ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 29 august 2003 sub nr.

6111/2003, reclamantul L.R.I. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Găești și

a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului intravilan în

suprafață de 4,25 ha, situat în comuna Petrești, jud. Dâmbovița, precizând că

este unicul moștenitor al defuncților săi părinți - proprietari ai terenului,

L.I. (decedat la 21 martie 1962) și L.G. (decedată la 15 decembrie 1978).

A învederat

reclamantul că, în această calitate, în conformitate cu dispozițiile art. 21

din Legea nr. 10/2001, în termen legal a notificat-o pe pârâtă, solicitând

restituirea în natură sau prin echivalent a terenului menționat, care a fost

preluat în mod abuziv de către stat în anul 1949 de la părinții săi.

În continuare, s-a

precizat că prin Decizia nr. 78 din 25 iulie 2003 pârâta a respins cererea sa,

motivând că terenul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și că nu a

fost dovedit dreptul de proprietate asupra acestuia, situație în care a recurs

la formularea prezentei contestații.

Ulterior, în temeiul

art. 57 C. proc. civ., L.R.I. a solicitat introducerea în cauză a Agenției

Domeniilor Statului pentru considerentul că din suprafața de teren de 4,25 ha

solicitată prin acțiune, S.C A. SA deține numai 15.106 mp, diferența fiind

deținută de pârâta Agenția Domniilor Statului.

Prin acțiuni conexe,

reclamantul a solicitat și restituirea altor bunuri preluate abuziv de stat,

respectiv conacul cu 13 camere, terenul de 1,5 ha, casa cu 2 camere și

dependințe.

În cauză, în baza

art. 164 C. proc. civ., s-a dispus conexarea la prezenta cauză, a Dosarelor nr.

6112/2003, 6113/2003, 6114/2003, 6115/2003, 6116/2003, 6117/2003, ce aveau ca

obiect acțiunile pentru restituirea celorlalte bunuri preluate abuziv de stat

și anume: casa tip conac cu 13 camere, terenul în suprafață de 1,5 ha, casa cu 2

camere, 7 cotețe, fanarul, pătulul de porumb și grajdul de animale.

În dovedirea

acțiunii, s-au propus înscrisuri și s-au efectuat expertize topo și construcții

prin care s-au identificat terenul din litigiu și construcțiile situate pe

acest teren.

Pârâta Agenția

Domeniilor Statului a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 C. proc. civ.,

prin care a invocat excepția prematurității și cea a inadmisibilității acțiunii

în revendicare, deoarece reclamantul a depus la 13 iunie 2005 notificare

privind restituirea imobilului teren în suprafață de 4,25 ha, la care pârâta nu

a răspuns. Pe de altă parte, pârâta a susținut că terenul din litigiu face

parte din categoria terenurilor agricole al căror regim juridic a fost

reglementat prin Legea nr. 18/1991.

Prin Sentința civilă

nr. 1009 din 10 octombrie 2005, Tribunalul Dâmbovița a respins excepțiile

invocate de pârâta Agenția Domeniilor Statului București, a admis acțiunile

conexe formulate de reclamantul L.R.I. împotriva pârâtelor SC A. Găești SA și

Agenția Domeniilor Statului București, a anulat deciziile de respingere a

notificărilor nr. 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83 din 25 iulie 2003 și, în

consecință, a dispus restituirea în natură a următoarelor bunuri: casa tip

conac cu 13 camere și terenul în suprafață de 4,25 ha, din care s-a scăzut

suprafața totală de 3,703,46 mp aferentă construcțiilor, identificată conform

raportului de expertiză întocmit de expert E.A.

Prin aceeași

hotărâre, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru suprafața de 3.703, 46 mp. teren aferent construcțiilor

ca și pentru construcțiile demolate: casa cu 2 camere, 7 cotețe, fânar, pătulul

de porumb și grajd animale.

Cu privire la

excepția de prematuritate invocată, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată,

deoarece notificările au fost adresate pârâtei SC A. SA Găești în calitate de

unitate deținătoare, aceasta emițând și dispozițiile de respingere, contestate

de petent în cauza de față.

Și excepția

inadmisibilității acțiunii s-a reținut că nu este întemeiată, pentru

considerentul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr.

10/2001, întrucât terenul și construcțiile solicitate prin notificări sunt

situate în intravilanul satului Coada Izvorului, conform raportului de expertiză

efectuat în cauză.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că în mod greșit pârâta SC A. Găești SA a respins notificările

reclamantului prin care acesta solicitase restituirea imobilelor preluate în

mod abuziv.

S-a constatat că

reclamantul a produs dovezi prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că

aceste imobile au aparținut autorilor săi, de la care au fost preluate abuziv

de stat, conform copiilor de pe extrasele din tablourile cu bunurile atribuite

către „Gostat" Dâmbovița din anul 1950 și a procesului verbal încheiat în

1949.

Prin rapoartele de

expertiză efectuate în cauză s-au identificat terenurile aferente

construcțiilor, precum și cele care sunt libere, iar în privința construcțiilor

s-a constatat că mai există doar imobilul conac, restul imobilelor fiind

demolate.

În conformitate cu

prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, prima instanță a admis acțiunea, a

dispus anularea dispozițiilor de respingere a notificărilor emise de pârâta SC

A. SA Găești, întrucât în cauză s-a făcut dovada că imobilele au fost preluate

abuziv de stat și că acestea au aparținut autorilor reclamantului.

Pentru terenurile

afectate de construcții (ce nu pot fi restituite în natură) s-a reținut că sunt

aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2), iar pentru construcțiile demolate -

casa cu 2 camere, 7 cotețe, fanar, pătulul porumb și grajd animale, instanța a

constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent, conform art. 11 din Legea nr. 10/2001.

