ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 208/2016

Decizia nr. 208/2016

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4/F din data de 12 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 12 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2015.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat petentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea formulată la data de 09 noiembrie 2015 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția I penală, sub nr. x/2/2015, petentul A. a solicitat revizuirea încheierii din 12 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015 de u de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, încheiere prin care s-a dispus respingerea plângerii formulate de către petent împotriva ordonanței din 10 octombrie 2014 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, în Dosarul nr. x/P/2014.

În drept, revizuientul petent a invocat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., arătând că încheierea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația martorului B. care a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin încheierea din camera de consiliu din data de 12 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, a cărei revizuire se solicită, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, a respins, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 10 octombrie 2014 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în Dosarul nr. x/P/2014.

S-a constatat că încheierea din data de 12 mai 2015 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015 nu este susceptibilă a fi supusă căii extraordinare de atac a revizuirii, deoarece prin hotărâre nu s-a dat o rezolvare fondului cauzei, în același sens fiind și decizia pronunțată într-un recurs în interesul Legii nr. 17/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, aplicabilă și situației încheierii judecătorului de cameră preliminară, cum s-a arătat.

Astfel, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în materia plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a respins respectiva plângere în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., hotărârea, în baza art. 341 alin. (8) fiind definitivă.

În motivarea deciziei nr. 17/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, a reținut că în plângerea împotriva actelor procurorului prin care nu s-a dispus trimiterea în judecată, nu se rezolvă fondul cauzei în sensul că, nu se stabilește existența faptei și a vinovăției, urmată de condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

împotriva sentinței penale nr. 4/F din 12 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat apel revizuientul A., solicitând admiterea căii de atac exercitate, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei la Direcția Națională Anticorupție competentă să cerceteze în continuare faptele pe care le-a sesizat în plângerea sa.

În motivarea apelului, revizuientul a arătat că este nemulțumit de faptul că în mod greșit a apreciat instanța de fond că hotărârea prin care a fost soluționată plângerea pe care a formulat-o împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă revizuirii, deoarece prin aceasta nu s-a dat o rezolvare a fondului cauzei și în considerentele hotărârii s-a făcut referire la decizia dată în recurs în interesul Legii nr. 17 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care și-ar păstra aplicabilitatea. În opinia revizuientului, această decizie dată în interesul legii se referă la alte domenii de aplicare - hotărâri judecătorești de condamnare, de achitare sau încetarea procesului penal, neținându-se seama nici de faptul că revizuirea este o cale de atac extraordinară.

Apelantul revizuient mai este nemulțumit și de faptul că instanța de fond nu a ținut seama că în timpul procesului, numitul B. a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, în prezența procurorului de ședință C. De asemenea, acesta a mai susținut în motivarea cererii sale faptul că prima instanță a respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, fără o motivare legală în fapt și în drept. La fel abuziv și nelegal l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200 lei, invocându-se dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cazurile în care se renunță la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la pedeapsă.

Înalta Curte, analizând apelul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen. prevede că sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., hotărârea prin care judecătorul de cameră preliminară respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, este definitivă, de la data pronunțării ei.

Raportând cauzei acest text de lege se constată că încheierea din data de 12 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2015, împotriva căreia petentul a formulat cererea de revizuire, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de acesta împotriva ordonanței din data de 10 octombrie 2014 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în Dosarul nr. x/P/2014, este o hotărâre definitivă, iar sentința penală nr. 4/F din data de 12 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de același petent, este tot o hotărâre definitivă, motiv pentru care împotriva acesteia nu poate fi exercitată nici o cale de atac.

De asemenea, este de precizat că și la finalul dispozitivului sentinței apelate se menționează faptul că aceasta este definitivă.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere faptul că Înalta Curte a fot învestită cu o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală,, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuientul A. împotriva sentinței penale nr. 4/F din data de 12 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuient la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 4/F din data de 12 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 17 mai 2016.