ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1996/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1996/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1996/2016
Asupra
recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 4
mai 2011, ca urmare a declinării dispuse prin Sentința civilă
nr. 5.812 din 28 martie 2011 a Judecătoriei Sector 1 București,
reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F.
și G., H., solicitând să se constate îndeplinită condiția
rezolutorie cuprinsă în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat
la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I., cu consecința
desființării acestuia, să se dispună evacuarea
pârâților din apartamentul situat în București, ce a făcut
obiectul contractului de vânzare-cumpărare menționat.
În motivarea
cererii, reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr.
7.272 din 10 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Sector 1
București în Dosarul nr. x/299/2007, definitivă și
irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, a fost
admisă acțiunea sa împotriva pârâtei B., pronunțându-se o
hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare
pentru apartamentul situat în București.
În timpul
procesului, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de
19 octombrie 2009 de B.N.P. I., apartamentul menționat a trecut din
proprietatea pârâtei B. în proprietatea indiviză a pârâților C., D.,
E., care au cumpărat sub condiția rezolutorie a
soluționării defavorabile vânzătoarei B. a cauzei ce a
făcut obiectul Dosarului nr. x/299/2007. Această condiție s-a
realizat în 13 mai 2010 prin Decizia civilă nr. 235R pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru
cauze privind proprietatea intelectuală.
În drept,
reclamantul a invocat dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 480
și urm. C. civ. (de la 1864).
Pârâta B. a
formulat întâmpinare prin care a invocat excepția
inadmisibilității față de capetele 1 și 2 din cerere,
solicitând respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, motivat de faptul
că atât posesia cât și folosința aparțin atât în fapt cât
și în drept cumpărătorilor de bună-credință,
pârâți în cauză.
A mai
arătat pârâta că, potrivit art. 973 C. civ. (de la 1864),
convențiile legal făcute n-au efect decât între părțile
contractante, ori reclamantul nu este parte contractuală față de
contractul a cărui rezoluțiune o solicită, ceea ce
echivalează cu lipsa calității procesuale active.
Totodată,
menționează pârâta, reclamantul își întemeiază cererea pe
dispozițiile art. 111 C. proc. civ., inaplicabil în cauză, întrucât
partea poate cere realizarea dreptului.
Pârâții
C. și D. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei
calității procesuale active cu privire la primul capăt de
cerere, având în vedere principiul relativității efectelor contractului,
și excepția prematurității pe cel de-al doilea capăt
de cerere cu consecința respingerii, ca inadmisibil, a acestuia.
În
același timp, pârâții D. și C. au formulat, în temeiul art. 60 -
63 C. proc. civ., cerere de chemare în garanție a pârâtei B., solicitând
obligarea acesteia la acoperirea prejudiciului pe care pârâții l-ar suferi
în urma admiterii acțiunii reclamantului, constând în restituirea
prețului plătit și a cheltuielilor ocazionate de încheierea
Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie
2009 de B.N.P. I.
La rândul
său, pârâtul E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția
lipsei calității procesuale active pe primul capăt al cererii,
motivat de faptul că reclamantul solicită constatarea îndeplinirii unei
condiții rezolutorii dintr-un act în care nu este parte, ori potrivit art.
973 C. civ. (de la 1864) efectele convențiilor se produc numai cu privire
la părțile acestora și în niciun caz în privința
terților, astfel că doar părțile semnatare ale respectivei
convenții se pot prevala de dispozițiile acesteia.
A mai invocat
pârâtul excepția inadmisibilității acțiunii, arătând
că față de temeiul de drept invocat, reclamantul trebuia să
formuleze o acțiune în revendicare prin comparare de titluri și nu
una în constatare.
Prin
Sentința civilă nr. 2.153 din 30 noiembrie 2011 Tribunalul
București, secția a V-a civilă, a admis excepția
inadmisibilității acțiunii principale, a respins, ca
inadmisibilă, acțiunea principală formulată de reclamantul
A., în contradictoriu cu pârâta - chemată în garanție B.,
pârâții C., D., E. și H. și a respins cererile de chemare în
garanție ca rămase fără obiect.
Pentru a
pronunța sentința civilă, prima instanță a
reținut următoarele:
Prin cererea
dedusă judecății reclamantul a solicitat să se constate
îndeplinirea unei condiții rezolutorii stipulată în Contractul de
vânzare-cumpărare încheiat între pârâta B., în calitate de vânzătoare
și pârâții D., C. și E., în calitate de cumpărători,
în scopul apărării dreptului său de proprietate asupra
imobilului ce a făcut obiectul înstrăinării, situat în
București.
