ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2016

Decizia nr. 421/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 27 octombrie 2011, reclamanta A. Covasna a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. prin reprezentantul său C. Brașov, D., E. și F., anularea (constatarea nulității absolute) a contractelor administrative din 2 martie 2011, încheiat între B. și D., la propunerea E. (pentru gestionarea faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. 19 Petriceni) și din 2 martie 2011, încheiat între B. și D., la propunerea F. (pentru gestionarea faunei cinegetice din fondul de vânătoare Doboli); anularea tuturor actelor administrative care au stat la baza încheierii acestor contracte: procesele-verbale care conțin rezultatul analizei dosarelor de atribuire din 4 februarie 2011 și din 6 februarie 2011, procesele-verbale care conțin rezultatele analizei contestațiilor din 11 februarie 2011, din 14 februarie 2011, din 6 februarie 2011 și din 21 februarie 2011, referatul de aprobare a rezultatelor finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice din 24 februarie 2011 emis de G. din cadrul B.; obligarea pârâților, în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 17 din Ordinul B. nr. 1221/2010, să restituie (predea) reclamantei fondurile cinegetice care au făcut obiectul contractelor de gestionare anulate și obligarea B. să încheie cu reclamanta contracte pentru gestionarea fiecărui fond de vânătoare menționat mai sus, iar în caz contrar, hotărârea pronunțată să țină loc de contract de gestionare.

Prin întâmpinare, pârâtele D., E. și F. au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna, excepția lipsei calității procesuale pasive a asociațiilor E. și F., pe motiv că nu sunt părți în contractele de gestionare a fondurilor cinegetice și nici au participat la procedura administrativă de atribuire a contractelor de gestionare și excepția inadmisibilității acțiunii, pe motiv că hotărârile consiliilor locale care au decis aderarea la asociațiile de proprietari sunt în circuitul civil și își produc efectele. Inadmisibilitatea acțiunii rezultă și din faptul că reclamanta aduce critici unei proceduri administrative de atribuire a dreptului de gestionare a fondurilor cinegetice, procedură derulată de administratorul B. Acesta a adoptat Ordinul nr. 1221/2010 prin care s-a aprobat Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice. Ordinul prevede o singură cale de atac - contestația - de urmat de către persoanele care se consideră prejudiciate. În același timp, este inadmisibilă acțiunea, în condițiile în care procedura administrativă s-a epuizat, finalizându-se cu încheierea contractelor de gestionare.

A mai arătat că, în situația în care s-ar admite primul petit al acțiunii iar contractele de gestionare ar fi anulate, este inadmisibil petitul trei al acțiunii întrucât administratorul poate fi obligat la organizarea unei noi proceduri de atribuire, iar nu la încheierea unor contracte direct cu reclamanta. A mai invocat excepția lipsei de interes față de petitul doi al acțiunii, pe motiv că procedura administrativă este epuizată, iar procesele verbale nu mai produc efecte noi pentru viitor.

Pârâtul B. a solicitat să se decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca prematur promovată, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 868 din 7 martie 2012, Tribunalul Covasna a admis excepția necompetenței materiale și a declinat Curții de Apel Brașov competența de soluționare a cauzei, cauza fiind înregistrată astfel pe rolul Curții de Apel Brașov.

Prin încheierea de ședință din 30 septembrie 2013 instanța a respins excepția prematurității formulării acțiunii, apreciind că s-au făcut corespunzător demersurile prevăzute de Legea nr. 554/2004. A fost respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reținându-se că această procedură este îndeplinită conform înscrisurilor privind plângerile prealabile echivalente concilierii directe adresate pârâților.

Ca urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 428/2013, calitatea procesuală pasivă a pârâtului B. a fost preluată de H. din cadrul I.

Prin sentința civilă nr. 16/F din 17 februarie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

a respins cererea reclamantei A. Covasna, în contradictoriu cu pârâții H. din cadrul I., prin J. Brașov, D., E. și F.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Contractul din 2 martie 20111 de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare, denumit Petriceni, din județul Covasna, a fost încheiat între B., prin J. Brașov, în calitate de administrator, și D., în calitate de gestionar, în temeiul art. 9 și art. 15 din Legea nr 407/2006. Prin acest contract, administratorul a atribuit gestionarului gestionarea faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr 19, în suprafață de 9.015 ha, având limitele marcate și descrise în fișa fondului de vânătoare anexată. Contractul s-a încheiat pe o perioadă de 10 ani, respectiv de la 2 martie 2011 la 1 martie 2021.

