ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1106/2015

Decizia nr. 1106/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. x/57/2013, reclamantul SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata B. Alba:

- anularea în parte a Deciziei nr. 4 din 16 ianuarie 2013 privind soluționarea contestației, a Deciziei de impunere nr. F/AB/374 din 30 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și a Raportului de inspecție fiscală nr. F/AB/249 din 30 iunie 2011;

- exonerarea reclamantei de la plata următoarelor sume: 153.749 lei, reprezentând impozit pe profit, 122.260 lei, reprezentând majorări de întârziere, 23.063 lei, reprezentând penalități de întârziere, 169.968 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar, 100.517 lei, reprezentând majorări de întârziere, 25.495 lei, reprezentând penalități de întârziere;

- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 374 din 30 iunie 2011 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.

Prin sentința nr. 290 din 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta C. Brașov, succesoare în drepturi și obligații a B. Alba.

A anulat Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2013 privind soluționarea contestației, Decizia de impunere nr. F/AB/374 din 30 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportul de inspecție fiscală nr. F/AB/249 din 30 iunie 2011 în ceea ce privește următoarele sume:

- 90.670 lei, reprezentând impozit pe profit;

- 96.683 lei, reprezentând majorări de întârziere;

- 13.601 lei, reprezentând penalități de întârziere;

- 169.968 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar;

- 100.517 lei, reprezentând majorări de întârziere;

- 25.495 lei, reprezentând penalități de întârziere și în consecință a exonerat reclamanta de plata acestor sume.

A respins celelalte cereri ca neîntemeiate.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6909,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin Decizia de impunere nr. F/AB/374 din 30 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de B. Alba au fost stabilite următoarele obligații fiscale: 847.912 lei, reprezentând impozit pe profit, 929.175 lei, reprezentând majorări de întârziere, 23.063 lei, reprezentând penalități de întârziere, 169.968 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar, 100.517 lei, reprezentând majorări de întârziere, 25.495 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestație. Aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2013 emisă de B. Alba.

În ceea ce privește impozitul pe profit stabilit suplimentar:

Organul de inspecție fiscală a determinat pentru perioada 2007-2010 un impozit pe profit suplimentar în sumă de 847.912 lei.

În ceea ce privește cheltuielile cu lucrările de împădurire, amenajare păduri, lucrări de igienizare a pădurilor și terenurilor pentru pășunat, lucrări de inventariere a arboretului, plantarea de puieți, curățarea terenurilor, lucrări de întreținere a plantațiilor, întocmirea de hărți topografice și documentații cadastrale ale comunelor, lucrări de întocmire a documentațiilor necesare elaborării studiului de amenajare a pădurilor proprietatea Composesoratelor cu care Ocolul avea încheiate contracte de administrare (hărți, planuri topografice, etc); motivul pentru care aceste cheltuieli au fost considerate nedeductibile fiscal a fost următorul: contractele în baza cărora au fost efectuate aceste lucrări nu au fost încheiate în totalitate de către SC A. SRL, ci de către proprietarii pădurilor, iar pe de altă parte, lucrările respective nu sunt aferente veniturilor realizate; în ceea ce privește composesoratele, s~a reținut că contractele sunt încheiate de aceste composesorate, iar cheltuielile trebuiau suportate de către proprietari:

SC A. SRL a funcționat inițial ca structură proprie în cadrul D. Acesta a funcționat în baza Autorizației de funcționare din 30 august 2004. D. avea ca membri mai multe Consilii locale și Composesorate, iar obiectul principal de activitate al Asociației era gospodărirea pădurilor membrilor, prin intermediul constituirii unei structuri proprii.

În anul 2006 s-a înființat SC A. SRL în baza Hotărârii Consiliului director al D., fiind înregistrat la Oficiul Registrul Comerțului ca persoană juridică distinctă.

Această transformare a avut loc în condițiile apariției O.U.G. nr. 139/2005 care a prevăzut că proprietarii pădurilor, indiferent de forma de proprietate și de mărimea proprietății, sunt obligați să asigure serviciile silvice prin ocoale silvice autorizate.

