ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3649/2016

Decizia nr. 3649/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea formulată la 20.01.2016 în cadrul Dosarului nr. x/3/2015 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, recurenta A. România SRL, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F., a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 și 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 emis de Președintele A.N.A.F.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1437 din 26.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006, ca neîntemeiată.

Pentru a motiva această soluție instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, acestea au fost analizate de tribunal, dar cele expuse în încheiere sunt în acord cu părerea instanței.

Cât privește temeinicia excepției de nelegalitate, instanța a arătat, după prezentarea art. 3 și 4 din Ordinul nr. 575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi și a art. 11 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., că susținerile petentei în sensul că prevederile art. 3 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 contravin prevederilor art. 11 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. întrucât interzic desfășurarea oricărei activități economice în perioada de inactivitate în timp ce prevederile art. 11 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. nu o interzic, nu pot fi reținute.

S-a reținut că Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. nu are ca obiect de reglementare condițiile în care se pot desfășura diverse activități economice, ci stabilește, astfel cum se prevede la art. 1 din acest act normativ „cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj și fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, precizează contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite, taxe și contribuții sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanțelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea prezentului cod și a convențiilor de evitare a dublei impuneri.”

Obiectul de reglementare al C. fisc. îl reprezintă așadar stabilirea de impozite, taxe și contribuții sociale obligatorii.

La rândul său, art. 11 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. reglementează modul în care sunt supuși obligațiilor fiscale contribuabilii declarați inactivi, iar nu posibilitatea acestora de a desfășura sau nu anumite activități economice, pentru a se putea reține nelegalitatea prevederilor art. 3 și art. 4.1 din Ordinul nr. 575/2006 în sensul arătat de petentă.

Scopul prevederilor art. 11 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. nu este de a reglementa posibilitatea contribuabililor de a desfășura activități economice în perioada de inactivitate, ci acela de a stabili modul de colectare a taxelor și contribuțiilor, în acele situații în care, din diverse considerente, s-a desfășurat activitate economică de către contribuabilul inactiv, astfel cum este și cazul în litigiul de fond ce face obiect al dosarului de față.

În consecință, instanța de fond a arătat că prevederile legale în discuție au un obiect de reglementare diferit, motiv pentru care nu se poate reține că prevederile art. 3 și art. 4.1 din Ordinul nr. 575/2006 contravin prevederilor art. 11 alin. (11) Legii nr. 571/2003.

Din aceleași considerente, nu au fost reținute nici susținerile petentei privind încălcarea principiului ierarhiei normelor juridice și încălcarea prevederilor art. 4 din C. fisc., conform cărora „(1) Prezentul cod se modifică și se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.”, întrucât prin prevederile art. 3 art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 nu se aduce nicio modificare sau completare prevederilor art. 11 alin. (11) Legii nr. 571/ 2003, ci doar se reglementează procedura de declarare a contribuabililor ca inactivi.

În ceea ce privește nelegalitatea art. 3 din Ordinul nr. 575/2006 prin raportare la prevederile Directivei nr. 112/2006 privind taxa pe valoarea adăugată, s-a susținut că aceasta a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 517/2003, astfel încât nelegalitatea acestuia se analizează tot prin raportare la legislația internă, eventuala transpunere incorectă a Directivei nr. 112/2006 ducând la înlăturarea de la aplicare a prevederilor Legii nr. 517/2003 care sunt contrare dreptului U.E. Având în vedere concluzia instanței, în sensul că art. 3 din Ordinul nr. 575/2006 nu contravine art. 11 alin. (11) din Legea nr. 571/2003, rezultă că nu se poate constata nelegalitatea art. 3 din Ordinul nr. 575/2006 nici prin prisma acestor din urmă susțineri ale petentei.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta A. România SRL, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și s-a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 și 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 al Președintelui A.N.A.F. și al constatării nelegalității acestor prevederi, cu consecința înlăturării lor din cauza dedusă judecății.

