ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1491/2016

Obiectul acțiunii. Prin Cererea acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 mai 2014 (urmare a declinării competenței materiale prin Sentința civilă nr. 1.898 din 13 martie 2014 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal), reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au solicitat obligarea pârâtului M.E.N. să le recunoască titlul de licențiat obținut în urma susținerii examenului de licență la Universitatea N.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 2.123 din 3 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., în contradictoriu cu pârâtul M.E.N., ca neîntemeiată.

Recursul. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează următoarele aspecte: - greșit prima instanță a reținut că M.E.N. nu are nicio atribuție în ceea ce privește recunoașterea diplomelor de licență, în condițiile în care art. 5 din H.G. nr. 536/2011 prevede că intimatul coordonează și controlează sistemul național de învățământ; - instanța a omis să observe că potrivit Regulamentului Actelor de Studii din Sistemul de Învățământ Superior aprobat prin O.M. nr. 2.284/2007 M.E.N. are responsabilitatea de a aproba titulatura și conținutul actelor de studii prin ordin al ministrului educației; - absolvenții universității nu pot fi victimele lipsei de acreditare, bucurându-se de aparența dreptului. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488, pct. 8 Noul C. proc. civ.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul M.E.C.Ș. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției atacate.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 9 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din 21 ianuarie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanți.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtului intimat la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că acesta este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate. 6.1 Argumentele de fapt relevante Reclamanții au sesizat instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care s-a solicitat obligarea autorității pârâte la recunoașterea diplomelor de licență obținute în urma susținerii examenelor de licență organizate de Universitatea N. Este de necontestat că reclamanții sunt titularii unor diplome de licență, depuse la dosarul de fond, astfel că toate susținerile, atât ale instanței de fond cât și ale recurenților cu privire la autorizarea sau nu a formei de învățământ urmate de către reclamanți, sunt străine de prezentul cadru procesual, astfel că nu vor face obiectul analizei recursului. Conform unei practici constante a instanței supreme, s-a reținut că nu se poate constata un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, și nici un exces de putere din partea autorității publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește "recunoașterea diplomei de licență", pârâtul M.E.N.C.Ș. neavând nicio competență în acest sens. Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea. Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamanților, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort. Prin urmare, o astfel de cerere nu poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, și nu poate forma obiectul unei soluții pe care o poate da instanța în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1) - (6) din Legea nr. 554/2004. Se mai are în vedere și faptul că dispozițiile legii speciale în materia contenciosului administrativ nu reglementează acțiunea în constatarea dreptului, iar dispozițiile de drept comun în materie, respectiv art. 35 C. proc. civ., sunt în sensul că persoana care justifică un interes poate cere "constatarea existenței sau inexistenței unui drept", însă "cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege". Înalta Curte reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități. În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția M.E.N. pentru "recunoașterea diplomei de licență", obiectul prezentei acțiuni vizând strict obligarea pârâtului de a recunoaște diplomele de licență.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.