Potrivit actului constitutiv SC A. SRL avea ca scop administrarea și gospodărirea durabilă și unitară în conformitate cu prevederile amenajamentului silvic și a normelor de regim silvic a pădurilor din fondul forestier și a pădurilor de interes forestier proprietate publică a com. Horea, Albac, Vadul Moților, Garda de Sus și Scărișoara.

De asemenea, SC A. SRL avea obligația de a organiza și realiza amenajarea și după caz reamenajarea pădurilor din fondul forestier și a celor proprietate publică, de a asigura finanțarea lucrărilor necesare gospodăririi pădurilor.

Tot potrivit actului de înființare, acesta putea administra în baza unor contracte de administrare, terenuri forestiere proprietate privată sau aparținând unităților administrativ-teritoriale.

În temeiul acestor prevederi statutare, SC A. SRL are în administrare pădurile din fondul forestier și pădurile de interes forestier aparținând com. Horea, Albac, Vadul Moților, Garda de Sus și Scărișoara.

În temeiul art. 6 din actul constitutiv, SC A. SRL a încheiat contracte de administrare în vederea administrării fondului forestier aparținând Composesoratelor Cerbul, Arada, Vadul Moților și Săcătura.

Începând cu luna noiembrie 2010 SC A. SRL s-a transformat în societate comercială.

Curtea a reținut că potrivit prevederilor C. silvic în vigoare până la data de 30 martie 2008 administrarea fondului forestier se putea face de către proprietarii acestuia, fie individual, fie în asociații (art. 64) și că aceștia aveau obligația să respecte amenajamentele silvice. Astfel, potrivit art. 69 aceștia aveau obligația de a menține pădurile în stare de sănătate bună, să execute la timp lucrările de igienă și cele de protecție.

Potrivit N.C.S. (în vigoare începând cu data de 30 martie 2008), atât administrarea, cât și asigurarea serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate, era obligatoriu să realizeze prin ocoale silvice.

Așadar, începând cu anul 2008 administrarea și asigurarea serviciilor silvice se putea realiza numai prin Ocoale Silvice.

De altfel, această obligație a fost prevăzută de O.U.G. 139/2005, acesta fiind motivul pentru care a fost înființat SC A. SRL ca persoană juridică distinctă.

In art. 17 C. silvic sunt prevăzute obligațiilor proprietarilor fondului forestier, astfel: să asigure întocmirea și respectarea amenajamentelor silvice, să realizeze lucrări de regenerare a pădurii, să realizeze lucrări de îngrijire a arboretului, să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, să delimiteze proprietatea forestieră în conformitate cu actele de proprietate și să mențină în stare de funcționare semnele de hotar, etc.

Potrivit alin. (3) al aceluiași articol în cazul administrării pădurilor prin ocoale silvice autorizate, obligațiile proprietarilor aparțin acestora.

Așadar, este evident că în situația în care administrarea fondului forestier se realizează prin Ocoale Silvice, obligațiile proprietarilor sunt preluate de SC A. SRL prin efectul legii, al actelor de înființare a Ocoalelor Silvice sau a contractelor de administrare.

Curtea a mai reținut că toate lucrările la care se face referire în facturile emise de prestatori către SC A. SRL sunt lucrări specifice regimului silvic, sunt efectuate în cadrul fondului forestier administrat de SC A. SRL, sunt lucrări de administrare care revin SC A. SRL și sunt facturate către SC A. SRL.

Potrivit art. 21 alin. (1) C. fisc. „sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile", iar potrivit art. 22 din Normele Metodologice „cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cheltuieli înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestări servicii sau executări lucrări, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare".

Având în vedere starea de fapt reținută, instanța apreciază că suma de 711.892 lei aferentă lucrărilor menționate anterior este deductibilă fiscal.

În același sens sunt și concluziile raportului de expertiză.

În ceea ce privește valoarea masei lemnoase acordate în mod gratuit populației, Curtea, în acord cu concluziile raportului de expertiză, a apreciat că aceste cheltuieli nu sunt deductibile fiscal în condițiile în care nu există contractele de sponsorizare încheiate conform legii, iar în conformitate cu art. 28, alin. (2) din Legea nr. 416/2001 aceste cheltuieli trebuiau suportate de la bugetul local, nefiind așadar cheltuieli ale SC A. SRL.