Recurenta a formulat o precizare prealabilă și a susținut că în speță, este aplicabil C. proc. civ. (Cuza), excepția de nelegalitate fiind invocată într-un litigiu declanșat anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. și, de aceea, devin aplicabile dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că sentința instanței de fond este insuficient motivată

Recurenta a susținut că instanța de fond nu a analizat efectiv toate motivele de nelegalitate invocate ci a respins excepția de nelegalitate cu o motivare extrem de sumară, limitată la o singură idee, aceea că Ordinul nr. 575/2006 al Președintelui A.N.A.F. și art. 11 alin. (11) C. fisc. ar avea un obiect de reglementare diferit.

A fost invocată jurisprudența C.E.D.O. referitoare la necesitatea motivării hotărârilor pentru că altfel se încalcă dreptul reclamantei la un proces echitabil.

Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii

În speță, în opinia recurentei, instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile C. fisc. și a respins în mod greșit excepția de nelegalitate invocată de A., pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală.

Concluzia instanței de fond potrivit căreia art. 11 alin. (11) C. fisc. reglementează o altă situație decât cea la care se referă art. 3 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006, este nelegală.

Premisa realizării veniturilor este reprezentată de desfășurarea unor activități sau a efectuării unor operații ilicite care au caracter economic, iar situația premisă, consideră recurenta, avută în vedere de legiuitor la art. 11 alin. (11) C. fisc., este aceea că atâta timp cât sunt supuși impozitării rezultă că, mutatis mutandis, și contribuabilii inactivi pot realiza venituri și ipso facto, pot desfășura activități cu caracter economic iar art. 11 alin. (11) C. fisc., chiar se referă la contribuabilii declarați inactivi care desfășoară activități economice în perioada de inactivitate.

Instanța de fond fie nu a observat, fie a ignorat complet această dispoziție legală cuprinsă în legea organică, ce permite în mod expres contribuabililor inactivi să desfășoare activități economice și să realizeze venituri în perioada în care sunt declarați inactivi, cu anumite restricții de ordin fiscal.

Din interpretarea art. 11 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 rezultă că:

a) contribuabilii declarați inactivi pot desfășura activități economice considerate licite;

b) veniturile obținute de contribuabili din activitățile desfășurate în perioada de inactivitate sunt considerate licite;

c) aceste venituri obținute de contribuabilii inactivi sunt supuse impozitării, potrivit legii și, de aceea, s-a apreciat că susținerea instanței de fond în sensul că dispoziția invocată din C. fisc. nu reglementează posibilitatea contribuabililor inactivi de a desfășura activități economice producătoare de venituri este în mod evident greșită și fără nicio legătură cu dispozițiile legale respective.

În al doilea rând, s-a considerat că este profund eronată concluzia instanței de fond în sensul că dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. (1) din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 575/2006 au un obiect de reglementare diferit față de art. 11 alin. (11) C. fisc., motiv pentru care nu se poate reține că actul administrativ ar contraveni legii organice.

Ordinul nr. 575/2006 a fost emis tocmai pentru a asigura punerea în aplicare a dispozițiilor din C. fisc. referitoare la regimul juridic al contribuabililor inactivi și, astfel, aserțiunea instanței de fond în sensul că, întrucât nu are același obiect de reglementare cele două norme nu pot intra în conflict, este greșită.

Pentru că legea nu impune identitatea obiectului de reglementare ca o condiție de invocare a excepției de nelegalitate, este suficient pentru admiterea acestei excepții doar ca un act juridic de forță interioară, cum este actul administrativ, să contravină unei norme de rang superior, adică tocmai aspectul invocat de reclamantă prin excepția de nelegalitate.

În al treilea rând, dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. (1) din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 575/2006, modifică și contravine flagrant dispozițiilor art. 11 alin. (11) C. fisc., încălcând principiul ierarhiei normelor.