Contractul din 2 martie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare, denumit Doboli, din județul Covasna, a fost încheiat între B., prin J. Brașov, în calitate de administrator, și D., în calitate de gestionar, în temeiul art. 9 și art. 15 din Legea nr 407/2006. Suprafața fondului de vânătoare este de 10.639 ha, având limitele marcate și descrise în fișa fondului de vânătoare.

Procedura de atribuire este reglementată de Regulamentul prevăzut în Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr 1221 din 11 august 2010, iar la momentul publicării anunțului privind declanșarea procedurii, în speță, se constată că acest ordin era modificat și completat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr 2265/2010. Totodată se constată că forma în vigoare a Legii nr 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic era cea modificată prin O.U.G. nr 102/2010.

Împotriva hotărârilor comisiei de atribuire, reclamanta au formulat contestații, care au fost respinse, făcându-se dovada îndeplinirii procedurii prealabile potrivit art. 7 din Legea nr 554/2004.

Pârâtele D., E. și F. au invocat excepția de inadmisibilitate a petitului principal al acțiunii, un motiv fiind acela că hotărârile Consiliilor Locale care au decis aderarea la asociațiile de proprietari sunt în circuitul civil și își produc efectele, iar un alt motiv privește împrejurarea că procedura administrativă s-a epuizat finalizându-se cu încheierea contractelor de gestionare.

Pentru primul motiv, prima instanță a constatat că nu se invocă o neregularitate procedurală sau lipsuri ale dreptului la acțiune, și nu se ridică o veritabilă excepție, iar mijlocul de apărare folosit vizează în realitate fondul cauzei.

Pentru al doilea motiv, a constatat că s-a pronunțat prin încheiere, reținând că, într-adevăr, procedura administrativă s-a finalizat, însă reclamanta are deschisă în mod legal calea acțiunii judiciare cu privire la anularea contractelor, astfel încât nu este fondată această apărare.

Din analiza fondului raportului de drept dedus judecății în cadrul primului capăt de cerere, rezultă că chestiunea esențială în dezlegarea litigiului privește faptul dacă s-au respectat dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, în sensul existenței dovezii că asociațiile pârâte au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic, respectiv dacă aceste terenuri sunt sau nu proprietate publică și dacă, în mod real, toate persoanele fizice au aderat la asociație și au în proprietate terenurile pe care le-au menționat.

Prima instanță a constatat că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalități: a) direct; b) prin licitație publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a).

În alin. (2) se prevede că "atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele categorii de fonduri cinegetice: a) fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani".

Categoriile de gestionari cu care se pot încheia contracte de gestionare a faunei de interes cinegetic sunt prevăzute la art. 7 din Lege, respectiv: a) administratorii pădurilor proprietate privată; b) administratorii pădurilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale; c) organizațiile de vânătoare; d) administratorul pădurilor proprietate publică a statului; e) instituțiile publice care au ca obiect de activitate cercetarea științifică în domeniul cinegetic; f) instituțiile de învățământ care au ca discipline de studiu vânatul și vânătoarea.

Este de reținut că prin O.U.G. nr 102/2010 s-a modificat art. 1 lit. l) care definea noțiunea de gestionar consacrat, în sensul că în loc de organizațiile de vânătoare s-a menționat persoana juridică română.

Din expunerea de motive a O.U.G. nr 102/2010 rezultă și raționamentul avut în vedere de legiuitor, respectiv acela că "majoritatea fondurilor cinegetice din România sunt gestionate de asociațiile de vânătoare județene afiliate la K. și de către L., situație moștenită din timpul regimului comunist. Dacă nu se limitează numărul fondurilor cinegetice acordate prin atribuire directă acestei asociații și L. în baza statutului de gestionar consacrat, se va menține aceeași situație care va afecta interesul asociațiilor nou înființate, fără posibilitatea de a crea o concurență care ar duce la progres". S-a mai reținut că "până la acest moment, dețin licență în domeniul cinegetic 400 de noi asociații de vânătoare care doresc egalitate de șanse pentru preluarea dreptului de gestionare a fondurilor cinegetice".

Instanța mai reține că a fost modificat în art. 8 alin. (1) lit. a) sintagma "proprietari privați", întrucât aceasta nu există în literatura juridică, existând doar proprietate privată și proprietate publică.