Pentru aceleași motive (lipsa contractelor de sponsorizare), nici valoarea pachetelor de Crăciun acordate copiilor de pe raza unităților administrativ teritoriale care nu fac parte din SC A. SRL nu constituie cheltuieli deductibile.

În ceea ce privește mobilierul achiziționat de la SC E. SRL, această cheltuială este deductibilă fiscal deoarece din Inventarul întocmit rezultă că mobilierul a fost predat unor structuri silvice organizate în cadrul SC A. SRL.

În ceea ce privește mobilierul achiziționat de la SC E. SRL și predat Primăriei Albac, această cheltuială nu este deductibilă fiscal întrucât Primăria Albac a solicitat să efectueze plata mobilierului din sumele rămase disponibile conform art. 33 alin. (7) C. silvic.

În ceea ce privește T.V.A.-ul deductibil:

Organul fiscal a apreciat că reclamantul nu are dreptul să deducă T.V.A. în sumă de 9.376 lei întrucât documentele nu conțin toate elementele necesare care să le confere calitatea de documente justificative, respectiv codul de înregistrare al cumpărătorului aparține altei societăți decât celei verificate.

Analizând aceste facturi, rezultă că ele conțin toate elementele prevăzute la art. 2 din Ordinul 693/2005, mai puțin codul de identificare fiscală al beneficiarului de bunuri și servicii.

Astfel, în facturi apare înscris codul de identificare fiscală a vechii entități SC A. SRL.

Potrivit expertizei efectuate în cauză, toate aceste facturi au fost înscrise de către reclamant în Jurnalul de cumpărături și în declarația informativă întocmită conform Ordinului Agenției Naționale pentru Administrație Fiscală nr. 702/2007 de către noua persoană juridică, înființată ca regie autonomă.

De asemenea, furnizorilor care au emis facturile înscriind în mod eronat codul de identificare al beneficiarului li s-a efectuat plata, iar acestea au colectat T.V.A.

Așadar, conform 150 alin. (3) C. fisc. și a pct. 58 din Normele Metodologice, raportat și la jurisprudența comunitară (Hotărârea Curții în cauza C-438/09 Dankowski care a stabilit că „o persoană impozabilă beneficiază de dreptul de deducere în ceea ce privește T.V.A.-ul achitat pentru prestările de servicii furnizate de o altă persoană impozabilă (...) atunci când facturile referitoare la aceasta conțin toate informațiile impuse de art. 22, alin. (3), lit. b), în special cele necesare pentru identificarea persoanei care a întocmit facturile menționate", instanța apreciază că reclamanta are dreptul la deducerea T.V.A.-ului în sumă de 9376 lei.

În ceea ce privește T.V.A.-ul aferent achiziției de mobilier, produse alimentare și lucrările de împădurire, amenajare păduri, lucrări de igienizare a pădurilor și terenurilor pentru pășunat, lucrări de inventariere a arboretului, plantarea de puieți, curățarea terenurilor, lucrări de întreținere a plantațiilor, întocmirea de hărți topografice și documentații cadastrale ale comunelor, lucrări de întocmire a documentațiilor necesare elaborării studiului de amenajare a pădurilor proprietatea Composesoratelor cu care Ocolul avea încheiate contracte de administrare (hărți, planuri topografice, etc) acesta este deductibil conform art. 145 și 146 C. fisc., deoarece aceste lucrări au fost efectuate în folosul operațiunilor taxabile, iar facturile întocmite de furnizori conțin toate elementele prevăzute de art. 155 C. fisc. așa cum s-a arătat cu ocazia analizării impozitului pe profit stabilit suplimentar (lucrările de împădurire etc, sunt lucrări de administrare specifice regimului silvic și sunt în sarcina administratorului fondului forestier; mobilierul achiziționat a fost predat unor structuri aparținând SC A. SRL, produsele alimentare achiziționate conform facturilor cuprinse în anexele 3C,4C și 5C ale Raportului de inspecție fiscală reprezintă cheltuieli de protocol).

