ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1200/2016

Decizia nr. 1200/2016

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința arbitrală nr. 8 din 11 martie 2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea arbitrală formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei SC B. SRL; s-a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale și în consecință, s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional SC B. SRL împotriva reclamantei-pârâtă reconvențional SC A. SRL; au fost compensate cheltuielile de judecată.

Împotriva Sentinței arbitrale nr. 8 din 11 martie 2015 a formulat acțiune în anulare reclamanta SC A. SRL, solicitând, în principal, admiterea acțiunii, anularea hotărârii arbitrale și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral; în subsidiar a solicitat, admiterea acțiunii, anularea hotărârii arbitrale cu consecința admiterii acțiunii arbitrale formulată.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin Sentința civilă nr. 23/PI din 17 septembrie 2015 a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL împotriva Sentinței arbitrale nr. 8 din 11 martie 2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în Dosarul nr. x/2014; a anulat în parte sentința arbitrală și a trimis spre rejudecare petitul având ca obiect beneficiul nerealizat.

Curtea a reținut următoarele:

Acțiunea în pretenții cuprinde două capete de cerere principale, constând pe de o parte în prejudiciul cauzat, reprezentat de lucrări de reparații pentru înlăturarea consecințelor furtunii (10768 euro/47487 lei), iar pe de altă parte în beneficiul nerealizat, generat de necesitatea depopulării fermei/vânzarea efectivului de animale (396500 euro/1748565 lei) și imposibilitatea încasării subvențiilor APIA (77000 euro/345186 lei), ambele fiind respinse ca prescrise de către tribunalul arbitral.

Curtea a analizat pentru fiecare petit în ce măsură era incidentă instituția prescripției extinctive.

În ceea ce privește pretențiile constând în prejudiciul cauzat, instanța a stabilit actul normativ aplicabil.

Prealabil, instanța a stabilit momentul curgerii termenului de prescripție extinctivă. Dacă acesta este anterior datei intrării în vigoare a noului C. civ., prescripția extinctivă este guvernată de Decretul nr. 167/1958, putând fi invocată și din oficiu. În schimb, dacă termenul de prescripție extinctivă începe să curgă după data de 1 octombrie 2011, sediul materiei este reprezentat de noul C. civ., iar excepția poate fi invocată numai de cel în folosul căruia curge prin întâmpinare sau la primul termen de judecată.

Conform art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În speță, reclamanta invocă faptul că la data de 16/17 august 2010, în locația fermei zootehnice C., a avut loc o furtună care a cauzat distrugeri însemnate inclusiv construcțiilor ce făceau parte din imobilul obiect al contractului de arendă. Pagubele au fost constatate prin raportul întocmit de dl. expert D. la data de 31 august 2010 și au fost notificate pârâtei SC B. SRL la data de 7 septembrie 2010.

Curtea a constatat că în mod corect tribunalul arbitral a considerat că din această dată a fost cunoscută atât paguba, cât și persoana pe care o consideră responsabilă, astfel încât a început să curgă termenul de prescripție extinctivă.

Față de faptul că această data este anterioară celei în care a intrat în vigoare noul C. civ., rezultă că este aplicabil Decretul nr. 167/1958, astfel încât tribunalul arbitral a avut posibilitatea să invoce din oficiu prescripția extinctivă, criticile reclamantei fiind neîntemeiate sub acest aspect.

Contractul încheiat între părți este într-adevăr cu executare succesivă, reclamanta susținând că obligația arendatorului SC B. SRL constând în efectuarea reparațiilor capitale și necesare precum și obligația de asigurare a stării de folosință corespunzătoare a obiectului de arendă trebuie îndeplinite pe toate această perioadă, dar și într-un asemenea contract, termenul de prescripție extinctivă curge de la același moment al cunoașterii pagubei și persoanei responsabile.

Cum acțiunea a fost înregistrată la data de 20 octombrie 2014, Curtea a apreciat că în mod judicios tribunalul arbitral a respins ca prescris petitul având ca obiect prejudiciul cauzat, reprezentat de lucrări de reparații pentru înlăturarea consecințelor furtunii.

În schimb, în cazul capătului de cerere având ca obiect beneficiul nerealizat, Curtea a apreciat că momentul la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă nu mai poate fi în concret același.