De asemenea, în descrierea situației care face necesară modificarea legii se mai arată că "necontractarea fondurilor cinegetice care expiră în noiembrie - decembrie 2010 conform prevederilor stabilite prin prezentul act normativ determină atribuirea către aceiași gestionari care, pe parcursul derulării ultimului contract (10 ani), au dovedit ineficiență și ineficacitate".

Potrivit art. 4 al Ordinului nr. 1221/2010, dat în aplicarea Legii nr 407/2006, în f

orma în vigoare la data procedurii de atribuire: “(1) Pentru recunoașterea deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic, pentru situația prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a), proprietarii, individual sau într-o asociație de proprietari legal constituită, trebuie să facă dovada:

a) deținerii în proprietate a suprafețelor de teren incluse în asociațiile de proprietari, cu copii de pe documentele de proprietate sau înscrisuri eliberate de unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază se află suprafețele de teren respective. Copiile documentelor de proprietate sunt însoțite de declarația pe propria răspundere, în original, autentificată la notariat, a proprietarului de teren sau a conducerii asociației de proprietari, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;

b) includerii suprafețelor prevăzute la lit. a) în fondul cinegetic pentru care solicită atribuirea, printr-un document original eliberat de către J. în a cărui rază de competență se află fondul cinegetic în cauză.

(2) Pentru recunoașterea legitimității asociațiilor de proprietari de terenuri cu drept de a propune gestionarul fondului cinegetic, acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) sunt constituite conform legii;

b) au ca scop alegerea și propunerea gestionarului fondului cinegetic în cuprinsul căruia persoanele asociate dețin în proprietate mai mult de 50% din suprafața acestuia, cu care administratorul fondului cinegetic poate încheia contract de gestionare.

(3) Dovedirea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2) se face prin depunerea următoarelor documente, în copie legalizată:

a) actul constitutiv și statutul asociației de proprietari, care trebuie să cuprindă scopul prevăzut la alin. (2) lit. b);

b) hotărâre judecătorească de înființare;

c) certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor;

d) certificat de grefă, emis cu cel mult 60 de zile înainte de data depunerii solicitării de atribuire, care să ateste că asociația este înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor”.

Atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul acestor fonduri se realizează pentru gestionarul propus de proprietarii de terenuri, în condițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din lege.

Această atribuire se realizează dacă solicitantul îndeplinește una din condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Ordin, în speță fiind incidentă condiția prevăzută la lit. a), respectiv este propus, prin înscrisuri originale, de către un proprietar de terenuri sau de către o asociație de proprietari de terenuri legal constituită, care dovedește deținerea în proprietate a peste 50% din suprafața fondului cinegetic în cauză, pentru situația prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. a), care trimite la art. 8 alin. (2) lit. a) din lege.

Solicitantul depune o cerere, întocmită conform anexei 2 din ordin, și trebuie să facă dovada, conform art. 7 din ordin, a întrunirii cumulative a condițiilor prev. de art. 6 alin. (1) din același act normativ.

Se constată că asociațiile de proprietari au prezentat atât în faza premergătoare încheierii contractelor, cât și în fața instanței, sentințele judecătorești de înființare a acestora și de încuviințare a actelor adiționale ulterioare.

Din cuprinsul statutului acestora rezultă în cazul în care sunt aduse în asociație terenuri aflate în proprietatea publică a M., este respectat principiul inalienabilității bunurilor proprietate publică, întrucât terenurile nu sunt aduse ca aport în natură la patrimoniul asociației.

Faptul că, în forma de la momentul declanșării procedurii de atribuire a terenurilor, legea folosea sintagma de proprietari privați, nu conduce la concluzia că terenurile proprietate publică aflate în administrarea M. erau excluse din calculul suprafețelor de teren indicate în lege. În primul rând pentru că acea sintagmă reprezintă un termen care nu există în literatura juridică, după cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr 102/2010, și în al doilea rând pentru că nu încalcă dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998.

Cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului adus în asociație se constată că din actele constitutive ale societății rezultă suprafețele de teren deținute în proprietate, iar dovada se face cu documentele de proprietate sau înscrisurile eliberate de M. pe a cărei rază teritorială se află suprafețele de teren.