În temeiul art. 9 din

Legea nr. 10/2001, instanța a dispus restituirea în natură a conacului și

terenului în suprafață de 4,25 ha, din care s-a scăzut suprafața de 3.703,46 mp

aferentă construcțiilor, identificată conform raportului de expertiză efectuat

de expert E.A.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamantul L.R.I. și pârâtele Administrația

Domeniilor Statului și SC A. SA Găești, fiecare dintre apelanți aducând

sentinței, din perspectiva propriei poziții procesuale, critici de nelegalitate

și netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 104 din 28 martie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat

de reclamantul L.R.l. și de Agenția Domeniilor Statului București și a admis

apelul declarat de pârâta SC A. Găești SA, prin lichidator C.A.I.; prin aceeași

decizie, instanța de apel a admis cererea de intervenție accesorie în interesul

apelantei SC A. Găești SA, formulată de intervenienta SC F.I. DML SRL

București, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus

restituirea în natură către reclamantul L.R.I. de către Agenția Domeniilor Statului

București, a terenului în suprafață totală de 24,073 mp, situat în comuna

Petrești, sat Coada Izvorului, jud. Dâmbovița, compus din lotul nr. 1 în

suprafață de 8.528 mp, lotul nr. 2 în suprafață de 13.020 mp și lotul nr. 3 în

suprafață de 2.525 m., identificate în raportul de expertiză întocmit de expert

M.C.D. și schița anexă la raport.

De asemenea, s-a

dispus restituirea în natură către același reclamant a L.R.I. de către SC A.

Găești SA, a terenului în suprafeței de 755 mp identificată în schița anexă la

raportul de expertiză M.C.D., a casei tip conac cu treisprezece camere și wc,

situate pe acest teren, notate cu simbolurile 42 și 43 pe aceeași schiță anexă

la raport.

Totodată, Curtea de

Apel Ploiești a respins cererea reclamantului pentru restituirea în natură a

terenului în suprafață de 17.459 mp din aceeași localitate, proprietatea

intervenientei SC R.G.I. SRL Petrești, pentru acest teren, stabilindu-se

dreptul reclamantului la despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, drept pentru care a fost

recunoscut și pentru construcțiile demolate: o casă cu două camere, un grajd

animale, șapte cotețe, un pătul porumb, un fânar; au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței; apelantul reclamant L.R.I. a fost obligat să

plătească cheltuieli de judecată către pârâta SC A. Găești în sumă de 500 RON

reprezentând onorariu expert, iar către intervenienta accesorie SC F.I. DML SRL

București 500 RON cu același titlu, reprezentând cheltuielile suportate de aceasta

cu onorariu de expert.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel au formulat recurs atât L.R.l. cât și Agenția

Domeniilor Statului, recurenta din urmă prevalându-se de dispozițiile art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 8796 din 28 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă de și proprietatea intelectuală, a admis recursurile declarate de ambii

recurenți, dispunând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs a reținut că prin cele 7 notificări

succesive transmise în perioada iulie-noiembrie 2001 către Agenția Domeniilor

Statului, reclamantul L.R.l. a solicitat restituirea în natură a terenului

intravilan în suprafață de 4,25 ha situat în comuna Petrești, satul Coada

Izvorului, județul Dâmbovița și a construcțiilor constând în conacul cu 13

camere amplasat pe o suprafață de teren de 1,5 ha, casa cu 2 camere, grajdul

pentru animale, pătulul de porumb, fânarul, șapte cotețe (fila 152 dosar nr.

6111/2003).

Prin adresa nr. 41109

din 25 aprilie 2002, Agenția Domeniilor Statului a comunicat reclamantului că

respectivele notificări împreună cu documentația ce le însoțea au fost trimise

către S.C A. Găești, dată fiind calitatea acesteia de unitate deținătoare a

imobilelor solicitate.

Învestită în această

modalitate cu soluționarea notificărilor, S.C A. S.A. a emis un număr de 7

decizii (nr. 77- 83/2003) prin care acestea au fost respinse cu motivarea

comună că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor

cerute, iar în ce privește terenul în suprafață de 4,25 ha, că acesta nu face

obiectul Legii nr. 10/2001. Referitor la majoritatea construcțiilor, s-a

motivat că acestea nu se aflau în posesia sa, iar pentru conacul cu 13 camere

și terenul aferent în suprafață de 1,5 ha nu au fost depuse schițe cadastrale

în termenul prevăzut de lege.

L.R.I. a contestat

toate cele 7 decizii emise de intimata SC A. SA, cauzele fiind conexate. În

dovedirea dreptului de proprietate al autorilor săi (L.I. și L.G.M.),

reclamantul a depus la dosar procesul-verbal din 22 mai 1949 încheiat de

reprezentanții Ocolului agricol Găești, respectiv copia în extras emisă de

Arhivele Naționale - Direcția arhivelor naționale istorice centrale

reprezentând „Tabloul bunurilor atribuite Gostat Dâmbovița",

procesul-verbal din 6 martie 1949 încheiat de Primarul comunei Petrești,

județul Dâmbovița, administratorul și delegatul PMR și membrul comisiei

interimare cu ocazia preluării bunurilor mobile și imobile foste proprietatea

ing. L.

De asemenea, s-a

constatat că reclamantul a dovedit cu certificatul de moștenitor nr. 441/1979

emis de Notariatul de stat al sectorului 3 București, respectiv certificatul de

calitate de moștenitor nr. 14/2002 emis de B.N.P. T.O.D. că este unicul

moștenitor al părinților săi, L.G.M. și L.I.

Din cuprinsul

înscrisurilor menționate s-a apreciat că, în speță, în mod corect au reținut

instanțele că reclamantul a probat în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001,

republicată, respectiv art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, dreptul de proprietate al autorului său L.I. asupra

imobilelor pentru care s-au formulat notificările, respectiv art. 23.1 lit. b)

vizând calitatea de moștenitor a reclamantului și art. 23.1 lit. c) din normele

metodologice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă.

Pe de altă parte, din

procesul-verbal de preluare din 22 mai 1949 a rezultat că de la L.l. s-au

preluat 50 ha de teren din care 46 ha arabil, 1,5 ha grădini, 1,5 ha conac, 1

ha pomi.

Având în vedere

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și expertiza tehnică efectuată în

cauză de ing. E.A., instanța supremă a concluzionat că din nicio probă

administrată nu rezultă însă categoria acestui teren la data preluării abuzive

pentru a verifica apărarea constantă a Agenției Domeniilor Statului în sensul

că pentru terenul în litigiu, raportat la data preluării, erau incidente

dispozițiile Legii nr. 18/1991.

