ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 928/2015

Decizia nr. 928/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la 24 februarie 2011 și ulterior precizată, reclamanta A. a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a Procesului verbal din 16 februarie 2011 al Comisiei de analiză a contestațiilor din cadrul B. - C., cu privire la respingerea contestației reclamantei conform anexei 1 a Procesului-verbal din 16 februarie 2011; să se constate nulitatea absolută parțială a Procesului verbal din 04 februarie 2011 al Comisiei de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cadrul B. - C., cu privire la respingerea solicitării reclamantei astfel cum rezultă din Anexa 1 pct. 6 precum și a hotărârilor date în baza acestor procese verbale; să se constate că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 modificată și completată; să se dispună atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice zona Cuieșd, către reclamantă; să se constate nulitatea absolută parțială a Procesului verbal încheiat la 04 mai 2011 la sediul B. - C. cu privire la atribuirea Fondului de vânătoare Cuieșd în favoarea D. Bihor la poziția 123 din Anexa nr. 1 la Procesul-verbal 04 mai 2011, precum și nulitatea contractului nr. 89 din 15 iunie 2011 încheiat între D. Bihor și E. Oradea, din cadrul B., cu privire la gestionarea faunei cinegetice din Fondul cinegetic Cuișed, jud. Bihor.

În motivare reclamanta a arătat că a depus documentația în vederea atribuirii fondului cinegetic Cuișed în termenul legal la C.. În anexa cererii a depus toate actele necesare în vederea aprobării. Fără evaluarea actelor depuse, s-a apreciat că nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006.

A precizat că s-a reținut greșit că suprafața deținută în proprietate de către membrii asociației de proprietari care propune gestionarul reprezintă 39,56% din suprafața fondului cinegetic solicitat.

În realitate, suprafața totală deținută în proprietate de membrii asociației este de peste 70% astfel că este îndeplinită condiția textului legal care prevede necesitatea unui cuantum minim de 50%.

1.2. Întâmpinările formulate în cauză;

Prin întâmpinarea înregistrată la 28 martie 2011, B. a solicitat respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Prin întâmpinările înregistrate la 26 aprilie 2011 și 16 mai 2011, E. Oradea a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a E. Oradea.

E. nu are competență în ce privește atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice și nici nu are nominalizați membri în comisie, atribuirea realizându-se de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

A solicitat respingerea cererii precizate ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanta nu face dovada îndeplinirii condițiilor pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice - Fond cinegetic Cuișed.

Prin întâmpinarea înregistrată la 16 mai 2011 și 17 iunie 2011, D. Bihor a solicitat respingerea tuturor capetelor de cerere formulate, cu motivarea că membrii asociației de proprietari care au formulat propunerea atribuirii fonului către reclamantă, nu dețineau cota de 50% din suprafața fondului cinegetic vizat, după încheierea primei faze a procedurii de atribuire conform art. 3 lit. a) din Ordinul nr. 2265/2010 trecându-se la atribuirea fondurilor cinegetice către gestionarii consacrați, conform art. 3 lit. b) din Ordinul nr. 2265/2010.

La data atribuirii fondului către D. Bihor nu exista nici o hotărâre de anulare sau de suspendare a procedurii de atribuire a fondului cinegetic în discuție.

În temeiul procesului verbal de atribuire, la data de 15 iunie 2011 D. Bihor a încheiat cu B. contractul de administrare a fondului cinegetic.

Fiind terț față de acest contract, reclamanta nu poate solicita anularea contractului, neavând calitate procesuală activă și neputând dovedi interes legitim.