În
conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ., acțiunea în
constatarea existenței sau inexistenței unui drept nu poate fi
primită, dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Rezultă
că textul impune, pentru chiar admisibilitatea acțiunii în
constatare, condiția negativă ca partea să nu poată să
ceară realizarea dreptului dedus judecății, ca o
cerință specială a acțiunii în constatare, care se
adaugă celor patru condiții generale de exercitare a oricărei
acțiuni (drept, interes, calitate și capacitate procesuală).
Această
condiție negativă este îndeplinită ori de câte ori titularul
dreptului se află în posesia bunului, astfel că numai în acest caz
poate cere constatarea dreptului. Aceasta deoarece, fiind în posesia bunului,
nu are la îndemână o cerere în realizare, iar hotărârea
judecătorească pronunțată în condițiile art. 111 C.
proc. civ., îi este necesară pentru consolidarea dreptului său.
În
situația în care, însă reclamantul nu are posesia bunului al
cărui proprietar se pretinde, acesta are la dispoziție acțiunea
în revendicare reglementată expres în art. 563 din Noul C. civ. (art. 480
C. civ. de la 1864), prin care poate obține obligarea pârâtului la
respectarea dreptului său de proprietate.
În
speță, prima instanță a reținut că reclamantul A.
nu se află în posesia bunului ce a făcut obiectul contractului de
vânzare-cumpărare încheiat de pârâți și cu privire la care
invocă un drept de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești
care ține loc de act de vânzare-cumpărare, rămasă
irevocabilă.
Astfel, chiar
reclamantul arată în cererea de chemare în judecată că
apartamentul este ocupat de pârâta B. și de ceilalți pârâți,
acesta fiind motivul pentru care a solicitat și evacuarea pârâților
din imobil.
Ca urmare,
față de situația de fapt expusă și de considerentele
menționate, prima instanță a constatat că nu este
admisibilă cererea reclamantului de constatare a îndeplinirii
condiției rezolutorii stipulate în contractul încheiat de pârâți.
În ceea ce
privește cererea de evacuare, prima instanță a constatat că
au fost invocate de către pârâți excepția
inadmisibilității și excepția prematurității,
astfel că a analizat cu prioritate excepția
inadmisibilității acestui capăt de cerere, excepție pe care
a constatat-o întemeiată, pentru următoarele considerente:
Cererea în
evacuare este un mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate
pentru situația în care pârâtul ocupă imobilul abuziv, fără
niciun titlu.
În
speță, însă pârâții se consideră proprietari ai
imobilului în litigiu, invocând drept titlu Contractul de
vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I.,
astfel că raporturile dintre părți nu pot fi clarificate decât
pe calea unei acțiuni în revendicare, în care instanța să
procedeze la compararea titlurilor exhibate de ambele părți.
Față
de soluția asupra cererii principale, întrucât pârâții D. și C.
nu au căzut în pretenții, prima instanță a respins cererile
de chemare în garanție formulate de aceștia împotriva pârâtei B., ca
rămase fără obiect.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.
În motivarea
apelului, a arătat că prima instanță a reținut, în mod
eronat, faptul că nu era posesor al apartamentului în litigiu la momentul
judecării cauzei.
Apelantul
reclamant a menționat că, urmare abandonării apartamentului de
către pârâți, înainte de judecarea cauzei la data de 9 noiembrie
2011, posesia apartamentului în litigiu îi aparține, fapt cunoscut de
către prima instanță.
S-a precizat
că din același considerent - existența posesiei apartamentului
în patrimoniul apelantului - acțiunea în evacuare a rămas
fără obiect.
B. a formulat
întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității
apelului, iar pe fondul acestuia respingerea, ca nefondat.
Intimații-pârâți
E., C. și D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea
apelului, ca nefondat.
Intimații-pârâți
F. și G. au invocat în fața instanței de apel excepția
lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu
există nicio legătură de drept izvorâtă din antecontractul
de vânzare-cumpărare încheiat între A. și B. și nici
izvorâtă din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de
19 octombrie 2009 de B.N.P. I., încheiat între pârâta B., în calitate de
vânzătoare și pârâții D., C. și E.