În acest sens,

instanța de casare a apreciat că se impune atât suplimentarea raportului de

expertiză cât și completarea probatoriului și cu alte dovezi, respectiv istoric

de rol fiscal sau, eventual extras de pe registrul agricol, cu atât mai mult cu

cât chiar în raportul de expertiză topografică efectuat în apel de expertul

tehnic M.C.D. s-a precizat că din actele prezentate de reclamant, la momentul

deposedării nu toată suprafața de 4,25 ha situată în prezent în intravilan avea

categoria de folosință curți-construcții, ci doar cea 1,50 ha aferentă conacului

și construcțiilor anexe, iar în procesul de modernizare a fermei Petrești

derulat în perioada 1976-1980, întregul teren a trecut la categoria de

folosință curți-construcții.

S-a considerat că

stabilirea categoriei de folosință a terenului din cauză la data preluării în

1949 apare necesară pentru a determina legea reparatorie aplicabilă și totodată

pentru a verifica apărarea Agenției Domeniilor Statului în sensul ca erau

incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În schimb, critica

formulată de Agenția Domeniilor Statului potrivit căreia nu i-au fost

comunicate expertizele tehnice efectuate în cauză și, din acest motiv, nu a

putut formula obiecțiuni (fiind astfel lipsită de dreptul la apărare), a fost

respinsă, întrucât textul de la art. 209 C. proc. civ. obligă expertul să

depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată,

dar nu prevede vreo obligație pentru instanța de judecată de a comunica

raportul de expertiză.

Instanța de recurs a

mai observat că din actele și lucrările cauzei a rezultat că expertiza a fost

depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 209 C. proc. civ.; însă,

întrucât la termenul din 08 iunie 2007, când a fost depusă lucrarea,

reprezentantul Agenției Domeniilor Statului a lipsit, instanța, în considerarea

art. 129 C. proc. civ., a amânat judecata tocmai pentru ca și recurenta să ia

cunoștință de raportul de expertiză. Deși legal citată, Agenția Domeniilor

Statului nu s-a prezentat la niciun termen în fața instanței de apel pentru a-și

susține și argumenta apărările și, prin urmare, s-a apreciat că dezinteresul

Agenției Domeniilor Statului față de derularea judecății în apel cu atât mai

mult cu cât avea și calitatea de apelantă, îi este în exclusivitate imputabil,

astfel că, aceasta se află în poziția de a-și invoca propria culpă referitor la

pretinsa încălcare a dreptului său la apărare.

Pe de altă parte,

instanța supremă a mai reținut că din observarea schiței la raportul de

expertiză M.C.D. rezultă că pe loturile 1, 2 și 3 despre care s-a specificat că

sunt în proprietatea Agenției Domeniilor Statului, este menționată existența și

a altor loturi, cum ar fi: pe lotul 1 în suprafață de 8.785 mp se află

amplasate și lotul nr. 6 în suprafață de 22 mp, precum și lotul nr. 7 în

suprafață de 124 mp proprietatea S.C R.G.I. SRL; pe lotul nr. 2 în suprafață de

13.020 mp apare și lotul nr. 5 în suprafață de 1.625 mp deținut tot de S.C

R.G.I. SRL, cât și o cale de acces.

Din această

perspectivă, instanța de casare a considerat că este justificată critica

recurentei Agenția Domeniilor Statului potrivit căreia amplasamentul terenului

atribuit reclamantului nu este clar delimitat, astfel că nu este posibilă

identificarea precisă a terenului ce urmează a fi restituit și întinderea

acestuia, respectiv parcela și categoria de folosință; prin urmare, s-a

apreciat că și din acest punct de vedere se impune completarea expertizei

tehnice.

În schimb, Înalta

Curte a reținut că nu poate fi primită critica vizând prematuritatea acțiunii

întrucât împrejurarea că recurenta nu a răspuns la notificare în termenul

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 îi este imputabilă și această

omisiune echivalează cu un refuz de soluționare și deschide notificatorului

calea de a-și valorifica injustiție dreptul pretins.

Referitor la

criticile formulate de reclamantul-recurent L.R.I., instanța de recurs a

reținut că acesta a învederat că intervenienta accesorie S.C F.I. SRL nu a

solicitat terenul cumpărat prin actul de adjudecare nr. 2/2006 pretins de

recurent, ci doar o zonă de protecție de 2 m în jurul clădirilor edificate de

către S.C A. SRL și achiziționat de către intervenienta. Mai mult, acest teren

dobândit de către intervenienta S.C F.I. SRL a fost înstrăinat către S.C R.G.I.

SRL și, prin urmare, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut.

Prin urmare, această

critică a fost înlăturată ca nefondată.

Astfel, s-a constatat

că prin cererea de intervenție în interesul S.C A. Găești S.A., intervenienta

S.C F.I. SRL a învederat că prin actul de adjudecare din 9 iunie 2005 a

dobândit de la S.C A. Găești S.A., societate aflată în procedura insolvenței,

lotul S1 în suprafață de 1.820 mp cu nr. cadastral 774 din activul „Ferma

P.", situată în satul Coada Izvorului, comuna Petrești, județul Dâmbovița,

lotul S2 cu nr. cadastral 775 în suprafață de 743 mp, lotul S4 cu nr. cadastral

774 reprezentând teren de 74.941 mp și construcțiile amplasate pe aceste

terenuri. În cererea de intervenție accesorie, S.C F.I. SRL, a invocat pe de o

parte, că în cauză erau incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 întrucât reclamantul solicitase restituirea a 4,25 ha teren agricol, că

o parte din acest teren nu a fost niciodată proprietatea autorilor săi și că pe

respectivul teren nu au fost amplasate construcțiile revendicate și ulterior

demolate, pentru a se putea face aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

10/2001. Pe cale de consecință, intervenienta a solicitat respingerea cererilor

formulate de L.R.I. cu privire la restituirea suprafețelor de teren ce nu sunt

aferente construcțiilor preluate de la autorii săi.

Or, prin decizia

criticată, instanța de apel a admis cererea de intervenție accesorie și, în

consecință a respins solicitarea reclamantului pentru restituirea în natură a

suprafeței de 17.459 mp, proprietatea intervenientei S.C R.G.I. SRL Petrești

dobânditoarea activelor din „actul de adjudecare" din 9 iunie 2005,

înstrăinate acesteia de către intervenienta S.C F.I. SRL.