În schimb, a stabilit prima instanță, este corectă opinia organului fiscal care a apreciat că suma de 22034 lei reprezentând T.V.A. deductibil din perioada septembrie - decembrie 2010, ca urmare a neconcordanței între sumele înregistrate în jurnalele de cumpărări și balanțele de verificare, respectiv T.V.A. deductibilă de 45.808 lei și sumele declarate prin deconturile de T.V.A. aferente aceleiași perioade în sumă de 23.774 lei au diminuat nejustificat T.V.A. deductibilă cu suma de 22.034 lei.

Deoarece mobilierul a fost predat Primăriei Albac, Curtea a reținut că T.V.A.-ul aferent acestei achiziții nu este deductibil fiscal.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu expert.

Nu a fost acordată suma reprezentând onorariu de avocat întrucât reclamantul nu a depus documente în original pentru a face dovada efectuării lor. De asemenea, nu a fost depus nici documentul care face dovada plății, fiind depusă doar factura.

Recursul declarat în cauză;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Brașov întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304

1

C. proc. civ., în motivarea căruia a arătat că apreciază ca neconcludentă motivația instanței de fond care a stat la baza hotărârii atacate, respectiv, împrejurarea că Facturile fiscale care sunt prezentate în anexa la Raportul de inspecție fiscală "Situația privind documentele ce nu îndeplinesc calitatea de document justificativ" conțin toate elementele cerute de pct. 2, Anexa nr. 1 din Ordinul nr. 1850/2004 și din Ordinul nr. 3512/2008, mai puțin codul de modificare fiscală al beneficiarului de bunuri și servicii.

Eroare materială cuprinsă în aceste documente se referă la codul unic de înregistrare al cumpărătorului, unde nu este trecut cel al SC A. SRL, ci vechiul cod unic de înregistrare al SC A. SRL. Eroarea materială s-a produs în perioada imediat următoare transformării SC A. RA în SC A. SRL.

Cu privire la acest aspect s-a precizat că instanța de fond în mod greșit starea de fapt constatată de organele de inspecție fiscală și anume faptul că acele facturi nu aparțin în nici un caz reclamantei, beneficiarul acestora fiind o altă entitate respectiv SC A. RA având Autorizația din 30 august 2004 și CUI și nu cum de fapt a reținut instanța că acestea îndeplinesc calitatea de document justificativ deoarece conțin toate elementele principale conform legislației în vigoare.

Se reține de către instanță ca motiv de admitere a acțiuni, faptul că în perioada 2007 -2010, agentul economic a înregistrat cheltuieli care sunt deductibile din punct de vedere fiscal reprezentând contravaloarea lucrărilor de împădurire, amenajare pășune, amenajare păduri, lucrări de igienizare, efectuate în pădurile, terenurile pentru pășunat și celelalte terenuri ce nu sunt în proprietatea SC A. SRL, lucrări constând în: inventariere; arboretului, plantarea de puieți, curățirea terenurilor de resturi vegetale, depresaj, lucrări de întreținerea a plantațiilor, întocmirea de hărți topografice, planuri topografice, precum ș întocmirea documentațiilor cadastrale ale comunelor care fac parte din D.

Această susținere ca pertinentă admiterii acțiunii în contencios în favoarea reclamantei este apreciată ca nefondată având în vedere că organele de inspecție fiscale au constatat faptul că acele cheltuieli nu aparțin SC A. SRL Apuseni atâta timp cât acele contracte în baza cărora s-au efectuat acele lucrări nu sunt încheiate în totalitate de reclamantă ci de către proprietari pădurilor.

În această situație proprietarii pădurilor fiind primăriile și composesoratele, din zonă aceste cheltuieli trebuiau refacturate de către SC A. SRL, către proprietarii fondului forestier.

Sub aspectul admiterii în întregime a T.V.A. ului aferent acestor lucrări și a documentelor considerate ca fiind nejustificativ instanța de fond a concluzionat în mod evident greșit în condițiile în care achizițiile nu îi aparțin reclamantului, fie că acesta nu este proprietarul lucrărilor efectuate sau a bunurilor achiziționate.