Reclamanta a arătat faptul că asociațiile de proprietari de terenuri au acceptat aderarea M. cu teren proprietate publică înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr 102/2010, adică înainte ca legea să permită aceasta, precum și că primăria com. Sânzieni a emis adeverințe care nu întrunesc condițiile de fond și formă prevăzute de O.G. nr 33/2002, întrucât nu este menționat actul doveditor al proprietății, fiind menționate date care se regăsesc în registrul agricol.

Întrucât în cauză nu s-a efectuat expertiză tehnică judiciară, față de poziția reclamantei, nu s-a putut dovedi de către reclamantă că parte a terenurilor aduse în asociație de M. ar fi în proprietatea publică și nu în cea privată a statului.

Se mai constată că declarațiile pe proprie răspundere au fost depuse în original și autentificate, lor anexându-li-se dovezile privind deținerea în proprietate a peste 50% din terenurile aferente fiecărui fond cinegetic.

Reclamanta a criticat aceste declarații care nu sunt conforme cu realitatea, precum și calitatea unor persoane

de membri ai acestor asociații.

Însă instanța constată că nu s-a făcut vreo cerere de înscriere în fals cu privire la aceste declarații și adeverințe, iar înscrisurile nu au fost denunțate ca false în urma unei proceduri judiciare, astfel încât acestea produc efecte.

Hotărârile consiliilor local prin care s-a decis participarea M. în cadrul asociațiilor precum și hotărârile judecătorești de constituire a asociațiilor produc de asemenea efecte juridice, necontestate.

În concluzie, în cauză nu s-a făcut dovada greșitei stabiliri a îndeplinirii condiției privitoare la procentul de peste 50% din suprafața fondului de vânătoare al terenurilor persoanelor care propun gestionarul fondului de vânătoare.

Prima instanță a mai constatat și că, dacă s-ar fi concluzionat că încheierea contractului de gestionare s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale, dispozițiile art. 18 din contractul cadru din anexa 1 din Ordinul nr 219/2008

pentru aprobarea modelului-cadru al contractului de gestionare a faunei cinegetice de pe suprafața fondurilor de vânătoare prevăd că, conform legii, sancțiunea este rezilierea contractelor, iar nu anularea acestora, având în vedere că părțile nu mai pot fi repuse în situația anterioară. În consecință, și sub acest aspect, petitul principal al acțiunii nu este fondat.

Următoarele petite ale acțiunii nu au mai fost analizate de instanță, pe motiv că respingerea lor se impune ca urmare a respingerii capătului de cerere principal, nemaifiind necesară nici analiza excepțiilor care le-au fost opuse.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. Covasna, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare, arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu s-a dovedit în cauză împrejurarea că o parte a terenurilor aduse în asociații (E. și F.) de unitățile administrativ-teritoriale ar fi în proprietatea publică (iar nu în cea privată) a statului. Greșit s-a reținut că numai printr-o expertiză s-ar fi putut stabili dacă terenurile aduse de unitățile administrativ-teritoriale în asociații sunt terenuri proprietate publică, considerentele fiind contradictorii de vreme ce prima instanță a reținut și că au fost anexate dovezi privind deținerea în proprietate de către cele două asociații a peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic.

Prima instanță avea obligația de a suplimenta probatoriul, dacă era necesar, dar și obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010 prin raportare la probatoriul administrat. Însă, instanța de fond s-a limitat la simpla invocare a prevederilor legale anterior citate, ignorând cerințele imperative rezultate din aceste prevederi, conform cărora solicitantul (în cazul atribuirii directe a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice) trebuie să dovedească îndeplinirea condiției de a fi propus pentru atribuirea directă, prin înscrisuri originale, de către persoana fizică sau juridică care dovedește proprietatea a peste 50% din suprafața fondului cinegetic.

În speță, instanța de fond nu a făcut referiri la vreo probă specifică, neindicând în concret vreun înscris original, așa cum prevede art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010.

Nu este admisibil ca instanța de fond să se bazeze pe verificarea făcută de către B., fără a proceda ea însăși la o verificare a probelor .

De asemenea, instanța de fond s-a rezumat la simpla invocare a prevederilor art. 4 din același Ordin, fără a indica în concret înscrisurile doveditoare ale îndeplinirii condițiilor legale.