Din cele expuse,

Înalta Curte a reținut că instanța a soluționat cererea de intervenție în

limitele sesizării.

Pe de altă parte,

instanța de casare a mai reținut că deși recurentul reclamant a învederat că

imobilul în litigiu a fost preluat abuziv și că în procesul-verbal de preluare

nu s-a indicat temeiul juridic al respectivei măsuri, în mod greșit a fost

invocat textul art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât, deși la data notificării

imobilul în litigiu se afla în proprietatea S.C A. Găești S.A. (societate

comercială cu capital de stat conform Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor Seria M 7 2049 din 18 decembrie 1997), aceasta a

intrat în insolvență, iar prin actul de adjudecare din 9 iunie   2005 parte din

terenul solicitat de reclamant, așa cum deja s-a evidențiat, a fost înstrăinată

intervenientei S.C F.I. SRL care, la rândul său, a vândut-o către S.C R.G.I.

SRL.

S-a menționat de

Înalta Curte de Casație și Justiție că recurentul-reclamant nu a solicitat în

prezenta acțiune desființarea contractelor de înstrăinare și, prin urmare, cât

timp respectivul teren nu se află în proprietatea S.C A. Găești S.A., iar

menționatele contracte sunt în vigoare, instanța nu putea dispune restituirea

în natură a acestui teren aflat în proprietatea privată a altor persoane.

Pe de altă parte,

deși în expunerea recursului reclamantul a susținut că pe rolul Tribunalului

Dâmbovița exista cererea sa de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr.

2/2006, nu a prezentat o dovadă a modului de finalizare a acelui litigiu și

prin urmare, s-a considerat că nu există temei legal pentru ca S.C Agroindustrială

Găești SA să poată fi obligată să retrocedeze terenul în dispută, din moment ce

nu s-a probat că ar fi revenit în patrimoniul acesteia.

În ceea ce privește

pretinsa încălcare a art. 49 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că prin luarea

în considerare de către instanță a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/2006

cererea de intervenție accesorie a fost transformată într-o intervenție în

interes propriu, critica s-a apreciat ca fiind neîntemeiată.

În acest sens, s-a

constatat că la termenul din 10 februarie 2006, în prezența

reclamantului-apelant L.R.I., reprezentantul acestuia a fost de acord cu

admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de S.C F.I.

SRL (fila 43 dosar nr. 403/2006), iar cu ocazia dezbaterii în fond a apelului,

nu a solicitat respingerea ei și nu a pretins existența unui interes propriu al

intervenientei.

De altfel, s-a

considerat că este de necontestat că prin actul de adjudecare nr. 295 din 9

iunie 2005 adoptat în cadrul unei licitații organizate în procedura de

lichidare a activelor S.C A. S.A, suprafața de teren de 8.200 mp (solicitată de

reclamant) a devenit proprietatea intervenientei accesorii S.C F.I. SRL (filele

30-32 dosar nr. 403/2006).

însă, astfel cum deja

s-a arătat, actul de adjudecare nu a fost desființat, după cum nu s-a probat

nici că înstrăinarea făcută de S.C F.I. SRL a imobilului adjudecat către S.C

R.G.I. SRL ar fi fost desființată.

În schimb, instanța

de casare a apreciat a fi corectă susținerea recurentului potrivit căreia

expertiza tehnică efectuată în apel nu a avut în vedere„actul de

adjudecare" din 9 iunie 2005 prin care imobilul în litigiu a fost dobândit

în parte de intervenienta S.C F.I. SRL, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare nr. 3460 din 24 iunie 2006 prin care același imobil a fost

transmis către S.C R.G.I. SRL, înscris ce nu a fost depus la dosar.

În raport cu această

constatare, instanța de recurs a statuat că în cauză situația de fapt nu a fost

corect stabilită, astfel încât ambele recursuri au fost admise și, în consecință,

s-a dispus casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare,

instanța de apel în baza dispozițiilor art. 315 coroborate cu prevederile art.

295 C. proc. civ. a dispus completarea probatoriilor cu înscrisuri și expertiză

topo, cea din urmă probă având ca obiectiv să stabilească (potrivit

înscrisurilor deja existente ale cauzei, precum și în urma cercetării

evidențelor aflate la nivelul Primăriei Petrești, respectiv, istoric de rol

fiscal și extras de pe Registrul Agricol etc), regimului juridic al terenului

în litigiu la momentul preluării (anul 1949), urmând să precizeze dacă acesta

era situat în extravilanul sau intravilanul localității, respectiv ce categorie

de folosință avea. Totodată, ținând cont de actul de adjudecare nr. 295 din 9

iunie 2005, de contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/2006 și contractul de

vânzare-cumpărare nr. 3460 din 24 iunie 2006, pe baza constatărilor la fața

locului și a actelor s-a solicitat expertului să identifice amplasamentul

terenului aflat în proprietatea A.D.S. ce urmează a fi restituit reclamantului,

întinderea acestuia, numărul parcelei și categoria de folosință, având în

vedere considerentele deciziei de casare a Înaltei curți de Casație și

Justiție. unde se precizează că pe loturile 1, 2 și 3 despre care s-a

specificat că sunt în proprietatea ADS, era menționată existența și a altor

loturi.

Deși legal citată

pentru apelanta SC A. Găești SA s-a prezentat lichidatorul C.A., la termenul

din 12 ianuarie 2011 (fila 22 dosar apel), iar ulterior aceasta nu și-a mai

trimis reprezentant în instanță. În ceea ce privește pe apelanta A.D.S.

instanța a reținut că în apel, după casare aceasta nu și-a trimis reprezentant

în instanță și după ce a fost citată la mai multe termene consecutiv, la data

de 16 martie 2011, s-a făcut aplicarea, în ceea ce o privește, a dispozițiilor

art. 153 alin. l, teza a Ii-a coroborat cu art. 861 C. proc. civ., având în

vedere mențiunea de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu această

parte (fila 37 dosar apel).

