ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2741/2015

Decizia nr. 2741/2015

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 iulie 2011, reclamanta SC A. SRL, societate în insolvență, a formulat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Giurgiu - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice 3 contestație împotriva:

1) Deciziei din 23 decembrie 2010 prin care a fost soluționată contestația împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală din 16 iulie 2010 emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală din 16 iulie 2010 de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Giurgiu - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice 3 pentru suma totală de 755.666 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată solicitată la rambursare;

2) Deciziei de impunere din 16 iulie 2010 privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală și

3) Raportului de Inspecție fiscală din 16 iulie 2010, solicitând desființarea acestora în parte, iar pe cale de consecință admiterea acțiunii formulate și să se dispună rambursarea către reclamantă a TVA-ului în cuantum de 755.666 RON.

Pârâta D.G.F.P. Giurgiu a depus întâmpinare la 12 septembrie 2011 prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată.

Prin Sentința civilă nr. 6.161 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, societate în insolvență, prin administrator special și statutar B. și prin administrator judiciar C. Insolvență, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Giurgiu - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice, a fost anulată în parte Decizia din 23 decembrie 2010, Decizia de impunere din 16 iulie 2010 și Raportul de inspecție fiscală din 16 iulie 2010 în ceea ce privește suma de 363.098 RON și obligată intimata să aprobe la rambursare această sumă.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs ambele părți, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 5 decembrie 2012 sub nr. x/2/2011, care prin Decizia nr. 2.209 din 14 mai 2014 a anulat recursul declarat de SC A. SRL prin lichidator judiciar C. SPRL ca netimbrat și a admis recursul declarat de D.G.R.F.P. Ploiești (în calitate de succesoare a D.G.F.P. Giurgiu) împotriva aceleiași sentințe și a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrară pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 iunie 2014 sub nr. x/2/2011*.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 2.415 din 18 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin Administrator Judiciar C. SPRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Ploiești (în Calitate de Succesoare a D.G.F.P. Giurgiu). S-a dispus anularea în parte a actelor administrativ-fiscale contestate, respectiv Decizia din 23 decembrie 2010 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabile de inspecția fiscală din 16 iulie 2010, în ceea ce privește suma de 261.198 RON.

A fost obligată pârâta să aprobe la rambursare suma de 261.198 RON.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, în limitele rejudecării, a reținut, în ceea ce privesc sumele de 6.974 RON și de 23.713 RON solicitate la pct. 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, că TVA suplimentară stabilită de plată a fost determinată în raport de achiziția intracomunitară de bunuri despre care organul de inspecție fiscală a susținut că societatea nu a depus documente justificative întrucât pentru achizițiile intracomunitare efectuate de la D. CMR-urile sunt ștampilate de E. Spania; pentru achizițiile intracomunitare efectuate de F. Austria a prezentat CMR neștampilat și nesemnat de furnizor; pentru alte societăți G. Austria, H. I., J. Italia, K. Germania, L. Austria, M., N., O., societatea nu a depus CMR, precum și în raport serviciile prestate de terți, respectiv efectuarea de reparații mijloace de transport, pentru care s-a susținut că nu s-a făcut dovada transportului bunurilor din statele membre în care au fost prestate serviciile în România.

Au fost avute în vedere prevederile art. 130

1

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 și ale art. 143 alin. (2) lit. a) din același act normativ, precum și ale art. 10 din O.M.F.P. nr. 2.222/2006 privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 144

1

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

S-a apreciat că, de vreme ce CMR-urile nu sunt semnate și ștampilate de persoana de la care se presupune că provin, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând documente care fac dovada transportului bunului dintr-un stat membru în alt stat membru.

Referitor la susținerea reclamantei conform căreia P. nu eliberează CMR-uri în nicio țară, ci doar facturi fiscale, prima instanță a constat că această practică, în afara faptului că nu a fost dovedită notorietatea sa, nu poate suplini îndeplinirea condițiilor legale pentru a efectua dovada transportului efectiv a bunului într-un stat membru în alt stat membru pentru a se putea reține existența unei achiziții intracomunitare de bunuri ce este scutită de plata taxei pe valoare adăugată.

