CEKMECI AND OTHERS v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE FINALĂ Nr. 520/02 de Süalp ÇEKMEC ȘI alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 2 septembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători, și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 27 august 2001, având în vedere decizia de examinare a admisibilității și a fondurilor cazului împreună (art. 29 § 3 din Convenție), având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. având în vedere decizia parțială din 20 noiembrie 2007, având în vedere deliberarea, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Süalp Çekmeci, dl İbrahim Varol, dl Atilla Akgönül, dl Hulusi Zeybel, dl Turgay Nazari, dl Mine Yarıcı (Nazari), dl Gürsel Koç și dl Nejdet Coșkun, sunt resortisanți turci, reprezentați de dl F.A. Tamer și dl Ș. Baybuğa, avocați care practică la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: la diferite date din 1980, reclamanții au fost arestați în custodie de poliție sub suspect de a fi afiliați la o organizație ilegală, ulterior arestați și reținuți în timpul procesului. În diferite date din 1980, 1981 și 1991, reclamanții au fost eliberați în așteptarea procesului. La 27 septembrie 1984, Curtea Marțială din Istanbul a condamnat reclamanții în temeiul articolelor 146, 168 și 169 din fostul Cod Penal. La 6 iunie 1990, Curtea Militară de Casare a anulat hotărârea instanței de primă instanță. La 6 aprilie 1993, Curtea Marțială din Istanbul a condamnat Süalp Çekmeci, Hulusi Zeybel, Atilla Akgönül, Turgay Nazari, Necdet Coșkun și Gürsel Koç în temeiul articolului 146 din fostul Cod Penal. Curtea a achitat mine Yarıcı din acuzațiile împotriva ei. În ceea ce privește İbrahim Varol, instanța a susținut că termenul legal în temeiul articolelor 102 și 104 din Codul Penal turc a expirat. În urma promulgării Legii din 26 decembrie 1994 de abolire a competenței instanțelor de drept marțial, Curtea de Casație a dobândit competența asupra cauzei. La 27 septembrie 2000, Curtea de Casație a anulat hotărârea în ceea ce privește Gürsel Koç, având în vedere că termenul legal în temeiul articolelor 102 și 104 din Codul Criminal Turc s-au expirat. Curtea de Casație a susținut hotărârea cu privire la ceilalți solicitanți. COMPLAINTE Reclamanții s-au plâns în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că nu au primit o audiere corectă, deoarece au fost judecate de un tribunal care nu are independență și imparțialitate. Au susținut, de asemenea, că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerința de „tempă rațională”, prevăzută în aceeași dispoziție. HOTĂRÂREA Curții a primit următoarea declarație de la Agentul Guvernului: „Declar că guvernul Turciei sunt pregătite să plătească. ex gratie 10.000 EUR ( zece mii de euro) pentru fiecare reclamant (domnul Süalp Çekmeci, dl İbrahim Varol, dl Atilla Akgönül, dl Hulusi Zeybel, dl Turgay Nazari, dna Mine Yarıcı (Nazari), dl Gürsel Koç și dl Nejdet Coșkun), adică un total de 80.000 EUR (opt mii de euro), în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea a primit următoarea declarație semnată de unul dintre reprezentanții reclamanților: „Not că Guvernul Turciei sunt dispuși să plătească ex gratie 10.000 EUR (10 mii de euro) fiecărui reclamant (Dl. Süalp Çekmeci, dl İbrahim Varol, dl Atilla Akgönül, Hulusi Zeybel, Turgay Nazari, Mine Yarıcı (Nazari), Gürsel Koç și Nejdet Coșkun), adică un total de 80.000 EUR (opt mii de euro), în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazurii menționate mai sus în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea art. 29 § 3 și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa. Președintele grefierului Sally Dolle Françoise Tulkens

SECOND SECTION

FINAL DECISION

Application no. 520/02

by Süalp ÇEKMECİ and Others

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 2

September 2008 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Antonella Mularoni,

Ireneu Cabral Barreto,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 27 August 2001,

Having regard to the decision to examine the admissibility and merits of the case together (Article 29 § 3 of the Convention),

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case.

Having regard to the partial decision of 20 November 2007,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Süalp Çekmeci, Mr İbrahim Varol, Mr Atilla Akgönül, Mr Hulusi Zeybel, Mr Turgay Nazari, Mrs

Mine Yarıcı (Nazari), Mr Gürsel Koç and Mr Nejdet Coșkun, are Turkish nationals. They were represented before the Court by Mr

F.A.

Tamer and Ms Ș. Baybuğa, lawyers practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their agent.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On different dates in 1980 the applicants were taken into police custody on suspicion of membership of an illegal organisation. They were subsequently arrested and detained pending trial.

On various dates in 1980, 1981 and 1991, the applicants were released pending trial.

On 27 September 1984 the Istanbul Martial Law Court convicted the applicants under Articles 146, 168 and 169 of the former Criminal Code.

On 6 June 1990 the Military Court of Cassation quashed the judgment of the first-instance court.

On 6 April 1993 the Istanbul Martial Law Court convicted Süalp Çekmeci, Hulusi Zeybel, Atilla Akgönül, Turgay Nazari, Necdet Coșkun and Gürsel Koç under Article 146 of the former Criminal Code. The court acquitted Mine Yarıcı of the charges against her. As for İbrahim Varol the court held that the statutory time-limit under Articles 102 and 104 of the Turkish Criminal Code had expired.

Following promulgation of the Law of 26 December 1994 abolishing the jurisdiction of the martial law courts, the Court of Cassation acquired jurisdiction over the case.

On 27 September 2000 the Court of Cassation quashed the judgment in respect of Gürsel Koç on the ground that the statutory time-limit under Articles

102 and 104 of the Turkish Criminal Code had expired. The Court of Cassation upheld the judgment in respect of the other applicants.

COMPLAINTS

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention that they did not receive a

fair hearing since they were tried by a tribunal which lacked independence and impartiality. They further alleged that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in the same provision.

THE LAW

The Court received the following declaration from the Agent of the Government:

“I declare that the Government of Turkey are prepared to pay

ex gratia

EUR

10,000 (ten thousand) euros to each applicant (Mr Süalp Çekmeci, Mr İbrahim Varol, Mr

Atilla Akgönül, Mr Hulusi Zeybel, Mr Turgay Nazari, Mrs Mine Yarıcı (Nazari), Mr

Gürsel Koç and Mr Nejdet Coșkun), i.e. a total of EUR 80,000 (eighty thousand euros), with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into new Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

The Court received the following declaration signed by one of the applicants’ representatives:

“I note that the Government of Turkey are prepared to pay

ex gratia

EUR

10,000 (ten thousand euros) to each applicant (Mr Süalp Çekmeci, Mr İbrahim Varol, Mr

Atilla Akgönül, Mr Hulusi Zeybel, Mr Turgay Nazari, Mrs Mine Yarıcı (Nazari), Mr Gürsel Koç and Mr Nejdet Coșkun), i.e. a total of EUR 80,000 (eighty thousand euros), with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into new Turkish liras at the rate applicable on the date of payment and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.”

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 §

1

in fine

of the Convention). In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 and to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Registrar

President