Prin decizia civilă

nr. 174 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, Secția I civilă

apelurile formulate de reclamant și pârâta A.D.S. au fost respinse ca

nefondate, iar apelul pârâtei SC A. Găești SA a fost admis,fiind admisă și

cererea de intervenție accesorie formulată SC F.I. DML SRL în interesul

apelantei SC A. Găești SA; sentința apelată a fost schimbată în parte, astfel

că s-a dispus obligarea pârâtei ADS la restituirea în natură către reclamant a

suprafeței de teren de 24.470 mp situat în comuna Petrești, sat Coada

Izvorului, jud. Dâmbovița, compus din suprafețele de teren identificate prin

raportul de expertiză efectuat de expert B.L.; s-a dispus obligarea SC A.

Găești SA la restituirea în natură către reclamant a suprafeței de teren de 746

mp (S 3 în schița anexă la raport) și a casei tip conac alcătuită din 13 camere

și WC (C 25 și C 26 în schița anexă la raport); s-a respins cererea

reclamantului privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 17.284 mp

situat în comuna Petrești, sat Coada Izvorului, jud. Dâmbovița, stabilindu-se

dreptul reclamantului la despăgubiri în condițiile legii speciale pentru

această suprafață de teren ca și pentru construcțiile demolate: casă cu 2

camere, un grajd animale, 7 cotețe, un patul porumb și un fanar; au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În ce privește apelul

declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului instanța de apel a reținut că

apelanta a criticat greșita respingere a excepției prematurității acțiunii

(întrucât nu a răspuns la notificare) și cea a inadmisibilității acesteia, dat

fiind faptul că pentru terenul în litigiu erau incidente dispozițiile art. 8

din Legea nr. 10/2001.

Referitor la

prematuritatea acțiunii, instanța de apel a constatat că Înalta Curte de

Casație și Justiție prin Decizia de casare nr. 8796 din 28 octombrie 2009 a

statuat că această excepție nu poate fi primită, dezlegare ce este intrată în

puterea lucrului judecat.

Cu privire la cea

de-a doua excepție însă, prin decizia instanței de recurs, s-a stabilit că este

necesar a se stabili categoria de folosință a terenului în litigiu la data

preluării - 1949, pentru a se putea determina legea reparatorie aplicabilă și

pentru a verifica susținerile apelantei A.D.S. din acest punct de vedere

(incidența Legii nr. 18/1991).

Prin raportul de

expertiză efectuat de ing. B.L. (în apel, după casare), pe baza descrierilor

din procesul verbal din 6 martie 1948 s-a identificat fosta proprietate L. în

perimetrul ABCDEFGHUJKLMNOPRSTUVA în suprafață de 42.500 mp, precizându-se că

întregul imobil s-a aflat în administrarea G.A.C., ulterior I.A.S., iar după

1990 tot patrimoniul I.A.S. a fost preluat de SC A. Găești SA în baza Legii nr.

15/1990. în acest context, expertul a stabilit că terenul în discuție, conform

PUG, se afla în intravilanul statului Coada Izvorului, UTR 1.

Pe de altă parte, din

adresa nr. 6156 din 19 octombrie 2011 emisă de Primăria comunei Petrești,

Curtea de apel a reținut că nu s-a schimbat categoria de folosință a terenului

în litigiu din anul 1949, al preluării prin Decretul nr. 83/1949 și până în

prezent, teren care actualmente figurează în intravilanul satului Coada

Izvorului, comuna Petrești (prin urmare, fără a i se schimba regimul său

juridic).

În consecință, față

de cele anterior menționate instanța de apel a reținut că întreaga suprafață de

teren de 4,25 ha aparținând familiei L. se afla în intravilanul localității,

atât la data preluării abuzive, cât și la momentul notificării.

În această situație,

instanța de apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 8

din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care criticile A.D.S. vizând

inadmisibilitatea acțiunii au fost înlăturate ca neîntemeiate.

Referitor la

apelurile declarate de reclamant și pârâta SC A. Găești SA, având în vedere că

acestea au vizat nemulțumiri ale părților cu privire la întinderea suprafeței

de teren ce s-a dispus a fi restituită în natură de prima instanță, precum și

la individualizarea acesteia, instanța de apel le-a analizat concomitent,

răspunzând prin considerente comune criticilor formulate.

Astfel, s-a reținut

că prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că reclamantul a

solicitat A.D.S., în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

terenului de 4,25 ha din comuna Petrești, sat. Coada Izvorului, județul

Dâmbovița, precum și a construcțiilor constând în: conac cu 13 camere, casă cu

2 camere, grajd pentru animale, patul de porumb, fanar și 7 cotețe.

Cele șapte notificări

au fost înaintate de A.D.S. către SC A. Găești SA indicată drept unitate

deținătoare, iar prin Deciziile 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83/2003 (contestate în

cauza de față) au fost respinse cu motivarea că reclamantul nu a dovedit

dreptul de proprietate asupra lor, că majoritatea construcțiilor nu se aflau în

posesia emitentei; pentru conacul cu 13 camere și terenul aferent de 1,5 ha, SC

A. SA a reținut că nu au fost depuse schițele cadastrale în termen legal, iar

pentru terenul de 4,25 ha notificarea a fost respinsă pentru considerentul că

acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin decizia

instanței de casare însă, au fost reluate concluziile reținute de instanțele

anterioare în primul ciclu procesual, respectiv faptul că reclamantul a probat

calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, dreptul de proprietate al autorului său L.I. asupra

bunurilor solicitate prin intermediul notificărilor, precum și preluarea

abuzivă a acestor bunuri.

În ceea ce privește

categoria de folosință a terenului solicitat de reclamant, astfel cum deja s-a

reținut în apelul declarate de pârâta ADS, s-a făcut dovada în cauză că acesta,

atât la momentul preluării (anul 1949), cât și la acela al formulării

notificării (2001) acesta se afla în intravilanul localității, situație în care

rezultă cu prisosință că îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Din cuprinsul

raportului de expertiză efectuat ing. B.L. a rezultat că suprafața de teren de

4,25 ha ce a aparținut autorului reclamantului este identificată în prezent

astfel: 8.480 mp în proprietatea intervenientei SC R.G.I. SRL (din care S1 =

1.820 mp, reprezentând terenul aferent construcțiilor C 27, 28, 29, S2 = 743 mp

- drum de acces și S4, S4/1 = 5.917 mp - teren aferent construcțiilor C 23, 24,

30, 31, 32, 33? 34, 35); în administrarea A.D.S. se găsește suprafața de 24.470

mp (alcătuită din S5 = 2.527mp, S6 =13.227 mp și S7=8.716mp), iar la SC A.

