ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1996/2016

Decizia nr. 1996/2016 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 4 mai 2011, ca urmare a declinării dispuse prin Sentința civilă nr. 5.812 din 28 martie 2011 a Judecătoriei Sector 1 București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F. și G., H., solicitând să se constate îndeplinită condiția rezolutorie cuprinsă în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I., cu consecința desființării acestuia, să se dispună evacuarea pârâților din apartamentul situat în București, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare menționat.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr. 7.272 din 10 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr. x/299/2007, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, a fost admisă acțiunea sa împotriva pârâtei B., pronunțându-se o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în București. În timpul procesului, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I., apartamentul menționat a trecut din proprietatea pârâtei B. în proprietatea indiviză a pârâților C., D., E., care au cumpărat sub condiția rezolutorie a soluționării defavorabile vânzătoarei B. a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/299/2007.

Această condiție s-a realizat în 13 mai 2010 prin Decizia civilă nr. 235R pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 480 și urm. C. civ. (de la 1864). Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității față de capetele 1 și 2 din cerere, solicitând respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, motivat de faptul că atât posesia cât și folosința aparțin atât în fapt cât și în drept cumpărătorilor de bună-credință, pârâți în cauză. A mai arătat pârâta că, potrivit art. 973 C. civ. (de la 1864), convențiile legal făcute n-au efect decât între părțile contractante, ori reclamantul nu este parte contractuală față de contractul a cărui rezoluțiune o solicită, ceea ce echivalează cu lipsa calității procesuale active.

Totodată, menționează pârâta, reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., inaplicabil în cauză, întrucât partea poate cere realizarea dreptului. Pârâții C. și D. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active cu privire la primul capăt de cerere, având în vedere principiul relativității efectelor contractului, și excepția prematurității pe cel de-al doilea capăt de cerere cu consecința respingerii, ca inadmisibil, a acestuia. În același timp, pârâții D. și C. au formulat, în temeiul art. 60 - 63 C. proc. civ., cerere de chemare în garanție a pârâtei B., solicitând obligarea acesteia la acoperirea prejudiciului pe care pârâții l-ar suferi în urma admiterii acțiunii reclamantului, constând în restituirea prețului plătit și a cheltuielilor ocazionate de încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P.

I. La rândul său, pârâtul E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active pe primul capăt al cererii, motivat de faptul că reclamantul solicită constatarea îndeplinirii unei condiții rezolutorii dintr-un act în care nu este parte, ori potrivit art. 973 C. civ. (de la 1864) efectele convențiilor se produc numai cu privire la părțile acestora și în niciun caz în privința terților, astfel că doar părțile semnatare ale respectivei convenții se pot prevala de dispozițiile acesteia. A mai invocat pârâtul excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că față de temeiul de drept invocat, reclamantul trebuia să formuleze o acțiune în revendicare prin comparare de titluri și nu una în constatare.

Prin Sentința civilă nr. 2.153 din 30 noiembrie 2011 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția inadmisibilității acțiunii principale, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta - chemată în garanție B., pârâții C., D., E. și H. și a respins cererile de chemare în garanție ca rămase fără obiect. Pentru a pronunța sentința civilă, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat să se constate îndeplinirea unei condiții rezolutorii stipulată în Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta B., în calitate de vânzătoare și pârâții D., C. și E., în calitate de cumpărători, în scopul apărării dreptului său de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul înstrăinării, situat în București.

În conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ., acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept nu poate fi primită, dacă partea poate cere realizarea dreptului. Rezultă că textul impune, pentru chiar admisibilitatea acțiunii în constatare, condiția negativă ca partea să nu poată să ceară realizarea dreptului dedus judecății, ca o cerință specială a acțiunii în constatare, care se adaugă celor patru condiții generale de exercitare a oricărei acțiuni (drept, interes, calitate și capacitate procesuală). Această condiție negativă este îndeplinită ori de câte ori titularul dreptului se află în posesia bunului, astfel că numai în acest caz poate cere constatarea dreptului. Aceasta deoarece, fiind în posesia bunului, nu are la îndemână o cerere în realizare, iar hotărârea judecătorească pronunțată în condițiile art. 111 C. proc.

civ., îi este necesară pentru consolidarea dreptului său. În situația în care, însă reclamantul nu are posesia bunului al cărui proprietar se pretinde, acesta are la dispoziție acțiunea în revendicare reglementată expres în art. 563 din Noul C. civ. (art. 480 C. civ. de la 1864), prin care poate obține obligarea pârâtului la respectarea dreptului său de proprietate. În speță, prima instanță a reținut că reclamantul A. nu se află în posesia bunului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți și cu privire la care invocă un drept de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești care ține loc de act de vânzare-cumpărare, rămasă irevocabilă. Astfel, chiar reclamantul arată în cererea de chemare în judecată că apartamentul este ocupat de pârâta B. și de ceilalți pârâți, acesta fiind motivul pentru care a solicitat și evacuarea pârâților din imobil.

