ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1875/2016

HOTĂRÂRE
09.11.2016
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1875/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1875/2016

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Suceava la data de 28 mai 2015, SC A. SA, prin lichidator B. SPRL Iași, a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Orașul Frasin, prin Primar,

și intervenienta în nume propriu Arhiepiscopia Sucevei și

Rădăuților - Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei,

revizuirea sentinței nr. 2451 din 5 iulie 2010 a Tribunalului Suceava,

pronunțată în Dosarul nr. x/86/2009.

Prin

sentința nr. 179 din 20 noiembrie 2015, Tribunalul Suceava, secția

civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect „revizuire”

formulată de revizuenta SC A. SA, prin lichidator B SPRL Iași, în

contradictoriu cu intimatul Orașul Frasin, prin Primar, și

intervenienta în nume propriu Arhiepiscopia Sucevei și

Rădăuților - Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2451 din 5 iulie 2010 pronunțată în

Dosarul nr. x/86/2009 al Tribunalului Suceava, rămasă definitivă

prin decizia nr. 77 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava și

irevocabilă prin decizia nr. 1145 din 16 martie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, având ca obiect „acțiune în

constatare”, s-a respins acțiunea formulată de reclamant (revizuentul

din prezenta cauză) și s-a admis cererea de intervenție în nume

propriu formulată de intervenienta Arhiepiscopia Sucevei și

Rădăuților - Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Împotriva

acestei sentințe a formulat cerere de revizuire SC A. SA prin lichidator

civ., arătând, în esență, că hotărârea a cărei

revizuire se cere a fost pronunțată pe baza unei hotărâri care,

ulterior, a fost desființată.

Astfel, prin

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3332 din

27 noiembrie 2014 s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul

Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și

Rădăuților împotriva deciziei civile nr. 147/A din 13 noiembrie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și împotriva

încheierilor pronunțate în 21 iunie 2012, 11 septembrie 2012, 17

septembrie 2012 și 6 noiembrie 2012 ale Curții de Apel Cluj,

secția I civilă.

Totodată,

prin decizia civilă nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel

Cluj, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului

Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și

Rădăuților împotriva sentinței nr. 538 din 13 martie 2007 a

Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2006; s-au

admis, în parte, apelurile declarate de pârâții R.N.P. - Direcția

Silvică Suceava, Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Suceava și de

intervenienții Prefectul Județului Suceava și Fundația C.

Suceava împotriva sentinței nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava,

pronunțată în Dosarul nr. x/86/2006 care a fost schimbată în

sensul că s-a respins acțiunea formulată de către

reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia

Sucevei și Rădăuților având ca obiect revendicare și

rectificare carte funciară.

Pentru a fi

incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 C. proc. civ., este

necesară îndeplinirea mai multor cerințe: să se descopere un

înscris nou; acesta să fie determinant pentru justa soluționare a

cauzei; înscrisul nou să fi existat la momentul pronunțării

hotărârii; iar partea interesată să nu-l fi putut prezenta

deoarece era reținut de partea potrivnică sau a fost împiedicată

de o împrejurare mai presus de voința sa. Neîndeplinirea oricăreia

dintre aceste condiții este suficientă pentru a atrage respingerea

cererii de revizuire.

Prima

instanță a constatat că cererea de revizuire nu este

întemeiată, întrucât, dacă este adevărat că o hotărâre

judecătorească intervenită într-o cauză, după

soluționarea unui alt litigiu, poate fi considerată, în anumite

situații, ca act nou, în accepțiunea art. 322 alin. (5) C. proc.

civ., hotărârea nouă fiind obținută pe baza unei

acțiuni promovate înainte de soluționarea definitivă a

litigiului în care se cere revizuirea, aceasta nu are caracter determinant

pentru justa soluționare a cauzei.

Astfel,

examinând considerentele sentinței nr. 2451 din 5 iulie 2010 a

Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2009,

instanța a constatat că principalul motiv de respingere al

acțiunii în constatare a reclamantului (revizuentul din prezenta cauză)

l-a constituit faptul că acesta nu a reușit a-și demonstra

dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu.

Sub acest

aspect instanța a reținut că, prin hotărârea Consiliului de

Miniștri nr. 1773 din 1 septembrie 1969, s-au dat în administrarea reclamantului

imobilele în cauză în vederea amenajării și modernizării

Spitalului Frasin ceea ce presupune, în primul rând, că la respectiva

dată, acest imobil era construit, nefiind edificat de reclamant așa

cum se pretinde, iar în al doilea rând, că reclamantul nu a deținut

niciodată aceste imobile sub titlu de proprietate, nefiind niciodată

înscris în C.F. în această calitate.

Cu alte

cuvinte, prin sentința nr. 2451 din 5 iulie 2010 a Tribunalului Suceava,

pronunțată în Dosarul nr. x/86/2009 s-a constatat că doar Statul

Român a figurat în calitate de proprietar al imobilelor în litigiu, pe

toată această perioadă, deci reclamantul nu putea pretinde

dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte

funciară nefiind îndeplinite dispozițiile cuprinse la art. 27 și

art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Așadar,

sentința nr. 2451 din 5 iulie 2010 a Tribunalului Suceava,

pronunțată în Dosarul nr. x/86/2009 nu s-a bazat, în soluția

dată, doar pe sentința nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava,

pronunțată în Dosarul nr. x/86/2006, ceea ce i-ar fi conferit

acesteia caracter determinant, aspect care a fost subliniat și prin

decizia nr. 77 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, care a

soluționat apelul împotriva hotărârii a cărei revizuire se cere.