1.3. Sentința și considerentele Curții de apel;

Prin sentința nr. 190/CA din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea a respins excepția lipsei plângerii prealabile invocată de pârâtul B. București, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul E. Oradea, a admis acțiunea precizată și completată, formulată de reclamanta A., a constatat nulitatea absolută parțială a Procesului verbal din 16 februarie 2011 încheiat de Comisia de analiză a contestațiilor din cadrul B. - C. București, cu privire la respingerea contestației reclamantei conform Anexei 1 a Procesului-verbal din 16 februarie 2011, a constatat nulitatea absolută parțială a Procesului verbal din 4 februarie 2011 al Comisiei de Atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cadrul B. - C., cu privire la respingerea solicitării reclamantei, astfel cum rezultă din anexa 1 pct. 6, precum și a hotărârilor date în baza acestor procese verbale, a constatat nulitatea absolută parțială a Procesului-verbal din 4 mai 2011 încheiat la sediul B. - C., cu privire la atribuirea Fondului de Vânătoare Cuieșd, în favoarea D. Bihor, la poziția 123 din Anexa nr. 1 la Procesul verbal din 4 mai 2011, a constatat nulitatea contractului din 15 iunie 2011 încheiat între D. Bihor și E. Oradea, din cadrul B., cu privire la gestionarea faunei cinegetice din Fondul cinegetic Cuișed, jud. Bihor, a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, modificată și completată și a dispus atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din Fondul cinegetic Cuișed, în favoarea reclamantei.

1.4. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție;

Prin Decizia nr. 629 din 7 februarie 2013 Înalta Curte a admis recursurile declarate de B. și D. Bihor împotriva sentinței nr. 190/2011, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de control judiciar a casat sentința pentru ca instanța de fond să suplimenteze probatoriul, respectiv pentru a se face dovada cu titluri de proprietate sau înscrieri de carte funciară că membrii F. dețin în proprietate cel puțin 50% din terenurile ce fac parte din Fondul cinegetic nr. 48 Cuieșd, urmând a fi pusă în discuția părților și necesitatea efectuării unei expertize tehnice topografice, care să concluzioneze cu privire la identificarea terenurilor și includerea acestora în fondul cinegetic menționat.

Totodată, instanța de recurs a statuat cu caracter obligatoriu pentru instanța de fond că adeverințele emise în cauză de unitățile administrativ-teritoriale (com. Tetchea, Lugașu de Jos și Tileagd), nu pot face în mod incontestabil dovada proprietății asupra terenurilor la care se referă și la persoanele menționate în acestea, atâta vreme cât aceste adeverințe nu cuprind mențiuni referitoare la numărul cadastral sau topografic și la numărul de carte funciară și sunt întocmite pe baza înscrierilor din registrul agricol al localităților.

1.5. Sentința și considerentele Curții de apel, în rejudecare;

Prin sentința nr. 171/2013, Curtea de Apel Oradea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul E. Oradea, precum excepția lipsei plângerii prealabile invocată de pârâtul B. București.

Totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată și completată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., E., C. și D. Bihor.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut că cererea de atribuire directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul Fondului cinegetic Cuișed către A. a fost respinsă cu motivarea că F. Bihor care a propus gestionarul deține în proprietate mai puțin de 50% din suprafața fondului cinegetic.

Prima instanță a apreciat că reclamanta nu a reușit să facă dovada cu titluri de proprietate sau înscrieri de carte funciară că F. Bihor deține în proprietate mai mult de 50% din suprafața fondului cinegetic.

În rejudecare, deși i s-a solicitat reclamantei să depună la dosar înscrisuri suplimentare constând în titluri de proprietate sau înscrieri de carte funciară pentru a face dovada dreptului de proprietate, adeverințele eliberate de Primării pe baza Registrului Agricol, nefiind considerate de instanța de recurs apte să facă dovada îndeplinirii cerinței prevăzute de art. art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, singurele titluri de proprietate rămânând cele aflate deja la dosarul cauzei înainte de rejudecare, și a căror suprafață însumată nu depășește procentul de 50% din suprafața fondului cinegetic.

Nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul că dovedirea cu titluri de proprietate sau înscrieri de carte funciara a întinderii terenului deținut în proprietate de F. Bihor ar presupune costuri și un volum mare de activitate, deoarece aceasta avea obligația de a depune întreaga documentație odată cu cererea de atribuire directă adresată B.

