Secțiunea a treia Cerere n 30168/03 prezentată de Catita FARCAȘ și Florița FARCAȘ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 9 septembrie 2008, într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători și Stanley Naismith grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea formulată anterior la 13 august 2003, Având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, așa cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, Având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, După ce a intenționat să facă acest lucru, pronunță următoarea decizie: Catița Farcaș și Florița Farcaș, două surori, sunt resortisanți români născuți în 1929 și 1925 și care își au reședința în Buteni. Guvernul românesc ( În 1962, un bun imobil aparținând recurentelor a fost naționalizat. Bunul a fost situat în Arad, 44 Bulevardul Revoluțiai, și a fost format din paisprezece apartamente și un teren de 1 647 m. În urma unei noi numerotări a apartamentelor, bunul s-a format din douăzeci și nouă de apartamente. Potrivit guvernului, dintre cele douăzeci și nouă de apartamente, opt (n 22 - 29) au fost clădiți de la . . La 10 iulie 1996, recurentele au cerut Consiliului Municipal restituirea bunurilor, dar nu au primit nici un răspuns. Prin hotărârea din 27 martie 2000, Tribunalul de Primă Instanță d A fost îndreptățită o acțiune introdusă de reclamante împotriva Consiliului municipal, a constatat că la naționalizarea apartamentelor n 1, 14, 16, 23 și 25 și a ordonat restabilirea părților în situația anterioară naționalizării în ceea ce privește mențiunile făcute în registrele funciare. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 13 iunie 2000 a tribunalului județ d 1, care a fost ocupat de o societate comercială în temeiul unui contract de închiriere încheiat cu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La acțiunea recurentelor care au intenționat să anuleze cele trei contracte de vânzare privind apartamentul nr 1 a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 14 februarie 2003 a Tribunalului de apel din Timișoara ( Recurentele au aflat, de asemenea, că celelalte apartamente ale bunului fuseseră vândute de la ë ê t în perioada 1996-1999. Printr-o hotărâre definitivă din 1 aprilie 2003, instana de apel a respins aciunea introdusă de recurente împotriva cumpărătorilor apartamentele n 2-13, 15 și 19 și având ca obiect anularea contractelor, pe motiv că nu reiese din înscrisurile din dosar că părțile contractante au fost de rea credință în momentul încheierii vânzărilor. În schimb, printr-o hotărâre definitivă din 12 iunie 2003, tribunalul de apel a dat dreptul la acțiunea recurentelor și a anulat contractele de vânzare privind apartamentele n 20 și 21, reținând că cererea lor de restituire a bunului nu a fost examinată în momentul încheierii contractelor și că, prin urmare, condițiile care fac posibilă vânzarea apartamentelor nu au fost îndeplinite. Recurentele precizează că aceste două apartamente, precum și apartamentele nr. 14 și 16 le-au fost restituite. În temeiul Legii nr. 10/2001, recurentele au formulat cereri administrative la primărie pentru restituirea apartamentele care compun bunul în cauză. Aceste cereri nu au fost examinate până în prezent. GRIEF Invochează art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile din cauza vânzării prin intermediul apartamentelelor care constituie proprietatea lor și a refuzului instanțelor naționale de a anula contractele de vânzare. LA 29 iulie 2008, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Subsemnatul Razvan-Horațiu Radu, agent al guvernului român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că guvernul român oferă dlui meu Catița Farcaș și Florița Farcaș, împreună, cu titlu gratuit, suma de 310 400 EUR (trei sute zece mii patru sute de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice cauză de prejudiciu confundată, va fi convertită în noi lei românești la rata aplicabilă la data plății, și fără orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 6 mai 2008, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamantă Noi, subsemnatele, Catita Farcaș și Florița Farcaș, să remarcăm că guvernul român este dispus să ne plătească împreună, cu titlu gratuit, suma de 310 400 EUR (trei sute zece mii patru sute de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice cauză de prejudiciu confundată, va fi convertită în noi lei românești la rata aplicabilă la data plății și fără orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Acceptăm această propunere și, în plus, renunțăm la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție și de protocoalele sale și nu are nici un motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Stanley Naismith Josep Casadevall modulier adjunct Președinte
Requête n
o
30168/03
présentée par Catița FARCAȘ et Florița FARCAȘ
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 9 septembre 2008 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
juges,
et de Stanley Naismith
,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 13 août 2003,
Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention,
Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérantes, M
mes
Catița Farcaș et Florița Farcaș, deux sœurs, sont des ressortissantes roumaines nées respectivement en 1929 et 1925 et résidant à Buteni. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 1962, un bien immobilier appartenant aux requérantes fut nationalisé. Le bien était sis à Arad, 44 Bulevardul Revoluției, et était formé de
quatorze appartements et d’un terrain de 1
647 m
2
. A la suite d’un réaménagement et d’une nouvelle numérotation des appartements, le bien se retrouva formé de vingt-neuf appartements. Selon le Gouvernement, parmi les vingt-neuf appartements, huit (n
os
22 à 29) furent édifiés par l’Etat après la nationalisation du bien.
