s-a încheiat

între reclamantă, care a fost reprezentată de pârâtul G., în calitate de

președinte al consiliului de administrație și pârâții B. și H., care l-au

dobândit în calitate de persoane fizice și nu în numele SC K. SRL.

B. Imobilul compus

din teren în suprafață de 962 mp și construcție - șopron, înscris în CF Sf.

Gheorghe, a făcut obiect al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de

BNP C. sub nr. a din 11 octombrie 2000, care a fost încheiat între reclamantă,

care a fost reprezentată de pârâtul G., în calitate de președinte al

consiliului de administrație și pârâții B. și H., care l-au dobândit în

calitate de persoane fizice și nu în numele SC K. SRL. S-a reținut că este un

aspect important, întrucât pentru plata prețului, s-a susținut că ar fi existat

o convenție de schimb de imobile între reclamantă și SC K. SRL și că aceasta

din urmă ar fi achitat, cu trei chitanțe, suma de 68.866.847 RON după ce a

încasat prețul de la cumpărătorii persoane fizice, care o controlau.

În fapt, cumpărătorii,

persoane fizice, au fost numai persoane interpuse, care nu au plătit nici un

preț, nu au intrat în posesia imobilelor de la pct. A și B niciodată, așa cum

au recunoscut la interogatoriu, ca de altfel și în procesul penal declanșat

împotriva pârâtului G., unde, de asemenea, au arătat că singurul scop al

tranzacțiilor a fost readucerea imobilelor în patrimoniul acestui pârât, care

nu le putea cumpăra legal.

Că este așa, o

dovedește perfectarea ulterioară a Contractului de vânzare-cumpărare

autentificat de BNP C. sub nr. c din 28 februarie 2002, având ca obiect

imobilele ce au făcut obiect al Contractelor de vânzare-cumpărare autentificate

sub nr. b/2000 și nr. a/2000, încheiat între pârâții B. și H. și pârâții E. și

F., în calitate de cumpărători, care sunt rude cu pârâtul G. și care au și

ipotecat imobilele către pârâta J., unde au fost reprezentați tot de către

pârâtul G.

S-a reținut că prin

Sentința penală nr. 254/2007 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, soluționându-se

latura penală, s-a dispus și anularea actelor menționate mai sus, însă procesul

penal a fost stins ca urmare a intervenției prescripției speciale a răspunderii

penale.

drept:

A. Frauda legii

constituie motiv de nulitate absolută a actului juridic întrucât, la încheierea

acestuia, părțile apelează la anumite dispoziții legale pentru a eluda alte

prevederi imperative ale legii și care sunt direct aplicabile operațiunii

juridice.

În speță s-a susținut

de către apelanta reclamantă că au fost nesocotite prevederile art. 23 din

Legea nr. 15/1994, conform cu care, la scoaterea din funcțiune a mijloacelor

fixe aparținând agenților economici la care statul deține peste 50% din

capitalul social, trebuie a se urmări valorificarea la maximum a ansamblurilor,

subansamblurilor și pieselor componente, prin executarea unor mijloace fixe

noi, ca piese de schimb în cadrul unității respective sau prin vânzare, pe bază

de licitație publică, organizată potrivit legii.

B. Cauza ilicită

constituie, de asemenea, motiv de nulitate absolută a actului juridic, fiind o

condiție esențială pentru validitatea convenției, cum statuează art. 948 pct. 4

C. civ.

Conform art. 966 C.

civ., obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate

avea nici un efect, iar potrivit art. 968 C. civ., cauza este nelicită când

este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii

publice.

Cauza reprezintă

scopul, motivul determinant al încheierii actului juridic, iar în cazul

contractului de vânzare-cumpărare, este dat de transferul dreptului de

proprietate, ce include nu numai transmisiunea bunului în patrimoniul

cumpărătorului, dar acesta din urmă se obligă să plătească prețul. Lipsa

acestei contraprestații, din partea cumpărătorului, determină ilicitul cauzei

și, în consecință, nulitatea absolută a convenției. Cu alte cuvinte, atunci

când părțile contractante nu urmăresc decât un transfer de proprietate fictiv,

mai ales când nu se urmărește plata vreunui preț, contractul de

vânzare-cumpărare nu poate avea nici un efect translativ, fiind nul pentru

cauză ilicită.

fapt în drept:

A. Contractul de

vânzare-cumpărare, autentificat de BNP C. sub nr. b din 7 aprilie 2000, este

nul, fiind perfectat cu eludarea prevederilor speciale, imperative, cuprinse în

art. 23 din Legea nr. 15/1994. Deși acționar majoritar era statul, prin F.P.S.,

acesta deținând o cotă de 66,2117% din capitalul social, astfel cum reiese din

mențiunile de la O.R.C. Covasna, vânzarea nu s-a făcut pe bază de licitație

publică, ci după bunul plac al pârâților, fiind de necontestat că procedura

legală nu a fost urmată, astfel cum reiese atât din actul de vânzare-cumpărare,

care nu cuprinde nici o mențiune în acest sens, dar și din expertiza contabilă

întocmită în cauză.