Totodată s-a observat că reclamanta nu a prezentat niciun argument de fapt sau de drept privitor la celelalte CMR-uri indicate de organul fiscal, rezultând că implicit a recunoscut faptul că acestea nu au fost depuse, iar cele depuse nu purtau semnătura și ștampila societății de la care se susținea că provin.

Cu privire la dovada transportării bunurilor la care au fost efectuate servicii de reparații din alt stat membru în România, s-a reținut potrivit art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 că, pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA-ului aferentă prestării de servicii, reclamanta era ținută a face dovada faptului că bunurile asupra cărora au fost prestate serviciile de reparații au fost transportate în afara statului membru în care serviciile au fost prestate, ceea ce presupunea depunerea CMR-urilor.

În consecință, având în vedere că reclamanta nu a depus CMR-uri sau CMR-urile depuse nu au fost semnate și ștampilate de persoana de la care se susținea că ar proveni, Curtea de Apel a apreciat că cererea de rambursare a TVA-ului prevăzut la pct. 2 și 3 din cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.

În ceea ce privește TVA-ul solicitat de reclamantă la pct. 6 din cererea de chemare în judecată, Curtea fiind învestită în rejudecare, doar cu privire la suma de 12.481 RON pentru care în primul ciclu procesual a fost admisă cererea, s-a apreciat că reclamanta, pentru a beneficia de rambursarea TVA-ului aferentă transportului internațional de persoane, avea obligația de a prezenta foile de parcurs sau alte documente din care să rezulte data de ieșire/intrare din/în țară, vizate, după caz, de organele vamale, condiție neîndeplinită în cauză, astfel că cererea de rambursare a TVA în cuantum de 12.481 RON s-a considerat că este neîntemeiată.

Referitor la TVA în sumă de 58.265 RON cu care a fost învestită instanța în rejudecare, din totalul de 72.433 RON solicitată la rambursare la pct. 7 din cererea de chemare în judecată, s-a avut în vedere că nu au fost depuse documente care să ateste că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru, condiție prevăzută de art. 143 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.F.P. nr. 2.222/2006.

În ceea ce privește TVA-ul în cuantum de 467 RON solicitat de reclamantă la pct. 8 din cererea de chemare în judecată, au fost avute în vedere aceleași considerente expuse în cadrul analizei pct. 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, respectiv împrejurarea că CMR-ul prezentat de reclamantă, ce nu poartă semnătura și ștampila persoanei de la care se susține că provine, nu poate fi considerat ca fiind un document ce atestă că bunurile (tâmplărie PVC) ar fi fost transportate din Bulgaria în România.

Pe de altă parte, prima instanță a apreciat că cererea de rambursare a TVA-ului în cuantum de 261.198 RON solicitată de reclamantă la pct. 9 din cererea de chemare în judecată este întemeiată.

S-a reținut că, potrivit formularului SCAC 2004 nr. x, bunurile ce au făcut obiectul facturilor fiscale nr. x din 28 ianuarie 2008, nr. y din 28 ianuarie 2008, nr. z din 6 februarie 2008 și nr. q din 6 februarie 2008 au fost transportate din România în Bulgaria de transportatorul A., iar ca urmare a vânzării ulterioare a acestora către o societate română, au fost transportate din Bulgaria în România.

În raport de aceste informații coroborate cu CMR-urile depuse de reclamantă, Curtea de Apel a apreciat că a fost efectuată dovada că bunurile au fost transportate din România într-un alt stat membru, respectiv Bulgaria, fiind admisă în parte acțiunea pentru suma de 261.198 RON.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.G.R.F.P. Ploiești prin A.J.F.P. Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că, în mod eronat, instanța de fond a admis parțial acțiunea reclamantei, anulând în parte actele administrativ fiscale contestate, în ce privește suma de 261.198 RON, având în vedere că societatea nu a justificat scutirea de TVA aplicată pentru livrările intracomunitare și nu a prezentat documente care atestă că bunurile au părăsit teritoriul României.

