ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2017

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 553/2017

HOTĂRÂRE
26.05.2017
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 553/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 553/2017

Deliberând asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 136 din data de 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală, s-a admis excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de procuror.

În baza art. 598 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatoarea A., cu privire la Încheierea penală nr. 67 din 4 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2015.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a reținut, în raport de motivele contestației invocate de contestatoare prin cererea sa, că aceasta critică, în primul rând, dispoziția din Încheierea penală nr. 67 din 4 octombrie 2016 a Curții de Apel de obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar, în al doilea rând, critică modul în care s-a derulat cercetarea penală în cauzele vizând plângerile sale penale împotriva numitei B. și solicită reluarea cercetărilor.

În opinia instanței de fond, niciunul dintre aceste motive nu se încadrează în cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., acestea nevizând incidente ivite în cursul executării unei hotărâri penale, ci reprezintă critici veritabile la adresa Încheierii penale nr. 67 din 4 octombrie 2016 a Curții de Apel, ce nu pot face însă obiectul unei contestații la executare.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație contestatoarea A.

În esență, a solicitat admiterea contestației formulate, rejudecarea cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. x/31/2016 și anularea cheltuielilor judiciare la care a fost obligată.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor contestației invocate de către petenta A., Înalta Curte va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., "contestația împotriva executării hotărârii penale, se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."

Contestația la executare reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării unei hotărâri definitive și nu o cale extraordinară de atac, care să permită repunerea în discuție a situației de fapt, administrarea unor probe noi sau reaprecierea probelor deja administrate.

În speță, Înalta Curte constată că, în esență, contestatoarea a solicitat rejudecarea cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. x/31/2016 și anularea cheltuielilor judiciare la care a fost obligată.

În raport de dispozițiile legale sus-menționate, se apreciază că aspectele invocate de către petentă nu se circumscriu vreunui caz de contestație la executare dintre cele reglementate expres și limitativ de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., astfel încât soluția de respingere a cererii formulate de aceasta de către Curtea de Apel Bacău, prin sentința penală atacată apare ca legală.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Sentinței penale nr. 136 din data de 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Sentinței penale nr. 136 din data de 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2017.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală
. 431 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea condamnată B. împotriva deciziei penale nr. 422 din 31.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nt. x/20
ÎCCJ 2017-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 188/2017
Pe de altă parte, petenta a criticat faptul că prin încheierea contestată, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. În ce privește critica vizând plata cheltuielilor de judecată, calea de atac a petentei a fost calificată drept c
ÎCCJ 2017-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 342/2017
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 77 din 10 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost resp
ÎCCJ 2020-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 462 din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza
ÎCCJ 2018-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra apelului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 145 din data de 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art.
Sursă