SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE a cererii nr. 3015/06 prezentată de Iwona JANIK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 9 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 5 ianuarie 2006, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, având în vedere declarația din 3 iulie 2008, prin care guvernul pârât invită Curtea să elimine cererea de rol și răspunsul recurentei la această declarație, După ce a deliberat, pronuna următoarea decizie în faă reclamanta, domnul Iwona Janik, este o resortisant poloneză, născută în 1958 și rezidentă în Wrocław. Aceaceasta este reprezentată în faa Curii de domnul Bogdana Słupska-Uczkiewicz, avocat la Wrocław. Guvernul polonez (atîl) este reprezentat de agentul său, Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre pronunțată la 18 octombrie 1994, Tribunalul Districtual Wrocław a decis să elimine comunitatea bunurilor recurentei și fostului ei soț. La 11 aprilie 1995, recurenta sesizează Tribunalul Districtual Poznań cu privire la o acțiune de partajare a bunurilor în cauză și a dorit, printre altele, să fie declarată proprietară exclusivă a unei clădiri din Wrocław. Printr-o ordonanță din 11 iulie 2003, moștenirea soților a fost împărțită între ei în părți egale. În ceea ce privește imobilul în cauză, instanța a decis să acorde reclamantei dreptul de a plăti fostului soț echivalentul părții sale. Cu toate acestea, în urma unui apel interjucat de către fostul soț al recurentei, printr-o ordonanță din 28 aprilie 2004, tribunalul regional a modificat ordonana din 11 iulie în sensul că a acordat imobilul. La 16 februarie 2005, recurenta a solicitat instanței regionale să declare hotărârea din 28 aprilie 2004 executorie. Cu toate acestea, cererea sa a fost respinsă pe motiv că ordonanța în cauză nu avea încă un caracter definitiv, având în vedere faptul că partea pârâtă era dotată cu casare. La 14 martie 2005, Curtea Supremă a declarat inadmisibil recursul formulat de reclamantă. Acesta din urmă a formulat o acțiune (zażalenie). La 20 mai 2005, recurenta a formulat o acțiune în temeiul articolului 5 din Legea din 2004 pentru a se plânge de durata procedurii. La 27 mai 2005, Tribunalul Regional s-a pronunțat cu privire la acțiunea în cauză. Se consideră că aceasta cuprindea de fapt două acțiuni distincte, dintre care prima privea procedura în fața instanței de primă instanță și la alta procedura de recurs. Cu toate acestea, în măsura în care, în speță, recurenta a achitat doar cheltuielile de înregistrare a unei singure căi de atac, adică 100 PLN, cererea sa, în măsura în care se referea la durata procedurii de recurs, era inadmisibilă din cauza nerespectării condițiilor de formă cerute. În ceea ce privește acțiunea privind durata procedurii în fața instanței de district, aceaceasta a fost respinsă la 13 iunie 2005 pentru întârziere, deoarece a fost formulată după încheierea procedurii în cauză. La 16 iunie 2005, instanța regională a declarat inadmisibilă acțiunea incidentă formulată de reclamantă împotriva ordonanței din 27 mai. Printr-o ordonanță din 21 septembrie 2005, Curtea Supremă a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva ordonanței din 14 martie 2005 privind recursul. GRIFS Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurii. În plus, citând în esență art. 13 din Convenție, reclamanta se plânge că, declarându-și acțiunea inadmisibilă din motivele menționate mai sus, instanța lacu a lipsit de posibilitatea de a vedea justiția pronunțând asupra chestiunii respectării condiției termenului rezonabil în litigiul său. Recurenta deplânge durata procedurii și declară că a avut la dispoziția sa nicio acțiune efectivă pentru a se plânge în Polonia. Aceasta se referă la art. 6 alin. (1) și art. 13 din Convenție, ale cărei pasaje relevante în speță dispun de art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 O persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Prin scrisoarea din 3 iulie 2008, guvernul a informat Curtea că va face o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 din Convenție. Guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște durata excesivă a procedurii interne la care reclamanta era parte. De asemenea, acesta recunoaște că, în ceea ce privește durata excesivă a procedurii în litigiu, recurenta nu a beneficiat, în circumstanțele speciale ale prezentei cauze, de o recuperare adecvată în ordinea internă, așa cum ar impune art. 13 din Convenție. Guvernul declară că este pregătit să plătească recurentei suma de 14 000 PLN, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunei taxe. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale (...) Prin scrisoarea din 30 iulie 2008, recurenta a informat că suma oferită de guvern în declarația sa părea inacceptabilă. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existența sa, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, ea poate șterge o cerere din rolul în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, în special cauze îndreptate împotriva Poloniei, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil și la Õ lipsa unei căi de atac efective care să permită recuperarea acestuia (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, §§ 69-98, CEDO 2006-...., Majewski c. Polonia, n 52690/99, 11 octombrie 2005, Wende și Kukówka c. Polonia, n 56026/00, 10 mai 2007, Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, CEDH 2000-IX, § ... și Charzyński c. Polonia (dec.) n 15212/03, CEDH 2005-..., §.). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție]. Având în vedere cele de mai sus, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema formulată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu impună ca aceasta să fie examinată de către instanță (art. 37 alineatul (1) în fine Prin urmare, trebuie eliminată cauza din rol. Decizia de radiere nu pune capăt decât procedurii în fața Curții. Prin urmare, aceasta nu aduce atingere posibilității, pentru reclamantă, de a exercita alte acțiuni deschise în fața instanțelor interne în vederea obținerii de despăgubiri pentru durata procedurii în cauză. art. 29 alineatul (3) din Convenție Având în vedere concluziile de mai sus, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care le conține, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să le elimine din funcție. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte
de la requête n
o
3015/06
présentée par Iwona JANIK
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 9 septembre 2008 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 5 janvier 2006,
Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention,
Vu la déclaration du 3 juillet 2008, par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse de la requérante à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Iwona Janik, est une ressortissante polonaise, née en 1958 et résidant à Wrocław. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Bogdana Słupska-Uczkiewicz, avocat à Wrocław.
Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Par un jugement prononcé le 18 octobre 1994, le tribunal de district de Wrocław décida de la suppression de la communauté des biens de la requérante et de son ex-époux.
Le 11 avril 1995, la requérante saisit le tribunal de district de Poznań d’une action tendant au partage des biens en question. Elle souhaita notamment se voir déclarer propriétaire exclusive d’un immeuble d’habitation sis à Wrocław.
Par une ordonnance du 11 juillet 2003, le patrimoine des époux fut partagé entre eux à parts égales. Quant à l’immeuble litigieux, le tribunal décida de l’accorder à la requérante en la sommant de verser à son ex-époux l’équivalent de sa quote-part.
Cependant, à la suite d’un appel interjeté par l’ex-époux de la requérante, par une ordonnance du 28 avril 2004, le tribunal régional modifia l’ordonnance du 11 juillet en ce sens ce qu’il avait accordé l’immeuble litigieux à l’ex-époux de l’intéressée en le sommant toutefois de rembourser à la requérante l’équivalant de sa quote-part.
Le 16 février 2005, la requérante pria le tribunal régional de déclarer l’ordonnance du 28 avril 2004 exécutoire. Sa demande fut cependant rejetée au motif que l’ordonnance en question ne revêtait pas encore de caractère définitif compte tenu du fait que la partie adverse s’était pourvue en cassation.
Le 14 mars 2005, la Cour Suprême déclara irrecevable le pourvoi formé par l’adversaire de la requérante. Ce dernier forma un recours
(zażalenie).
Le 20 mai 2005, la requérante forma un recours sur le fondement de l’article 5 de la loi de 2004 pour se plaindre de la durée de la procédure. Elle sollicita l’attribution d’une indemnité de 10 000 PLN.
Le 27 mai 2005, le tribunal régional se prononça sur le recours en question. Il estima qu’en réalité, celui-ci comportait deux recours distincts dont le premier concernait la procédure devant le tribunal de première instance et l’autre la procédure d’appel. Cependant, dans la mesure où en l’espèce, la requérante avait acquitté uniquement les frais d’enregistrement d’un seul recours, soit 100 PLN, sa demande, dans la mesure où elle portait sur la durée de la procédure d’appel, était irrecevable en raison du non respect des conditions de forme requises. Quant au recours portant sur la durée de la procédure devant le tribunal de district, celui-ci fut rejeté le 13
juin 2005 pour tardiveté car ayant été formé après que la procédure concernée ait pris fin.
Le 16 juin 2005, le tribunal régional déclara irrecevable le recours incident formé par la requérante à l’encontre de l’ordonnance du 27 mai.
Par une ordonnance du 21 septembre 2005, la Cour suprême rejeta le recours formé par l’adversaire de la requérante à l’encontre de l’ordonnance du 14 mars 2005 constatant l’irrecevabilité de son pourvoi.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la procédure.
De surcroît, citant en substance l’article 13 de la Convention,
la requérante se plaint qu’en déclarant son recours irrecevable pour les motifs indiqués ci-dessus, le tribunal l’a privée de la possibilité de voir la justice se prononcer sur la question du respect de la condition du délai raisonnable dans son litige.
A.
La durée de la procédure et l’absence de tout recours effectif à cet égard
La requérante dénonce la durée de la procédure et allègue n’avoir eu à SA disposition aucun recours effectif pour s’en plaindre en Pologne. Elle invoque l’article 6 § 1 et l’article 13 de la Convention, dont les passages pertinents en l’espèce disposent
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Article 13
« Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
Par une lettre du 3 juillet 2008, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure interne à laquelle la requérante était partie. Il reconnaît également qu’en ce qui concerne le grief relatif à la durée excessive de la procédure litigeuse, la requérante n’a pas bénéficié, dans les circonstances particulières de la présente affaire, d’un redressement adéquat dans l’ordre interne, comme l’exigerait l’article 13 de la Convention.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la requérante, au titre de la satisfaction équitable, la somme de 14
000 PLN, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage
».
(...)
Par une lettre du 30 juillet 2008, la requérante a fait savoir que la somme offerte par le Gouvernement dans sa déclaration lui paraissait inacceptable.
La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, notamment des affaires dirigées contre la Pologne, sa pratique concernant les griefs relatifs à la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable et à l’absence de recours effectifs permettant d’en obtenir le redressement (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005,
Wende et Kukówka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007,
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, CEDH 2000-IX, §§ ..., et
Charzyński c. Pologne
(déc.) n
o
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l’indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, elle considère que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Dès lors, il y a lieu de rayer l’affaire du rôle.
La décision de radiation ne met fin qu’à la procédure devant la Cour. Partant, elle ne préjuge en rien de la possibilité, pour la requérante, d’exercer d’autres recours ouverts devant les juridictions internes afin d’obtenir réparation pour la durée de la procédure en cause.
B.
Article 29 § 3 de la Convention
Compte tenu des conclusions ci-dessus, il y a lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président