Găești SA se află suprafața de 8.804 mp reprezentând S3 = 746 mp - teren

aferent conacului (C25) și unui WC (C26), precum și suprafețele S4/2 - 7.662 mp

și S4/3 = 1.142 (ambele libere de construcții, adjudecate și

indisponibilizate).

Curtea de apel a

constatat că prin dispozițiile art. 1, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 se acordă

prevalentă restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, dar prin prevederile art. 10 și 11 sunt

reglementate situațiile de excepție în care o atare măsură nu este posibilă și

urmează a se proceda la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește

terenul de 24.470 mp aflat în administrarea A.D.S., instanța de apel a

constatat că se impune măsura restituirii în natură având în vedere caracterul

abuziv al preluării, faptul că terenul este liber și împrejurarea că îi sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 (nefiind incidente dispozițiile art.

8 care trimit la Legea nr. 18/1991).

S-a constatat însă că

pârâta SC A. Găești SA. poate fi obligată la restituire doar a suprafeței de

746 mp teren aferent conacului și WC-ului, precum și a acestor două

construcții.

Referitor la

celelalte două suprafețe S4/2 = 7.662 mp și S4/3= 1.142 mp, deși s-a arătat de

expert că acestea sunt în proprietatea SC A. Găești SA și ar putea fi

restituite în natură (fiind însă adjudecate și indisponibilizate), instanța de apel

a înlăturat această concluzie a expertului pentru următoarele argumentele:

Din cuprinsul actului

de adjudecare nr. 295 din 9 iunie 2005 întocmit cu ocazia licitației organizate

în cadrul procedurii de lichidare a activelor SC A. Găești SA, a rezultat că o

serie de construcții și suprafețe de teren (printre care se numără și cele două

terenuri menționate) au fost adjudecate de intervenienta SC F.I. DML SRL.

Ulterior licitației

finalizate prin actul de adjudecare încheiat între SC A. Găești SA și SC F.I.

DML SRL, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 2 din 31 ianuarie

2006 în cuprinsul căruia s-au specificat suprafețele înstrăinate, precizându-se

în privința acestor două parcele (dezmembrate din lotul cu numărul cadastral

provizoriu 777) care au fost obținute la licitație și pentru care s-a achitat

prețul stabilit, că urmează a fi indisponibilizate până la soluționarea

irevocabilă a dosarului în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1009 din 10

octombrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița (respectiv, a cauzei de față).

În consecință,

instanța de apel a apreciat din cuprinsul datelor anterior expuse că aceste

terenuri, deși nu au făcut obiectul contractului nr. 2/31 ianuarie 2006, au

fost adjudecate de către intervenienta de la SC A. Găești SA prin actul de

adjudecare nr. 295/9 iunie   2005 în cadrul licitației din 9 iunie   2005; o

atare concluzie este confirmată atât de actul în discuție (care face mențiunea

că s-a adjudecat lotul 777 - din care s-au dezmembrat ulterior cele 2 loturi),

cât și de expertiza topo efectuată în cauză, care indică aceleași două terenuri

ca fiind adjudecate.

Curtea de apel a

reținut că potrivit art. 516 C. proc. civ. prin actul de adjudecare,

proprietatea unui imobil care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de

la debitor la adjudecatar, text care determină și efectele pe care actul de

adjudecare le produce.

Prin urmare, s-a

apreciat că în baza actului de adjudecare a avut loc transmiterea dreptului de

proprietate asupra terenului în litigiu de la pârâta SC A. Găești SA la

intervenienta SC F.I. DML SRL și chiar dacă ulterior nu s-a încheiat un

contract de vânzare cumpărare pentru acest teren între aceste două societăți, o

atare împrejurare este lipsită de relevanță întrucât,ca urmare a adjudecării, a

operat transferul dreptului de proprietate.

În atare situație,

terenul menționat nu se mai află în proprietatea SC A. Găești SA, în timp ce

actul de adjudecare nu a fost anulat, astfel că nu se poate dispune restituirea

acestuia în natură către reclamant.

S-a constatat că

aceeași este situația și pentru terenurile S1 - 1.820 mp, S4/1 - 5.917 mp și S2

- 743 mp dobândite ulterior de SC R.G.I. SRL de la intervenienta SC F.I. DML

SRL București în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 3460 din 26 iulie

condițiile în care nu s-a solicitat desființarea contractelor de înstrăinare

(acestea fiind în vigoare), rezultă că terenurile ce fac obiectul contractului

nu se mai află în proprietatea SC A. Găești SA, caz în care nu se poate dispune

restituirea lor în natură întrucât sunt în proprietatea unor terți.

Din înscrisurile

depuse la dosar (încheierile de ședință din 2 februarie 2011 și 16 martie 2011)

instanța de apel a mai reținut că deși s-a formulat o acțiune având ca obiect

anularea contractului de vânzare cumpărare, judecata acesteia a fost suspendată

până la soluționarea cauzei de față, ceea ce înseamnă că, în prezent, toate

actele de înstrăinare întocmite în faza de lichidare a SC A. Găești SA (actul

de adjudecare și cele două contracte de vânzare cumpărare) se bucură de

prezumția de legalitate.

Întrucât suprafața de

teren de 17.284 mp ce a făcut obiectul acestor înscrisuri (din care 8.480 mp

reprezentând S1 .820 mp, S4/1- 5.917 mp și S2-743 mp aparținând SC R.G.I. SRL,

conform contractului 3460/2006 și 8.804 mp reprezentând S4/2-7.662mp și

S4/3-1.142 mp aparținând SC F.I. D.M.L. SRL conform actului de adjudecare) nu

se mai află în patrimoniul fostei unități deținătoare, respectiv SC A. Găești

SA, ci în proprietatea altor persoane, instanța de apel a constatat că nu se

poate dispune restituirea lor în natură, constatând dreptul reclamantului la

măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri în condițiile legii speciale)

pentru acesta și pentru construcțiile demolate, care nu mai există.