Ca urmare, față de situația de fapt expusă și de considerentele menționate, prima instanță a constatat că nu este admisibilă cererea reclamantului de constatare a îndeplinirii condiției rezolutorii stipulate în contractul încheiat de pârâți. În ceea ce privește cererea de evacuare, prima instanță a constatat că au fost invocate de către pârâți excepția inadmisibilității și excepția prematurității, astfel că a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acestui capăt de cerere, excepție pe care a constatat-o întemeiată, pentru următoarele considerente: Cererea în evacuare este un mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate pentru situația în care pârâtul ocupă imobilul abuziv, fără niciun titlu.

În speță, însă pârâții se consideră proprietari ai imobilului în litigiu, invocând drept titlu Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I., astfel că raporturile dintre părți nu pot fi clarificate decât pe calea unei acțiuni în revendicare, în care instanța să procedeze la compararea titlurilor exhibate de ambele părți. Față de soluția asupra cererii principale, întrucât pârâții D. și C. nu au căzut în pretenții, prima instanță a respins cererile de chemare în garanție formulate de aceștia împotriva pârâtei B., ca rămase fără obiect. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. În motivarea apelului, a arătat că prima instanță a reținut, în mod eronat, faptul că nu era posesor al apartamentului în litigiu la momentul judecării cauzei.

Apelantul reclamant a menționat că, urmare abandonării apartamentului de către pârâți, înainte de judecarea cauzei la data de 9 noiembrie 2011, posesia apartamentului în litigiu îi aparține, fapt cunoscut de către prima instanță. S-a precizat că din același considerent - existența posesiei apartamentului în patrimoniul apelantului - acțiunea în evacuare a rămas fără obiect. B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității apelului, iar pe fondul acestuia respingerea, ca nefondat. Intimații-pârâți E., C. și D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat. Intimații-pârâți F. și G. au invocat în fața instanței de apel excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu există nicio legătură de drept izvorâtă din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între A. și B. și nici izvorâtă din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P.

I., încheiat între pârâta B., în calitate de vânzătoare și pârâții D., C. și E. La termenul de judecată din data de 10 mai 2013, s-a dispus, în temeiul art. 183 C. proc. civ., suspendarea cauzei privind cererea de apel până la soluționarea plângerii privind înscrierea în fals. Plângerea penală a fost soluționată prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, dată în Dosarul nr. x/P/2013, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. de către A. Această ordonanță a făcut obiectul plângerii penale formulate de H., plângere care a fost respinsă, în mod definitiv, prin sentința penală pronunțată în Dosarul nr. x/299/2015 de către Judecătoria Sectorului 1 București.

Ca urmare a soluționării definitive a plângerii penale formulate și care a format obiectul Dosarului penal nr. x/P/2013, în temeiul art. 183 C. proc. civ., constatând că nu mai subzistă măsura suspendării, s-a dispus repunerea cauzei pe rol. Prin Decizia civilă nr. 198 A/2016 din 15 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 2.153 din 30 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu intimații pârâți F., H., E., C., D. și G. și intimata chemată în garanție B. A fost anulată Sentința apelată nr. 2.153 din 30 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Rejudecând cauza pe fond: A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii principale formulată de reclamantul A. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la capătul 1 de cerere din cererea principală. A fost respins capătul 1 de cerere din cererea principală, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuala activă. A fost respins capătul 2 de cerere din cererea principală privind evacuarea, ca rămas fără obiect. Au fost respinse cererile de chemare în garanție, ca rămase fără obiect. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 mai 2003, B. s-a obligat să vândă lui A. apartamentul pentru suma de 50.000 dolari SUA, în termen de 2 luni de la expirarea termenului de 10 ani prevăzut de Legea nr. 112/1995.