Apărările intimatei și procedura derulată în recurs;

SC A. SRL prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că:

Recurenta a susținut că greșit prima instanță a admis în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal pe care am formulat-o, a anulat Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2013 privind soluționarea contestației, Decizia de impunere nr. 374 din 30 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportul de inspecție fiscală nr. 18 din 30 iunie 2011 încheiat de organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de inspecție Fiscală Alba în ceea ce privește plata următoarelor sume:

- suma de 90.670 lei impozit pe profit;

- suma de 96.683 lei - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit suplimentar;

- suma de 13.601 lei - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit suplimentar;

- suma de 169.968 lei -T.V.A. suplimentară;

- suma de 100.517 lei - dobânzi (majorări) de întârziere aferente T.V.A. suplimentară;

- suma de 25.495 lei - penalități de întârziere aferentă T.V.A. suplimentară.

Cu toate că recurenta solicită modificarea sau casarea în întregime a sentinței recurate pârâta aduce acesteia doar două critici:

- cu privire la facturile pentru care instanța a apreciat că sunt deductibile deoarece există doar erori materiale cu privire la codul unic de înregistrare;

- cu privire la T.V.A. - ui suplimentar deductibil, la dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestora.

Recurenta nu indică în conținutul recursului care dispoziții legale au fost interpretate și aplicate greșit de către instanța de judecată ca urmare a admiterii acțiunii formulată de subscrisa.

Se susține că sentința recurată este temeinică și legală, iar criticile aduse acesteia sunt nefondate cu următoarea argumentație.

a) Recurenta susține că instanța a reținut greșit că facturile fiscale care sunt prezentate în anexa la Raportul de inspecție fiscală „Situația privind documentele ce nu îndeplinesc calitatea de document justificativ" conțin toate elementele cerute de pct. 2 Anexa 1 din Ordinul nr. 1850/2004, din Ordinul nr. 3512/2008, precum și toate elementele prevăzute la art. 2 din Ordinul nr. 693/2005, mai puțin Codul de identificare fiscală a beneficiarului de bunuri și servicii, unde nu este trecut cel al subscrisei SC A. SRL, ci vechiul cod de înregistrare al SC A. RA.

Criticile aduse de pârâtă sunt nefondate .

În considerentele de fapt și de drept ale sentinței instanța reține următoarele în legătură cu SC A. RA și cu subscrisa SC A. SRL:

- SC A. RA a funcționat ca structură proprie în cadrul D., în baza autorizației de funcționare din 30 august 2004;

- în anul 2010 SC A. RA s-a transformat în SC A. SRL, prin hotărârea Consiliului director al Asociației Râul Mare, fiind înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului ca persoană distinctă;

- în această perioadă, de transformare din regie autonomă în societate cu răspundere limitată, au fost emise câteva facturi fiscale în care a fost trecut codul de identificare fiscală a entității SC A. RA;

- toate aceste facturi au fost înregistrate în contabilitatea subscrisei, respectiv în jurnalele de vânzări și în contabilitatea sintetică și analitică;

- înregistrările au fost făcute ținând cont de prevederile art. 21, alin. (4), lit. f), din C. fisc., precum și de pct. 44 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, iar înscrisurile înregistrate au dobândit calitatea de document justificativ;

- conținutul operațiunilor economico - financiare al acestor facturi este real, iar semnăturile pe acestea sunt ale persoanelor care sunt abilitate și răspund de efectuarea acestora potrivit Legii contabilității nr. 82/1991;

- singura „eroare materială" cuprinsă în aceste documente se referă la Codul unic de înregistrare al cumpărătorului, unde nu este trecut cel ai SC A. SRL ci vechiul Cod Unic de înregistrare al SC A. RA;

- facturile fiscale care sunt prezentate în Anexa ia Raportul de inspecție fiscală „Situația privind documentele ce nu îndeplinesc calitatea de document justificativ" conțin toate elementele cerute de pct. 2. Anexa nr. 1, din Ordinul nr. 1850/2004 și din Ordinul ministrului Finanțelor nr. 3512/2008;