Contractul a fost

încheiat prin simplul acord de voință al pârâților, reclamanta fiind

reprezentată de pârâtul G. și nu pe baza licitației publice obligatorii, astfel

că au apelat la prevederile de drept comun pentru a eluda dispozițiile

imperative speciale din art. 23 din Legea nr. 15/1994, astfel încât frauda la

lege este dovedită.

Contractul este

fondat și pe o cauză ilicită, contractul de închiriere, care în opinia

pârâților ar fi constituit actul ce a condus la plata prețului prin compensare,

fiind unul inexistent, întocmit pro causa, dovadă fiind Procesul-verbal

încheiat de Garda Financiară la data de 22 mai 2002 și din care rezultă că nu a

existat vreun contract de închiriere și fără nici un document justificativ

chiria se înregistra în contabilitate, pentru a opera apoi așa-zisa compensare

cu prețul. Cert este că prețul nu a fost achitat și nici nu s-a urmărit plata

acestuia, pârâtul B. recunoscând la interogatoriu că nu-și amintește de un

asemenea act juridic, cum de altfel a recunoscut că prețul nu s-a plătit,

operațiunea juridică fiind în interesul pârâtului G., deși acesta era

administratorul societății reclamante. În consecință, s-a reținut că la data

perfectării contractului, nu a existat nici o intenție de plată a prețului, se

cunoștea de ambele părți că nu va exista vreo contraprestație, astfel că

nulitatea, ca sancțiune, operează, cum s-a arătat mai sus, la pct. 2B.

B. Similar se pune

problema în cazul Contractului autentificat sub nr. a/2000, de același notar

public, șopronul în discuție, alături de teren, fiind cumpărat fictiv de

pârâții B și H. și nu de SC K. SRL, încât nu s-a putut vedea justificarea

invocării unei convenții de schimb de imobile, între această ultimă societate

și reclamantă, rămasă nedovedită, expertiza neidentificând o asemenea

operațiune, mai ales că după divizare, șopronul a rămas în patrimoniul

reclamantei. De asemenea, nu există vreo operațiune juridică încheiată între

pârâții B și H. și SC K., iar suma cuprinsă în factura din 11 octombrie 2000 se

referă la un alt contract având ca obiect un alt imobil și nu șopronul în

cauză. Dacă ar fi existat un asemenea schimb între cele două societăți, nu s-ar

mai fi încheiat Contractul autentificat sub nr. c/2002, ce va fi analizat mai

jos, între pârâți persoane fizice.

Prețul terenului nu a

fost plătit reclamantei, dovadă fiind expertiza contabilă întocmită în cauză,

iar intenția de plată nici nu a existat, cum a recunoscut pârâtul B., cauza

ilicită fiind evidentă.

Ca și în cazul

primului contract analizat și în această situație s-a identificat frauda la

lege, pe aceleași considerente expuse mai sus la pct. 3A și deci actul este

lovit de nulitate și pe acest considerent.

C. Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat de BNP C. sub nr. c din 28 februarie 2002, având

ca obiect imobilele ce au făcut obiect al Contractelor de vânzare-cumpărare

autentificate sub nr. b/2000 și nr. a/2000, încheiat între pârâții B. și H. și

pârâții E. și F., în calitate de cumpărători, este, de asemenea, lovit de

nulitate, el fiind unul subsecvent unor contracte nule absolut, fiind aplicabil

principiul nulității potrivit căruia nulitatea actului principal atrage

nulitatea actului subsecvent, or, acest contract are ca obiect imobilele din

cele două contracte analizate deja, ce sunt fondate pe fraudă la lege și cauză

ilicită, astfel încât și acest act a fost întocmit doar pentru ca pârâtul G.

să-și atingă scopul nelegal.

Au fost înlăturate,

astfel, apărările pârâților reținându-se că pârâții B. și H. au fost de acord

cu admiterea acțiunii și au arătat adevăratele motive ale perfectării

contractelor în discuție.

A fost găsit nul și

contractul de ipotecă încheiat între pârâții E. și F. și J. - Sucursala Sf.

Gheorghe, ipoteca fiind un contract accesoriu și cum actele principale sunt

nule, sancțiunea operează, garanția nefiind niciodată constituită legal.

Imobilele ce au făcut obiect al ipotecii nu au ieșit niciodată legal din

patrimoniul reclamantei, au ajuns ilicit în patrimoniul pârâților persoane

fizice, care, în fața băncii, au fost reprezentați tot de către pârâtul G.

(rudă cu aceștia) și, în consecință, obiectul material al ipotecii a fost unul

ilicit, astfel că apărările J. nu pot fi primite.