Le 10 juillet 1996, les requérantes demandèrent au conseil municipal la restitution du bien, mais ne reçurent pas de réponse.
Par un jugement du 27 mars 2000, le tribunal de première instance d’Arad («
le tribunal de première instance
») fit droit à une action introduite par les requérantes contre le conseil municipal, constata l’illégalité de la nationalisation des appartements n
os
1, 14, 16, 23 et 25, et ordonna le rétablissement des parties dans la situation antérieure à la nationalisation pour ce qui étaient des mentions faites dans les registres fonciers. Ce jugement fut confirmé par un arrêt définitif du 13 juin 2000 du tribunal départemental d’Arad (« le
tribunal départemental
»).
Entre-temps, les requérantes avaient appris que l’appartement n
o
1, qui était occupé par une société commerciale en vertu d’un bail conclu avec l’Etat, avait été vendu à celle-ci le 3 mars 2000 et que deux autres ventes successives avaient été conclues le 31 mars et le 15 mai 2000 entre cette société, d’une part, et une tierce personne qui, à son tour, vendit l’appartement à une autre personne. L’action des requérantes tendant à l’annulation des trois contrats de vente portant sur l’appartement n
o
1 fut rejetée par un arrêt définitif du 14 février 2003 de la cour d’appel de Timișoara («
la cour d’appel
») au motif que les parties contractantes étaient de bonne foi lors de la conclusion des contrats.
Les requérantes apprirent également que les autres appartements du bien avaient été vendus par l’Etat entre 1996 et 1999.
Par un arrêt définitif du 1
er
avril 2003, la cour d’appel rejeta l’action introduite par les requérantes contre les acheteurs des appartements n
os
2 à 13, 15 et 19 et visant à l’annulation des contrats, au motif qu’il ne ressortait pas des pièces du dossier que les parties contractantes avaient été de mauvaise foi lors de la conclusion des ventes.
En revanche, par un arrêt définitif du 12 juin 2003, la cour d’appel fit droit à l’action des requérantes et annula les contrats de vente portant sur les appartements n
os
20 et 21, retenant que leur demande visant à la restitution du bien n’avait pas été examinée au moment de la conclusion des contrats et que, dès lors, les conditions rendant possible la vente des appartements n’étaient pas réunies. Les requérantes précisent que ces deux appartements ainsi que les appartements n
os
14 et 16 leur ont été restitués.
En vertu de la loi n
o
10/2001, les requérantes formèrent des demandes administratives auprès de la mairie en vue de la restitution des appartements composant le bien en question. Ces demandes n’ont pas été examinées à ce jour.
GRIEF
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, les requérantes se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens en raison de la vente par l’Etat des appartements composant leur bien et du refus des juridictions nationales d’annuler les contrats de vente.
Le 29 juillet 2008, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je, soussigné, Răzvan-Horațiu Radu, agent du gouvernement roumain devant la Cour européenne des droits de l’homme, déclare que le gouvernement roumain offre de verser à M
mes
Catița Farcaș et Florița Farcaș,
conjointement, à
titre gracieux, la somme de 310
400 euros (trois cent dix mille quatre cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme.
Cette somme, qui couvrira toutes causes de préjudice confondues, sera convertie en nouveaux lei roumains au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
»
Le 6 mai 2008, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante
:
«
Nous, soussignées, Catița Farcaș et Florița Farcaș, notons que le gouvernement roumain est prêt à nous verser, conjointement, à titre gracieux, la somme de 310
400
euros (trois cent dix mille quatre cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme.
Cette somme, qui couvrira toutes causes de préjudice confondues, sera convertie en nouveaux lei roumains au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée.
»
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses Protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention). En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Stanley Naismith
Josep Casadevall
Greffier adjoint
Président