ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 559/2015

Decizia nr.

559

/20

15

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 237.753,86 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 48.975 kg motorină euro diesel 5, constatată lipsă la destinație.

Prin încheierea din data de 24 octombrie 2011 în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă a fost unită cu fondul cauzei.

Prin Încheierea din data de 04 februarie 2014 s-au admis obiecțiunile formulate de pârâta SC B. SRL la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul în metrologie C. și s-au respins, ca nefondate, obiecțiunile formulate de reclamanta SC A. SA la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D. pentru considerentele arătate în hotărârea respectivă.

Prin sentința civilă nr. 1135 din 31 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL și a fost obligată reclamanta SC A. SA la plata către pârâta SC B. SRL a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorarii experți.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că în speță, cu scrisoarea de trăsură nr. 339305 din 10 iunie 2010 s-a expediat din cadrul E. SA - Depozit Nord, prin intermediul transportatorului SC B. SRL către SC A. SA - Depozitul Constanța, cantitatea de 1.041.876 kg motorină euro diesel 5 potrivit notei de greutate nr. 6 din 10 iunie 2010.

La destinație s-a constatat că din totalul cantității de produs expediat lipsește cantitatea de 48.975 kg motorină euro diesel 5, contravaloarea acestei cantități fiind de 237.753,86 RON, reprezentând prețul curent al mărfii la data expediției.

În procesul-verbal preliminar întocmit în prezența reprezentanților SC B. SRL, a inspectorului Romcontrol, SC A. SA și SC E. SA a fost consemnată starea tehnică și comercială a cazanelor, fiind stabilit că determinarea cantității finale se va face după cântărirea la gol a cazanelor. S-a consemnat că starea cazanelor este bună, cu sigilii intacte, corect aplicate, fără scurgeri din conținut.

Conform rapoartelor de inspecție cantitativă nr. 124 din 11 iunie 2010 și nr. 125 din 11 iunie 2010 cazanele au sosit la beneficiar cu aceleași valori volumetrice ca în nota de greutate.

Prima instanță a avut în vedere întregul probatoriu administrat în cauză (opinia expertului D. în specializarea „Exploatare căi ferate, locații și material rulant”, opinia expertului în metrologie - C., obiecțiunile la rapoartele expertiză tehnică întocmite de acești experți, precum și punctele de vedere exprimate de aceștia, respectiv punctul de vedere exprimat de expert C. în cadrul răspunsului la obiecțiuni la expertiza mixtă încuviințată de instanță privind diferența înregistrată între expediere și destinație; punctul de vedere exprimat de expert D. în cadrul expertizei mixte referitor la diferența cantitativă în sensul că această diferență nu se datorează calibrării necorespunzătoare a cisternelor puse la dispoziție de pârâtă; precum și concluziile expertului C. din cuprinsul raportului de expertiză mixtă vizând împrejurarea că garnitura de vagoane cisternă nu avea buletin de verificare metrologică și certificat de calibrare etc.).

Instanța de fond nu a putut reține că lipsa buletinelor de verificare metrologică și efectuarea calibrării cisternelor de o societate care nu era autorizată să verifice astfel de mijloace de măsurare, a condus la lipsa la destinație a cantității de 48.975 kg motorină euro diesel 5, având în vedere pe de o parte punctele de vedere exprimate de experți prin expertiza mixtă, iar pe de altă parte starea bună a cazanelor, cu sigilii intacte, corect aplicate, fără scurgeri din conținut, care au sosit la beneficiar cu aceleași valori volumetrice ca în nota de greutate.

Pe cale de consecință, reținând că, în prezentul litigiu nu operează prezumție legală de răspundere a operatorului de transport feroviar, ci sunt incidente dispozițiile art. 60 alin. (4) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, precum și că reclamanta nu a făcut dovada ce-i incumbă în baza dispozițiilor art. 1169 C. civ. în sensul că avarierea mărfii s-a produs în timpul transportului și din culpa operatorului de transport feroviar, tribunalul a respins acțiunea formulata de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca nefondată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, față de motivele invocate în susținerea acesteia care țin de temeinicia acțiunii, cât și față de faptul că pârâta este parte a contractului de transport, aceasta a fost analizată de instanță ca o apărare de fond.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC A. SA a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 457 din 13 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat.

După o succintă prezentare a situației de fapt, având în vedere răspunsul la obiecțiuni formulat de către expertul metrolog care a arătat că diferența cantitativă nu există în fapt și se datorează necalibrării corespunzătoare a cisternelor ce au fost puse la dispoziție de către intimată, precum și punctul de vedere exprimat de expert - D., în sensul că diferența cantitativă între expediție și destinație este foarte mare în raport și de distanța scurtă parcursă, fapt ce poate duce la concluzia de nu a existat lipsă cantitativă la preluare, redând dispoziții ale Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România din 31 ianuarie 2005 aprobat prin O.G. nr. 7 din 31 ianuarie 2005, în motivare, instanța de apel a reținut că în cauză nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia lipsa buletinelor de verificare metrologică și efectuarea calibrării cisternelor de o societate neautorizată ar fi dus la lipsa cantității de motorină invocată de apelantă, respectiv de 48.975 kg euro diesel 5.