Ca urmare a neexecutării obligației de a face, apelantul a promovat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să se pronunțe o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în București. Prin Sentința civilă nr. 7.272 din 10 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr. x/299/2007, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, a fost admisă acțiunea sa împotriva pârâtei B. În timpul desfășurării procesului, în calea de atac a apelului, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I., apartamentul menționat a trecut din proprietatea pârâtei B. în proprietatea indiviză a pârâților C., D., E., care au cumpărat sub condiția rezolutorie a soluționării defavorabile vânzătoarei B. a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/299/2007.

Această condiție s-a realizat în 13 mai 2010 prin Decizia civilă nr. 235R pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Textul menționat reglementează admisibilitatea acțiunii în constatare pozitive (a existenței unui drept) sau negative (a inexistenței dreptului) condiționat de lipsa posibilității părții, care acționează, de a solicita realizarea dreptului. Ori de câte ori partea are deschisă calea realizării dreptului, va trebui să uzeze de această cale, acțiunea în constatare în această situație fiind inadmisibilă. În cauza de față, apelantul-reclamant a solicitat să se constate îndeplinită condiția rezolutorie cuprinsă în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P.

I., cu consecința desființării acestuia precum și evacuarea pârâților din apartamentul situat în București, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare menționat. Prima instanță a reținut că acțiunea promovată este inadmisibilă, cu motivarea că reclamantul nu se află în posesia bunului și are la îndemână acțiunea în realizare, respectiv acțiunea în revendicare reglementată expres de art. 480 C. civ. din 1864. Având în vedere împrejurarea că situația de fapt reținută de prima instanță a fost modificată în calea de atac a apelului, instanța de apel a constatat că prezenta acțiune este admisibilă, deoarece apelantul deține în prezent posesia apartamentului situat în București motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 297 C. proc.

civ., a admis apelul declarat A. și a anulat Sentința apelată nr. 2.153 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Rejudecând cauza pe fond, instanța de apel a reținut următoarele: Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I., apartamentul situat în București, a trecut din proprietatea pârâtei B. în proprietatea indiviză a pârâților C., D., E., care au cumpărat sub condiția rezolutorie a soluționării defavorabile vânzătoarei B. a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/299/2007. Instanța de apel a constatat, potrivit art. 973 C. civ.

din 1864, "convențiile n-au efect decât între părțile contractante", astfel încât părțile în sarcina cărora se nasc drepturile și obligațiile contractuale sunt, de pe o parte, vânzătoarea B. iar, pe de altă parte, cumpărătorii, respectiv pârâții C., D. și E. În vederea exercitării drepturilor și a executării obligațiilor conferite de actul juridic menționat, părțile contractante sau succesorii acestora pot formula acțiuni care derivă din contractul de vânzare-cumpărare, fie în vederea executării obligațiilor neîndeplinite, fie în scopul desființării contractului de vânzare-cumpărare (rezoluțiunea contractului sau nulitatea relativă a acestuia). Apelantul A. are calitatea de terț față de Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P.

I., nefiind succesorul vreuneia dintre părți, motiv pentru care acesta nu poate promova acțiuni care izvorăsc din nerespectarea contractului sau îndeplinirea unei condiții rezolutorie inserată de părțile contractante în cuprinsul acestuia. Astfel, acțiunea promovată are ca obiect să se constate îndeplinită condiția rezolutorie cuprinsă în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I., cu consecința desființării acestuia. Scopul promovării acestei acțiune este de a constata desființarea contractului de vânzare-cumpărare, ca efect al îndeplinirii condiției rezolutorie menționată în cuprinsul acestuia. Calitate procesuală activă de a promova prezenta acțiune o pot avea numai părțile contractante, având în vedere dispozițiile art. 973 coroborate cu cele ale art. 1021 C. civ.

din 1864, nu și un terț de contract, cum este apelantul-reclamant. A., în calitate de proprietar al apartamentului situat în București, dobândit ca efect al Sentinței civile nr. 7.272 din 10 mai 2007 pronunțate de Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr. x/299/2007, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, ar avea la îndemnă acțiunea în constatare provocatorie având ca obiect fie constatarea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., fie constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâților asupra apartamentului situat în București, ca efect al îndeplinirii condiției rezolutorii. Ambele acțiuni se întemeiază pe dreptul său de proprietate asupra apartamentului situat în București, așa cum a fost constatat în mod irevocabil prin hotărârile judecătorești menționate.