Având în vedere că nu s-a probat cu titluri de proprietate sau înscrieri de carte funciară deținerea unei suprafețe de teren care să reprezinte ca întindere cel puțin 50% din suprafața fondului cinegetic, instanța a apreciat neconcludentă cauzei cererea de efectuare a unei expertize topografice, fiind irelevant a se verifica cât din suprafața ce nu depășește procentul de 50% se suprapune peste fondul cinegetic. De asemenea, cerința pentru atribuirea directă a dreptului de gestionare este deținerea terenului în proprietate și nu în posesie, astfel încât neconcludent cauzei era si stabilirea de către expert a suprafețelor deținute în folosința de membrii F. Bihor.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul E. Oradea, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că prin completarea de acțiune formulată de reclamantă, s-a solicitat și constatarea nulității contractului din 15 iunie 2011, încheiat între D. Bihor și E. Oradea, astfel că pârâtul are în privința acestui capăt de cerere calitate procesuală pasivă în cauză.

Și excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul B. a fost respinsă, având în vedere că reclamanta a formulat în prealabil sesizării instanței contestație împotriva respingerii solicitării sale de atribuire directă a dreptului de gestionare a Fondului de vânătoare Cuișed.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. Bihor.

2.1. Motivele de recurs;

Recurenta-reclamantă a susținut în cadrul motivelor de recurs că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței Hotărârea Adunării Generale nr. 4/2010, cu lista centralizatoare a noilor membrii înregistrați în asociație cu suprafețele de teren, dovada fiind depusă la E.

S-a menționat că nu se impunea depunerea de înscrisuri noi doveditoare suplimentare, pentru că actele existau la dosar, însă instanța nu le-a observat.

A arătat recurenta că se impunea efectuarea unei expertize topografice pentru a se lămuri care sunt suprafețele de teren folosite și actele de proprietate aferente.

Recurenta a susținut că actele de proprietate atestă că asociația deținea o cotă de 51% teren pe raza Fondului de vânătoare Cuișed - Bihor, iar referitor la dovedirea suprafețelor deținute de membrii asociației cu titluri de proprietate și extrase de carte funciară a menționat că o astfel de procedură este extrem de dificilă.

2.2. Întâmpinările formulate în cauză;

Pârâții-intimați au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, motivând în esență, că reclamanta nu a făcut dovada că deține în proprietate peste 50% din suprafața fondului cinegetic în cauză.

2.3. Analiza motivelor de recurs;

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, probele cauzei și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a participat la procedura de atribuire directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice pentru fondul Cuișed Bihor.

În vederea dovedirii îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru atribuirea directă a fondului cinegetic a depus situația privind terenurile incluse în fondul cinegetic 48 Cuișed (fila 56 și urm. Dosar nr. x/35/CA/2011), Hotărârea nr. 55/2010 a Consiliului Local com. Lungașu de Jos, Hotărârea nr. 64/2010 a Consiliul Local Tileagd (filele 63-64), propunerea asociației „Agricola” Bihor privind atribuirea directă a fondului Cuișed Bihor către A., adeverințe de proprietate, iar în rejudecare s-a depus Hotărârea Adunarea Generală a Acționarilor nr. 4/2010 privind validarea cererilor de aderare la asociație a mai multor persoane.

Instanța de fond a respins prin Încheierea din 4 octombrie 2013 cererea de efectuare a unei expertize topografice.

Anterior, prin Încheierea din 6 septembrie 2013 s-a pus în vedere reclamantei să depună o serie de acte, între acestea fiind titlurile de proprietate și înscrieri de carte funciară din care să rezulte că membrii F. Bihor dețin în proprietate cel puțin 50% din terenurile fondului cinegetic Cuișed.

