ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1467/2016

Decizia nr. 1467/2016

Asupra contestației de față, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 165/F din data de 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 585 N.C.P.P. a admis cererea formulată de condamnatul A.

A constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 197 din 09 septembrie 2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 428 din 10 martie 2016 a Curții de Apel București și prin sentința penală nr. 166 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt concurente.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 166 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a repus în individualitatea lor cele două pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (1) V.C.P. a contopit pedepsele de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P. pe o durată de 5 ani, 4 ani închisoare și 4 ani închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P. sporită cu 2 ani închisoare, inculpatul A. urmând să execute în final 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 V.C.P. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P. cu titlu de pedeapsă accesorie.

A dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare durata reținerii, arestării preventive și perioada executată de la 20 decembrie 2011, la 21 decembrie 2011, la 23 decembrie 2011, la 15 ianuarie 2013 și de la 10 martie 2016 la zi.

A anulat Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 478/2015 din 10 martie 2016 emis de Judecătoria Buftea și Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 217/2014 din 14 iulie 2016 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și a dispus emiterea unor noi forme de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 197 din 09 septembrie 2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 428 din 10 martie 2016 a Curții de Apel București a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 253

1

V.C.P. cu aplicarea art. 41 alin. (2) V.C.P. (112 acte materiale) și art. 396 alin. (1) N.C.P.P. și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

De asemenea, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza sentinței penale nr. 197 din 09 septembrie 2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 428 din 10 martie 2016 a Curții de Apel București a fost emis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 478/2015 din 10 martie 2016.

Prin sentința penală nr. 166 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) V.C.P. cu aplicarea art. 41 alin. (2) V.C.P. și prev. de art. 323 alin. (1), (2) V.C.P. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P. cu titlu de pedeapsă accesorie.

De asemenea, din durata pedepsei de 4 ani închisoare s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 20 decembrie 2011 la 21 decembrie 2011 și de la 23 decembrie 2011 la 15 ianuarie 2013.

În baza sentinței penale nr. 166 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost emis Mandatul de Executarea Pedepsei Închisorii nr. 217/2014 din 14 iulie 2016.

Potrivit art. 33 lit. a) V.C.P. există concurs de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

Raportând dispozițiile legale menționate la situația inculpatului A., Curtea a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 197 din 09 septembrie 2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 428 din 10 martie 2016 a Curții de Apel București și prin sentința penală nr. 166 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt concurente.

Ca atare, a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 166 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a repus în individualitatea lor pedepsele de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) V.C.P. cu aplicarea art. 41 alin. (2) V.C.P. și 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1), (2) V.C.P. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (1) V.C.P. a contopit pedepsele de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P. pe o durată de 5 ani, 4 ani închisoare și 4 ani închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P.

Întrucât pedeapsa cea mai grea este insuficientă în raport de ansamblul infracțional, instanța o va spori cu 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în final 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) V.C.P. pe o durată de 5 ani.

Împotriva sentinței penale nr. 165/F din data de 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, a formulat contestație condamnatul A.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 585 C. proc. pen.:

(1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) pluralitatea intermediară;

d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Prin Decizia penală nr. 428 din 10 martie 2016, Curtea de Apel București, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de apelantul - inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 197 din 28 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Buftea și a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond, a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 253

1

V.C.P., cu aplicarea art. 41 alin. (2) V.C.P., art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 5 N.C.P.

A redus durata pedepsei complementare prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) V.C.P. rap. la art. 253

1

V.C.P. cu aplic. art. 53 pct. 2 lit. a) V.C.P., constând în interdicția impusă inculpatului de a ocupa o funcție publică, de la 10 ani, la 5 ani după executarea pedepsei principale.

Prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, contopește pedepsele aplicate prin prezenta, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

Prin sentința penală nr. 165/F din data de 15 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că infracțiunile pentru care condamnatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 197 din 09 septembrie 2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 428 din 10 martie 2016 a Curții de Apel București și prin sentința penală nr. 166 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt concurente.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța fondului a stabilit că infracțiunile sunt concurente și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din V.C.P. sporită cu 2 ani închisoare, contestatorul condamnat A. urmând să execute în final 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din V.C.P. pe o durată de 5 ani.