În ceea ce privește dreptul la deducerea T.V.A. - ului pentru suma de 9.376 lei în acest sens s-a pronunțat și expertul judiciar F. în raportul de expertiză fiscală judiciară efectuat în cauză, dar și consultantul fiscal G. în raportul de expertiză fiscală extrajudiciară, în care se consemnează că „ .este o cheltuială deductibilă fiscal, având în vedere făptui că facturile fiscale care generează această cheltuială îndeplinesc condiția de document justificativ; faptul că, codul unic de înregistrare al cumpărătorului este eronat reprezintă o simplă „eroare materială" și nu afectează conținutul operațiunii economic financiare, temeiul legal al efectuării acesteia, precum și posibilitatea înregistrării în evidența contabilă a unui asemenea înscris".

b) Pârâta critică sentința recurată pe considerentul că în mod greșit instanța a apreciat ca fiind deductibil T.V.A. - ul suplimentar în sumă de 169.968 lei cu privire la contravaloarea lucrărilor de împădurire, amenajare pășune, amenajare păduri, lucrări de igienizare, efectuate în pădurile, terenurile pentru pășunat și celelalte terenuri ce nu sunt în proprietatea SC A. SRL, lucrări constând din: inventarierea arboretului, plantarea de puieți, curățirea terenurilor de resturi vegetale, descopleșiri, depresaj, lucrări de întreținere a plantațiilor, întocmirea de hărți topografice, planuri topografice, precum și întocmirea documentațiilor cadastrale ale comunelor ce fac parte din D.

Susține că organele de inspecție fiscală au apreciat corect că aceste cheltuieli nu revin subscrisei atâta timp cât contractele în baza cărora s-au efectuat aceste lucrări nu sunt încheiate în totalitate de reclamantă ci de proprietarii pădurilor - primării, composesorate - cărora subscrisa trebuia să le refacturez.

Susținerile pârâtei recurente sunt nefondate, pentru argumentele arătate în sentința recurată precum și cele pe care le-am detaliat în concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul din 04 noiembrie 2013.

Astfel, potrivit actului constitutiv, subscrisa am ca principal obiect de activitate al intimatei este silvicultura și alte activități forestiere, primind în administrare pădurile proprietatea publică și privată a membrilor D. respectiv: comunele Horea, Albac, Vadu Moților, Garda de Sus, Scărișoara.

În această calitate avea obligația de a organiza și a realiza amenajarea sau reamenajarea pădurilor din fondul forestier și a celor proprietate publică, de a asigura finanțarea lucrărilor necesare gospodăririi pădurilor.

Tot potrivit actului de înființare putea administra, în baza unor contracte de administrare, terenuri forestiere proprietate privată sau aparținând unităților administrativ teritoriale, aceasta având în vedere adoptarea O.U.G. nr. 139/2005, care a prevăzut că proprietarii pădurilor, indiferent de forma de proprietate și de mărimea proprietății, sunt obligați să asigure serviciile silvice prin ocoale silvice autorizate.

Începând cu data de 30 martie 2008, ca urmare a adoptării N.C.S., atât administrarea cât și asigurarea serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate, trebuiau să se realizeze numai prin ocoale silvice.

Conceptul de „administrare a pădurilor „ cuprinde și activitățile de inventarierea arboretului, plantarea de puieți, curățirea terenurilor de resturi vegetale, descopleșiri, depresaj, lucrări de întreținere a plantațiilor, întocmirea de hărți topografice, planuri topografice, precum și întocmirea documentațiilor cadastrale, de pe terenurile proprietatea membrilor asociației".

În art. 17 C. silvic sunt prevăzute obligațiile proprietarilor fondului forestier: să asigure întocmirea și respectarea amenajamentelor silvice, să realizeze lucrări de regenerare a pădurii, de îngrijire a arboretului, să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, să delimiteze proprietatea forestieră în conformitate cu actele de proprietate și să mențină în stare de funcționare semnele de hotar.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în cazul administrării pădurilor prin ocoale silvice autorizate, obligațiile proprietarilor aparțin ocoalelor silvice.

Curtea a apreciat că toate lucrările la care se face referire în facturile emise de către prestatori către SC A. SRL sunt lucrări specifice regimului silvic, sunt efectuate în cadrul fondului forestier administrat de subscrisa, sunt lucrări de administrare care revin intimatei și sunt facturate către aceasta.