La termenul
de judecată din data de 10 mai 2013, s-a dispus, în temeiul art. 183 C.
proc. civ., suspendarea cauzei privind cererea de apel până la
soluționarea plângerii privind înscrierea în fals.
Plângerea
penală a fost soluționată prin Ordonanța Parchetului de pe
lângă Judecătoria Sectorului 1 București, dată în Dosarul
nr. x/P/2013, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub
aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290
și art. 291 C. pen. de către A.
Această
ordonanță a făcut obiectul plângerii penale formulate de H.,
plângere care a fost respinsă, în mod definitiv, prin sentința
penală pronunțată în Dosarul nr. x/299/2015 de către
Judecătoria Sectorului 1 București.
Ca urmare a
soluționării definitive a plângerii penale formulate și care a
format obiectul Dosarului penal nr. x/P/2013, în temeiul art. 183 C. proc.
civ., constatând că nu mai subzistă măsura suspendării, s-a
dispus repunerea cauzei pe rol.
Prin Decizia
civilă nr. 198 A/2016 din 15 martie 2016, pronunțate de Curtea de
Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul
declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 2.153
din 30 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția
a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu intimații
pârâți F., H., E., C., D. și G. și intimata chemată în
garanție B.
A fost
anulată Sentința apelată nr. 2.153 din 30 noiembrie 2011,
pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a
civilă.
Rejudecând
cauza pe fond:
A fost respinsă
excepția inadmisibilității cererii principale formulată de
reclamantul A.
A fost
admisă excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantului cu privire la capătul 1 de cerere din cererea
principală.
A fost
respins capătul 1 de cerere din cererea principală, ca fiind formulat
de o persoană fără calitate procesuala activă.
A fost
respins capătul 2 de cerere din cererea principală privind evacuarea,
ca rămas fără obiect.
Au fost
respinse cererile de chemare în garanție, ca rămase fără
obiect.
Pentru a se
pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin
Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 mai 2003, B. s-a
obligat să vândă lui A. apartamentul pentru suma de 50.000 dolari
SUA, în termen de 2 luni de la expirarea termenului de 10 ani prevăzut de
Legea nr. 112/1995.
Ca urmare a
neexecutării obligației de a face, apelantul a promovat o cerere de
chemare în judecată prin care a solicitat să se pronunțe o
hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare
pentru apartamentul situat în București.
Prin
Sentința civilă nr. 7.272 din 10 mai 2007, pronunțată de
Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr. x/299/2007,
definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și
recursului, a fost admisă acțiunea sa împotriva pârâtei B.
În timpul
desfășurării procesului, în calea de atac a apelului, prin
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009
de B.N.P. I., apartamentul menționat a trecut din proprietatea pârâtei B.
în proprietatea indiviză a pârâților C., D., E., care au
cumpărat sub condiția rezolutorie a soluționării
defavorabile vânzătoarei B. a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului
nr. x/299/2007.
Această
condiție s-a realizat în 13 mai 2010 prin Decizia civilă nr. 235R
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a
civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Textul
menționat reglementează admisibilitatea acțiunii în constatare
pozitive (a existenței unui drept) sau negative (a inexistenței
dreptului) condiționat de lipsa posibilității părții,
care acționează, de a solicita realizarea dreptului.
Ori de câte
ori partea are deschisă calea realizării dreptului, va trebui să
uzeze de această cale, acțiunea în constatare în această
situație fiind inadmisibilă.
În cauza de
față, apelantul-reclamant a solicitat să se constate
îndeplinită condiția rezolutorie cuprinsă în Contractul de
vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I.,
cu consecința desființării acestuia precum și evacuarea
pârâților din apartamentul situat în București, ce a făcut
obiectul contractului de vânzare-cumpărare menționat.
Prima
instanță a reținut că acțiunea promovată este
inadmisibilă, cu motivarea că reclamantul nu se află în posesia
bunului și are la îndemână acțiunea în realizare, respectiv
acțiunea în revendicare reglementată expres de art. 480 C. civ. din
1864.
Având în
vedere împrejurarea că situația de fapt reținută de prima
instanță a fost modificată în calea de atac a apelului,
instanța de apel a constatat că prezenta acțiune este
admisibilă, deoarece apelantul deține în prezent posesia
apartamentului situat în București motiv pentru care, în conformitate cu
dispozițiile art. 297 C. proc. civ., a admis apelul declarat A. și a
anulat Sentința apelată nr. 2.153 din 30 noiembrie 2011
pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a
civilă.