Cu privire la acest ultim aspect, prin concluziile scrise, reclamanta a arătat că legea nu impune prezentarea acestor acte, întrucât potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010 dovada deținerii în proprietate a suprafețelor de teren incluse în asociațiile de proprietari se face cu copia documentelor de proprietate sau înscrisuri eliberate de unitatea administrativ teritorială pe a cărei rază se află suprafețele de teren respective.

De asemenea, s-a precizat că este imposibil de procurat actele respective într-un termen scurt (fila 49-50 Dosar nr. x/35/CA/2011*).

Legea nr. 407/2006 reglementează în cuprinsul art. 8 modalitățile de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice, respectiv prin atribuire directă sau licitație publică.

Atribuirea directă se realizează în condițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2008, respectiv pentru acele fonduri cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fondului.

Din conținutul normativ al acestui text rezultă expres că persoanele fizice sau juridice care propun gestionarul fondului cinegetic trebuie să facă dovada că au în proprietate terenurile care reprezintă peste 50% din suprafața fondului.

Prin Ordinul nr. 1221/2010 al B. la art. 4 alin. (1) lit. c) s-a reglementat că în cazul terenurilor incluse în asociațiile de proprietari, dovada proprietății acestor terenuri se face cu copia documentului de proprietate sau înscrisuri eliberate de unitatea administrativ teritorială.

Recurenta-reclamantă nu a depus copia documentelor de proprietate pentru toate terenurile incluse în asociație, iar adeverințele eliberate de unitatea administrativ teritorială nu cuprind mențiuni referitoare la numărul cadastral sau topografic și la numărul de carte funciară, fiind eliberate pe baza înscrierilor din registrul agricol.

Aceste adeverințe, după cum s-a arătat și în Decizia nr. 629/2013 nu fac dovada proprietății întrucât potrivit art. 6 din O.G. nr. 28/2008 Registrul agricol este un document oficial care constituie o sursă importantă de informații sau o bază de date cu privire la proprietatea asupra animalelor, păsărilor, starea materială a celor înscriși.

De asemenea, în baza art. 8 din același act normativ, înscrierea datelor în registrul agricol se face pe baza declarației date de administratorul gospodăriei.

Prevederile legale enunțate demonstrează că înscrierile din registrul agricol nu pot constitui elemente de probare a proprietății asupra terenului, astfel că în mod corect prima instanță nu le-a apreciat ca fiind de natură a acoperi cerința legii.

În cauză, nu se impunea efectuarea unei expertize cadastrale pentru că reclamanta a arătat că nu poate depune actele solicitate de instanță.

Lipsa actelor era de natură să conducă la lipsa condiției esențiale în vederea atribuirii directe a fondului cinegetic prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 407/2008.

La soluționarea cauzei, instanța de fond a respectat prevederile art. 315 C. proc. civ., text potrivit căruia, în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorul fondului.

Prin decizia de casare s-a dispus rejudecarea de către prima instanță pentru a se administra proba cu înscrisuri, respectiv dovada cu titlurile de proprietate deținute și/ sau cu înscrierile din cartea funciară prin care să se demonstreze că membrii F. dețin în proprietate peste 50% din terenurile incluse în fondul cinegetic Cuișed.

Asociația recurentă a precizat expres în concluziile scrise că nu poate depune actele doveditoare pentru că termenul este foarte scurt.

Sub acest aspect trebuie arătat că reclamanta a cunoscut ce acte trebuie să depună, după redactarea deciziei Înaltei Curți și, oricum, după data de 24 aprilie 2013, când dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Oradea, iar până la 4 octombrie 2013, când s-a judecat cauza au trecut mai mult de 5 luni, ceea ce reprezintă un termen rezonabil pentru strângerea dovezilor.

Mai mult, aceste dovezi trebuiau să existe chiar la data depunerii solicitării de atribuire directă.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a dovedit că persoanele fizice sau juridice, individual sau constituite într-o asociație, au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fondului, atât soluția administrativă cât și cea judiciară sunt legale și temeinice.

În consecință, în raport de considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 171/CA/2013/PI din 18 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2015.