Prin urmare,

împrejurarea că, ulterior, a intervenit o hotărâre

judecătorească care a desființat un pretins drept de proprietate

al intervenientului, confirmând, dreptul de proprietate al Statului Român, nu

este de natură a schimba, în vreun fel, soluția de respingere a

acțiunii în constatare promovată de revizuient.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel și cerere de repunere în termen

revizuienta C. SPRL Iași.

Prin decizia

nr. 67 din 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea de repunere în

termenul de apel, ca nefondată. A fost admisă excepția

tardivității declarării apelului și pe cale de consecință

a fost respins, ca tardiv formulat apelul declarat de revizuienta B SPRL

Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A. SA, împotriva

sentinței nr. 179 din 20 noiembrie 2015, pronunțată de

Tribunalul Suceava, secția civilă, intimați fiind Orașul

Frasin - prin Primar și Arhiepiscopia Sucevei și

Rădăuților - Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Examinând

cererea de repunere în termenul de apel, Curtea a constatat că aceasta nu

este întemeiată.

Împrejurarea

că la data când i s-a comunicat apelantei sentința nr. 179/2015,

întreg personalul se afla în concediu de odihnă, nu constituie o

împrejurare mai presus de voința acesteia, care s-o fi împiedicat în

exercitarea căii de atac înlăuntrul termenului legal.

În sensul

art. 103 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. incident în cauză, împrejurarea

„mai presus de voința părții”, trebuie să fie una

obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi

prevăzută și nici depășită de către

apelantă.

Așadar,

absența salariaților, adică a întreg personalului apelantei de

la sediul acesteia, motivat de efectuarea concediului de odihnă, nu

reprezintă o situație excepțională, mai presus de

voința lor, ci chiar voința acestora, respectiv a apelantei și

ca atare, nu poate justifica repunerea în termenul de exercitare a căii de

atac.

Ca urmare,

cererea de repunere în termenul legal de apel, a fost respinsă ca

nefondată.

În

consecință, analizând excepția tardivității apelului

declarat de revizuienta apelantă B SPRL Iași, Curtea a constatat

că aceasta este întemeiată, față de împrejurarea că

apelul a fost înregistrat la Tribunalul Suceava la data de 25 ianuarie 2016,

fiind depus la poștă la data de 22 ianuarie 2016 cu

depășirea termenului legal, data comunicării sentinței

atacate fiind 22 decembrie 2015.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs SC A. SA, prin lichidator judiciar B SPRL

Iași.

În

susținerea recursului au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9

coroborat cu art. 103 C. proc. civ. arătându-se că soluția

recurată este nelegală instanța de apel făcând o

greșită aplicare a art. 103 întrucât nu s-a ținut seama că

la dosar se află o adresă prin care s-a solicitat Poștei Române

ca, începând cu data de 18 decembrie 2015 și până la data de 11

ianuarie 2016 să rețină corespondența având în vedere faptul

că întreg personalul societății profesionale de practicieni în

insolvență C. Iași se află în concediu legal de

odihnă. În acest sens, s-a solicitat ca data poștei să fie cea

din data ridicării corespondenței.

Față

de această împrejurare, cu toate că pe dovada comunicării este

menționată data de 22 decembrie 2015 (data poștei),

sentința nr. 179/2015 a fost comunicată efectiv recurentei-revizuente

abia în data de 11 ianuarie 2016 - prima zi lucrătoare după concediul

legal de odihnă - după cum reiese de altfel și din numărul

de înregistrare din registrul de intrări al societății

(înregistrată sub nr. 530 din 11 ianuarie 2016). Recurenta subliniază

faptul că, în condițiile în care întreg personalul

societății a fost în concediu de odihnă, nu a existat posibilitatea

desemnării unei persoane în vederea ridicării corespondenței.

Arată

recurenta faptul că nu i se poate reține vreo culpă întrucât nu

doar angajații de la departamentul juridic s-au aflat în concediu de

odihnă, ci întreg personalul societății, prin urmare nu se poate

reține că sentința ar fi fost recepționată la data

poștei și, din neglijență, nu s-ar fi promovat calea de

atac în termen legal, ci, în cauză, sentința nu a fost

recepționată decât în data de 11 ianuarie 2016.

Raportat la

data la care hotărârea ce făcea obiectul apelului i-a fost efectiv

comunicată, apelul a fost formulat în interiorul termenului de 15 zile,

fiind îndeplinite astfel condițiile instituite de art. 103 C. proc. civ.,

ca atare, cererea de repunere în termen formulată era pe deplin

admisibilă.

Înalta Curte,

analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate constată

că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Conform art.

103 C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage

decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus

de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va

îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în

același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.

Așadar,

textul de lege prevede ca o condiție esențială pentru admiterea

cererii de repunere în termen existența unei împrejurări mai presus

de voința părții.

Situația

relevată prin cererea de recurs și anume că recurenta a

solicitat oficiului poștal predarea corespondenței la o anumită

dată, nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința

părții, ba dimpotrivă acest aspect relevă faptul că

voința părții a fost aceea care a determinat promovarea

căii de atac peste termenul procedural.

Având în

vedere că părțile nu pot deroga de la dispozițiile legale

imperative cum sunt normele de procedură, criticile formulate de

recurentă sunt nefondate.

Față

de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de recurenta-revizuientă SC A. SA, prin lichidator

judiciar B SPRL Iași, împotriva deciziei nr. 67 din 26 februarie 2016

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1145/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 2451, pronunțată la data de 5 iulie 2010, în dosarul nr. 4925/86/2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrat
ÎCCJ 2019-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2411/2019
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administra
ÎCCJ 2019-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2413/2019
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administra
ÎCCJ 2019-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4341/2019
Ședința publică din data de 1 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2019-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2410/2019
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administra
Sursă