În schimb, apelantul-reclamant nu poate promova prezenta acțiune, care își are sorgintea în clauzele inserate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, față de care are calitatea de terț. Având în vedere considerentele menționate, instanța de apel a constatat că apelantul-reclamant nu are calitate procesuală activă, motiv pentru care a admis excepția invocată și a respins capătul 1 de cerere din cererea principală, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Ținând cont de modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, instanța de apel nu a mai analizat calitatea procesuală pasivă a pârâților F. și G. În ceea ce privește capătul 2 de cerere din cererea principală privind evacuarea, acesta a fost respins, ca rămas fără obiect, motivat de faptul că apelantul a dobândit posesia apartamentului litigios.

Cu privire la cererile de chemare în garanție, instanța de apel a menținut soluția pronunțată de prima instanță constând în respingerea acestora, ca rămase fără obiect, având în vedere modalitatea de soluționare a cererii principale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul-recurent A., aducându-i următoarele critici: 1. Hotărârea instanței de apel este greșită, deoarece, în rejudecarea fondului, a reținut faptul că recurentul reclamant ar fi un terț față de actul deținut de intimați, încălcând astfel puterea de lucru judecat a sentinței care ține loc de contract de vânzare-cumpărare între B. și A. Deoarece reclamantul este succesorul cu titlu particular al pârâtei B. în legătură cu acest imobil, acesta este și succesor cu titlu particular al acesteia în toate contractele încheiate cu privire la imobil, reclamantul fiind "un succesor cu titlu particular" sau cel puțin "având - cauză". În oricare dintre cele două calități recurentul are interes precum și calitate procesuală activă, deoarece, acesta a preluat poziția contractuală a d-nei B. în cadrul actului intimaților, având calitate procesuală activă pentru a cere constatarea îndeplinirii condiției rezolutorii, și implicit, a dreptului său de proprietate.

S-a mai susținut că doar drepturile și obligațiile strict personale ale părților nu s-au transmis către reclamant. Cu toate că reclamantul se bucură de recunoașterea pe cale judiciară a dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, în calitate de proprietari tabulari figurează în continuare intimații C., D. și E., deoarece dreptul acestora de proprietate a fost înscris în cartea funciară în temeiul actului intimaților. Întrucât Dosarul nr. x/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București nu s-a soluționat de o manieră favorabilă vânzătoarei, condiția rezolutorie s-a îndeplinit, iar succesorul cu titlu particular al vânzătoarei poate cere instanței de judecată constatarea îndeplinirii condiției rezolutorii și desființarea contractului.

2. Instanța de apel a dat o calificare greșită acțiunii principale. Astfel, deși instanța de apel a reținut că, deoarece reclamantul nu are la îndemână o acțiune în realizare, acesta ar avea la îndemână o acțiune în constatare provocatorie având ca obiect fie constatarea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., fie constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâților asupra apartamentului situat în București, ca efect al îndeplinirii condiției rezolutorii, cu toate acestea, în mod eronat nu a constatat că însăși acțiunea dedusă judecății este acea acțiune aflată la îndemâna reclamantului. Nicăieri, în fața instanțelor de fond, recurentul-reclamant nu a solicitat să se pronunțe rezoluțiunea contractului, cerere care ar fi fost una în realizare, fiind evident faptul că a urmărit constatarea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu terții dobânditori.

Reclamantul nu a introdus acțiune în constatare pentru activarea acelor drepturi și obligații din contractul pârâților, care erau strict personale ale părților din contract, deoarece nu ar fi avut calitate procesuală activă pentru acestea. În schimb pentru clauzele contractuale ce vizează însăși esența dreptului de proprietate ale reclamantului-recurent, asupra imobilului recunoscut prin sentința definitivă, acesta are calitate procesuală activă să solicite constatarea îndeplinirii condiției rezolutorii ca și succesor cu titlu particular al vânzătoarei. În plus, orice acțiune în realizare presupune un raționament în două trepte și are ca și situație premisă o cerere în constatare.

Din această perspectivă, chiar dacă s-ar accepta că primele două capete de cerere ar fi în realizare, precum și faptul că instanța de apel nu le-ar fi putut admite ca și cereri în realizare, instanța de apel putea și trebuia să admită acțiunea civilă în parte, în ceea ce privește constatarea existenței dreptului de proprietate al reclamantului-recurent și, în mod corelativ, inexistența dreptului de proprietate al pârâților intimați. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. de la 1865. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 13 iunie 2016, intimatul-pârât H. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. La data de 21 octombrie 2016 reclamantul-recurent a depus la dosarul cauzei un extras din cartea funciară actualizat cu privire la imobilul în litigiu.