Motivarea s-a întemeiat pe înscrisuri care provin de la intimații - pârâți, instanța de fond reținând că includerea suprafețelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010 în fondul cinegetic pentru care se solicită atribuirea a fost dovedită printr-un document original eliberat de către J. Brașov. Astfel, s-a bazat pe o dovadă provenind tot de la pârâți și nu a suplimentat probatoriul, respectiv nu a verificat dacă documentul original eliberat de J. este susținut de înscrisuri corespunzătoare.

Instanța de fond nu a corelat înscrisurile cu suprafața fondului cinegetic, în ciuda faptului că recurenta-reclamantă a depus la dosar probe concludente din care rezultă că unii proprietari persoane fizice nu și-au exprimat consimțământul, în sensul aderării la asociația de proprietari.

Cât privește fondul cinegetic nr. 28 Doboli, F. a adunat o suprafață de 5.553,78 ha din fondul a cărui suprafață totală este de 10.639 ha, din care, conform dovezilor eliberate de J. Brașov, com. Zagon, Valea Mare, Reci, Brateș și Boroșneul Mare figurează cu o suprafață cumulată de 1.501,62 ha proprietate publică, suprafața rămasă, de 4.052,16 ha situându-se sub procentul de 50% din fond.

Cât privește fondul cinegetic Petriceni, E. a adunat o suprafață de 5.127, 84 ha din fondul a cărui suprafață totală este de 9.015 ha, din care, conform dovezilor eliberate de J. Brașov, comunele Sânzieni și Turia figurează cu suprafețele de 359,46 ha și, respectiv, 133 ha, proprietate publică. De asemenea, există un număr foarte mare de adeverințe eliberate cu nerespectarea prevederilor art. 5 din O.G. nr. 33/2002 de către Primăria Sânzieni (filele 11-21, 148-161, dosar fond). Aceste adeverințe eliberate de Primăria Sânzieni pentru aderarea la E. nu menționează actele doveditoare ale dreptului de proprietate, fiind eliberate după date înscrise în registrul agricol, care nu face dovada proprietății asupra terenului forestier sau agricol.

În cadrul asociațiilor menționate, care au propus gestionarul fondului cinegetic, au fost aduse terenuri proprietate publică, contrar prevederilor art. 136 alin. (4) teza I din Constituție și ale art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, care prevăd, sub sancțiunea nulității absolute, că bunurile proprietate publică sunt inalienabile. Chiar dacă prin O.U.G. nr. 102/2010 s-a modificat art. 8 din Legea nr. 407/2006, în sensul că le este permisă intrarea în asociație și unităților administrativ teritoriale cu terenurile pe care le administrează, aceasta nu înseamnă că poate fi încălcat regimul juridic al bunurilor proprietate publică. Aducerea în asociație a acestor terenuri este nelegală pentru că la momentul aderării în asociație, O.U.G. nr. 102/2010 nu era în vigoare. În virtute principiului tempus regit actum, terenurile proprietate publică au fost aduse în cadrul asociației cu încălcarea regimului juridic al proprietății publice, astfel că sancțiunea nu poate fi decât aceea a nulității absolute. Intrarea în vigoare la data de 3 decembrie 2010 a O.U.G. nr. 102/2010 nu a validat actele lovite de nulitate pentru că nulitatea absolută nu poate fi confirmată și pentru că actul normativ nou nu poate retroactiva.

Prima instanță nu a ținut seama nici de împrejurarea că aderarea la asociația care a propus gestionarul faunei cinegetice din fiecare fond de vânătoare a fost asumată prin semnătură numai de o parte dintre proprietarii menționați în titlurile de proprietate sau chiar de niciunul dintre aceștia, însă în calculul celor 50% au fost incluse și terenurile proprietarilor nesemnatari, aspect care contravine prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordinul nr. 1221/2010. Și în acest caz, sancțiunea este nulitatea absolută, rezultând din lipsa consimțământului la aderare.

În drept, sunt invocate dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul Comisariatul de regim silvic și cinegetic Brașov (continuatorul fostului J. Brașov, în temeiul H.G. nr. 358/2015) solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea încheierii contractelor care fac obiectul cererii de față, având în vedere că asociațiile de proprietari au prezentat hotărâri judecătorești de înființare, iar analiza legalității acestora nu era atributul J. De asemenea, dovezile privind includerea terenurilor în fondurile cinegetice s-au emis în baza declarațiilor pe proprie răspundere făcute de către reprezentații legali ai asociațiilor, declarație obligatorie în condițiile art. 4 din Ordinul nr. 1221/2010. Mai arată că la încheierea contractelor s-a trecut numai după comunicarea rezultatelor finale ale procedurii de atribuire, prin adresa B. din 1 martie 2011, analizarea dosarelor fiind făcută de către comisia constituită în acest scop la nivelul administratorului fondului cinegetic național, și anume a B.