Rejudecând
cauza pe fond, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009
de B.N.P. I., apartamentul situat în București, a trecut din proprietatea
pârâtei B. în proprietatea indiviză a pârâților C., D., E., care au
cumpărat sub condiția rezolutorie a soluționării
defavorabile vânzătoarei B. a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr.
x/299/2007.
Instanța
de apel a constatat, potrivit art. 973 C. civ. din 1864, "convențiile
n-au efect decât între părțile contractante", astfel încât
părțile în sarcina cărora se nasc drepturile și
obligațiile contractuale sunt, de pe o parte, vânzătoarea B. iar, pe
de altă parte, cumpărătorii, respectiv pârâții C., D.
și E.
În vederea
exercitării drepturilor și a executării obligațiilor
conferite de actul juridic menționat, părțile contractante sau
succesorii acestora pot formula acțiuni care derivă din contractul de
vânzare-cumpărare, fie în vederea executării obligațiilor
neîndeplinite, fie în scopul desființării contractului de
vânzare-cumpărare (rezoluțiunea contractului sau nulitatea
relativă a acestuia).
Apelantul A.
are calitatea de terț față de Contractul de
vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I.,
nefiind succesorul vreuneia dintre părți, motiv pentru care acesta nu
poate promova acțiuni care izvorăsc din nerespectarea contractului
sau îndeplinirea unei condiții rezolutorie inserată de
părțile contractante în cuprinsul acestuia.
Astfel,
acțiunea promovată are ca obiect să se constate îndeplinită
condiția rezolutorie cuprinsă în Contractul de vânzare-cumpărare
autentificat la data de 19 octombrie 2009 de B.N.P. I., cu consecința
desființării acestuia. Scopul promovării acestei acțiune
este de a constata desființarea contractului de vânzare-cumpărare, ca
efect al îndeplinirii condiției rezolutorie menționată în
cuprinsul acestuia.
Calitate
procesuală activă de a promova prezenta acțiune o pot avea numai
părțile contractante, având în vedere dispozițiile art. 973
coroborate cu cele ale art. 1021 C. civ. din 1864, nu și un terț de
contract, cum este apelantul-reclamant.
A., în
calitate de proprietar al apartamentului situat în București, dobândit ca
efect al Sentinței civile nr. 7.272 din 10 mai 2007 pronunțate de
Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr. x/299/2007,
definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și
recursului, ar avea la îndemnă acțiunea în constatare provocatorie
având ca obiect fie constatarea dreptului său de proprietate în
contradictoriu cu pârâții C., D. și E., fie constatarea
inexistenței dreptului de proprietate al pârâților asupra
apartamentului situat în București, ca efect al îndeplinirii condiției
rezolutorii. Ambele acțiuni se întemeiază pe dreptul său de
proprietate asupra apartamentului situat în București, așa cum a fost
constatat în mod irevocabil prin hotărârile judecătorești
menționate.
În schimb,
apelantul-reclamant nu poate promova prezenta acțiune, care își are
sorgintea în clauzele inserate în cuprinsul contractului de
vânzare-cumpărare, față de care are calitatea de terț.
Având în
vedere considerentele menționate, instanța de apel a constatat
că apelantul-reclamant nu are calitate procesuală activă, motiv
pentru care a admis excepția invocată și a respins capătul
1 de cerere din cererea principală, ca fiind formulat de o persoană
fără calitate procesuală activă.
Ținând
cont de modalitatea de soluționare a excepției lipsei
calității procesuale active, instanța de apel nu a mai analizat
calitatea procesuală pasivă a pârâților F. și G.
În ceea ce
privește capătul 2 de cerere din cererea principală privind
evacuarea, acesta a fost respins, ca rămas fără obiect, motivat
de faptul că apelantul a dobândit posesia apartamentului litigios.
Cu privire la
cererile de chemare în garanție, instanța de apel a menținut
soluția pronunțată de prima instanță constând în
respingerea acestora, ca rămase fără obiect, având în vedere
modalitatea de soluționare a cererii principale.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamantul-recurent A., aducându-i
următoarele critici:
1.
Hotărârea instanței de apel este greșită, deoarece, în
rejudecarea fondului, a reținut faptul că recurentul reclamant ar fi
un terț față de actul deținut de intimați,
încălcând astfel puterea de lucru judecat a sentinței care ține
loc de contract de vânzare-cumpărare între B. și A.