În speță, reclamanta a solicitat mai întâi obligarea pârâtei la repararea prejudiciului generat de necesitatea depopulării fermei/vânzarea efectivului de animale.

În privința acestor sume, în acord cu reclamanta, Curtea a apreciat că momentul curgerii termenului de prescripție extinctivă nu putea fi anterior comunicării către reclamantă a adresei nr. x din 11 noiembrie 2011 a Agenției pentru Protecția Mediului Timișoara, prin care i s-a pus în vedere depopularea fermei C. în trei etape, finalizarea depopulării ca urmare a parcurgerii ultimei etape fiind stabilită la data de 31 aprilie 2013.

Anterior acestui moment, nu s-ar putea reține că reclamanta ar fi cunoscut acest prejudiciu și că ar fi fost în măsură să o acționeze pe pârâtă pentru repararea lui.

Referitor la capătul de cerere constând în prejudiciul generat de imposibilitatea încasării subvențiilor APIA, reclamanta a depus la dosar un înscris cuprinzând modalitatea de calcul a acestuia de unde rezultă că acest prejudiciu este aferent perioadei 2013 - 2015.

Pe cale de consecință, nici în privința acestuia nu era incidentă prescripția extinctivă.

Reținând că în privința petitului având ca obiect beneficiul nerealizat tribunalul arbitral nu era în măsură să invoce din oficiu prescripția extinctivă, iar excepția era oricum neîntemeiată, constatând că au fost încălcate dispoziții imperative ale legii, Curtea a admis acțiunea în anulare formulată de reclamantă, a anulat în parte sentința arbitrală și a trimis spre rejudecare petitul având ca obiect beneficiul nerealizat.

Împotriva Sentinței civile nr. 23/PI din 17 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a declarat recurs SC B. SRL, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 03 noiembrie 2015 (data poștei) la Curtea de Apel Timișoara.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., art. 604 C. proc. civ., 608 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, cu consecința rejudecării fondului.

Criticile recurentei au vizat următoarele aspecte:

Prin Sentința nr. 8 din 11 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Agricultură a județului Timiș a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca prescrisă.

Intimata a formulat acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 lit. f), g) și h) C. proc. civ., instanța reținând ca întemeiat motivul prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, instanța a reținut că acesta nu poate fi stabilit decât ulterior comunicării către reclamantă a adresei nr. x din 11 noiembrie 2011 a Agenției pentru Protecția Mediului Timișoara, adresă prin care, în mod eronat, s-a apreciat că s-a pus în vedere încetarea activității intimatei și depopularea fermei în trei etape.

Recurenta susține că adresa susmenționată reprezintă un răspuns al Agenției de Mediu la o solicitare venită din partea reclamantei cu privire la obligațiile necesar a fi îndeplinite în cazul încetării activității de creștere a bovinelor și depopularea fermei de animale.

Din conținutul înscrisului în discuție rezultă că reclamanta intenționa încă de la data de 05 aprilie 2011 încetarea activității de creștere a bovinelor, de la această dată fiind prevăzute anumite beneficii nerealizate.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de arbitraj că termenul de prescripție a început să curgă anterior datei de 01 octombrie 2011, dată de intrare în vigoare a noului C. civ., fiind astfel în drept și obligată să invoce și să pună în discuția părților, din oficiu, prescripția extinctivă.

Recurenta arată că aceste considerente sunt subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 și 4 C. proc. civ.

În continuare, recurenta invocă și dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere că reclamanta nu mai putea invoca în acțiunea în anulare situații de fapt avute în vedere de instanța arbitrală și eventual nemotivate. Motivele de anulare invocate de către reclamantă prin acțiunea în anulare, puteau fi acoperite prin procedura prevăzută de art. 604 C. proc. civ. În consecință, în opinia recurentei, acțiunea în anulare trebuia respinsă ca inadmisibilă.

O ultimă critică a recurentei vizează faptul că și în ipoteza în care acțiunea în anulare ar fi fost găsită întemeiată și admisibilă, instanța nu putea dispune decât casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța arbitrală, potrivit art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. și nu să se pronunțe asupra datei de la care a început să curgă termenul de prescripție, depășind astfel atribuțiile sale.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Acțiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanșează prin mijloacele procedurale puse la îndemână de art. 608 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acțiunea în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ. prin care se dispune că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, atunci când încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziții imperative ale legii.