C. fisc. statuează în art. 21 și art. 19 că la calculul profitului impozabil se iau în considerare cheltuielile efectuate în scopul realizării veniturilor, care sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

La punctul 22 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 (în vigoare până la data de 03 august 2010 când a fost abrogat prin H.G. nr. 791/2010 ), referitor la aplicarea art. 21 din C. fisc., s-a prevăzut următoarele: „cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cheltuieli înregistrate cu realizarea bunurilor, comercializarea acestora, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare".

Iar la pct. 23, lit. h) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004 (în vigoare începând cu data de 03 august 2010, când a fost introdusă prin H.G. nr. 791/2010) referitor la aplicarea art. 21 din C. fisc., s-a prevăzut următoarele: „ în sensul art. 21, alin. (1) din C. fisc., sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și „cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea, optimizarea, restructurarea operațională și/sau financiară a activității contribuabilului".

Cheltuielile făcute cu executarea lucrărilor menționate au avut ca scop obținerea de profit și creșterea veniturilor din exploatarea masei lemnoase și reprezintă o cheltuială directă, aferentă veniturilor societății, fiind deductibile din punct de vedere fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Prin sentința contestată s-a admis în parte acțiunea reclamantei, analizându-se Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2013 privind soluționarea contestației și Decizia de impunere nr. F/AB/374 din 20 iunie 2011 în privința următoarelor sume:

- 90.670 lei, reprezentând impozit pe profit;

- 96.683 lei, reprezentând majorări de întârziere;

- 13.601 lei, reprezentând penalități de întârziere;

- 169.968 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar;

- 100.517 lei, reprezentând majorări de întârziere;

- 25.495 lei, reprezentând penalități de întârziere exonerând reclamanta de plata acestor sume.

Solicitarea reclamantei expusă inclusiv după cercetarea judecătorească, prin concluziile scrise, a vizat exonerarea de la plata următoarelor sume:

- suma de 153.749 lei impozit suplimentar pe profit;

- suma de 122.260 lei - dobânzi (majorări) de întârziere aferente impozitului pe profit suplimentar;

- suma de 23.063 lei - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit suplimentar;

- suma de 169.968 lei -T.V.A. suplimentară;

- suma de 100.517 lei - dobânzi (majorări ) de întârziere aferente T.V.A. suplimentară;

- suma de 25.495 lei - penalități de întârziere aferentă T.V.A. suplimentară.

Ori, sentința a cărei anulare se solicită nu conține niciun argument efectiv de calcul al modalității prin care s-a ajuns la anularea unor sume de bani sau menținerea altora.

Aspectele de natura juridică și deductivă nu pot suplini realitatea matematică a rezultatelor menționate direct în minută.

Este adevărat, Raportul de expertiză fiscală judiciară realizat de expertul consultant fiscal - H. (filele 587-636) concluzionează asupra acestor valori însă expertiza în sine nu reprezenta decât un mijloc de probă pe care judecătorul trebuia să-l analizeze în balanță cu susținerile părților neputându-și însuși în mod automat și necritic cele reținute de către expert.

Mai mult, din actele constitutive prezentate nu se reține transformarea SC A. RA, în SC A. SRL, nici măcar sediul celor două entități nefiind identic, unul fiind declarat în comuna Albac, iar următorul în com. Gârda de Sus.

La fel, în ceea ce privește cheltuielile deductibile fiscal, analiza acestora trebuia făcută pe categorii de lucrări, ceea ce nu rezultă nici măcar din Raportul de expertiză, pentru a se stabili pe fiecare element sau lucrare, care este deductibilă fiscal și care, dimpotrivă nu.

Ori, instanța de recurs nu poate realiza în această fază procesuală pentru prima dată această analiză, fără a prejudicia părțile de posibilitatea exercitării unei căi de atac în situația în care se declară nemulțumită de concluziile la care s-a ajuns.

În raport de argumentele de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este întemeiat, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. îl va admite urmând ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să caseze sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C. Brașov împotriva sentinței nr. 290 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2015.