ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2016

Decizia nr. 1113/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. x/44/2012 la Curtea de Apel Galați, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea H.G. nr. 353 din 26 aprilie 2012, precum și suspendarea executării acesteia.

Motivându-și în fapt cererea, reclamanții au precizat că prin publicarea în Monitorul Oficial al României a O.G. nr. 24/2011 s-au dispus unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, respectiv înființarea U.N.E.V.A.R., urmând ca în termen de maxim 6 luni de la data intrării în vigoare să se emită o hotărâre de guvern care să aprobe Regulamentul de Organizare și Funcționare a U.N.E.V.A.R., însă, contrar acestei dispoziții imperative, hotărârea atacată a fost emisă după trecerea a 7 luni jumătate, în afara termenului legal.

Reclamanții au arătat că hotărârea atacată, prin art. 8 alin. (2) încalcă art. 4 alin. (1) din ordonanță, adăugând la lege, deoarece prevede că filialele U.N.E.V.A.R. pot fi organizate în fiecare județ sau pot fi constituite filiale care cuprind membrii din mai multe județe.

Astfel, au arătat reclamanții, deși O.G. nr. 24/2011 nu îngrădește numărul membrilor dintr-o filială, în mod abuziv prin hotărârea de guvern se impune un număr minim pentru constituirea filialei, respectiv de 500 de membri, situație care vine în totală contradicție atât cu O.G. nr. 24/2011, cât și cu O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, care prevede că pentru funcționarea unei asociații numărul minim de membri este de 21.

Au subliniat reclamanții că la data emiterii H.G. nr. 353 din 26 aprilie 2012, Regulamentul de organizare și funcționare al Uniunii nu fusese supus adoptării Conferinței Naționale, lucru ce atrage nulitatea hotărârii de guvern, că în baza acestei hotărâri de guvern s-au creat filiale mamut cu peste 500 de membri, desființând practic filialele județene care trebuiau create conform legii, lucru ce conduce în mod automat la imposibilitatea desfășurării activității în teritoriu, la neexistența unui sediu în fiecare județ, etc.

Apreciind că H.G. nr. 353 din 26 aprilie 2012 produce efecte juridice ilegale, reclamanții au solicitat ca până la soluționarea cererii de chemare în judecată să se dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea acestei hotărâri de guvern.

Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă, Guvernul României, a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca nefondată, arătând că nu este prevăzută nicio sancțiune pentru neadoptarea în termenul de 6 luni a hotărârii de guvern, termenul prevăzut la art. 44 din O.G. nr. 24/2011 fiind un termen de recomandare.

Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, motivat de faptul că este inițiatorul actului contestat, H.G. nr. 353/2012, justificându-și astfel calitatea procesuală.

Prin sentința civilă nr. 25/2013 a Curții de Apel Galați au fost respinse cererile de suspendare și anulare a H.G. nr. 353/2012 ca nefondate, reținându-se că toate criticile aduse de reclamanți sunt simple alegații, fără nici un suport probatoriu, iar împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul A., criticând-o ca fiind nelegală.

Prin decizia nr. 4762 din 11 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul, casată sentința civilă atacată și trimisă cauza spre rejudecare, reținându-se că motivele acțiunii reclamantului nu au fost analizate punctual și nici nu s-a pus în discuție introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ atacat.

În rejudecare, având în vedere indicațiile deciziei de îndrumare, obligatorii conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a fost introdusă în cauză ca pârâtă Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România, care, prin notele scrise formulate, a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

Prin sentința nr. 214/2015 din 18 septembrie 2015, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, formulată de intervenientul accesoriu Ministerul de Finanțe;

- a respins ca nefondată cererea de suspendare a H.G. nr. 353/2012, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice București;

- a respins ca nefondată cererea de anulare a H.G. nr. 353/2012.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, analizând actele și lucrările dosarului, precum și indicațiile obligatorii ale deciziei nr. 4762/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că cererea având ca obiect anularea H.G. nr. 353 din 26 aprilie 2012 este nefondată, având în vedere următoarele considerente:

- critica reclamanților privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 44 din O.G. nr. 24/2011, în ceea ce privește emiterea H.G. nr. 353 din 26 aprilie 2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a U.N.E.V.A.R., ce ar constitui motiv de nulitate, nu poate fi primită întrucât termenul de 6 luni este un termen de recomandare și nu de decădere;

- critica reclamanților potrivit căreia dispozițiile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 353/2012 ar adăuga la lege și ar încălca dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 24/2011 nu poate fi primită, având în vedere caracterul dispozitiv al normei juridice și nu imperativ;

A apreciat curtea că pot fi înființate sau nu filiale în fiecare județ, criteriile de înființare și funcționare a filialelor fiind stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a filialelor, document aprobat de Conferința Națională, că din coroborarea dispozițiilor art. 8 alin. (1), art. 8 alin. (2) și art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 353/2012 nu rezultă că stabilirea unui număr minim de membri de 500 pentru înființarea unei filiale ar fi o cauză de nulitate, cât timp legiuitorul lasă la latitudinea membrilor evaluatori autorizați posibilitatea de a se organiza sau nu în filiale.

- nu poate fi primită critica reclamanților potrivit căreia la emiterea H.G. nr. 353/2012 regulamentul de organizare și funcționare al Uniunii nu fusese supus adoptării Conferinței Naționale, aceasta fiind o cauză de nulitate, cât timp în cadrul Conferinței Naționale din 19 mai 2012 au fost adoptate mai multe hotărâri, respectiv „Codul de etică al profesiei de evaluator autorizat”, Regulamentul Comisiei de etică și disciplină, Standardele de evaluare obligatorii pentru membrii Asociației, Regulamentul de organizare și funcționare al filialelor A.N.E.V.A.R., înființarea unor filiale ale A.N.E.V.A.R.

Curtea a constatat că nu sunt cauze de nulitate privind H.G. nr. 353/2012 și, în consecință, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții A. și B., iar în baza art. 67 C. proc. civ. a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenientul accesoriu Ministerul de Finanțe.

De asemenea, a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, motiv pentru care a respins cererea de suspendare a H.G. nr. 353/2012.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că sentința dată de către Curtea de Apel Galați este nelegală, neîntemeiată, nefondată și s-a dat cu încalcărea legii, deoarece Curtea de Apel a trecut la judecarea cauzei fără să aibă la dosar documentele solicitate a fi depuse de pârâta introdusă în cauză A.N.E.V.A.R., respectiv: regulamentul de organizare și funcționare al Uniunii și regulamentul de organizare și funcționare al filialelor, aprobate de Conferința Națională până la data de 26 aprilie 2012, respectiv procesul verbal al Conferinței Naționale de aprobare a regulamentelor, care să fie datat.

Arată recurentul că afirmația făcută de către Curtea de Apel, potrivit căreia în adoptarea acestei hotărâri de guvern nu s-au încălcat normele de tehnică legislativă, iar termenul de maxim 6 luni stabilit de ordonanță este un termen de recomandare și nu de decădere, este greșită.

În opinia recurentului, curtea de apel nu a motivat în nici un mod de ce nu se respectă legea privind termenul de maxim 6 luni și de ce este un termen de recomandare, a analizat superficial cererea de suspendare și a respins-o în mod neîntemeiat, fără să aducă argumente juridice, nu a analizat în nici un mod motivele acțiunii și nu s-a pronunțat pe fiecare argument al cererii de chemare în judecată, făcând o apreciere generală nejustificată de argumente juridice și o gravă confuzie între regulamentul de funcționare al Uniunii și regulamentul de funcționare a filialelor.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici de nelegalitate împotriva sentinței recurate, argumentele invocate de acesta în cererea de recurs având natura unor simple nemulțumiri față de soluția pronunțată de prima instanță.

În opinia instanței de control judiciar, sentința recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, prima instanță nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea pronunțată de prima instanță este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

Prima instanța a analizat fiecare din motivele cererii introductive, pe care le-a găsit în mod corect ca fiind neîntemeiate și le-a respins pentru considerentele redate în cuprinsul sentinței recurate.

Astfel, critica recurentului-reclamant privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut la art. 44 din O.G. nr. 24/2011 în ceea ce privește adoptarea H.G. nr. 353/2012 a fost în mod corect respinsă de prima instanță, reținându-se că această împrejurare nu poate fi primită ca motiv de nulitate întrucât termenul de 6 luni este un termen de recomandare, iar nu decădere, concluzie care rezultă din lipsa prevederii oricărei sancțiuni în cuprinsul O.G. nr. 24/2011 în cazul nerespectării acestui termen.

Analogia recurentului-reclamant între natura termenului de 6 luni prevăzut la art. 44 din O.G. nr. 24/2011, pe de o parte, și natura termenelor procedurale imperative și peremptorii (din procesul civil sau penal) este vădit neîntemeiată, întrucat cele două termene au naturi diferite, ceea ce rezultă fără putință de tăgadă din textele de lege care le instituie.

În ceea ce privește critica reclamanților potrivit căreia dispozițiile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 353/2012 ar adăuga la lege și ar încălca dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 24/2011, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că aceasta nu poate fi primită, având în vedere caracterul dispozitiv și nu imperativ al normei juridice.

Conform prevederilor art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 24/2011: „Asociația are sediul central în municipiul București și își poate constitui filiale, cu personalitate juridică, în reședințele de județ, în condițiile prevăzute în regulamentul propriu de organizare și funcționare”.

Art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 353/2012 prevede că „filialele pot fi organizate în fiecare județ și în municipiul București sau pot fi constituite filiale care cuprind membri din mai multe județe”, iar alin. (3) din același act normativ prevede că „numărul minim de membri titulari necesar pentru înființarea unei filiale este de 500”.

În acest sens, în mod corect a apreciat curtea de apel că pot fi înființate sau nu filiale în fiecare județ, criteriile de înființare și funcționare a filialelor fiind stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a filialelor, document aprobat de Conferința Națională, că din coroborarea dispozițiilor art. 8 alin. (1), art. 8 alin. (2) și art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 353/2012 nu rezultă că stabilirea unui număr minim de membri de 500 pentru înființarea unei filiale ar fi o cauză de nulitate, cât timp legiuitorul lasă la latitudinea membrilor evaluatori autorizați posibilitatea de a se organiza sau nu în filiale.

Astfel, contrar susținerilor reclamanților, O.G. nr. 24/2011 nu a instituit obligativitatea de a constitui filiale în fiecare județ al țării, ci a prevăzut doar posibilitatea constituirii filialelor, cu mențiunea că acestea trebuie să se afle într-un municipiu reședință de județ.

Art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 24/2011 cuprinde o normă de trimitere/delegare infralegislativă, stabilind că particularitățile constituirii fililalelor urmează a fi stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare A.N.E.V.A.R. Prin urmare, prin adoptarea H.G. nr. 353/2012 pârâtul Guvernul României a stabilit regulile referitoare la structura organizatorică și modalitatea concretă de funcționare a filialelor A.N.E.V.A.R., cu respectarea abilitării sale acordate în mod explicit prin art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 24/2011.

Analizând prevederile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 353/2012 raportat la prevederile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 24/2011, Curtea de Apel Galați a reținut în mod corect că legiuitorul a lăsat la aprecierea reglementării infralegislative stabilirea condițiilor referitoare la organizarea evaluatorilor autorizați, membri A.N.E.V.A.R., în filiale, fiind evident că prevederile legale criticate de recurentul-reclamant ca fiind nule au fost în realitate emise în aplicarea/executarea temeiului legal, fără a se adăuga la lege. Astfel, prin norma edictată la art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 353/2012 pârâtul Guvernul României a adus la îndeplinire art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 24/2011, cu respectarea strictă a art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Cu privire la nemulțumirea reclamanților referitoare la numărul minim de evaluatori autorizați, membri A.N.E.V.A.R., necesar pentru constituirea unei filiale, prevăzut la art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 353/2012, prima instanță a respins-o în mod corect ca nefundamentată, având în vedere că instituirea acestui număr minim de membri a reprezentat o condiție de constituire a filialelor stabilită prin regulamentul de organizare și funcționare A.N.E.V.A.R. adoptat de Guvernul României, în temeiul și cu stricta respectare a abilitării sale conferite prin norma de trimitere de la art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 24/2011.

În ceea ce privește criticile reclamanților referitoare la faptul că regulamentul de organizare și funcționare A.N.E.V.A.R. nu ar fi fost supus aprobării Conferinței naționale a Asociației, prima instanță a reținut în mod corect că nici acestea nu sunt de natură să prezinte vreun viciu de nelegalitate care să lipsească H.G. nr. 353/2012 de efectele sale juridice.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamant, astfel că susținerile

și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate și nu corespund realității criticile formulate de recurent cu privire la nemotivarea hotărârii instanței de fond, reținând că instanța fondului a soluționat în mod corect cauza, ținând cont de dispozițiile legale incidente.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În sensul strict al termenului, motivarea hotărârii judecătorești înseamnă precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere.

Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 214/2015 din 18 septembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2016.