Deoarece
reclamantul este succesorul cu titlu particular al pârâtei B. în
legătură cu acest imobil, acesta este și succesor cu titlu particular
al acesteia în toate contractele încheiate cu privire la imobil, reclamantul
fiind "un succesor cu titlu particular" sau cel puțin
"având - cauză".
În oricare
dintre cele două calități recurentul are interes precum și
calitate procesuală activă, deoarece, acesta a preluat poziția
contractuală a d-nei B. în cadrul actului intimaților, având calitate
procesuală activă pentru a cere constatarea îndeplinirii
condiției rezolutorii, și implicit, a dreptului său de
proprietate.
S-a mai
susținut că doar drepturile și obligațiile strict personale
ale părților nu s-au transmis către reclamant.
Cu toate
că reclamantul se bucură de recunoașterea pe cale judiciară
a dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, în calitate
de proprietari tabulari figurează în continuare intimații C., D.
și E., deoarece dreptul acestora de proprietate a fost înscris în cartea
funciară în temeiul actului intimaților.
Întrucât
Dosarul nr. x/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București nu s-a
soluționat de o manieră favorabilă vânzătoarei,
condiția rezolutorie s-a îndeplinit, iar succesorul cu titlu particular al
vânzătoarei poate cere instanței de judecată constatarea
îndeplinirii condiției rezolutorii și desființarea contractului.
2.
Instanța de apel a dat o calificare greșită acțiunii
principale.
Astfel,
deși instanța de apel a reținut că, deoarece reclamantul nu
are la îndemână o acțiune în realizare, acesta ar avea la
îndemână o acțiune în constatare provocatorie având ca obiect fie
constatarea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu pârâții
C., D. și E., fie constatarea inexistenței dreptului de proprietate
al pârâților asupra apartamentului situat în București, ca efect al
îndeplinirii condiției rezolutorii, cu toate acestea, în mod eronat nu a
constatat că însăși acțiunea dedusă
judecății este acea acțiune aflată la îndemâna
reclamantului.
Nicăieri,
în fața instanțelor de fond, recurentul-reclamant nu a solicitat
să se pronunțe rezoluțiunea contractului, cerere care ar fi fost
una în realizare, fiind evident faptul că a urmărit constatarea
dreptului său de proprietate în contradictoriu cu terții dobânditori.
Reclamantul
nu a introdus acțiune în constatare pentru activarea acelor drepturi
și obligații din contractul pârâților, care erau strict
personale ale părților din contract, deoarece nu ar fi avut calitate
procesuală activă pentru acestea.
În schimb
pentru clauzele contractuale ce vizează însăși esența
dreptului de proprietate ale reclamantului-recurent, asupra imobilului
recunoscut prin sentința definitivă, acesta are calitate
procesuală activă să solicite constatarea îndeplinirii
condiției rezolutorii ca și succesor cu titlu particular al
vânzătoarei.
În plus,
orice acțiune în realizare presupune un raționament în două
trepte și are ca și situație premisă o cerere în
constatare. Din această perspectivă, chiar dacă s-ar accepta
că primele două capete de cerere ar fi în realizare, precum și
faptul că instanța de apel nu le-ar fi putut admite ca și cereri
în realizare, instanța de apel putea și trebuia să admită
acțiunea civilă în parte, în ceea ce privește constatarea
existenței dreptului de proprietate al reclamantului-recurent și, în
mod corelativ, inexistența dreptului de proprietate al pârâților
intimați.
În drept, au
fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. de
la 1865.
S-a solicitat
judecarea cauzei în lipsă.
La data de 13
iunie 2016, intimatul-pârât H. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea
recursului.
La data de 21
octombrie 2016 reclamantul-recurent a depus la dosarul cauzei un extras din
cartea funciară actualizat cu privire la imobilul în litigiu.
Intimata-pârâtă
C. a depus al dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea
recursului.
Analizând
decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a
constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Deși
recurentul-reclamant a invocat drept temei legal, printre altele,
dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu a formulat nicio
critică care să se încadreze în acest articol de lege, astfel încât
Înalta Curte nu a putut analiza decizia recurată din acest punct de
vedere.