Reținând însă că

suprafața de 746 mp aferentă construcției conac (C25) și WC - ului (C26),

precum și cele două construcții menționate, se află în posesia unității

deținătoare (SC A. Găești SA), Curtea de apel a dispus restituirea în natură a

acestora către reclamant, motiv pentru a fost admisă cererea împotriva acestei

pârâte sub acest aspect.

În termen legal,

împotriva acestei decizii au promovat apel reclamantul L.R.l. și pârâta

Administrația Domeniilor Statului.

Recurentul reclamant,

prin recursul său, s-a prevalat de motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, pe de o parte, că instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i natura și

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, iar pe de altă parte, că hotărârea

recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În debutul memoriului

de recurs, recurentul reia prezentarea situației de fapt, iar în dezvoltarea

criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referitor la

actul de adjudecare încheiat în cadrul procesului de reorganizare al intimatei

pârâte SC A. SA, se învederează că instanța de apel a interpretat greșit acest

act, schimbându-i natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.

În cursul procedurii

de insolvență, judecătorul sindic ținând seama de solicitările formulate de

către recurentul pricinii (L.R.D.) potrivit Legii nr. 10/2001, a dispus

indisponibilizarea acestor bunuri.

Cererea de

reorganizare a societății A. Găești, aflată la momentul respectiv pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, s-a soluționat în paralel cu acest dosar.

În cadrul acestui

dosar, recurentul a formulat cerere de intervenție, solictând

indisponibilizarea bunurilor solicitate prin notificări; cererea sa a fost

admisă de Tribunalul Dâmbovița, iar bunurile solicitate în temeiul Legii nr.

10/2001 au fost indisponibilizate prin încheierea pronunțată la data de 24

februarie 2005 ce se află la dosarul cauzei.

Bunurile înstrăinate

de către SC A. Găești SRL către SC F.I. SRL fac obiectul contractului nr. 2 din

31 ianuarie 2006; acesta reprezintă actul de adjudecare în sensul prevederilor

art. 516 C. proc. civ., iar nu contractul nr. 295 din 9 iunie 2005, cel din

urmă contract fiind contestat în cadrul procesului nr. 415/2003. În plus, mai

arată recurentul, bunurile solicitate de autorul său nu au făcut obiectul

înscrierii în cartea funciară potrivit dispozițiilor art. 517 C. proc. civ.

pentru ca instanța să se raporteze la aceste texte de lege.

Pe de altă parte,

contractul nr. 2 din 31 ianuarie 2006 a fost semnat la aproape trei luni de la

pronunțarea sentinței din cauza de față (10 octombrie 2005), astfel încât la

momentul perfectării lui, bunurile solicitate de reclamantul L. erau deja

restituite în natură acestuia prin sentința pronunțată de Tribunal, în același

timp, acest contract a fost perfectat în condițiile în care terenurile

solicitate potrivit Legii nr. 10/2001 erau deja indisponibilizate prin

încheierea pronunțată de judecătorul sindic la data de 24 februarie 2005.

Se mai arată de către

recurent că pe rolul Tribunalului Dâmbovița se găsește o cerere de anulare a

acestui contract de vânzare cumpărare (Dosarul 1403/2006) cauză ce a fost

suspendată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului de față,

soluție menținută și de Curtea de Apel în urma recursului promovat împotriva

încheierii de suspendare.

În opinia

recurentului, bunurile preluate de la L.R.I. nu se aflau într-o situație de

exceptare de la restituirea în natură dintre cele prevăzute de art. 10 sau 11

din Legea nr. 10/2001, ci dimpotrivă, situația de fapt a cauzei impunea soluția

restituirii în natură.

Instanța de apel

trebuia să țină seama de dispozițiile art. 21 alin. (1) coroborate cu

dispozițiile art. 1, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora bunurile

deținute de o societate comercială la care statul este acționar majoritar se

restituie în natură foștilor proprietari.

Totodată,

dispozițiile art. 21 alin. (1) din lege are semnificații juridice multiple,

respectiv: indisponibilizează imobilele notificate și constituie un obstacol

pentru derularea altor proceduri legale prin care s-ar fi tins la înstrăinarea

imobilului către alte persoane; ca atare, în ce privește aceste bunuri sunt

înlăturate de la aplicare prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr.

213/1998, cu modificările și completările ulterioare; indisponibilizarea este

operantă cu începere de la data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a

fost făcută la o dată ulterioară; ea are drept scop primordial îndeplinirea

obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar; în cazul în

care unitatea deținătoare este regie autonomă, societate sau companie

națională, societate comercială la care statul sau o autoritare a

administrației publice centrale ori locale este acționar sau asociat majoritar

ori organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public

și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este

obligatorie, obligația legală de restituire prevalând asupra oricărei alte

opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat.

Recurentul invocă și

prevederile art. 10 alin (2) din Legea nr. 10/2001, iar în aplicarea acestui

text, se învederează că terenurile pe care se află construcții edificate de

statul socialist în perioada 1949-1990 este în suprafața de 1.080 mp (cea

aferentă construcțiilor realizate de SC A. Găești pe terenul ce a aparținut

autorilor recurentului); pe de altă parte, legea prevede că se restituie în

natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile

legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau

demontabile; or, mai arată recurentul, pentru niciuna dintre construcțiile

edificate de statul socialist nu există autorizație de construire; totodată,

înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură

s-a solicitat nu este posibilă din cauza afectării acestuia unei amenajări de

utilitate publică; această interdicție subzistă însă pe o perioadă de 5 ani,

calculată cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziției de acordare de

măsuri reparatorii în echivalent.

În consecință,

recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în

sensul admiterii apelului său, schimbarea în parte a sentinței apelate, iar pe

fond, să se dispună restituirea în natură a bunurilor preluate autorilor săi în

anul 1949 fără titlu și restituirea prin echivalent a construcțiilor demolate

precum și a suprafeței de 1.080 mp teren.

Recurenta pârâtă

Agenția Domeniilor Statului, în susținerea recursului său, s-a prevalat de

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta învederează că instanța de apel nu a dispus

comunicarea completării raportului de expertiză topo efectuată de expertul B.L.

pentru a lua la cunoștință de concluziile acestuia și pentru a formula

eventuale obiecțiuni, cu atât mai mult cu cât în dispozitivul hotărârii atacate

este indicat acest raport de expertiză; în același sens, recurenta invocă

dispozițiile art. 86 C. proc. civ. care prevăd comunicarea din oficiu de către

instanță a cererilor și a tuturor actelor de procedură efectuate în cauză.