Prin întâmpinare, intimatele pârâte E., F. și D. solicită respingerea recursului, ca nefundat, arătând că recursul nu aduce nicio critică reală sentinței de fond, argumentele enumerate fiind doar aprecieri cu caracter general.

Prima instanță a reținut corect că nu este încălcat principiul inalienabilității bunurilor proprietate publică întrucât terenurile nu au fost aduse aport în natură la patrimoniul asociațiilor. De asemenea, a reținut corect că hotărârile consiliilor locale prin care s-a decis participarea unităților administrativ teritoriale în cadrul asociațiilor, precum și hotărârile judecătorești de constituire a asociațiilor de proprietari produc efecte juridice necontestate.

Cu privire la legalitatea hotărârilor consiliilor locale, în speță este incidentă autoritatea de lucru judecat, fiind respinse irevocabil, de către Curtea de Apel Brașov, excepțiile de nelegalitate a hotărârilor consiliilor locale de asociere la Asociația E. și la F. (Dosarul nr. x/322/2012/a1).

Înscrisurile originale menționate de art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010 sunt propunerile făcute de asociațiile de proprietari pentru a fi atribuit dreptul de gestionare către asociațiile de vânătoare și aceste propuneri au fost administrate, în probațiune, în speță. Era firesc ca probatoriul să cuprindă înscrisurile emanate de la B. sau de la asociațiile pârâte, câtă vreme în speță este analizată legalitatea unei proceduri organizate de B. și la care au participat asociațiile pârâte.

Rolul activ al instanței s-a manifestat pe deplin, inclusiv prin discutarea oportunității administrării unei expertize topografice, pe care, însă, recurenta a socotit-o neconcludentă și inutilă.

Raportat la așa-zisa nerespectare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordinul nr. 1221/2010, sub aspectul formei adeverințelor, a emitentului declarațiilor notariale sau lipsei consimțământului la aderare, susținerile recurentei exced cadrului procesual cu care prima instanță a fost investită, în condițiile în care, printre petitele acțiunii, nu se numără constatarea nulității vreunui act de aderare la asociațiile de proprietari. De altfel, trimiterile la nelegalitatea actelor de aderare sunt cu caracter general, neindicându-se în concret care ar fi cele nelegale.

B. a preluat, în urma reorganizării, conform H.G. nr. 38/2015, calitatea procesuală a H. Această parte nu a formulat întâmpinare față de cererea de recurs.

II. Decizia instanței de recurs;

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima precizare care se impune este aceea că, deși recurenta a indicat temeiul în drept al cererii de recurs ca fiind dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., criticile din cererea de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și 304

1

C. proc. civ.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, recurenta susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii, reținându-se, pe de o parte, că prin probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză asociațiile pârâte E. și F. au făcut dovada deținerii în proprietate a suprafețelor de teren incluse în aceste asociații, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din 11 august 2010, aprobat prin Ordinul B. nr. 1221/2010, iar pe de altă parte, că numai printr-o expertiză în specialitatea topografie s-ar fi putut stabili dacă terenurile aduse în asociație de către unitățile administrativ-teritoriale sunt terenuri proprietate publică.

Acest motiv de recurs este nefondat, Înalta Curte constatând că nu există nicio contradicție în considerentele sentinței recurate. Astfel, prima instanță a reținut că dovada deținerii în proprietate a suprafețelor de teren a fost făcută în condițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010, raportându-se la documentația administrativă care a stat la baza rezultatelor atribuirii, respectiv la baza încheierii contractelor de gestionare, documentație care a fost depusă la dosarul cauzei de către B.. Pe de altă parte, a reținut, distinct, că nu s-a dovedit de către reclamantă că o parte a terenurilor aduse în asociații de către unitățile administrativ teritoriale s-ar afla în proprietatea lor publică, iar nu în cea privată, amintind și poziția procesuală a reclamantei care s-a opus efectuării unei expertize tehnice judiciare, apreciate de prima instanță ca fiind utilă lămuririi acestui aspect litigios.