Urmare constatării

nulității și în virtutea principiului repunerii părților în situația

anterioară, ca un accesoriu al constatării nevalabilității titlului de înscriere

al dreptului de proprietate al pârâților în cartea funciară, văzând prevederile

art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data săvârșirii

înscrierilor), s-a dispus restabilirea situației anterioare din cărțile

funciare, prin radierea dreptului de proprietate al pârâților asupra imobilelor

ce au făcut obiect al Contractelor de vânzare-cumpărare nr. b/2000, nr. a/2000

și nr. c/2002, sus-menționate și reînscrierea dreptului de proprietate al

reclamantei SC A. SA, prin intabulare, precum și radierea dreptului de ipotecă

înscris în favoarea J. - Sucursala Sf. Gheorghe, având ca obiect imobilele ce

au făcut obiect al Contractelor de vânzare-cumpărare nr. b/2000, nr. a/2000 și

nr. c/2002.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă J. SA București, aducându-i

următoarele critici:

Hotărârea instanței

de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în ce privește

constatarea nulității absolute a Contractului de ipotecă autentificat sub nr. d

din 20 iunie 2005.

Sub acest aspect,

recurenta a arătat că nu există raport de subsecvență între contractul de

ipotecă și contractul de vânzare-cumpărare anulat, cel cu nr. c din 28

februarie 2002.

Recurenta a mai

arătat că a încheiat contractul de ipotecă cu garanții ipotecare cunoscând faptul

că ei sunt proprietarii tabulari asupra imobilelor luate în garanție, având în

vedere cuprinsul cărții funciare, care evidenția o situație juridică suficient

de clară a imobilelor, fără a exista notări de acțiuni judecătorești sau

sarcini, astfel încât și în situația anulării contractului de vânzare-cumpărare

trebuia menținut contractul de ipotecă, aceasta reprezentând o veritabilă

excepție de la principiul "resoluto jure dantis, resolvitur jus

accipiens".

În acest caz se

impune menținerea actului subsecvent pe baza principiului ocrotirii

bunei-credințe a subdobânditorului dar și pe baza principiului asigurării

stabilității circuitului civil.

În acest sens au fost

invocate prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996. invocându-se,

totodată, și caracterul injust și inechitabil, în ce o privește pe

recurenta-pârâtă, al deciziei recurate.

S-a mai invocat de

către recurenta-pârâtă faptul că și proprietarii G. și F. au fost

subdobânditori de bună-credință, dobândind imobilele menționate în mod valabil

și cu titlu oneros.

De asemenea, s-a mai

arătat că ipoteca este un drept real accesoriu care are ca obiect un bun

imobil, fără deposedare, care conferă creditorului ipotecar dreptul de a urmări

imobilul în stăpânirea oricui s-ar afla și de a fi plătit cu prioritate față de

ceilalți creditori din prețul aceluiași bun.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Deși este adevărat că

soluția constatării nulității absolute a Contractului de ipotecă nr. d din 20

iunie 2005 este inadecvată în cauza de față, totuși, pentru considerentele ce

vor fi expuse, soluția a fost menținută, deoarece, consecințele sunt aceleași.

Este real faptul că

un contract de ipotecă este întotdeauna un contract accesoriu, dar accesoriu la

un contract de împrumut bancar și nu la un contract de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, teoria

anulării actului subsecvent ar fi fost pe deplin aplicabilă în cazul

constatării nulității contractului de credit.

În situația de față

trebuia să se aplice teoria încetării contractului, bazată pe faptul că un

contract de ipotecă nu mai poate exista cât timp titularul constituitorului

ipotecii și-a pierdut titlul în baza căruia a fost încheiat contractul de ipotecă.

Această teoria a fost

consacrată legislativ în noul C. civ., deși anterior, sub imperiului vechiului

C. civ., atât doctrina cât și jurisprudența au acceptat faptul că, într-o

situație precum cea supusă examinării în prezentul recurs, soluția corectă este

cea a încetării contractului de ipotecă, tocmai pe motivul pierderii titlului

de către constituitorul ipotecii.

Prin urmare, nu

suntem în situația vânzării-cumpărării imobilului ipotecat, pentru ca imobilul

să rămână grevat de sarcina ipotecii chiar dacă trece în mâinile altei persoane

decât constituitorul ipotecii, ci suntem în situația pierderii titlului de

către constituitorul ipotecii, banca nefiind în situația dobânditorului de

bună-credință (pentru că nu a cumpărat imobilul) pentru a beneficia, în

continuare, de existența ipotecii asupra imobilului respectiv.

Tocmai de aceea nu

sunt aplicabile nici prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, care

se referă la subdobânditori de bună-credință și nu la creditorii ipotecari.

Nu poate fi primită

afirmația potrivit căreia pârâții G. și F. au fost subdobânditori de

bună-credință, cât timp instanța de apel a reținut o altă stare de fapt și cât

timp aceștia, fiind primii interesați în apărarea drepturilor lor, nu au atacat

decizia instanței de apel.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins

recursul, ca nefondat.

În baza art. 274 C.

proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC A.

SA Sf. Gheorghe suma de 2.665 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta J. SA împotriva Deciziei civile nr. 880/Ap din 2 decembrie

2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă J. SA să plătească intimatei-reclamante SC A. SA suma de 2.665

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 7 mai 2015.

Procesat de GGC - MI