ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 297/2016

Decizia nr. 297/2016 Asupra cauzei de față constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2860 din 23 octombrie 2014 a admis recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 210 din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a modificat, în parte, decizia atacată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâții C. și SC A. SRL, pentru plata sumei de 12.696,13 lei, reprezentând daune materiale, a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B., D., SC E. SRL și de pârâta SC F. SA împotriva Deciziei nr. 210 din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a obligat recurenții-reclamanți B., D., SC E. SRL la plata sumei de 3.332 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta-pârâtă SC A. SRL.

S-a reținut că prin sentința civilă nr. 3488 din 26 septembrie 2012, Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca neîntemeiată, excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtele SC A. SRL și SC F. SA. A admis excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința penală nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin, modificată prin Decizia penală nr. 179/A din 02 mai 2011 a Tribunalului Cluj, secția penală, modificată prin Decizia penală nr. 1676/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, toate pronunțate în Dosarul nr. xxx/242/2008 și în consecință, a respins petitele A.a și B din cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenții pentru perioada dintre data accidentului de circulație din 12 octombrie 2007 și data pronunțării sentinței penale nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin.

A respins, ca neîntemeiate, petitele A. și B din cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenții pentru perioada ulterioară pronunțării sentinței penale nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin. A obligat pe reclamanți, în solidar, la plata către pârâta SC A. SRL a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții. Prin Decizia nr. 210 din 13 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de reclamantul B. și, în consecință, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: A admis în parte cererea formulată de reclamantul B. A obligat pe pârâții C., SC F. SA și SC A. SRL, în solidar, la plata sumei de 12,696,13 lei, cu titlu de daune materiale, către acest reclamant.

A obligat pe reclamanții D. și SC E. SRL să plătească pârâtei SC A. SRL suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A păstrat restul dispozițiilor sentinței. A respins apelurile declarate de reclamanții D. și SC E. SRL. A dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantul B. și de pârâta SC A. SRL în fond și în apel. A obligat pe apelanții D. și SC E. SRL, în solidar, să plătească pârâtei SC A. SRL suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și pârâtele SC A. SRL și SC F. SA. Împotriva acestei Decizii nr. 2860 din 23 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, au formulat contestație în anulare contestatorii B. și SC E. SRL.

Se invocă, în susținerea cererii motivul prevăzut de prima ipoteză din art. 318 C. proc. civ., respectiv greșeala materială evidentă privind aspectele formale ale judecății prin neobservarea faptului că la fond, cu toate că au fost depuse acte doveditoare de către contestatori, acestea nu au fost comunicate celorlalte părți, nu au fost discutate în contradictoriu și, pe cale de consecință nu au fost soluționate în cadrul procesului. Se arată că la data de 26 septembrie 2012 a fost depusă la dosarul de fond o cerere de repunere pe rol a cauzei, redactată și semnată de apărătorul ales de la acel moment, cerere însoțită de acte în probațiune; că, prin cererea de repunere pe rol s-a precizat că reclamantul a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenele de judecată, fiind plecat în străinătate pentru investigații medicale și, mai mult, era în imposibilitate de a se prezenta fiind imobilizat în scaun cu rotile.

Toate acestea au fost aduse la cunoștința instanței de apel, în susținerea cererii de anulare a sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare, întemeiată pe dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Instanța de fond s-a pronunțat doar asupra excepțiilor invocate de către pârâte, respectiv excepția prematurității și excepția autorității de lucru judecat, fără să se evoce fondul cauzei, cu atât mai mult cu cât nu a analizat probele depuse la dosar, nu au avut loc dezbateri în contradictoriu asupra probelor depuse. Față de cele de mai sus, rezultă că în mod greșit, prima instanță nu a luat în considerare probele depuse, nu le-a pus în dezbaterea contradictorie a părților, deci asupra acestui act de procedură nu s-a făcut nici o judecată de către instanța de recurs.

Faptul că instanța de fond a respins ca neîntemeiate pretențiile vizând perioada ulterioară pronunțării sentinței penale, fără a proceda la îndeplinirea obligațiilor sale de comunicare a probelor, de a pune în dezbaterea contradictorie a părților probele și fără a se pronunța asupra acestora, constituie o gravă abatere de la obligațiile procedurale ale instanței de fond ce nu a fost observată de către instanța de recurs, nu s-a făcut nici o apreciere, sub acest aspect fiind o greșeală materială. În ceea ce privește motivul prevăzut de către art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., se solicită a se constata faptul că în hotărârea atacată nu s-a analizat critica invocată cu privire la invocarea lipsei motivelor pe care se sprijină hotărârea.

Instanța de apel, prin hotărârea atacată, nu a motivat respingerea capătului de cerere B, respectiv obligarea SC G. SA în calitate de asigurător, la plata către reclamanți a sumelor solicitate în limita plafonului privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă delictuală pentru anul 2007, în conformitate cu polița de asigurare. Aceste motive de recurs nu au fost analizate de către instanță, nu s-a făcut nicio discuție referitoare la aceste motive, fapt pentru care, se solicită constatarea admisibilității contestației în anulare formulată. De asemenea, nici invocarea de către contestatori a prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează tuturor persoanelor dreptul ca o instanță să analizeze orice contestație legată de drepturi și obligații cu caracter civil, nu a fost analizată de către instanța de recurs.

Potrivit dovezii din Dosar nr. 3889/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, contestația în anulare a fost înregistrată la 26 octombrie 2015. Asupra contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În ședința publică din 05 februarie 2016, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora, „contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit în art. 401 alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. civ. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la împlinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”.

Decizia ce se solicită a fi retractată este o decizie irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. Ea reprezintă o decizie irevocabilă care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece nu cuprinde vreo dispoziție de stabilire a unei obligații principale, în sarcina vreuneia din părți, susceptibilă de executare silită, în sensul art. 371 2 alin. (1) C. proc. civ. Față de împrejurarea că hotărârile irevocabile nu se comunică, art. 319 alin. (2) C. proc. civ. instituie două termene pentru exercitarea căii de atac a contestației în anulare, și anume un termen subiectiv de 15 zile, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și un termen obiectiv de 1 an, care curge de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței sale, a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procedural, inclusiv prin instituirea unui termen reprezintă o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Termenele instituite prin lege au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lor, contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Conform înscrisului atașat de la dosarul cauzei, cererea de eliberare a unei copii a Deciziei civile nr. 2860 din 23 octombrie 2014 formulată de contestatorul B.B.

prin apărător, rezultă că acesta a primit un exemplar al Deciziei nr. 2860/2014, la data de 13 ianuarie 2015. Termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. s-a împlinit deci la data de 29 ianuarie 2015, iar prezenta contestație a fost formulată la data de 26 octombrie 2015. Drept urmare, sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., contestația în anulare fiind tardiv formulată, față de data luării la cunoștință de către contestator (13 ianuarie 2015) a deciziei atacate și data formulării prezentei contestații în anulare - 26 octombrie 2015. Pentru aceste considerente, prezenta contestație în anulare formulată va fi respinsă ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorii B. și SC E. SRL împotriva Deciziei nr. 2860 din 23 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 februarie 2016.