Între aceste considerente nu există contradicție, ele referindu-se la aspecte diferite ale cauzei. În acest context, este de menționat și că argumentele primei instanțe pentru respingerea capătului principal al cererii nu sunt limitate la cele anterior amintite. În egală măsură, în cuprinsul hotărârii atacate s-a reținut că aducerea în asociație a terenurilor proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale nu încalcă regimul juridic al proprietății publice și s-a dat valență efectelor juridice necontestate ale hotărârilor judecătorești de înființare a asociațiilor de proprietari.

În analiza celorlalte motive de recurs, Înalta Curte constată că reclamanta a formulat acțiunea în anularea celor două contracte de gestionare a faunei cinegetice (din 2 martie 2011) la data de 27 octombrie 2011, pe o cale distinctă de procedura administrativă derulată în baza Regulamentului de atribuire, în condițiile în care rezultatele finale ale atribuirii stabilite de Comisia de analiză a contestațiilor, comunicate reclamantei în luna februarie 2011, nu au mai fost atacate în contencios administrativ.

Recurenta-reclamantă a formulat o nouă plângere prealabilă, în scopul conformării, din punct de vedere formal, prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând revocarea contractelor de gestionare anterior menționate.

Totuși, în cadrul procesual de față nu poate fi ignorată împrejurarea că rezultatele finale ale atribuirii, după soluționarea contestațiilor formulate de reclamantă în cadrul procedurii administrative de atribuire derulată conform Regulamentului, nu au mai fost contestate în contencios administrativ. Prin urmare, un prim argument care susține caracterul nefondat al recursului de față îl constituie această definitivare a rezultatelor atribuirii, fără atacarea lor de către recurenta-reclamantă, în contencios administrativ. Or, în speță, recurenta-reclamantă solicită anularea celor două contracte pentru motive care țin, în mod evident, de derularea procedurii de atribuire, iar nu de împrejurări ulterioare încheierii acestei proceduri. De altfel, motivele cererii sunt cele susținute și în contestațiile administrative.

Pe de altă parte, dacă s-ar aprecia că acțiunea de față este acțiunea în contencios administrativ promovată în urma respingerii contestațiilor formulate în procedura de atribuire, s-ar constata că acțiunea este prescrisă, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte, Înalta Curte constată că motivele de recurs subsumate cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, în legătură cu primul motiv de recurs analizat deja, sunt și criticile subsumate dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., conform cărora prima instanță, în mod greșit, nu a reținut, pe baza probatoriului administrat, că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) și de art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010 pentru atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul celor două fonduri cinegetice disputate în cauză (Petriceni și Doboli). Arată recurenta că instanța de fond s-a bazat pe verificarea făcută de B. în procedura administrativă, fără a proceda la o verificare proprie a probelor, în condițiile în care B. are calitatea de intimat-pârât în cauză.

Susținerile recurentei sunt nefondate. Mai întâi, Înalta Curte constată că recurenta trimite greșit la prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din ordinul menționat, deși, nici în fond și nici în recurs nu s-a referit la lipsa propunerii asociațiilor E. și F. de atribuire directă a dreptului de gestionare în favoarea Asociației vânătorilor și pescarilor sportivi Cătrușa, ci la lipsa dovezilor privitoare la deținerea în proprietate a suprafețelor de teren incluse în asociațiile de proprietari E. și F.

Cât privește respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Ordinul nr. 1221/2010, referitoare la unele dintre condițiile pentru recunoașterea deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața fondului cinegetic în persoana asociației de proprietari legal constituită care a propus atribuirea directă, criticile recurentei sunt, în parte, nefondate, iar în rest, lipsite de caracter concret. Întrucât argumentele reclamantei pun în discuție legalitatea procedurii de atribuire directă organizată de B. în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010, în mod firesc și logic analiza primei instanțe s-a referit la documentația administrativă care a stat la baza rezultatelor atribuirii, între care se numără și documentele eliberate de J. Brașov, în a cărui rază de competență se află cele două fonduri cinegetice și prin care s-a dovedit includerea suprafețelor deținute de asociațiile de proprietari în respectivele fonduri cinegetice. În situația în care recurenta-reclamantă ar fi contestat situațiile atestate de înscrisurile parte componentă a documentației administrative, ar fi trebuit să arate în concret care sunt aspectele contestate și care sunt mijloacele de probă. Verificarea îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru atribuirea directă, raportat la probatoriul administrat, se limitează la cauza juridică a cererii, adică la motivele de nelegalitate concret invocate.