Astfel, s-a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 60 alin. (4) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, în sensul că în favoarea intimatei operează exonerarea de răspundere pentru eventualele lipsuri cantitative, soluția fondului fiind legală și temeinică.

În termen legal, împotriva acestei decizii reclamanta

SC A. SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, reclamanta SC A. SA a susținut, în esență, că decizia recurată este nemotivată și constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil conform art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în opinia recurentei-reclamante, decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel nu a analizat, în mod efectiv, motivele de apel, nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a susținerilor din apel, și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Hotărârea atacată, mai susține recurenta, nu este motivată nici în fapt și nici în drept, în considerentele acesteia făcându-se doar un istoric al cursului procesului, consemnându-se susținerile făcute de părți prin acțiune și întâmpinări, fără a fi expus raționamentul pentru care instanța a respins apelul reclamantei și a înlăturat apărările de fond invocate.

Lipsa motivării hotărârii echivalează cu lipsa dovedirii cercetării judecătorești care constituie însuși scopul dreptului de acces la justiție, această lipsă având semnificația unei necercetări a apelului.

Or, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format în fapt și în drept convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În aceste condiții, cum decizia adoptată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină (fiind astfel încălcate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Constanța.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel nu a cercetat sau a interpretat în mod total eronat atât prevederile Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România - O.G. nr. 7/2005, cât și prevederile contractului comercial încheiat între părți-contractul de transport pe cale ferată din 22 decembrie 2009.

În mod greșit, susține recurenta, instanța de apel nu a reținut culpa intimatei-pârâte SC B. SRL care, în calitatea sa de transportator conform contractului de transport pe cale ferată din 22 decembrie 2009, încheiat între recurentă, în calitate de beneficiar și B. SRL, în calitate de transportator, a pus la dispoziția reclamantei pentru efectuarea acestui transport feroviar de marfă, vagoane-cisternă necalibrate, fără buletine de verificare metrologică și fără certificate de calibrare corespunzătoare.

Aceasta întrucât, intimata-pârâtă în calitate de transportator, și pentru respectarea clauzelor contractuale, dar și a reglementărilor specifice în acest domeniu, a garantat starea tehnică și calibrarea corespunzătoare a acestor vagoane.

La momentul la care au fost puse la dispoziție vagoanele-cisternă pentru transport, SC B. SRL a garantat că aceste vagoane sunt calibrate corespunzător, conform mențiunilor de pe plăcuțele vagoanelor cisternă.

La destinație s-a constatat, prin metoda cântăririi directe, o lipsă de 48.975 kg motorină, care nu se putea datora decât calibrării necorespunzătoare a vagoanelor, având în vedere faptul că la acest transport nu au existat sigilii violate, urme de scurgeri de produs și/sau urme de sustrageri, fapt confirmat și de probatoriul administrat în cauză, cu precădere de raportul de expertiză întocmit de expertul C.

Arată că deși în fața instanței de apel s-a susținut că intimata-pârâtă, chiar dacă nu era proprietarul vagoanelor cisternă, aceasta a garantat calibrarea vagoanelor cisternă și se face vinovată pentru că a indus în eroare reclamata prin punerea la dispoziție a unor vagoane necorespunzătoare din punct de vedere al calibrării, folosind pentru măsurare metoda volumetrică și nu cântărire directă și creând astfel un prejudiciu de 237.753,86 RON, instanța de apel nu a analizat această critică.

De asemenea, în ceea ce privește răspunderea contractuală a intimatei-pârâte, recurenta susține că obligația transportatorului nu este una de diligență, respectiv nu se cere părții doar să se străduiască să organizeze transportul, ci și să atingă acest scop, respectiv încărcătura să ajungă în condiții bune la punctul terminus, astfel încât obligația ce rezultă din contract este una de rezultat.

În acest sens, există și prevederile art. 60 alin. (1) și alin. (3) din Regulament, dar și cele ale art. 1473-1475 vechiul C. civ. (aplicabil la momentul efectuării acestui transport) care instituie în sarcina cărăușului-transportatorul recurentei - obligația de a conserva marfa pe parcursul desfășurării transportului, asimilându-l pe cărăuș cu un depozitar.

În prezenta cauză, neexistând obiecțiuni la încărcare, cu ocazia întocmirii și însușirii scrisorii de transport, nici din partea expeditorului SC E. SA, nici din partea operatorului de transport SC B. SRL, operează pe deplin prezumția conformității mijloacelor de transport.