Nu poate
fi reținută critica formulată de recurentul-reclamant în sensul
că acesta nu ar fi un terț față de contractul de
vânzare-cumpărare încheiat de pârâta B. cu ceilalți pârâți, ci
că ar fi un succesor cu titlu particular sau cel puțin un
având-cauză și, prin urmare, ar avea interes și calitate
procesual activă, deoarece, deși este adevărat că este un
succesor cu titlul particular al pârâtei B., dar este doar în ce privește
titlul său derivând din sentința irevocabilă prin care i s-a
recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului, dar nu și cu privire
la contractul încheiat de pârâta B. cu soții C. și D. și pârâtul
E.
Ca atare, în
mod corect și legal a reținut instanța de apel că
reclamantul-recurent nu are calitate procesuală activă pentru a cere
constatarea îndeplinirii condiției rezolutorii relativ la actul de
vânzare-cumpărare încheiat între pârâta B. și pârâții C., D.
și respectiv E., deoarece, nu a fost parte în acest contract, iar
îndeplinirea condiției rezolutorii nu o pot invoca decât părțile
contractului, având în vedere că această constatare ar implica
și alte consecințe, respectiv restituirea prețului plătit
de cumpărători, soluție cu care, oricum, recurentul-reclamant nu
este de acord, susținând că aceasta ar fi o obligație
personală a numitei B., ce nu ar intra în patrimoniul succesorului cu
titlu particular.
Prin urmare,
sub acest aspect, hotărârea instanței de apel este legală.
Nu se
poate reține nici critica cu privire la motivarea contradictorie a
deciziei recurate, în sensul că instanța de apel ar fi reținut
că, deși recurentul-reclamant nu avea la îndemână o acțiune
în realizare, ar fi avut la îndemână o acțiune în constatare
provocatorie, având ca obiect fie constatarea dreptului său de proprietate
în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., fie constatarea
inexistenței dreptului de proprietate al pârâților asupra imobilului
în litigiu, invocându-se faptul că instanța de apel putea să
constate că însăși acțiunea dedusă judecății
ar fi o astfel de acțiune în constatare, deoarece recurentul-reclamant a
formulat o cerere prin care a solicitat constatarea ca îndeplinită a
condiției rezolutorii cuprinsă în Contractul de vânzare-cumpărare
autentificat la data de 19 octombrie 2009 de către B.N.P. I., precum
și evacuarea pârâților din apartamentul ce a făcut obiectul
acestui contract de vânzare-cumpărare.
Contrar celor
susținute de recurentul-reclamant, cum că nu ar fi solicitat să
se constate rezoluțiunea contractului, ci că ar fi urmărit
constatarea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu terții
dobânditori, din cuprinsul cererii introductive de chemare în judecată
rezultă exact contrariul.
De altfel,
recurentul-reclamant se și contrazice în criticile formulate, deoarece, pe
de o parte, a susținut că nu a formulat o cerere privind constatarea
rezoluțiunii contractului, ci doar una în constatarea dreptului său
de proprietate, iar pe de altă parte a susținut că nu ar fi avut
calitate procesuală activă dacă invoca drepturi și
obligații din contractul pârâților, care erau strict personale ale
părților din contract, dar că ar avea calitate procesuală
activă pentru formularea unei acțiuni privind constatarea
îndeplinirii condiției rezolutorii, pe motiv că această
clauză ar viza însăși esența dreptului său de
proprietate, sub acest aspect având calitatea de succesor cu titlu particular
al vânzătoarei, or, așa după cum s-a arătat mai sus,
această susținere nu poate fi reținută.
Nu se
poate reține susținerea recurentului-reclamant cu privire la
presupusul raționament implicit, în două trepte, al unei acțiuni
în realizare a dreptului, având ca situație premisă o cerere în
constatare, nici concluzia că instanța de apel ar fi putut să
admită acțiunea civilă în parte, în ce privește constatarea
existenței dreptului de proprietate al reclamantului-recurent, pentru
simplul motiv că acesta nu a formulat o astfel de cerere iar instanța
de apel nu avea cum să "deducă" faptul că recurentul-reclamant
ar fi gândit, în fapt, în acest fel cererea sa introductivă.
În
același timp, nu se poate accepta existența așa-zisului
raționament în două trepte, o cerere prin care solicită
constatarea îndeplinirii unei condiții rezolutorii dintr-un contract de
vânzare-cumpărare, neavând cum să "implice" o cerere în
constatarea unui drept de proprietate al reclamantului în contradictoriu cu
pârâții C., D. și E., cât timp nu s-a formulat o cerere,
expresă, în acest sens.
Având în
vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte,
va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 198
A/2016 din 15 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședința publică, astăzi, 24 noiembrie 2016.
Procesat de