În aceste condiții,

recurenta a fost privată de dreptul său de apărare, drept ce constituie una

dintre garanțiile procesuale ale unui proces echitabil prevăzut de art. 6 alin.

(1) din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Se mai arată de

recurentă că era imperios necesară comunicarea raportului de expertiză pentru

ca direcția de specialitate din cadrul ADS să verifice existența terenului în

evidențele sale.

În aceste condiții,

în mod nelegal instanța de apel a dispus obligarea sa la restituirea în natură

către reclamantul L.R.I. de către Agenția Domeniilor Statului București a

terenului în suprafața totală de 24.470 mp, situată în corn. Petrești, sat

Coada Izvorului, jud. Dâmbovița fără să cunoască și punctul de vedere al

recurentei pârâte, bazându-se tocmai pe concluziile raportului de expertiză

întocmit de expert B.L., prin încălcarea dreptului său la apărare și a

principiul contradictorialității.

Recurenta învederează

că principiul contradictorialității este cea care îngăduie părților din proces

să participe în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea

drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, mai precis să discute și să

combată susținerile făcute de fiecare dintre ele, să își exprime opinia asupra

inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei

hotărâri legale și temeinice.

În acest sens, invocă

și dispozițiile art. 129 C. proc. civ. din conținutul cărora rezultă că

judecătorul trebuie să respecte el însuși principiul contradictorialității și

celelalte principii ale procesului civil.

Deținerea suprafeței

de teren de 24.470 mp de către recurentă la care a fost obligată să o restituie

în natură reclamantului a fost reținută pe baza concluziilor raportului de

expertiză fără ca recurenta să își spună punctul de vedere cu privire la

această lucrare și fără a confirma existența acestui teren în patrimoniul său;

în consecință, recurenta consideră că decizia instanței de apel este

nemotivată, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., motiv de desființare a hotărârii.

În ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

învederează că potrivit informațiilor primite de la direcția de specialitate

din subordinea sa, rezultă faptul că petentul nu a făcut dovada preluării

abuzive în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu

modificările și completările ulterioare; deși prin notificare s-a susținut că

terenul a fost predat cu Decretul nr. 83/1949, nu s-a depus la dosar înscrisul

respectiv.

Mai mult, din

procesele verbale încheiate în data de 6 martie 1949 și în data de 12 mai 1949,

rezultă o neconcordanță în ce privește suprafețele de teren și totodată, în

aceste procese verbale se menționează „teren arabil" în timp ce în

notificare s-a specificat „teren intravilan".

Recurenta mai susține

că reclamantul nu a făcut nici dovada dreptului de proprietate în condițiile

art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, modificările și completările

ulterioare, în sensul că nu a fost depus la dosar niciun contract de

vânzare-cumpărare, testament, extras de carte funciară sau istoric de rol fiscal.

Intimata

intervenientă SC R.G.I. SRL a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale

ambilor recurenți, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de

reclamant și admiterea recursului formulat de pârâta Agenția Domeniilor

Statului; s-au anexat întâmpinării copia parțială a titlului de proprietate nr.

06575 din 15 octombrie 2002 emis de Comisia județeană Dâmbovița pentru

reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului L.I.R. pentru 40

ha teren pe raza comunei Petrești, sat Coada Izvorului, jud. Dâmbovița., precum

și a unei adrese emise de apărătorul intervenientei către Primăria comunei

Petrești pentru comunicarea unui istoric de rol fiscal al terenului intravilan

deținut de autorii reclamantului L.I.R. în anul 1949, conform extrasului din

Registrul agricol, solicitarea privind și comunicarea unui asemenea extras de

pe Registrul agricol; relațiile solicitate au fost comunicate intervenientei de

către Primăria corn. Petrești, potrivit înscrisurilor de la filele 142 - 151

dosar recurs; s-a mai depus o fișă ECRIS a soluției pronunțate de prima

instanță în Dosar nr. 1629/232/2009 privind soluționarea unei plângeri

formulate în baza Legii nr. 247/2005 împotriva Hotărârii nr. 193/2007/3IC din 7

aprilie 2009 cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o

suprafață de 30,66 ha teren pășune, pe raza comunei Moroieni, jud. Dâmbovița,

copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3460 din 26 iulie

2006 la BNP B., jud. Dâmbovița, încheiat între intimata intervenientă SC R.G.I.

SRL și SC F.I. DML SRL, a actului de adjudecare din 9 iunie 2005 în favoarea SC

F.I. SRL și a contractului de vânzare cumpărare nr. 3 din 25 noiembrie 2004

încheiat între SC A. Găești SA și SC F.I. DML SRL, încheierea de intabulare nr.

12618 din 13 iulie 2005 în CF nr. 389, în favoarea SC F.I. SRL pentru suprafața

de 30.000 mp teren arabil intravilan, dobândit prin cumpărare de la S.G. prin

contractul autentificat sub nr. 1467 din 6 iunie 2005 de BNP G.D., Găești, jud.

Dâmbovița (fila 139 dosar recurs).

La rândul său,

recurentul reclamant a depus la dosar înscrisurile enumerate în opisul de la

fila 108 dosar recurs, precizând că actul de vânzare cumpărare depus la

termenul din 2 noiembrie 2012 la dosar de către intimata SC R.G.I. SRL nu este

exemplarul care se regăsește în dosarul de faliment al SC A. Găești SRL, sens

în care depune același contract autentificat însă sub nr. 2 din 31 ianuarie

2006 de judecătorul sindic în Dosarul nr. 415/F/2003, potrivit art. 30 alin.

(1) și (2) rap. la art. 11 lit. j) din Legea nr. 64/1995, republicată ș.a.

Ambii recurenți au

depus la dosar concluzii scrise.

Recursurile formulate

sunt nefondate, potrivit celor ce urmează.

Având în vedere

efectele pe care fiecare dintre motivele de recurs formulate de părți le-ar

genera, dacă acestea ar fi găsite întemeiate, Înalta Curte va analiza cu

prioritate recursul formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului, întrucât

aceasta a dezvoltat nu doar motive de modificare a deciziei recurate (precum