Astfel, pe de o parte, legea organică stabilește expres dreptul contribuabililor inactivi de a desfășura activități economice și de a realiza venituri supuse impozitării în perioada de inactivitate, iar, pe de altă parte, actul administrativ ce formează obiect al excepției de nelegalitate prevede că niciunul dintre documentele întocmite de contribuabilul inactiv nu produc vreun efect din punct de vedere fiscal și că toate și oricare dintre autorizațiile și avizele de funcțiopnare ale acestuia sunt suspendate de drept pe perioada de inactivitate, fiind evident că cele două acte normativ conțin dispoziții contrare și incompatibile și care nu pot fi aduse la îndeplinire în mod simultan.

În final, recurenta consideră că aplicarea Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 575/2006 concomitent cu art. 11 alin. (11) C. fisc., creează premisele unei situații absurde.

Aplicarea simultană a acestor acte normative aflate într-un evident conflict conduce la situația în care contribuabilul este obligat să plătească impozite pentru venituri care nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal.

Instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală întrucât dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 757/2006 contravin și modifică în mod nepermis dispozițiile art. 11 alin. (11) C. fisc.

Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 575/2006 reprezintă un act administrativ adoptat de executiv pentru punerea în executare a dispozițiilor C. fisc., dar în contextul în care de la prevederile Codului fiscal se poate deroga numai prin lege, este evident că o modificare a dispozițiilor acestei legi organice adoptate printr-un act administrativ - ordin al Președintelui A.N.A.F. - este nelegală și nu poate produce niciun efect juridic.

Recurenta consideră că prevederile art. 3 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 modifică în mod nepermis dispozițiile Directivei nr. 112/2006 privind taxa pe valoare adăugată, precum și art. 11 alin. (11) C. fisc., pentru că abrogă practic prevederile care permit contribuabililor declarați inactivi posibilitatea de a desfășura activități economice, de a emite documente fiscale și de a încasa venituri în perioada de inactivitate, cu toate că Legea nr. 571/2003 permite desfășurarea unor astfel de activități economice, sigurul neajuns constând în aceea că acel contribuabil inactiv nu își putea deduce TVA aferentă bunurilor și serviciilor prestate în perioada de inactivitate.

Intimata A.N.A.F. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 3 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 emis de Președintele A.N.A.F. în raport cu prevederile art. 11 alin. (11) C. fisc.

Instanța de fond a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată, iar recurenta consideră că soluția este nelegală și netemeinică.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Primul motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondat.

Chiar recurenta a arătat că soluția instanței de fond este insuficient motivată deoarece în fața instanței de fond au fost invocare mai multe motive de nelegalitate, dar aceasta s-a limitat să respingă excepția de nelegalitate numai pentru considerentul că Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 575/2006 ar avea un obiect de reglementare diferit de cel al art. 11 alin. (11) C. fisc.

Într-adevăr, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă: „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, astfel că nu se poate considera că hotărârea instanței de fond ar fi nemotivată, iar eventualele aspecte neanalizate, recurenta le-a putut reitera în cadrul motivelor de recurs, mai ales că litigiul este declanșat anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., și nu se poate constata nelegalitatea hotărârii atacate.

De altfel, chiar dacă motivarea este succintă, instanța de fond a analizat excepția de nelegalitate, atât din perspectiva criticilor ce au vizat încălcarea principiului ierarhiei normelor juridice și încălcarea prevederilor art. 4 C. fisc., cât și a celor referitoare la încălcarea prevederilor Directivei nr. 112/2006 privind taxa pe valoare adăugată.

Cel de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este nelegală pentru că a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii este nefondat.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 575/2006 emis de Președintele A.N.A.F. privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi:

„(1) De la data declarării ca inactiv, contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi, facturi fiscale, alte documente sau formulare tipizate cu regim special.

(2) Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv cu încălcarea interdicției prevăzute la alin. (1) nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal”.

Art. 4 din același act normativ prevede că: „Pe perioada stării de inactivitate toate procedurile de avizare, autorizare, certificare, licențiere sau alte proceduri similare, cât și orice operațiune și procedură vamală cu privire la contribuabilul inactiv și la activitățile acestuia, precum și oricare dintre avizele, autorizațiile, licențele, acordurile și orice alte acte în baza cărora contribuabilii inactivi sunt autorizați să funcționeze sau să desfășoare diverse activități economice se suspendă de drept”.