Referitor la documentele obligatorii prevăzute pentru justificarea scutirii de TVA, au fost invocate dispozițiile art. 10, alin. (1), lit. a) din Ordinul M.F.P. nr. 2.222/2006 privind aprobarea instrucțiunilor de aplicare a scutirii de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 143, alin. (1), lit. a) - i), art. 143, alin. (2) și art. 144

1

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

S-a arătat prin motivele de recurs că este scutită de TVA livrarea intracomunitară de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA și dacă este justificată livrarea de documente.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat să se constate că recursul formulat de către recurenta pârâtă este nemotivat, criticile formulate de către recurentă vizând exclusiv aspecte de fond, solicitându-se anularea recursului, iar în subsidiar, s-a solicitat să se constate caracterul vădit nefondat al recursului formulat, cu consecința respingerii căii de atac ca nefondate.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, apreciază că aceasta nu poate fi reținută, având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Rezultă că pentru a fi validă din punct de vedere juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înțelege a critica hotărârea atacată.

Nu trebuie omise nici dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., invocate de recurent, ceea ce conferă instanței dreptul de a examina cauza sub toate aspectele, ceea ce înseamnă - temeinicia și legalitatea - fără a fi limitată la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 302

1

lit. c) raportat la art. 306 alin. (3) și 304

1

C. proc. civ., excepția nulității recursului nu poate fi reținută.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Raportul de inspecție fiscală din 16 iulie 2010 a fost soluționată cererea reclamantei de rambursare TVA în sensul admiterii la rambursare a sumei de 46.073 RON, fiind respinsă cererea pentru suma de 709.593 RON din totalul de 755.666 RON solicitat de reclamantă. În consecință, s-a emis Decizia de impunere din 16 iulie 2010 pentru diferența de TVA neacceptată la rambursare.

Împotriva acestor acte a formulat contestație administrativă soluționată prin Decizia din 23 decembrie 2010 în sensul admiterii în parte pentru suma de 7.010 RON și a respingerii pentru suma de 542.918 RON ca neîntemeiată și pentru suma de 205.738 RON ca nemotivată.

În raport de soluția pronunțată de prima instanță, în limitele rejudecării, prezentul recurs vizează doar cererea de rambursare a TVA-ului în cuantum de 261.198 RON solicitată de reclamantă la pct. 9 din cererea de chemare în judecată privind facturile fiscale nr. x din 28 ianuarie 2008, nr. y din 28 ianuarie 2008, nr. z din 6 februarie 2008 și nr. q din 6 februarie 2008.

În drept, conform art. 10 din Ordinul M.F.P. nr. 2.222/2006 privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 144

1

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare "(1) Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, cu excepțiile de la pct. 1 și 2 ale aceleiași lit. a), se justifică pe baza următoarelor documente: a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, și în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru; b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; și, după caz, c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare."

Înalta Curte apreciază că nu se poate reține susținerea recurentei în sensul că nu s-a probat prezentarea unor documente care atestă că bunurile au părăsit teritoriul României.

Reține instanța de control judiciar, astfel cum s-a expus și în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 16 iulie 2010, că autoritățile bulgare au transmis formularul de răspuns SCAC 2004 nr. x, înregistrat la D.G.F.P. Giurgiu la data de 27 august 2009, din care rezultă că vehiculele au fost transportate din România în Bulgaria, către A. LTD Bulgaria și Prolease, iar ca urmare a vânzării ulterioare a acestora către o societate română au fost transportate în România.

De asemenea, această dovadă se coroborează și cu scrisorile de transport (CMR-uri) depuse la dosar.

După cum bine a observat prima instanță, dispozițiile normative mai sus citate nu reclamă un anumit tip de document, părțile fiind libere să aleagă orice modalitate de transport, esențial fiind însă să se probeze că marfa nu a fost livrată doar scriptic, ci a fost efectiv deplasată în interiorul Uniunii Europene.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL.

Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Ploiești prin A.J.F.P. Giurgiu împotriva Sentinței nr. 2.415 din 18 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2015.

Procesat de GGC - N