Prin urmare, susține recurenta, având în vedere și dispozițiile art. 36 alin. (9) din Regulament și art. 1.4.2.2 lit. c) din Anexa 1 RID ce face parte integrantă din Ordinul nr. 590/2007, nerespectându-și obligația de rezultat, cărăușul este ținut potrivit art. 969 C. civ., să răspundă de prejudiciul produs reclamantei.

Așa fiind, apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, inclusiv cauzalitatea care în materie comercială este, de principiu prezumată.

În atare condiții, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 63 alin. (2) din Regulament, potrivit cărora în caz de pierdere totală sau parțială a mărfii, operatorul de transport feroviar trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată după factură sau după prețul curent al mărfii, iar în lipsa acestora, după prețul mărfurilor de aceeași natură și calitate, la locul și data la care marfa a fost primită la transport, în speță 237.753,86 RON, însă arată recurenta, instanța de apel nu a răspuns nici acestei critici.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, reține caracterul fondat al recursului.

Preliminar, deși recurenta-reclamantă

SC A. SA

a invocat în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., este de reținut că decizia recurată este o hotărâre pronunțată în apel, prin urmare, susceptibilă de apel, ce nu poate fi examinată din perspectiva acestui text legal, nefiind întrunite cerințele textului de lege menționat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă se circumscriu pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. și sunt fondate

pentru considerentele care succed:

Prevederile art. 295 C. proc. civ., obligă instanța de apel să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Pe de altă parte, prevederile art. 261 C. proc. civ. obligă instanțele să arate motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Din această perspectivă se constată că instanța de apel nu a examinat motivele de netemeinicie și de nelegalitate invocate în calea de atac a apelului, soluția bazându-se pe o apreciere generală a situației de fapt și pe o simplă înșiruire a textelor legale cuprinse în Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România din 31 ianuarie 2005 aprobat prin O.G. nr. 7 din 31 ianuarie 2005.

Deși a evocat temeiuri de drept, instanța de apel nu a indicat în ce măsură acestea sunt sau de ce nu sunt incidente situației de fapt, mulțumindu-se să concluzioneze că în favoarea intimatei operează exonerarea de răspundere pentru eventualele lipsuri cantitative, soluția fondului fiind legală și temeinică.

De reținut este faptul că instanța de apel nu a examinat în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse analizării, nu a justificat de ce

au fost înlăturate criticile

apelantei-reclamante.

Chiar și în ipoteza în care situația de fapt și apărările care au fost criticate de apelanta-reclamantă au rămas neschimbate, în sensul că sunt aceleași care au fost dezbătute de prima instanță, nu se poate reține că menținerea soluției fondului în fața unor critici concrete, fără a se răspunde fie și succint la acestea, satisface cerința impusă de art. 261 C. proc. civ.

În contextul arătat, în recurs nu se poate examina legalitatea deciziei pronunțate de curtea de apel întrucât lipsește baza de analiză și anume considerentele deciziei, insuficiența motivării nefiind corespunzătoare scopului motivării și echivalează în realitate cu o nemotivare.

Or, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se dau în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților.

Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială, din perspectiva art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în același timp o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Întrucât decizia curții de apel este lipsită de motivare, instanța de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanța dintre argumentele instanței de apel în măsură să susțină soluția pronunțată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei și textele legale incidente speței, situație ce echivalează cu o nemotivare în înțelesul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și atrage nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) din același act normativ.

Totodată,

cercetarea fondului este un element esențial pentru exercitarea controlului de legalitate, întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale.

Per a contrario, în absența unei situații de fapt în concret stabilită, este imposibil de realizat verificarea aplicării corecte a legii de către instanța de apel, aspect ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., respectiv casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se stabili pe deplin împrejurările de fapt.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a încălcat obligația stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris, în fapt și în drept, de ce s-a ajuns la soluția adoptată, obligație esențială, a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigențele art. 6 parag. 1 C.E.D.O., întrucât, conform jurisprudenței C.E.D.O., noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hurk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dulaurans împotriva Franței - Hotărârea din 21 martie 2000).

Rezumând argumentele de mai sus și având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte constatând fondate criticile recurentei-reclamante subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., cu aplicare dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, pentru se stabili pe deplin împrejurările de fapt, urmând ca instanța să administreze probele pe care le consideră necesare, utile și pertinente dezlegării pricinii, care să lămurească inclusiv de ce există diferențe cantitative menționate în cele două expertize efectuate în cauză, să răspundă tuturor criticilor apelantei-reclamante, iar după lămurirea situației de fapt, raportat și la textele legale incidente speței să analizeze dacă operează exonerarea intimatei-pârâte de răspundere pentru eventualele lipsuri cantitative de motorină.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva deciziei civile nr. 457 din 13 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2015.