Art. 11 alin. (11) C. fisc., în forma în vigoare la data de 01.01.2012, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 125/2011 prevede că: „Contribuabilii declarați inactivi conform art. 78

1

din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, care desfășoară activități economice în perioada de inactivitate, sunt supuși obligațiilor privind plata impozitelor și taxelor prevăzute de prezenta lege, dar nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA aferente activităților efectuate în perioada respectivă”.

Referitor la prima critică invocată ce vizează concluzia instanței de fond potrivit căreia art. 11 alin. (11) C. fisc. reglementează o altă situație decât cea la care se referă art. 3 și 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006.

Fără a nega aspectele invocate de recurentă referitoare la obligația de plată a TVA ce revine contribuabililor care au realizat un venit din desfășurarea unei activități cu scop lucrativ, nu se poate susține că art. 11 alin. (11) C. fisc., reglementează posibilitatea pentru contribuabilii declarați inactivi de a desfășura activități cu caracter economic.

Expresia cuprinsă în art. 11 alin. (11) C. fisc. „care desfășoară activități economice în perioada de inactivitate” nu poate fi interpretată decât în sensul că dacă, după declararea contribuabilului ca inactiv, acesta a continuat să desfășoare activități economice, atunci legea a stabilit că acesta are obligația privind plata impozitelor și taxelor prevăzute de lege, dar nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoare adăugată aferentă achizițiilor efectuate în perioada respectivă.

Legea a instituit obligația de plată a impozitelor și taxelor prevăzute de lege, aferentă activităților economice desfășurate de contribuabilul declarat inactiv, dar, spre deosebire de orice contribuabil ce are stabilită o asemenea obligație de plată pentru activitățile desfășurate, contribuabilul declarat inactiv este sancționat cu interdicția de a beneficia de dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA aferente achizițiilor efectuate în perioada respectivă.

Contrar celor susținute de recurentă, art. 11 alin. (11) C. fisc. poate fi interpretat numai în sensul că, în ipoteza în care un contribuabil deși declarat inactiv, a continuat să desfășoare activități economice, atunci va fi obligat la plata impozitelor și taxelor legale, cu anumite interdicții referitoare la deductibilitatea cheltuielilor și a TVA.

A doua critică vizează susținerea instanței de fond ce a reținut că dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 au un obiect de reglementare diferit față de art. 11 alin. (11) C. fisc.

Într-adevăr, Ordinul nr. 575/2006 al Președintelui A.N.A.F. privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi a fost emis în baza art. 11 alin. (12) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare și al art. 33 alin. (3) din H.G. nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea M.F.P. și A.N.A.F., cu modificările și completările ulterioare.

Însă, forma art. 3 și art. 4 alin. (1) din acest ordin, ce face obiectul prezentei excepții de nelegalitate, față de forma din 2006, nu a fost modificată, numai prin Ordinul nr. 697/2007 al Președintelui A.N.A.F. au fost modificate alte articole, dar nu cele din prezentul litigiu.

Prin urmare, nu se poate susține că niște texte intrate în vigoare în anul 2006, ar fi contrare unui text intrat în vigoare la 01.01.2012 și că nu ar avea obiecte de reglementare diferite.

A treia critică referitoare la încălcarea principiului ierarhiei normelor

Art. 3 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 nu contravin art. 11 alin. (11) C. fisc., așa cum susține recurenta și nu se poate susține că actul normativ cu forță juridică inferioară ar contraveni actului normativ cu forță juridică superioară.

Textele a căror nelegalitate a fost invocată ar contraveni art. 11 alin. (11) C. fisc. numai dacă s-ar accepta interpretarea pe care recurenta a dat-o textului din C. fisc.