În cauză, critica inculpatului a vizat cuantumul sporului aplicat de instanță, considerându-se a fi prea mare în raport cu datele concrete ale cauzei.

Din examinarea conținutului normei înscrise în dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior rezultă că aplicarea sporului de pedeapsă are un caracter facultativ, legea impunând ca nivelul său să nu depășească 5 ani și nici totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente, așa cum se stipulează explicit în alin. (2) al aceluiași articol.

Din această perspectivă, Curtea de Apel București, secția I penală, prin aplicarea sporului de 2 ani s-a încadrat în cerințele textului de lege.

Totodată, oportunitatea adăugării sporului este lăsată la aprecierea instanței atât sub raportul necesității, cât și cu privire la cuantumul său, în limita fixată de lege, instanța având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor concurente, rezultat din toate datele și împrejurările subiective și obiective ale acestora, posibilitatea instanței de a spori pedeapsa cea mai grea, în două trepte, asigurând condițiile unei individualizări corespunzătoare a pedepsei rezultante, în cazul concursului de infracțiuni.

De altfel, concursul de infracțiuni ca formă a pluralității de infracțiuni demonstrează, de regulă, un grad de pericol social mărit pe care îl reprezintă inculpatul.

Înalta Curte constată că situația de fapt în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese în formă continuată, a constat în aceea că în calitate de primar al com. Snagov, jud. Ilfov, în perioada 2006 - 2011, inculpatul A., având și calitatea de ordonator principal de credite, calitate pe care nu a delegat-o vreunei alte persoane, potrivit disp. art. 24 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice, a aprobat angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fondurile publice ale Primăriei Snagov, achiziționând, prin procedura achizițiilor directe, bunuri și servicii de la SC B. SRL și SC C. SRL, societăți comerciale la care fiul, respectiv nora sa, aveau calitatea de asociați și administratori.

Situația de fapt pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat prin Decizia penală definitivă nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constat în aceea că inculpatul A. a pretins, direct și indirect (prin intermediul lui D.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului E., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului F. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov - G., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză.; l-a determinat pe

D. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul E., din care să rezulte că D. l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul public H.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită).

Criticile apărătorului inculpatului referitoare la faptul că nu se justifică aplicarea sporului de 2 ani, pe considerentul că pentru cea de-a doua faptă care atrage concursul de infracțiuni

nu există prejudiciu nu pot fi reținute, în contextul în care, Curtea de Apel București a reținut că infracțiunea imputată inculpatului A. nu este o infracțiune de prejudiciu, ci de pericol, astfel că folosul material dobândit de beneficiari urmare faptei funcționarului public nu constituie un prejudiciu, ci o condiție esențială a laturii obiective, strâns legată de elementul material al acestei.

De asemenea, toate celelalte aspecte învederate de apărare, de care ar trebui să se țină seama pentru aplicarea unui spor de cel mult 6 luni, respectiv aspecte care țin de vârsta condamnatului, starea de sănătate a acestuia, comportamentul exemplar din penitenciar, precum și faptul că infracțiunile săvârșite nu sunt infracțiuni de violență nu sunt esențiale în alegerea sporului de pedeapsa, instanța de fond procedând la individualizarea sancțiunii aplicate, potrivit propriei reprezentări în legătură cu infracțiunile săvârșite de inculpat, gravitatea și consecințelor lor, punând în balanță și calitatea avută de acesta la data comiterii faptelor.

Drept urmare, reținând că mecanismul de individualizare a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni a fost corect aplicat de instanța fondului și că sporul de pedeapsă este justificat de atitudinea condamnatului A. care prin faptele sale a încălcat legea, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 165/F din data de 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2016).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 165/F din data de 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2016).

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul contestator, în sumă de 35 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 noiembrie

2016.