În ceea ce privește motivele de desființare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 608 lit. f) și g) C. proc. civ. se constată că au fost invocate formal, fără a fi argumentate, astfel încât nu vor face obiect de analiză în această etapă procesuală.

Recurenta a pus în discuție ultima ipoteză a art. 608 lit. h) C. proc. civ. prin trimiterea la dispozițiile care reglementează prescripția extinctivă, respectiv art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011, art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513, art. 2528 alin. (1) C. civ., din perspectiva acestor reglementări fiind pusă în valoare prin argumentele dezvoltate incidența instituției prescripției extinctive în raport de cele două capete de cerere principale.

Curtea de Apel, ca instanță de anulare, a analizat pentru fiecare petit în parte în ce măsură era incidentă excepția prescripției extinctive și a stabilit în ceea ce privește pretențiile constând în prejudiciul cauzat, că în mod corect tribunalul arbitral a considerat că din data de 07 septembrie 2010 a fost cunoscută atât paguba, cât și persoana responsabilă, astfel încât a început să curgă termenul de prescripție extinctivă.

În ceea ce privește capătul de cerere privind beneficiul nerealizat, Curtea de Apel a reținut că momentul de început al curgerii termenului de prescripție trebuie stabilit în raport de componentele cererii formulate, și anume repararea prejudiciului generat de necesitatea depopulării fermei/vânzarea efectivului de animale, imposibilitatea încasării subvențiilor APIA, care nu poate fi anterior datei de 11 noiembrie 2011, data comunicării adresei nr. x a Agenției pentru Protecția Mediului Timișoara.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că se impune casarea hotărârii recurate, prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de textul de lege susmenționat, reținând în acest sens, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor care reglementează materia prescripției extinctive raportat la petitul acțiunii introductive și la izvorul pretențiilor solicitate.

Astfel, prin acțiunea în pretenții reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.141,238 lei actualizată la data plății, ce reprezintă valoarea totală a pretențiilor care au constat în echivalentul prejudiciului cauzat și a beneficiului nerealizat prin neexecutarea obligațiilor contractuale ce derivă din contractul de arendă din 01 mai 2003.

Prin urmare, instanța de anulare a analizat incidența instituției prescripției extinctive în raport de cele două capete de cerere principale astfel cum au fost reținute de către instanță, cu trimitere la dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care vizează repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, precum și cu trimitere la natura obligațiilor asumate prin contractul de arendare din 01 mai 2003.

Pornind de la temeiul pe care s-a bazat acțiunea reclamantei, respectiv dispozițiile care reglementează puterea de lege a convențiilor legal încheiate și de la prejudiciul solicitat care a constat în contravaloarea lucrărilor de reparații și cele determinate de încetarea activității zootehnice, Înalta Curte constată că instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material invocate, care reglementează instituția prescripția extinctivă, fără a avea în vedere dezvoltările din cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul tribunalului arbitral. Prioritar, analiza excepției privind prescripția extinctivă trebuia să pornească de la temeiul pe care s-a bazat acțiunea reclamantei și de la tipul de răspundere indicat în cerere.

Întrucât tipul de răspundere, precum și temeiul la care s-a raportat instanța de anulare nu este clar exprimat în hotărârea atacată, și constatând că apreciind asupra excepției prescripției extinctive, instanța nu a intrat în cercetarea fondului motivelor acțiunii în anulare a sentinței arbitrale, iar instanța de recurs nu poate proceda ea însăși la examinarea acestor critici, față de dispozițiile art. 496 alin. (1) teza I și art. 496 alin. (2) C. proc. civ. se impune casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va lămuri raportul juridic dedus judecății, în vederea analizării excepției prescripției extinctive și stabilirii momentului de început al curgerii termenului de prescripție, în ceea ce privește pretențiile solicitate prin cerere, având în vedere și înscrisurile noi depuse la dosarul cauzei de către pârâtă în condițiile art. 608 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 23/PI din 17 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT