ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1875/2016

Decizia nr. 1875/2016 Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 28 mai 2015, SC A. SA, prin lichidator B. SPRL Iași, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Orașul Frasin, prin Primar, și intervenienta în nume propriu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților - Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, revizuirea sentinței nr. 2451 din 5 iulie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2009. Prin sentința nr. 179 din 20 noiembrie 2015, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect „revizuire” formulată de revizuenta SC A. SA, prin lichidator B SPRL Iași, în contradictoriu cu intimatul Orașul Frasin, prin Primar, și intervenienta în nume propriu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților - Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 2451 din 5 iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/86/2009 al Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr. 77 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava și irevocabilă prin decizia nr. 1145 din 16 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect „acțiune în constatare”, s-a respins acțiunea formulată de reclamant (revizuentul din prezenta cauză) și s-a admis cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților - Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire SC A. SA prin lichidator B. SPRL Iași, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., arătând, în esență, că hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată pe baza unei hotărâri care, ulterior, a fost desființată. Astfel, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3332 din 27 noiembrie 2014 s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților împotriva deciziei civile nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și împotriva încheierilor pronunțate în 21 iunie 2012, 11 septembrie 2012, 17 septembrie 2012 și 6 noiembrie 2012 ale Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Totodată, prin decizia civilă nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților împotriva sentinței nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2006; s-au admis, în parte, apelurile declarate de pârâții R.N.P. - Direcția Silvică Suceava, Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Suceava și de intervenienții Prefectul Județului Suceava și Fundația C. Suceava împotriva sentinței nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2006 care a fost schimbată în sensul că s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților având ca obiect revendicare și rectificare carte funciară.

Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 C. proc. civ., este necesară îndeplinirea mai multor cerințe: să se descopere un înscris nou; acesta să fie determinant pentru justa soluționare a cauzei; înscrisul nou să fi existat la momentul pronunțării hotărârii; iar partea interesată să nu-l fi putut prezenta deoarece era reținut de partea potrivnică sau a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa. Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiții este suficientă pentru a atrage respingerea cererii de revizuire. Prima instanță a constatat că cererea de revizuire nu este întemeiată, întrucât, dacă este adevărat că o hotărâre judecătorească intervenită într-o cauză, după soluționarea unui alt litigiu, poate fi considerată, în anumite situații, ca act nou, în accepțiunea art. 322 alin. (5) C. proc.

civ., hotărârea nouă fiind obținută pe baza unei acțiuni promovate înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, aceasta nu are caracter determinant pentru justa soluționare a cauzei. Astfel, examinând considerentele sentinței nr. 2451 din 5 iulie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2009, instanța a constatat că principalul motiv de respingere al acțiunii în constatare a reclamantului (revizuentul din prezenta cauză) l-a constituit faptul că acesta nu a reușit a-și demonstra dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu.

Sub acest aspect instanța a reținut că, prin hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1773 din 1 septembrie 1969, s-au dat în administrarea reclamantului imobilele în cauză în vederea amenajării și modernizării Spitalului Frasin ceea ce presupune, în primul rând, că la respectiva dată, acest imobil era construit, nefiind edificat de reclamant așa cum se pretinde, iar în al doilea rând, că reclamantul nu a deținut niciodată aceste imobile sub titlu de proprietate, nefiind niciodată înscris în C.F. în această calitate. Cu alte cuvinte, prin sentința nr. 2451 din 5 iulie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2009 s-a constatat că doar Statul Român a figurat în calitate de proprietar al imobilelor în litigiu, pe toată această perioadă, deci reclamantul nu putea pretinde dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară nefiind îndeplinite dispozițiile cuprinse la art. 27 și art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Așadar, sentința nr. 2451 din 5 iulie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2009 nu s-a bazat, în soluția dată, doar pe sentința nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2006, ceea ce i-ar fi conferit acesteia caracter determinant, aspect care a fost subliniat și prin decizia nr. 77 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, care a soluționat apelul împotriva hotărârii a cărei revizuire se cere. Prin urmare, împrejurarea că, ulterior, a intervenit o hotărâre judecătorească care a desființat un pretins drept de proprietate al intervenientului, confirmând, dreptul de proprietate al Statului Român, nu este de natură a schimba, în vreun fel, soluția de respingere a acțiunii în constatare promovată de revizuient.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel și cerere de repunere în termen revizuienta C. SPRL Iași. Prin decizia nr. 67 din 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de apel, ca nefondată. A fost admisă excepția tardivității declarării apelului și pe cale de consecință a fost respins, ca tardiv formulat apelul declarat de revizuienta B SPRL Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A. SA, împotriva sentinței nr. 179 din 20 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, intimați fiind Orașul Frasin - prin Primar și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților - Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Examinând cererea de repunere în termenul de apel, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată. Împrejurarea că la data când i s-a comunicat apelantei sentința nr. 179/2015, întreg personalul se afla în concediu de odihnă, nu constituie o împrejurare mai presus de voința acesteia, care s-o fi împiedicat în exercitarea căii de atac înlăuntrul termenului legal. În sensul art. 103 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. incident în cauză, împrejurarea „mai presus de voința părții”, trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către apelantă. Așadar, absența salariaților, adică a întreg personalului apelantei de la sediul acesteia, motivat de efectuarea concediului de odihnă, nu reprezintă o situație excepțională, mai presus de voința lor, ci chiar voința acestora, respectiv a apelantei și ca atare, nu poate justifica repunerea în termenul de exercitare a căii de atac.

Ca urmare, cererea de repunere în termenul legal de apel, a fost respinsă ca nefondată. În consecință, analizând excepția tardivității apelului declarat de revizuienta apelantă B SPRL Iași, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, față de împrejurarea că apelul a fost înregistrat la Tribunalul Suceava la data de 25 ianuarie 2016, fiind depus la poștă la data de 22 ianuarie 2016 cu depășirea termenului legal, data comunicării sentinței atacate fiind 22 decembrie 2015. Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC A. SA, prin lichidator judiciar B SPRL Iași. În susținerea recursului au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 103 C. proc. civ.

arătându-se că soluția recurată este nelegală instanța de apel făcând o greșită aplicare a art. 103 întrucât nu s-a ținut seama că la dosar se află o adresă prin care s-a solicitat Poștei Române ca, începând cu data de 18 decembrie 2015 și până la data de 11 ianuarie 2016 să rețină corespondența având în vedere faptul că întreg personalul societății profesionale de practicieni în insolvență C. Iași se află în concediu legal de odihnă. În acest sens, s-a solicitat ca data poștei să fie cea din data ridicării corespondenței.

Față de această împrejurare, cu toate că pe dovada comunicării este menționată data de 22 decembrie 2015 (data poștei), sentința nr. 179/2015 a fost comunicată efectiv recurentei-revizuente abia în data de 11 ianuarie 2016 - prima zi lucrătoare după concediul legal de odihnă - după cum reiese de altfel și din numărul de înregistrare din registrul de intrări al societății (înregistrată sub nr. 530 din 11 ianuarie 2016). Recurenta subliniază faptul că, în condițiile în care întreg personalul societății a fost în concediu de odihnă, nu a existat posibilitatea desemnării unei persoane în vederea ridicării corespondenței.

Arată recurenta faptul că nu i se poate reține vreo culpă întrucât nu doar angajații de la departamentul juridic s-au aflat în concediu de odihnă, ci întreg personalul societății, prin urmare nu se poate reține că sentința ar fi fost recepționată la data poștei și, din neglijență, nu s-ar fi promovat calea de atac în termen legal, ci, în cauză, sentința nu a fost recepționată decât în data de 11 ianuarie 2016. Raportat la data la care hotărârea ce făcea obiectul apelului i-a fost efectiv comunicată, apelul a fost formulat în interiorul termenului de 15 zile, fiind îndeplinite astfel condițiile instituite de art. 103 C. proc. civ., ca atare, cererea de repunere în termen formulată era pe deplin admisibilă.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Conform art. 103 C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării. Așadar, textul de lege prevede ca o condiție esențială pentru admiterea cererii de repunere în termen existența unei împrejurări mai presus de voința părții.

Situația relevată prin cererea de recurs și anume că recurenta a solicitat oficiului poștal predarea corespondenței la o anumită dată, nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții, ba dimpotrivă acest aspect relevă faptul că voința părții a fost aceea care a determinat promovarea căii de atac peste termenul procedural. Având în vedere că părțile nu pot deroga de la dispozițiile legale imperative cum sunt normele de procedură, criticile formulate de recurentă sunt nefondate. Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-revizuientă SC A. SA, prin lichidator judiciar B SPRL Iași, împotriva deciziei nr. 67 din 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2016.