În cadrul prezentului recurs, singurul aspect pe care recurenta-reclamantă continuă să-l susțină și care ține de temeinicia hotărârii atacate este cel referitor la adeverințele eliberate de Primăria Sânzieni pentru aderarea la E., care nu ar întruni condițiile de fond și de formă prevăzute de O.G. nr. 33/2002, și anume să indice dovada dreptului de proprietate asupra terenului forestier și/sau agricol la care se referă. Recurenta nu arată concret care sunt aceste adeverințe, decât prin trimiterea la filele dosarului de fond, fără indicarea volumului din care ar face parte aceste file și nici nu argumentează asupra relevanței acestor susțineri, prin raportare la suprafețele de teren la care aceste adeverințe s-ar referi.

Cât privește motivele de recurs subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta reclamantă continuă să susțină că cele două asociații de proprietari care au propus gestionarul faunei cinegetice nu au îndeplinit condiția prevăzută de art. 8 din Legea nr. 407/2006 coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010, respectiv nu au avut în proprietate terenuri care să reprezinte peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic și care să aparțină domeniului privat al statului, illo tempore, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 407/2006 în varianta anterioară modificării lor prin O.U.G. nr. 102/2010, care nu permiteau aducerea în asociație decât a terenurilor proprietate privată.

Susținerile sunt nefondate întrucât la vremea derulării celor două proceduri de atribuire directă erau în vigoare prevederile art. 8 din Legea nr. 407/2006 în varianta ulterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 102/2010.

Potrivit textului de lege amintit,

(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalități:

a) direct;

b) prin licitație publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a).

(2) Atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele categorii de fonduri cinegetice:

a) fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani;(…).

Dispozițiile legale anterior citate se referă inclusiv la unitățile administrativ-teritoriale, care fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic, fără să distingă între terenurile proprietatea publică și terenurile proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale.

Așa cum s-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și într-o altă decizie de speță, (Decizia nr. 2717 din 9 iulie 2015), aderarea la asociațiile de proprietari a unităților administrativ-teritoriale cu terenuri proprietate publică în scopul alegerii și propunerii gestionarului fondului cinegetic nu încalcă cerința constituțională a inalienabilității proprietății publice, deoarece terenurile nu sunt aduse ca aport și nu intră în patrimoniul asociației, ele păstrându-și regimul juridic și după asociere. Asocierea nu are ca efect transmiterea terenului în administrarea asociației și nici nu înseamnă concesionarea sau închirierea acestui teren către asociație. Rațiunea aderării la asociație vizează modul de gestionare a faunei cinegetice, iar nu modul de administrare a fondului forestier.

Cât privește criticile privitoare la nelegala constituire a asociațiilor de proprietari care au propus atribuirea, Înalta Curte constată că acest critici exced cadrului procesual dedus judecății. Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordinul nr. 2112/2010, pentru recunoașterea legitimității asociațiilor de proprietari de terenuri cu drept de a propune gestionarul fondului cinegetic, acestea trebuie să îndeplinească condiția de a fi constituite conform legii. Această condiție este îndeplinită în cauză. În mod corect, autoritatea administrativă pârâtă a arătat că nu îi revin atribuții de verificare a legalei constituiri a asociației și că i se impune ca fapt juridic împrejurarea că asociațiile E. și F. au trecut de controlul judiciar impus în materie de constituire, fiind dispusă înscrierea lor în registrul asociațiilor.

În cauză, este nerelevantă împrejurarea că, în privința asociației E., există o hotărâre judecătorească de dizolvare (încheierea din 20 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/322/2012 de către Judecătoria Târgu Secuiesc), câtă vreme aceasta nu este definitivă. O.U.G. nr. 33/2002.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimata D. a sumei de 2.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului ales, pentru recurs, după ce s-a procedat la reducerea acestuia, onorariul pretins pentru recurs, de 6.860 lei, fiind apreciat ca disproporționat raportat la complexitatea cauzei și activitatea îndeplinită de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. Covasna împotriva sentinței civile nr. 16/F din 17 februarie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimata D. a sumei de 2.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului ales pentru recurs, după reducerea acestuia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2016.