ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 3523/2016
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare formulată de petenta SC A. SRL împotriva încheierii din 23 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea privind acordarea de facilități sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.
Pentru a pronunța această încheiere instanța a avut în vedere faptul că petenta nu a făcut dovada faptului că s-ar încadra în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Împotriva acestei încheieri petenta SC A. SRL a formulat contestație în anulare.
Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.
Contestatoarea susține că pentru data de 23 februarie 2016, când a avut loc judecata, nu a fost citată conform legii [art. 153 alin. (1) C. proc. civ.] citarea este obligatorie.
De asemenea, mai susține că dezlegarea dată este eronată, SC A. SRL nu a cerut și nu cere scutire de taxă, așa cum greșit a reținut instanța, ci a cerut și cere reducere de taxă conform legii [art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013].
Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispozițiilor art. 503 C. proc. civ.:
„(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare , atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
instanta de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.”
Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.
Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține așadar că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).
În cauză, contestatoarea susține că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din 23 februarie 2016, însă acest lucru nu era necesar. Încheierea din 23 februarie 2016 a fost pronunțată fără citarea părților, astfel cum permit dispozițiile art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
Potrivit art. 43 alin. (5) „cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă”.
De asemenea, Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezența unor erori materiale în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de instanța de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susține că ne aflam în prezența acestei situații.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva încheierii din data de 23 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2016.