Intimata-pârâtă C. a depus al dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Deși recurentul-reclamant a invocat drept temei legal, printre altele, dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu a formulat nicio critică care să se încadreze în acest articol de lege, astfel încât Înalta Curte nu a putut analiza decizia recurată din acest punct de vedere.

2. Nu poate fi reținută critica formulată de recurentul-reclamant în sensul că acesta nu ar fi un terț față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta B. cu ceilalți pârâți, ci că ar fi un succesor cu titlu particular sau cel puțin un având-cauză și, prin urmare, ar avea interes și calitate procesual activă, deoarece, deși este adevărat că este un succesor cu titlul particular al pârâtei B., dar este doar în ce privește titlul său derivând din sentința irevocabilă prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului, dar nu și cu privire la contractul încheiat de pârâta B. cu soții C. și D. și pârâtul E. Ca atare, în mod corect și legal a reținut instanța de apel că reclamantul-recurent nu are calitate procesuală activă pentru a cere constatarea îndeplinirii condiției rezolutorii relativ la actul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta B. și pârâții C., D. și respectiv E., deoarece, nu a fost parte în acest contract, iar îndeplinirea condiției rezolutorii nu o pot invoca decât părțile contractului, având în vedere că această constatare ar implica și alte consecințe, respectiv restituirea prețului plătit de cumpărători, soluție cu care, oricum, recurentul-reclamant nu este de acord, susținând că aceasta ar fi o obligație personală a numitei B., ce nu ar intra în patrimoniul succesorului cu titlu particular.

Prin urmare, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel este legală. 3. Nu se poate reține nici critica cu privire la motivarea contradictorie a deciziei recurate, în sensul că instanța de apel ar fi reținut că, deși recurentul-reclamant nu avea la îndemână o acțiune în realizare, ar fi avut la îndemână o acțiune în constatare provocatorie, având ca obiect fie constatarea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., fie constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâților asupra imobilului în litigiu, invocându-se faptul că instanța de apel putea să constate că însăși acțiunea dedusă judecății ar fi o astfel de acțiune în constatare, deoarece recurentul-reclamant a formulat o cerere prin care a solicitat constatarea ca îndeplinită a condiției rezolutorii cuprinsă în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de către B.N.P.

I., precum și evacuarea pârâților din apartamentul ce a făcut obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare. Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, cum că nu ar fi solicitat să se constate rezoluțiunea contractului, ci că ar fi urmărit constatarea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu terții dobânditori, din cuprinsul cererii introductive de chemare în judecată rezultă exact contrariul.

De altfel, recurentul-reclamant se și contrazice în criticile formulate, deoarece, pe de o parte, a susținut că nu a formulat o cerere privind constatarea rezoluțiunii contractului, ci doar una în constatarea dreptului său de proprietate, iar pe de altă parte a susținut că nu ar fi avut calitate procesuală activă dacă invoca drepturi și obligații din contractul pârâților, care erau strict personale ale părților din contract, dar că ar avea calitate procesuală activă pentru formularea unei acțiuni privind constatarea îndeplinirii condiției rezolutorii, pe motiv că această clauză ar viza însăși esența dreptului său de proprietate, sub acest aspect având calitatea de succesor cu titlu particular al vânzătoarei, or, așa după cum s-a arătat mai sus, această susținere nu poate fi reținută.

4. Nu se poate reține susținerea recurentului-reclamant cu privire la presupusul raționament implicit, în două trepte, al unei acțiuni în realizare a dreptului, având ca situație premisă o cerere în constatare, nici concluzia că instanța de apel ar fi putut să admită acțiunea civilă în parte, în ce privește constatarea existenței dreptului de proprietate al reclamantului-recurent, pentru simplul motiv că acesta nu a formulat o astfel de cerere iar instanța de apel nu avea cum să "deducă" faptul că recurentul-reclamant ar fi gândit, în fapt, în acest fel cererea sa introductivă.

În același timp, nu se poate accepta existența așa-zisului raționament în două trepte, o cerere prin care solicită constatarea îndeplinirii unei condiții rezolutorii dintr-un contract de vânzare-cumpărare, neavând cum să "implice" o cerere în constatarea unui drept de proprietate al reclamantului în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., cât timp nu s-a formulat o cerere, expresă, în acest sens. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 198 A/2016 din 15 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24 noiembrie 2016. Procesat de GGC - N