ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 415/2017

Decizia nr. 415/2017

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și apelanții inculpați A., B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva Sentinței penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și a încheierii de ședință din data de 28 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în dosarul cu nr. x/3/2005.

A desființat, în parte, Sentința penală nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/3/2005 și integral încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în dosarul cu nr. x/3/2005 și rejudecând, printre altele, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 32 lit. d) din C. fam., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din Vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanță nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ - DIICOT Structura Centrală precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. și I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/3/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măasurilor asiguratorii), respectiv bunurile imobile aflate în posesia SC J. SRL indisponibilizate prin procesul verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurator pentru bunuri imobile întocmit de ANAF din 8 octombrie 2014.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație contestatoarea SC J. SRL.

Cu privire la excepția inadmisibilității contestației invocată, din oficiu, de instanța de judecată la termenul din data de 14 aprilie 2017, apărătorul ales al contestatoarei a precizat că prezenta cale de atac este admisibilă, în temeiul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, a arătat că prevederile C. proc. pen. nu conțin o reglementare expresă cu privire la aplicarea sancțiunii inadmisibilității în cazul formulării unei astfel de contestație.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării aspectelor invocate de contestatoare în susținerea admisibilității prezentei contestații, Înalta Curte va determina coordonatele normative aplicabile în speță:

Potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen. "împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond"; alin. (6) al aceluiași articol prevede că "împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii"; conform alin. (8) al aceluiași articol "după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii."

Aplicând aceste considerații teoretice în speță și analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei penale atacate, la punctul III, în temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu dispozițiile art. 32 lit. d) C. fam., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din Vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. și I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/3/2005.

În plus, la punctul V al Deciziei nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/3/2005, instanța de apel a analizat și a respins, ca nefondată, în baza art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale, contestația formulată de intervenienta J. SRL împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15 septembrie 2014.

Prin urmare, se constată că măsura asiguratorie a fost instituită prin Ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. și I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/3/2005, iar aceste măsuri asigurătorii au făcut obiectul cenzurii instanței de apel.

Astfel, contestatoarea SC J. SRL nu mai are posibilitatea de a formula o nouă contestație împotriva luării și a modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță, întrucât nu instanța de apel prin decizia atacată a dispus măsura asiguratorie, ci instanța de fond, dispoziție ce a fost supusă controlului judiciar.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reține inadmisibilitatea căii de atac, sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația formulată de contestatoarea J. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2005 (920/2012).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația formulată de contestatoarea J. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2005 (920/2012).

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2017.

Procesat de GGC - CL