Or, în condițiile în care instanța de recurs a apreciat că art. 11 alin. (11) C. proc. civ. fiscal nu poate fi interpretat decât în sensul că, în situația în care un contribuabil deși declarat inactiv a continuat să desfășoare activități economice, acesta va fi obligat la plata impozitelor și taxelor prevăzute de lege, fără posibilitatea de a deduce cheltuielile și TVA aferente, atunci se constată că art. 3 și 4 alin. (1) din ordin nu contravin textului din C. fisc., ci, mai mult, explicitează efectele produse în cazul în care contribuabilul deși declarat inactiv continuă să desfășoare activități economice, respectiv, pentru că de la data declarării ca inactiv contribuabilul nu are dreptul de a utiliza facturi fiscale sau alte documente tipizate, atunci aceste documente nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal, dacă sunt emise după declararea contribuabilului ca inactiv sau că sunt suspendate de drept oricare dintre avizele, autorizațiile, licențele sau orice alte acte în baza cărora contribuabilii inactivi sunt autorizați să funcționeze sau să desfășoare diverse activități economice.

În final, față de referirile recurentei la apariția situațiilor absurde create de aplicarea concomitentă a celor două dispoziții normative, se constată că și acestea sunt nefondate.

Situația absurdă invocată de recurentă pleacă tot de la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 11 alin. (11) C. fisc., or, dacă s-ar accepta punctul de vedere al acesteia și să se considere că un contribuabil declarat inactiv ar avea dreptul prevăzut de lege de a desfășura activități economice, atunci se poate pune întrebarea de ce s-ar declara inactiv un contribuabil și de ce ordinul Președintelui A.N.A.F. prin care un contribuabil este declarat inactiv s-ar publica în Monitorul Oficial.

Potrivit Ordinului nr. 575/2006, declararea unui contribuabil ca inactiv se face dacă sunt îndeplinite anumite condiții, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) și b), condiții care sugerează un comportament inadecvat al contribuabilului, adică se sustrage de la efectuarea inspecției fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social, care nu permit organului fiscal identificarea acestuia sau nefuncționarea la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat constatată de organele fiscale.

Or, nu se poate accepta că un asemenea contribuabil, care se sustrage de la efectuarea inspecției fiscale sau nu funcționează la sediul social sau domiciliul fiscal declarat, să i se permită, așa cum susține recurenta, desfășurarea de activități economice, fapt care ar fi discriminatoriu față de ceilalți contribuabili care își desfășoară activitatea cu respectarea prevederilor legale și nu se sustrag de la efectuarea inspecției fiscale și care își desfășoară activitatea la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat.

Toate acestea dovedesc și că prin art. 3 și 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 nu au fost modificate prevederile C. fisc.

Nu pot fi reținute nici criticile recurentei că prin art. 3 din Ordinul nr. 575/2006 s-ar încălca prevederile Directivei 112/2006 privind TVA.

Așa cum a arătat și instanța de fond dar și recurenta, prevederile Directivei nr. 112/2006 au fost transpuse la nivel național prin încorporarea în dispozițiile Codului fiscal.

Recurenta nu a indicat exact textul din Directiva nr. 112/2006 privind taxa pe valoare adăugată ce ar fi fost încălcate prin emiterea Ordinului nr. 575/2006, respectiv a art. 3 și 4 alin. (1).

În privința jurisprudenței C.J.U.E. invocată, chiar dacă nu este indicată hotărârea citată, fără a contesta cele reținute de instanța comunitară, se constată că aceasta nu au relevanță în cauză deoarece vizează situația dreptului de deducere al TVA de către persoana impozabilă pentru bunuri care i-au fost livrate în baza unei facturi emise de un operator inexistent sau pentru care este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor și, deci, nu situația dreptului de deducere al TVA pentru achizițiile efectuate de un contribuabil declarat inactiv.

Recurenta a făcut trimiteri și la prevederile art. 11 alin. (6) ale noului C. fisc. adoptat prin Legea nr. 227/2015, dar nelegalitatea în prezenta cauză nu a fost invocată în raport de acestea, astfel că nu vor fi analizate.

Oricum acestea sunt reluate din vechiul C. fisc., respectiv art. 11, forma în vigoare după O.U.G. nr. 102/2013 de la 01.01.2014.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. România SRL împotriva sentinței civile nr. 1437 din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2016.